Astăzi am întâlnit doi oameni neoameni. Doi pinguini cu moț auriu. Unul este Neculaion Þanu Þăranu din târgul Bucur Obor. Cap de pinguin sadea – frunte bombată, durduliu, zâmbăreț, certăreț, ridicol și când merge, nu doar atunci când înoată în ape tulburi, de unde iese mereu cu multe comori ale piraților în cioc. Celălalt este Tomas Primărie Cap de Gulie, ofițerul stării civile din sectorul 7, al cărui birou pute de-atâta șpagă. Nicio mână de femeie nu intervine ca să i-l facă salubru, chiar dacă e prima încăpere din stânga intrării de la Direcția sa. Îi e frică să nu fie acuzat de către „tobidocii” de la PDL, PNL sau PSD că ar avansa-o preferențial pe una dintre angajatele sale. Tot ce e de rezolvat rezolvă din ușă, plecând el însuși pe sus, ori dând și primind telefoane din clădire. Mi s-a plâns, de cum l-am întâlnit:
- Numai tobidoci! Nu ne vedem capul de treburi, pentru că toți bronzații și cei din Republica Moldova numai aici sunt trimiși, nu la alte sectoare. Așa că noi facem treburile și de la sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6. Și-avem doar șaisprezece angajați.
L-am întrebat dacă pot să vin cu tine, Iubito_Una, sâmbăta.
- Nu se poate, pentru că tobidocii ne-au scurtat programul. În weekend nu ne mai plătesc. Așa că vii dumneata de luni până vineri.
Nu mai stau acum să înșirui câte verzi și uscate exclamă, cum te vinde și te cumără Tomas de astăzi Necredinciosul zis și Primărie.
Deși cei doi pinguini cu moț auriu, Neculaion Þanu și cel de-abia prezentat, de la Direcția Starea Civilă a sectorului 7, Tomas Primărie, sunt de orientări diferite – unul e mai oprist, mai popular, iar altul cam liberal – din conversația cu ei deduci imediat că niciun Dumnezeu nu-i frământă pe cinicii pinguini. Moțul lor auriu sau argintiu suflat cu aur le e suficient – numai la mălai se gândesc.
Þigănoși la chip amândoi. Tomas Primărie are pe unul dintre obraji și un semn: o aluniță albastră. Pentru că rasa lor de pinguini are ca specific lungul frac negru, ce se continuă pe pielea obrajilor foarte groasă – fiindcă pe acest șorici nu se potrivește altceva decât o pată de cer înstelat…

Mă gândeam, imediat după ce am fost și de 9 martie în Cercul Magic, la restaurantul Centurionul, unde Neculaion Þanu Þăranu pregătise pentru socializarea tuturor profesorilor din curtea sa boierească mâncare și vin pe săturate:
- Mai că-mi vine-acum să beau berea asta în cinstea lui Þanu!
Așa mi-am spus la un moment dat. Însă am auzit un glas din dreapta:
- N-o bea, pentru că ai s-o verși amar, undeva-n drum de întoarcere.
Așa îmi răspundea în minte îngerul bun. Nu l-a dovedit pe celălalt. Am băut și din propria șampanie, adusă la cei patruzeci de colegi ai mei, să-i cinstesc pentru nașterea Sarei-Casandra, și din vinul alb al lui Neculaion Þanu, și din berea sectorului Second Hand unde lucrez, și din vinul roșu Þanu & sector Second Hand. Am dansat după niște cântece oltenești, destul de manelizate, cu unica plăcere a prinderii în horă alături de colegi.

Când m-am retras, vedeam din autobuz Bucureștiul în amurg. Părea cu totul altfel, lichefiat de atâta lumină. Un București răsăritean, pe alocuri prea industrializat, mobilat cu furnale, un București crepuscular, agonic, însă puternic luminat de îndepărtatul la nesfârșit Occident. Mi-am pus ochelarii de distanță, minus unu, așa de fantezie, că n-am miopie așa de accentuată, dar abia i-am cumpărat și eu la sfârșitul lui februarie. Am trecut de Titan și ultimele blocuri din sudul cartierului erau cu ferestrele ca soarele, de-un chihlimbar ce-mi lua ochii! Și doi tineri tâmpiți, poate de vârsta majoratului, se tamponau unul în altul, ca alți doi pinguini. Unul dintre ei îl luase la gagici, la unele dintr-un cămin de lângă stația Bobocica. Îl ciupea de țâțe pe novice. Vorbeau măscări. Îl înjurau amandoi de la ușa din spate pe șofer că stația nu era lângă acel cămin. Gagiii voiau să iasă prin geamurile ușii, poate luaseră și niște atlase botanice la bord, sau niște etno-jazzuri le creaseră euforia sau neastâmpărul de macho.

Astăzi s-au întâlnit Marius Sala, Marina Rădulescu Sala și Rodica Zafiu, reprezentanți de la inspectoratele școlare, din Ministerul Educației cu amfitrionul primăriei din sectorul Second Hand, Neculaion Þanu, în prezența directorilor tuturor școlilor generale și ale liceelor din acest regat țănist. Fără alți directori, însoțiți de către un profesor de română și un elev premiant, din celelalte sectoare. S-a lansat „Gramatica limbii române”, ultima ediție, la care Institutul „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” a mai adăugat pentru bibliotecile școlare și un „Caiet de exerciții”, tot al Academiei Române.
La final, lumea simandicoasă, directorii și înalții invitați nu mai aveau răbdare să-și îndestuleze burțile cu… un „cockteil”, cum s-a exprimat gazda și stăpânul palatului din Bucur Obor, încă de la începutul rapidei conferințe de prezentare publică a Gramaticii Academiei (forma prescurtată din 2011 a celeilalte puțin mai vechi, din două volume). Nici nu a apucat lumea să pună toate întrebările, că Neculaion Þanu, pinguinul regal s-a rățoit că ne așteaptă cockteilul. Întrebarea era cum să se ajungă la cockteil, nu la niște concluzii despre stadiul actual al normării limbii române. Nici Marius Sala, vicepreședintele Academiei, nici Rodica Zafiu, mare profesoară universitară și cercetător la Institutul de Lingvistică, n-au reușit să-mi mai răspundă decât prea puțin, cu șarmul lor deosebit. Chiar Neculaion Þanu i-a pus pumnul în gură lui Marius Sala, luându-ne aproape pe sus la cockteilul promis cu o oră mai înainte, când începuse conferința despre Gramatica nouă, dar veche, întocmită sub egida Academiei și sub vigilența nemuritorilor săi reprezentanți. Am aflat cu toții de la Marius Sala faptul că actualul președinte al Academiei a fost în liceu câștigător pe țară al olimpiadei de literatura română, și că a îmbrățișat pe urmă un domeniu cât se poate de realist, parcă fizica. Tot el spunea că de fapt n-are niciun merit la întocmirea cărămizii care era lansată. El doar le pistona pe cercetătoare, inclusiv de Gabriela Pană Dindelegan, să termine mai repede lucrarea „Gramatica limbii române”, dicționarul apărut în 2009 sau alte studii lingvistice. A evocat în conferință și figurile marilor săi maieștri (controversați aș spune eu, dar tot mari): Sextil Pușcariu, Iorgu Iordan, Al. Rosetti. Numai despre Ion Petrovici n-am auzit să discute. Eu l-am evocat la sfârșit, din public, și pe Dan Slușanski, autor al "Gramaticii limbii latine", cercetător al latinei medievale și vulgare până în Nordul Africii și Britannia - vizavi de problematica spinoasă a cazului, despre care doamna Rodica Zafiu spunea că presupune în noua gramatică a Academiei mai multe implicări sintactice, nu exclusiv morfologice, de flexiune nominală ca până acum. Ea dăduse și un exemplu de subiect extins:
- Ce naște din pisică (S) tot șoareci mănâncă. Până acum se considera că e subordonată subiectivă, acum considerăm "ce naște din pisică" a fi expresie nominală, grup nominal cu funcție de subiect.
Cealaltă doamnă cercetător, Marina Rădulescu Sala, mi-a răspuns cu mult simț diplomatic, destul de conservator, la întrebarea mea de bază:
- Dacă ați făcut referire la o altă denumire pentru modurile verbale, care în această nouă gramatică a Academiei sunt redenumite „forme modale personale”, „forme nepersonale”, atunci să înțelegem că folosiți spre modernizarea disciplinei și conceptele gramaticii generativ-transformaționale, pe lângă cele impuse deja, în gramatica tradițională, studiată și la școală?
- Da. – mi-a răspuns doamna despre care Marius Sala afirmase că are o legătură de nume cu dumneaei nicidecum întâmplătoare. Însă nu s-a modificat decât un pic terminologia. Aproape insesizabil. Ce, derenjează pe cineva?
- Nu, pe mine deloc. În facultate mă cam săturasem însă de termeni precum poziție sintactică, structuri de suprafață și de adâncime.
- Sunteți de acord să folosim, de exemplu, terminologia nouă cu „grup morfologic”, adică nominal?…
- Da ! – răspunseră și profesorii, profesoarele de română în cor cu mine, dornice să se schimbe tot în părțile esențiale, dar să rămână totuși gramatica tot cum au predat-o moașele și strămoașele mume ale limbii române.
- L-aș întreba pe domnul academician Marius Sala dacă recomandă ca și pe site-urile literare precum Ro.Literatura, să fie folosită scrierea cu “â din a” în cuvinte, în pofida faptului că există și unii cercetători lingviști care susțin încă scrierea aproape exclusivistă cu “î din i”.
- Da. Eu am spus peste tot, în mass media în special și am recomandat numai scrierea cu “â din a” acolo unde trebuie.

Despre cealaltă problemă, cu obligativitatea scrierii cu “niciun”, “nicio” am înțeles abia pe urmă că e și ea reglementată. Mi s-a părut OK și remarca lui Marius Sala, tot în răspunsurile sale date către public:
- Academia nu poate să impună niciodată vorbitorilor limbii o regulă de exprimare corectă. Ea doar face recomadări, pe care oamenii le respectă sau nu.

Dacă tot fusesem rugați să întrebăm tot ce voiam pe cercetătorii din colectivul de autori ai noii gramatici abia publicate, de ce oare Neculaion Þanu s-a grăbit să ne scoată din Sala sa, ori din Sala lui Marius, eruditul său invitat și să ne conducă spre parter, la mult trâmbițatul său cockteil, ce era de fapt un luxuriant bufet suedez, cu de toate, chiar și cu tort?

Dar de ce Marius Sala nu l-o fi atenționat din prima pe Neculaion Þanu care a folosit cuvântul cockteil în locul celui normal și normat de Gramatica Academiei, bufet suedez?

Și de unde a avut bani Neculaion Þanu să cumpere câte trei gramatici noi ale Academiei și câte trei culegeri de exerciții gramaticale pentru toate instituțiile școlare din sectorul Second Hand?

De ce a acceptat Academia Română să-i facă jocurile lui Neculaion Þanu, iar școlile din celelalte sectoare să se uite cu invidie la achiziționarea pe gratis de noi gramatici academice numai în bibliotecile din sectorul Second Hand? Ce mai este astăzi pe gratis?

15 martie 2011