De cîteva luni încerc din păcate fără succes, să duc muncă de lămurire cu Marianne. Trebuie să meargă urgent la dentist dar toate încercările mele au dat greș.
Cînd mă duc pe la ea, o îmbrățișez cu drag și ea se leagănă ca o ursoaică uriașă în dreapta și în stînga văietîndu-se de dureri de dinți. Nici nu mă miră starea ei, cînd îi văd cionții strîmbi și tociți mă întreb cum mai poate mînca și mai ales cum de nu-i cad asemenea unor dude putrezite.
De fiecare dată îmi răspunde îngrozită arătîndu-și butucii negrii din gură:
-Nici pomeneală, nu mă duc la dentist nici dacă mă plătești !!
sta este tema favorită a soțului meu care o necăjește de fiecare dată spunînd unison cu Rudi că în curînd nu va mai putea nici fîn să rumege..
Rudi nu are probleme în privința dinților, nu mai are nici unul în gură și se laudă că el economisește bani, nu-i trebuie nici pastă și nici periuță de dinți.
O numește pe Marianne drăgăstos cămila lui, a dat pe ea doi saci de porumb aducînd-o din deșert iar acum dacă nu ascultă îi atîrnă un sac cu fîn de gît și o leagă de un pom în grădină. Marianne îl împinge șăgalnică cu bastonul în burtă spunîndu-i;- taci din gură grasule,ce te făceai fără mine acum?...la care Rudi răspunde scuturîndu-și burta de rîs.
-Graso! diseară cînd m-oi duce cu liftul sus, iau remotul cu mine și să te văd cum ajungi în pat!
-Și pe tine să te văd cum îți scoți singur ciorapii, bulgăre de seu rînced!...îl amenință ea bucurîndu-se la gîndul că el nici papucii nu e în stare să-și pună fără ajutorul ei.
-Păi ce crezi că am nevoie de tine?...iau cleștele și unu-doi i-am scos! ( își cumpărase un clește cu un mîner lung asemănător celor care întrebuințează gunoierii strîngînd cu ei hîrtiile prin parcuri ) dar de fapt tot Marianne trebuie să stea aplecată în fața lui și să-i tragă ciorapii din picioare.
De cele mai multe ori la o așa acțiune istovitoare el mai dă drumul și la niște gaze iar Marianne care aproape de fiecare dată cade pe spate de miros strigă la el indignată….porc împuțit, iar ți-ai dat în petic, data viitoare te dezbraci singur!!!,la care Rudi rîde satisfăcut bătîndu-se cu palmele pe genunchi.
A doua zi ne povestește istoria luînd iar o porție de rîs iar eu nu știu ce să fac, să rîd sau să-i țin parte Mariannei care acum și ea rîde.
Și-au comandat un lift pentru scara care duce sus la dormitoarele lor, ei nemaifiind în stare să urce sau să coboare treptele.
A costat un sac de bani și este un circ să-l vezi pe Rudi cum se așează mîndru pe scăunelul liftului care dispare complet sub fundul lui, și cum apasă pe remot urcînd cu viteza unui melc cele 15 trepte. Marianne îl admiră de jos, iar el după ce a ajuns sus, pune remotul pe scăunel și liftul vine să ia a doua tonă.
Admir tehnica asta care suportă atîta greutate fără ca pironii să zboare din perete.
Dar Marianne și Rudi sînt la zi cu toate noutățile cînd este vorba ca asigurările medicale să le plătească orice moft.
Rudi și-a mai comandat și un pat de spital cu toate șicanele, îi ridică capul, îi ridică fundul, îi ridică picioarele, îl scutură și cred că stă și de vorbă cu el, atîtea minunății face zice Rudi care profită de orice ce crede că i se cuvine.
Loc nu avea pentru pat dar l-a îngrămădit în camera lui fălindu-se că în fiecare seară își poate alege în ce pat să doarmă.
Bineînțeles că patul lui vechi l-a păstrat iar acum face slalom printre ele cînd iese afară.
Nu știu de unde au aflat că de fapt el ar avea drept la îngrijire casnică, adică asigurările plătesc iar cineva vine acasă la ei și le face curat și cumpărături și mai știu eu ce.
-Păi asta poate face și grasa mea și ăia să o plătească pe ea decît să arunce banii la străini!
Au dat telefon și într-adevăr fraierii ăia au trimis pe cineva să controleze cazul.
Rudi s-a pregătit temeinic, a ascuns mașina după colț, și-a sumes cracii pantalonilor cît mai sus ca să se vadă bine tromboza la picioare iar pe mine m-a instruit să apar niznai și să-i anunț că mă duc la cumpărături și să-i întreb de cîți pampers are el nevoie.
-Păi ce tu porți pampers?
-Nu dar se aude mai bine cînd o veni toanta aia zice Rudi stăpîn pe situație.
-Asta mi-ar mai trebui spune Marianne luîndu-se cu mîinile de cap…nu-i de-ajuns că-i spăl izmenele la fiecare două zile să-i mai duc și rahatul la cazan!!!
De fapt părerea mea este că i-ar trebui pampers dar orgoliul lui e prea mare și cînd se scapă în pantaloni se face că plouă în adevăratul sens.
Eu acum, hai să-i fac jocul, ce puteam face, convinsă de fapt că aia de la asigurări nu va fi așa de fraieră.
Dar Rudi e un mare actor, cînd am intrat în casă, tipa se uita speriată la el , iar el de abia mai vorbea, o mînă îi înțepenise dintr-o dată iar cealaltă îi tremura de parcă îl lovise damblaua. Marianne băgase nasul într-o cutie de pantofi căutînd foarte ocupată printr-un maldăr de bonuri ceva ce nici ea nu știa. Era roșie ca racul la față și cred că nu mai lipsea mult pînă pleznea în hohote de rîs. Noroc cu mine, s-a ridicat repede spunîndu-mi să vin la bucătărie să-mi dea bani pentru pampers. După ce tipa de la asigurări a plecat, Rudi s-a pus pe un rîs nebun spunînd mîndru că acum poate juca și la televiziune cu talentul care-l are.
Nu după mult timp cazul lui s-a aprobat iar de atunci primesc lunar 420 Euro pe care Marianne îi bagă sub saltea. Tot așa au rămas, nu cheltuiesc nimic și adună de peste tot de parcă au ajuns la sapă de lemn.
Rudi strînge orice-i cade în mînă, strînge și ce aruncăm noi, și ce aruncă alții, cine știe la ce poate fi bun vreodată.
Și-a construit în gradină o baracă din șipci care e plină cu țevi, sîrme, cuie și șuruburi ruginite, scînduri de toate mărimile, cutii și cutiuțe, pungi din plastic,roți de la mașina pe care nu o mai are, o învălmășeală de troace care-și duc veacul iarna și vara căpătînd tot mai mult o patină veche care poate cîndva le va da valoare antică.
Un alt vecin aruncase două ferestre cu geam cu tot, cojite de vopsea și vechi de pe timpul lui Pazvante. Dar soarta a avut milă de ele și le-a adus la Rudi în baracă iar cînd vine primăvara el o fugărește pe Marianne dimineața și seara să acopere și să descopere cu ele două lăzi cu pămînt unde el a semănat semințe de bostan.
Se obișnuiseră să arunce rămășițele de mîncare în toaletă care într-o zi nu a mai suportat și a dat pe dinafară în casă ca și în stradă. Am dat telefon să vină cineva să le desfunde haznaua și pe toată strada se așternuse un miros de parcă în tubul de canalizare sălășluia un mort.
Oamenii au scos o parte din tubul înfundat să-l înlocuiască cu unul nou, eu stăteam pe lîngă ei că Marianne nu ieșise din casă, se jena față de vecini. Rudi începuse să bată cu bastonul în geam făcîndu-mi semne cu mîna și fluturînd brațele. Cînd m-am dus să văd ce vrea mi-a spus ca nu cumva proștii ăia să arunce tubul.
- Păi ce vrei să facă cu el că e plin de rahat i-am spus-o pe șleau.
-Nu face nimic zice el, să-l lase pe iarbă că-l curăț eu cu furtunul.
- Rudi! Ce vrei să faci cu un tub de canalizare?..i-am spus pusă pe harțag. Cît l-oi spăla tot va mirosi, unde vrei să-l pui, nici în baraca ta nu poți să-l lași, cînd or veni căldurile atunci să vezi ce miasme vei avea în grădină!
-Nu face nimic, zice Rudi, ce crezi că porcii mei miroseau mai bine?...cine știe la ce poate fi bun.
Soțul meu care auzise totul s-a bătut cu degetul în frunte și dînd cu mîna a lehamite a zis că el nu pune mîna pe tub nici cu cleștele.
Rudi cît e el de neputincios, a reușit să spele tubul cu furtunul iar pe mine mă apucase pandaliile mai ales că el niciodată nu consuma apă pentru florile sau iarba din grădină.
Stînd cu chirie a spus că nu e treaba lui dacă iarba și florile se usucă de căldură, el nu plătește apa pentru nenorocitul de proprietar. Într-adevăr grădina lor arată vara ca un deșert, o atmosferă adecvată pentru Marianne după cum spune Rudi.
Tubul își mai duce și acum veacul în baracă și Rudi visează să-l vopsească să-l umple cu pămînt și să facă din el un fel de vază pentru terasa lor.
Acum aruncă resturile de mîncare în grădină, lucru pentru care nouă de fiecare dată ne sare țandăra, una că trebuie să luăm de fiecare dată cățelul nostru în brațe cînd ne ducem pe la ei că și javra noastră nu ține cont și mănîncă orice, iar a doua e o chestie de timp pînă se vor aciui șobolani sub baraca lor. Mă întreb de cîte ori văd ciolanele prin curte de ce nu le dă la gunoi dar Rudi spune de fiecare dată că vrăbiile se bat pe ele. Este posibil să fi apărut pe la ei niște specii de Archaeopteryx care se ascund cînd apărem noi.
Într-o zi am reușit să o conving pe Marianne să-și cumpere o saltea nouă că salteaua ei era numai gropi și țeapănă de mizerie.
Am cărat de la Berlin o saltea nou nouță pentru ea și bineînțeles că tot nouă ne-a revenit sarcina să o punem pe pat și să o aruncăm pe cea veche.
Ducînd-o jos în grădină îmi storceam mintea cum să scăpăm de ea dar Rudi nu era Rudi dacă am fi aruncat-o. El ne-a scăpat pe de o parte s-o aruncăm dar pe de altă parte ne-a dat altă muncă. Am muncit la ea, desfăcînd-o bucățică cu bucățică, Rudi nu s-a despărțit de nici un cui sau de sîrma pe care salteaua era prinsă. A trebuit să o tăiem, iar buretele cu care era umplută a trebuit să-l împărțim în pătrate de mărimea unui scaun. Încă nu știam ce vrea să facă cu umplutura care la orice mișcare scotea un praf de ne usturau ochii.
-Păi buretele asta e bun să stai pe el, ia stai tu pe el să vezi ce moale este îmi spune mie generos.
- Nu mulțumesc i-am spus, încă nu am nevoie să stau pe moale iar tu ai atîtea perne pe scaun ce-ți mai trebuie buretele acesta plin de praf?
-Lasă că e bun, cine știe la ce ne va mai trebui. Într-adevăr, iarna pune bureții în motorul mașinii ca să nu înghețe iar vara îi folosește ca pernă.
Nu cred că există ceva ce lui nu-i trebuie, iar dacă nu are nici o idee imediat le pune bine pentru mai tîrziu.
Rudi la înălțimea de 1,90 metri cîntărește cred cam 240 kilograme. Nu se mișcă deloc, ori stă în fotoliu și urmărește pe geam vecinii ori se dă de-a dura prin casă pe un scaun de birou cu rotile pe care Marianne a trebuit neapărat să IL cumpere după ce el a văzut că băieții noștri au așa scaune.
Cînd ne ducem pe la ei îmi spune strîngînd din buze că nenorocitul de visavis s-a făcut iar criță aseară iar acum doarme porcul pînă după masă. Se scoală numai cînd îi este foame,
l-am urmărit cu binoclul la bucătărie, își băga cu amîndouă mîinile mîncare în gură direct din oală zice Rudi scîrbit.
Mi-am adus aminte în momentul acela cum într-o zi venise o vecină cu patru pești proaspăt afumați pentru ei.
Erau înfășurați în staniol și prin părți picura zeama. Rudi a desfăcut lacom staniolul, a rupt cu mîinile peștii pînă i-a făcut ferfeliță și-și băga bucăți în gură mînjindu-se de grăsime pînă la coate. Oasele le scotea și le punea tot pe staniol lîngă pește și lingîndu-și degetele ne îndemna să luăm și noi.
Mîncasem din păcate puțin mai înainte așa că nu ne mai era foame i-am spus cu regret. Păi luați ceva la voi pentru diseară….nu că pentru diseară avem deja de mîncare și dacă nu o mîncăm se strică i-am răspuns ridicînd umerii a neputință.
Rudi nici nu mai asculta la ce spuneam eu, scotocea prin gură după oase ștergîndu-și apoi degetele unsuroase de pantalonii de trening pe care-i poartă pînă se înțepenesc de mizerie.
De ziua lui știu întotdeauna ce trebuie să-i cumpăr, pantaloni de trening măsura de 6 ori XXXL.
E o chestie să găsești mărimea asta și cînd am norocul să găsesc cumpăr imediat vreo patru cinci. Fiind așa de gras și de greoi nu reușește întotdeauna să ajungă la toaletă la timp și astfel se mai scapă în pantaloni care se subțiază și se ard repede la fund. Nu mai spun de săraca Marianne care nu mai prididește cu spălatul că Rudi nu ține cont nici cînd este în pat, dacă are nevoie, are nevoie!...își dă drumul oriunde.
O dată, cînd el mai era în stare să meargă mai mult decît cîțiva pași i-am invitat la noi într-o după masă la cafea. Șontîc, șontîc, au apărut gîfîind ca două foci după o luptă pe nisip. L-am pus pe Rudi pe cel mai bun și solid scaun care-l aveam în casă. Marianne a încăput totuși pe un scaun normal dar fără speteze pentru brațe că altfel nu mai ieșea. A fost o după masă plăcută, făcusem un tort iar Rudi după ce și-a înfipt siringa cu insulină în burtă a mîncat și frișcă la tort, a mai mîncat și biscuiții pe care-i pusesem pe masă mai mult de formă.
Este de necrezut cît de puțin îi pasă de diabetul lui, cînd vine vorba de mîncare uită totul. Spre seară s-au hotărît să plece acasă că aveau pusă la dezghețat o șuncă pentru masa de seară.
L-am ajutat pe Rudi să iasă din scaun iar cînd s-a ridicat m-a izbit o duhoare de urină care venea din pernuța pe care stătuse. De atunci, de cîte ori a mai venit pe la noi i-am oferit numai un scaun din grădină că nu mai aveam atîtea pernuțe de aruncat.
În ultimul timp oricum nu mai poate veni din cauza mersului care-i cade foarte greu. În schimb și-a comandat tot de la asigurările medicale o mașinuță electrică care merge cu șapte kilometri la oră și cu care se plimbă mîndru în jurul casei. Bineînțeles că nu poate merge la cumpărături cu ea, în sătucul în care stăm nu există decît o cooperativă micuță unde poți cumpăra cel mult o pîine.
Se duc amîndoi cu mașina în orășelul cel mai apropiat, Rudi poate conduce fără nici o problemă, dar nu coboară niciodată. O lasă pe Marianne să facă singură cumpărăturile,ea se reazemă de cărucior, sau mai bine zis se întinde aproape pe el și cu lista în mînă se leagănă asemenea unui pinguin printre rafturile magazinului cumpărînd pentru Rudi toate minunățiile pe care el le vede în reclame la televizor. Vai de ea dacă nu sînt bune,…..graso!...iar ai cumpărat un rahat îi spune el mai tîrziu aruncînd scîrbit articolele în mijlocul bucătăriei.
-Rudi! i-am spus încercînd să o apăr pe Marianne, de ce nu te dai tu jos din mașină și-ți cumperi singur ce-ți place ?
-Păi de ce îi dau 420 de Euro pe lună?
-Nu-i dai tu, îi dă statul!
-Da cine a făcut pe mortu ca să se aprobe?
În timp ce Marianne paște rafturile magazinului, Rudi stă lejer în mașină și fluieră după fete povestind acasă ce-a văzut.
-S-o fi văzut pe una, fusta-i ținea loc de bluză, iar alta era așa de grasă că nu știu cum a intrat în mașină, spunea Rudi plin de satisfacție uitîndu-se la Marianne rînjind.
-Și ce dacă, ce crezi că s-ar fi uitat vreuna la tine, sac bătrîn, îi răspunde ea plină de năduf.
-Dacă fluturam vreo hîrtie de 50 precis, spune el convins mai mult de atracția lui și nu a banului.
-Păi da, că altceva nu mai poți oferi, ce crezi că uscătura ta dintre picioare se mai poate trezi vreodată la viață?
-Habar nu ai graso, ce crezi, șase copii care i-ai făcut sunt de la poștaș?
-Asta mă întreb și eu de multe ori, cînd mă uit la tine mă apucă îndoielile!
-Ai uitat cînd ne-am cunoscut cîte fete se țineau după mine?.. se roteau în jurul meu de parcă aveam un satelit în fund mai spune el mîndru de succesul care-l avusese pe timpuri.
-S-o fi văzut pe grasa mea, slabă și amărîtă, arăta ca o pisică jigărită, venea în fiecare zi cu sufertașul la mine pe deal
-Păi tu ce făceai pe deal?
-Eu eram cioban, aveam trei sute de oi de care aveam grijă. De dormit dormeam într-o căruță cu coviltir, era foarte plăcut, o umplusem cu blănuri de oaie și acolo mă distram cu grasa mea.
-Ba și cu altele!.. spune Marianne cu ciudă în glas.
-O dată, spune Rudi bufnind în rîs, ne-am distrat atît de tare că nici nu am simțit cum căruța o luase la vale, am auzit doar cum schelălăia cîinele pe care-l legasem de căruță. Marianne se întoarse spre mine vădit jenată și-mi spune dînd ochii peste cap: nu asculta la gura lui, are numai rahat în cap!!
Toată jonglarea de complimente se face de cele mai multe ori cînd sîntem noi de față, ei rîzînd tot timpul și împungîndu-se pe rînd cu bastonul, un fel tandru de a-și arăta dragostea unul față de altul.
Copii lor nu prea au chef să vină pe la ei știind că întotdeauna au ceva de curățat sau reparat. Le-au făcut cadou un cec de 120Euro ca să comande pe cineva să le spele geamurile. Dar ca întotdeauna, Rudi lacom și-a zis, ce să plătesc eu pe alții, lasă că facem noi. Și așa au făcut. El cu un pămătuf înfășurat la capătul bastonului mînjea geamurile de la jumătate în sus iar Marianne le mînjea de la cealaltă jumătate în jos. Erau foarte mîndru de ei cînd au terminat seara pe la șapte. Copii nu trebuie să afle de asta ne-a spus el conspirativ, uite cum arată ca și cum a făcut unu de profesie! Într-adevăr seara arăta normal dar a doua zi puteai citi hărți necunoscute pe geamurile lor. Banii i-a băgat la buzunar deși nu le înțeleg lăcomia că doar în afară să cheltuiască pe mîncare nu fac nimic altceva. Stau pe întuneric ca liliecii ca să nu consume curent iar cînd Marianne vrea să citească ceva, el îi luminează cu lanterna dar nici cu aia prea mult că se consumă bateriile.
După cum se laudă, el a fost un tată foarte sever lucru pentru care copii lui și astăzi îi mulțumesc. Dacă e să mă iau după ce spune fata lor mai mare cred că a fost un tiran.
Într-o Duminică Marianne făcuse o gîscă la cuptor. Cei șase copii se împungeau cu picioarele pe sub masă, fiecare vroia un copan. Rudi văzînd asta, a luat o hotărîre salomonică. A smuls copanele gîștei și le-a pus pe farfuria lui. Copii au mîncat pleoștiți restul iar Rudi s-a întins sătul pe canapea. Una din fete a trebuit după aia să-i maseze burta ca să-i priască gîsca. Altă dată unul din băieți primise de la un vecin un cățeluș pe care-l ascunsese sub pat. Rudi l-a auzit, l-a tras de ceafă afară, s-a dus cu el în curte și dintr-o lovitură cu ciomagul a omorît cățelușul. Același băiat își cumpărase doi șoricei albi pe care-i pusese într-o cutie de pantofi. Rudi cînd i-a văzut i-a ridicat de coadă în sus și i-a aruncat în WC trăgînd apoi apa. Nici nu vreau să știu ce poate simți un copil văzînd așa scene!!
El mi-a povestit singur istoriile astea ca să-mi dea exemplu de educație, părerea lui fiind că eu sînt prea slabă cu băieții mei.
Anul acesta de Crăciun l-au trimis iar pe soțul meu sus la Marianne în cameră ca să aducă jos bradul din plastic. Ea îl ține în dormitor acoperit cu un cearșaf, este complet decorat, cîteva globulețe, o ghirlandă cu becuri și o stea pentru vîrf învelită într-o pungă din plastic. Mai există sus și o măsuță pentru brad dar anul acesta Rudi nu a mai așteptat pînă am venit noi și a dat drumul la măsuță de-a dura pe scări Marianne urmînd jos să o prindă. Măsuța s-a împotrivit, și-a rupt de ciudă un picior și soțul meu a trebuit s-o vindece lipindu-i piciorul accidentat.
După ce am îndreptat puțin crengile bradului și l-am scuturat ca să se mai înfoieze ceva,am băgat firul în priză să admirăm pomul. Dar ți-ai găsit!
-Păi încă nu e Crăciunul a zis Rudi, mîine îl aprindem.
-Rudi! I-am spus revoltată, orice om aprinde luminile cu zile înainte de ce nu tu?
-Păi dacă-l aprind de acum ia fă tu socoteala cît curent consumă spune el logic.
Nu mai pomenesc că și de Crăciun l-a aprins pentru o jumătate de oră, restul timpului bradul stînd trist în colțul lui, cenușiu și pleoștit, și visînd la cearceaful care-i acoperea urîțenia.
-Voi ce faceți de mîncare de Crăciun întrebă Rudi cu ochii sclipind de poftă.
-Nu cred că voi face ceva prea special i-am răspuns, probabil ca de obicei o rață sau o gîscă.
-Vrei să ști ce avem noi?..mai spune el plescăind cu limba și ducînd trei degete la buze.
-Mmmmhh….
-N-ai să ghicești!....ceva deosebit de delicat!!!!
-Îîîîî?
-Porc mistreț!!....zice Rudi frecîndu-și mîinile
-Aha!...răspund fără entuziasm.
-Vrei să ști de unde-l avem?
-Păi de unde dacă nu de la magazin?
-Așș, nici vorbă, l-a găsit băiatul nostru pe stradă călcat de mașină!
-Cum!..și acum vrei să-l mănînci?îl întreb fără să cred ce aud
-Păi ce are, mort e mort, vrei să-l vezi?
-Nu, nu vreau să-l văd și observ cum Rudi se bucură de mutra mea.
-Păi nu mai e întreg, l-am tăiat în bucăți, o parte am pus deja la înghețat și restul am pus într-o zeamă cu tot felul de mirodenii. Du-te la bucătărie că este în lighean pe masă.
Vrînd nevrînd m-am dus să văd mai ales că și Marianne mă tot îndemna de la spate.
Într-un lighean cu smalțul sărit în mai mule locuri plutea ceva negru-roșcat, de o formă nedefinită.
-O.K. i-am spus întorcîndu-mă repede în sufragerie, dar cam mult pentru voi doi nu?
-Ce mult!...porc mistreț nu mănînci în fiecare zi, putem mînca la prînz și seara, vreți și voi ceva?
-Oooo, nu mulțumesc, nu mă omor după cum ști după așa delicatese, eu sînt mai simplă în ceeace privește artele culinare .
Nu cred că i-a părut rău că l-am refuzat dar nici mie.
Astăzi am primit un telefon la Berlin de la Rudi.
-N-ai să ghicești unde am fost spune el fericit că mă pune în dilemă.
-Păi ați fost în Polonia să cumpărați benzină.
-Greșit! spune Rudi satisfăcut, candidata n-a cîștigat nimic!
-Ați fost la doctor!
-Călduț, călduț zice Rudi și parcă-l văd cum rîde fericit de taina lui.
-La doctorul de rinichi?
-Hai să-ți spun că tot nu ghicești mai zice el generos iar undeva în spate aud doar un mormăit înfundat.
-Am fost la dentist!!!
-Să nu-mi spui că Marianne s-a hotărît pînă la urmă!!!??
-Ba da că azi noapte n-a închis un ochi de dureri. S-a pomenit acum s-o doară în mijlocul iernii și eu a trebuit să tremur în mașină, mai spune el indignat.
-Păi de ce nu ai intrat și tu să o aștepți în sala de așteptare?
-Eu??? Nu mă urc eu în liftul ăla nici să mă tai!!
-Și Marianne cum s-a urcat?
-Păi nu s-a urcat, s-a dus pe scări că și ei i-a fost frică.
-Și acum cum e?
-Încă nu e nimic, Joi ne ducem iar și-i scoate doctoru trei dinți, acum i-a dat numai ceva de dureri că e plină de puroi.
-Rudi, sper că tu ști că dacă-i scoate dinți îi face și niște injecții care o vor ameți, trebuie să te duci cu ea sus.
-Nu mă duc, din partea mea să doarmă acolo și mă duc a doua zi s-o iau, eu nu mă urc în lift și scările nu pot să le urc. Joi am stat ca pe ghimpi acasă gîndindu-mă prin ce trece Marianne. În sfîrșit cam pe la ora patru după masă am dat telefon să aflu cum se simte. Erau deja acasă, Marianne nu putea să vorbească dar Rudi ne-a povestit cum a fost. A mers rapid, ei cunoșteau sora care lucrase înainte de căderea zidului cu Rudi și Marianne la crescătoria de porci. Ea a băgat-o pe Marianne prima să intre la doctor și în felul acesta a scăpat repede iar Rudi nu a trebuit să tremure în mașină.
În multe cazuri observ că și acum după atîția ani de la căderea zidului corupția înnăscută a celor din fosta democrată a rămas la fel de vie. Toți lucraseră și făcuseră șmecherii cîndva împreună, toți furau de stingeau, toți se făceau că lucrează cînd de fapt nu făceau nimic. Controalele erau cumpărate iar cine nu fura era pîrît și avea de-a face cu organele de securitate. Nu e de mirare ca după 40 de ani Germania Democrată era la pămînt dar cel mai mult mă miră lipsa lor de conștiinciozitate, nu le pasă de nimeni și de nimic. Iar dacă acum nu le mai merge ca atunci, să șmecherească și să fure pe oricine, ei sînt primii care strigă să se ridice zidul la loc. De încercat încearcă ei mereu să profite și sunt cei mai puși la punct cu toate legile și cu toate drepturile care li se cuvin. În satul unde locuiesc Marianne și Rudi, cred că jumătate din locuitori taie frunza la cîini, șomeri fiind, dar se mențin deasupra apei prin cutărică și cutărică care le mijlocește pe hîrtie vreun job imaginar, acești cutărici fiind la rîndul lor foști membrii ai securității care tot prin șmecherii au obținut în vest o poziție mai înaltă.
Așa și Rudi al meu, cunoaște pe toată lumea, el împărțind porci pe vremea lui Honecker la toți cei care la rîndul lor aveau ceva de dat. Chiar trabantul pe care-l avea pe vremea aia tot cu pile l-a cumpărat că altfel trebuia să aștepți zeci de ani să-ți vină rîndul. Bani aveam cu carul zice Rudi că mîncarea o luam de la colectivă dar nu puteai să cumperi nimic. Acum se vaită că poate cumpăra orice dar nu mai are atîția bani.
În orice caz nu le merge deloc prost, chiar aș spune că nu le-a mers niciodată atît de bine în afară de sănătatea lor care încet încet se duce de rîpă dar nici ei nu țin cont de nimic și compensează păcatele culinare cu pastile.
M-am legat mult de ei sufletește și cu toate ciudățeniile lor au devenit pentru mine o parte importantă din viața mea.
Nu vreau să mă gîndesc la ziua cînd unul din ei nu va mai fi că atunci și celălalt va urma curînd.
Mîine plecăm iar la țară și a ajuns o obișnuință cînd coborîm din mașină să fluturăm brațele spre fereastra lor unde Rudi face de bucurie semnale cu lanterna.
Mai este puțin și vine vara și ne vom distra sper iar în grădină la grătarul lui Rudi printre munții de carne și cîrnați pe care după aceea le papă „ vrăbiile „
Aleluia!!!