Priveam calic totul ca și cum atunci mi s-ar dezvăluit totul în ochi mei. Nu eram decât un biet pion ce cânta după vioara întâi nestingherit. Păcat pentru că totul începu atât de frumos. Plecare înlăcrimată, încă de la gară toți ai mei m-au privit pierzându-mă ușor pe calea ferată, o mare destul de liniștită, gânduri din cele mai liniștite, fără aventuri sau alte… nimic din ce mi-ar face rău inimii, bine lăsând la o parte gara, dar așteptam de mult o vacanță care să mă liniștească și acum iată-mă dus de val, la cheremul unei nebune de legat, dar o fac bine și mă retrag ca un domn fără ca ea să-și dea seama de altceva decât de faptul că se simte mai bine.
O tavă cu o cană din sticlă, de care nici nu mai știam că există, niște pahare minunate de băut tărie americană, mi-au stricat visul care se acordase atât de frumos.
- Mi-am permis să pregătesc ceai de mentă, a durat ceva timp. Sper că nu te-ai plictisit singur aici?
- Angela, puteai să mai întârzii, căci eu mă pusesem pe visat.
- Știu, te întrebai cum de ai nimerit aici cu o nebună ca mine și ți-ai stricat frumusețe de vacanță.
- Cum de ești atât de aproape Angela?
- Duran, ți-am spus că deși suntem de puțin timp împreună am senzația…
- Știu, dar tot nu-mi vine să cred, de unde atâta telepatie?
- Nu este telepatie, doar două persoane care se simt atât de bine împreună.
- Stai puțin, că n-am auzit bine, dar sunt sigur că ai greșit la numărătoare. ---- Adică nu te simți bine în compania mea, nu stai liniștit pe canapeaua aceasta?
- Angela, da… și eu care credeam că am să dreg capul ei!
- Duran… ce tot îndrugi acolo, eu așa văd lucrurile.
- Tocmai mi-am găsit ce am lăsat acasă fără să fac prea mult efort, asta vroiam să zic.
- Da, numai că ai uitat un amănunt, eu nu-ți sunt decât angajator, așa că… de ce nu m-aș simții bine cu salariații mei.
- Mai sunt și alți angajați Angela.
- Nu, era un plural al nostru, al patronilor.
- Cred că mai întâi ar trebui să-mi arăți la ce treabă vrei să mă pui și mai ales dacă este de acord și soțul tău, pentru că n-aș vrea să am dificultăți de genul acesta și de nici un fel Angela.
- Mai întâi că tatăl meu ar trebui să fie de acord, pentru că ne aflăm pe proprietatea lui, după aceea de starea mea civilă nu trebuie să-ți faci probleme, doar ești un om însurat, nu!
- Da, aproape că le spui pe toate, dar tot nu înțeleg cum Dumnezeu m-ai întâlnit Tocmai pe mine?
- Erai singurul, deci „tocmai” pe tine se exclude.
- Mă rog, dar până la cârciumă nu este chiar atât de mult sau… și în jurul ei mișună oameni de tot soiul…
- Ai dreptate, dar de ce să mai alerg până acolo, când am găsit ce îmi trebuia aici la…
- Văd că ai răspunsuri pentru toate întrebările mele.
- Mai întreabă-mă dacă ai vreo nelămurire.
- Sper că tatăl tău este acasă, ca să-mi dea de lucru, că m-am plictisit deja.
- Chiar vrei să-ți folosești concediul pentru a muncii!
- Păi nu mi-ai zis că mă pot bucura de amândouă.
- Să începem cu vacanța, bea un pahar cu ceai liniștit și nu te mai gândi la nimic.
- Este chiar ceai de casă, dar cum de ai avut timp să-l răcești atât de repede?
- Secret, dar dacă muncești pentru mine și o să-ți cer să-mi faci asta în mare grabă…
- Ei, mare lucru până la urmă, l-ai bătut împreună cu punga de cuburi.
- Þi-am spus că… începem să vorbim același limbaj.
- Totuși Angela, aș vrea să ști mai ales că sunt în concediu, iar dacă am ales să vin aici și să beau un pahar cu ceai, am făcut-o numai pentru că ești o persoană agreabilă.
- Știu Duran, mai mi-au spus-o și alții dar…
- Cu angajarea mai vedem, da?
- Bine, dar să ști că nici nu mă gândeam să-ți rup oasele, numai dacă erai și tu de acord.
- Sunt de acord, dar până la un anumit punct.
- Un punct…
- Nu, nesensibil!
- Bine Duran. Pentru că ești obosit de pe drum și ai cărat cu tine toate acestea, cred că ar fi bine să-ți arăt un loc unde să te poți odihnii un pic.
Piscina era protejată așa cum îi stă bine de un gard viu format din diferiți arbuști, unii chiar înfloriți. Eu mă gândeam că mă invită undeva în casă, dar dacă tot asemănam totul cu scene din filme, m-am ținut după Angela în timp ce se pierdea după gardul acela viu și nu mică mi-a fost mirarea când am dat cu ochi de copaci destul de bătrâni pentru tinerețea casei.
- Cam bătrâni pentru casa asta atât de modernă.
- Pământul a aparținut bunicului meu, iar casa lui era undeva în păduricea aceasta cu toate că suntem la malul mării, el fiind marinar, obișnuia să se retragă aici pentru a se liniști, tocmai de aceea m-am gândit ca tu să dormi aici în cabana bunicului.
- Cabană?
- Da, este o căbănuță utilată în stil modern de bunicul și cu tata, ai s-o vezi, sper să-ți placă, pentru stresul pe care l-ai adunat anul acesta este nemaipomenită.
Mica pădure adăpostea o căsuță din lemn care armoniza perfect cu locul acela. Era nemaipomenită, după cum spuse și Angela, pe prispă era un șezlong ce dădea către partea întunecată a pădurii, aproape că nici nu-ți dădeai seama că ești la mare.
- Briza întotdeauna te dă de gol Duran.
- Cred că ar trebui să gândesc mai puțin, ești pusă pe lucruri mari văd.
Intrarea era tipică unei cabane, un living frumos cu un șemineu din cărămidă normală, puteai vedea o măsuță dreptunghiulară iar de o parte și de alta două canapele și fotolii; două lângă șemineu îndreptate astfel să poată avea vederea către măsuță cât și către șemineu, iar unul era în capătul opus al măsuței închizând latura liberă.
- Îți poți alege singur camera, fiecare are baia ei, nu a mai stat nimeni aici de pe timpul bunicului.
- Aici se odihnea bunicul tău după ce venea din cursă! Da știu că avea gusturi.
- Nu a stat nimeni în afară de el, de când a…
- Să înțeleg că numai este printre noi.
- Ba este aici tot timpul, vin să șterg de praf frumusețea asta și plâng câteodată, dar acum că ești aici și îi semeni oarecum, parcă m-am mai liniștit puțin.
- Cum, îi semăn?!
- Ești curajos ca el.
- Tot n-am înțeles?
- N-ai înțeles pentru că îți stă în caracter să nu îți fie frică de nimic. Iată, în doar aproape două ore, ai acceptat să rămâi cu o nebună, ba mai mult, să și dormi pe proprietatea ei, fără să crâcnești, așa era și bunicul meu, un curajos.
- Crede-mă Angela, eu n-am să –ți pot înlocui bunicul niciodată, iar faptul că o să dorm aici,… nu știu cât… este…
- Nu mai spune nimic. Duran. Sunt și eu la fel de epuizată.
- Dar nu locuiești aici?
- Nu, sunt fată de oraș, la fel și tata săracul, care încearcă să țină afacerile rămase de la bunicul în picioare, cu mare greutate.
- Este frumos că ați păstrat tot ansamblul acesta.
- Da, mai mult eu am ținut în viață locul acesta, tata este foarte obosit și vine foarte rar pe aici. Dacă ai ști cât muncesc pentru toate.
- Bine că ai unde, pe vremurile acestea este foarte greu să…
- Ei, muncim pe moșia bunicului, cum îi place tatălui meu să-i zică.
- Acum că m-am hotărât să rămân…
- A, scuză-mă! Fă-ți un duș și odihnește-te puțin, după aceea o să mâncăm ceva.
Am lăsat-o pe Angela să plece și survolam fără a mă putea opri mica pădure ce se așternea în fața cabanei. Era atât de întunecată, parcă nici nu puteai distinge orizontul sau lumina, copacii erau mai rari pe lângă cabană, iar în rest se îndeseau atât de tare încât era aproape impenetrabil locul, singura parte luminoasă era doar aleea ce ducea către vilă, din dale frumos potrivite, părea la fel de nouă ca și vila, era din două culori apropiate, iar partea stranie era faptul că părea lucioasă ca și cum ar fi fost un frecată de tălpile unor trecători. Curiozitatea m-a făcut să mă duc imediat către partea adversă, ba mai mult să dau roată cabanei, care acum părea mult mai mare și culmea e că n-am găsit nicio continuare a aleii mai departe sau poate că era un fel de ritual către bunicul, eu știu. Copacii păreau plantați de ani buni, unii depășeau mărimea trupului uman, nu erau o esență anume, am văzut chiar și un castan, tei care încă mai aveau flori uscate, stejari falnici și alte specii. Cred că bunicul a fost un admirator al pădurii, dar de ce s-o fi făcut marinar, pentru că fiul lui văd că… după ce-mi zise Angela, practică altă meserie.