Povestea Prințesei Bestie


Personaje: Balaurul Mama, Prințesa-bestie, Babi, zâna buna
Bătrânul cu suflet negru
Aloia-Bal-soia prim-ministru al regatului Fericirii Calculate
Baba rea



A fost o data ca niciodată, că dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit. Am spus formula magică, povestea poa' sa înceapă! Ne aflăm in regatul Fericirii Calculate. Tuturor celor care locuiau în acest regat li se ceruse părerea când acesta a trebuit sa fie numit. Balaurul-mamă, regina, le explicase supușilor ei de ce ținea ca țara lor să se numească așa. Spunea ea, că Fericirea fără limite este doar în Rai alături de Dumnezeu, aici pe pământ trebuie să tindem spre Fericire și fiecare pas pe care-l facem spre telul propus trebuie făcut cu bucurie și acea bucurie se numește Fericire Calculată.
Deci, regatul lor trăia o continua veselie. Se bucurau pentru cele mai diverse întâmplări: răsăritul soarelui, zâmbetul copilului, trăsnaia copilului, culegerea fructelor, apariția primei stele pe cerul serii.....Orice le aducea aminte ca trăiesc și ca sunt în drumul lor spre marea întâmplare
Supușii o iubeau pe regina lor, dar o adorau pe fiica ei Prințesa-bestie, care era întruchiparea tuturor principiilor pe care ei le respectau, în fapt, Prințesa-bestie era un bulgare de lumină și bucurie și emana o energie parcă provenită de la facerea lumii! Dar de unde-și primise ea porecla de Prințesa-bestie vă întrebați?! Bineînțeles, de la trăsnăile pe care le făcea și care o albeau la par pe regina și, care în răspuns se transforma în Balaur ca s-o potolească pe năzdravana prințesa. Si spectacolul acesta ii amuza pe supuși și-i făcea să le iubească și mai mult!!!
Pai, să fii fost Prințesa Bestie de vreun an, de aici începe povestea noastră, și cum stătea ea așa cumințică în țarcul ei, regina numa' ce sesiză că era suspect de liniște, căci după cum știți orice părinte devine circumspect când nu mai aude gânguritul progeniturii sale!! Regina se oprește din treaba ei de regina și se duce să vadă ce se întâmplă. Cam atunci au luat supușii cunoștința cu urletul de balaur al reginei si de acolo i s-a tras și porecla cu pricina.
Imaginați-vă următorul tablou: un țarc alb, modelul original, acum era maro și foarte bio mirositor. Da!, prințesa bestie avea inclinații bio- artistice și folosea materiale bio - a se citi pampers. Se pare ca inițiase un nou trend în Regatul Fericirii calculate în materie de pictură. De altfel, a fost foarte dezamăgita când regina Balaur i-a curățat bolborosind o mie de descântece minunatul tablou rupestru. Singura consolare pe care regina a găsit-o a fost aceea ca pictura nu a avut loc pe perete, să fii curățat atunci!! cred ca demola palatu' și altceva nimic!!! în concluzie nu orice e bio face bine la laringe, cazul reginei care a răgușit rău de tot, sau la urechi, cazul supușilor care au asurzit cu ocazia aceasta. Dar mai povestim și alta dată!!


Si a mai trecut ceva timp, Prințesa Bestie a mai crescut, acum nu mai stătea în țarc,

luase în stăpânire tot palatul, dar mai ales pereții lui pe care desena și de câte ori era prinsă dădea vina pe Marianul, nasul princiar, chiar și prinsa asupra faptului, sub nasul Balaurului Mamă, regina, micuța avea întotdeauna țapul ispășitor la indemna, Marianul! Prin urmare, era o zi ca oricare alta, nimic nu prevestea vreun deranj pentru urechile supușilor din Regatul Fericirii Calculate, ne aflăm la ora prânzului și Mama Balaur pregătește masa. Scoate cratița cu ciorbă din frigider o pune pe masă, la masa se afla prințesa care aparent părea inofensivă. Se întoarce iarăși spre frigider să scoată și cratița cu felul doi și atunci se produce tsunami-ul cu ciorba. Inofensiva Prințesa Bestie testase coeficientul de frecare pe plan înclinat, cu alte cuvinte ridicase puțin masa cât sa dea ciorba, oala cu ciorba, pe tobogan. Deci, avem următorul tablou: Balaur perplex cu papucii mustind de ciorbă privind neputincios la o mare de ciorbă care era în expansiune, la pereții plini de rondele de morcovi și leuștean. După care urmează urletul, de acum cunoscut, dar asta nu înseamnă ca nu a înghețat sufletul în toți supușii, evident mai puțin în prințesa care, am putea spune , ca pe undeva e chiar amuzata de spectacol. După care regina plânge încercând sa găsească o soluție cum sa strângă toată mareea de ciorba?! acum evident plânge și prințesa de parcă nu era destul lichid primprejur, acum mai contribuiau și ele cu lacrimile lor. Fărașul, da fărașul era instrumentul salvator! și pleoscăind prin casă, întinzând peste tot ciorbă, regina se duse pe terasa să aducă fărașul. Nu intru în amănunte, vă închipuiți voi și singuri cam cât a durat adunarea ciorbei, cert e că neam de neamul reginei n-a mai pus vreo cratiță pe masă când mica bestie era prin preajmă!
Timpul a curs încă puțin peste Regatul Fericirii Calculate, bune și rele se întâmplară, acum era primăvară și destul de răcoare afară, prin urmare și în palat. Era dimineață, Mama Balaur trebăluia prin apartamentul regal, prințesa Bestie era absorbita de furnizorul de imagini colorate și animate, așa încât Mama Balaur se hotărî să ducă gunoiul. Din rațiuni de stat tomberonul regal se afla un etaj mai jos decât apartamentul la fel de regal, deci Mama Balaur trebuia să iasă din casă preț de 30 de secunde: cobora 10 trepte, arunca sacul cu gunoi , urca zece trepte și era în casă înapoi. De obicei, prințesa - bestie o aștepta la ușă, de data aceasta a început un mare scandal, nu, că vrea să meargă și ea sa ducă gunoiul, regina ii explică că, dat fiind faptul că este în pijama, fără ciorapi în picioare, nu se poate! Copilul răzgâiat nu a acceptat explicația dată și a insistat mai departe. Am uitat sa va spun că și Balaurul mamă tot în pijama era, când aveau loc discuțiile astea în pragul ușii. Negocierea n-a mai durat mult, Balaurul mamă a întors spatele micuței bestii și a început sa coboare treptele zicându-și ca într-o clipită e înapoi doar că, în secunda doi a auzit o bubuitură – bestiuța trântise ușa de metal și asta n-ar fi fost nimic s-a auzit și cheia cum se întoarce în broască. Poate părea redundant, dar avem iarăși Balaur Perplex în papuci și în pijama în fața unei uși de metal închise în nasul regal de către progenitura și ea regală, progenitură care se mai auzea încă cum bodogănea în spatele ușii. Mama Balaur în fracțiuni de secundă a trebuit să găsească o cale de ieșire din impas fără a apela la un sudor care să taie ușa în două sau mai multe bucăți, și, in același timp, să nu sperie copilul astfel ca acesta să nu se panicheze și să înțeleagă ce are de făcut. Prin urmare, și-a pus toată mierea în voce și a rugat copilul sa întoarcă cheia în broască, și aici urmează inspirația - Balaurul mama a găsit reperul perfect - deci, sa întoarcă cheia spre tricicleta, aceasta fiind după ușă. Probabil vocea aceea atât de calmă, caldă, nefirească dată fiind situația, a făcut-o pe Bestia Prințesă să execute întocmai ce i s-a spus și regina a auzit zgomotul cheii întoarse in broască și a putut să intre în apartament. Ii tremurau picioarele, ii clănțăneau dinții dar a mai avut puterea sa-i explice prințesei încă o dată cum se închide și deschide o ușă cu cheia fixându-i foarte clar reperele, pentru ca niciodată să nu se mai afle într-o astfel de situație. O altă măsură luată: regina n-a mai lăsat cheile în ușa când pleca să ducă gunoiul, nu de alta, dar nu găsești sudori la tot pasu'! Peste atitudinea si fapta copilului, regina a trecut ca și cum nu se întâmplase nimic tocmai ca să nu-i dea de înțeles Prințesei ce lucru nemaipomenit făcuse și aceasta sa vrea să-l repete. De data asta supușii reginei, mai exact urechile lor au fost iertate. Regina a urlat, dar în gând!

In povesti timpul e doar un pretext sa treci la o noua întâmplare, deci ne aflam într-o toamna însorita, cam a patra de când prințesa bestie ne onora cu trăsnăile ei. Regina Balaur hotărî sa-și ducă odrasla la munte, pe vârful muntelui chiar. Aerul de acolo, spunea ea , mai păstrează ceva pur în el și se cuvine ca și micuța bestie sa respire, măcar câteva zile un aer cat de cat aer! Zis și făcut! Porniră dis de dimineață spre muntele albastru, care se afla nu departe de capitala regatului. Programul era următorul: în prima zi vor vizita monastirea și parcul castelului iar a doua zi vor urca pe vârful muntelui cu telecabina dar la întoarcere cel puțin o treime din drum o vor face pe jos, tocmai ca sa respire bine din aerul miraculos. Când Regina Balaur făcea un plan atunci era musai asă sa se întâmple lucrurile! Si așa sau și petrecut! Au ajuns în stagiunea montana, s-au cazat, și-au împrospătat ținuta și au pornit spre monastire și parc. După ce au aprins lumânări și pentru cei vii și pentru cei plecați la marea întâmplare și după ce au pupat icoane, au traversat zona comerciala a parcului, mai exact instruirea de tarabe cu aceeași marfa, vezi doamne etno, și artizanala. Bineînțeles, a fost un supliciu, bestia prințesa le vroia pe toate! Regina Balaur povestește:-” Am avut nevoie de toată răbdarea de pa pământ! I-am explicat ca nu am bani decât pentru un singur lucru și acela i-l voi cumpăra înainte sa plecam dacă va fi cuminte și nu altfel! Aparent a înțeles a ales un fluier dar la următoarea taraba circa' a început iar! După ce s-a dumirit ca nu o scoate la vreun fel cu mine a apucat-o foamea și, deci, tot a trebuit sa-i cumpăr ceva, și anume, turta dulce. Si fiindcă toată negocierea asta mă epuizase m-am cadorisit și pe mine tot cu ceva dulce, evident!
Am ajuns la Pelișor, fratele mai mic al castelului, în fapt, o terasa cu doua tunuri vechi pe ea și o clădire veche în care funcționează un cafe-bar. Acolo, noi adulții am poposit sa bem o cafea, o atenție, o măslina iar mica bestie sa socializeze cu ceilalți copii, căzuți toți în admirația unui bumerang. Mai precis, bestiuța mea împreuna cu alți doi băieței priveau cum tatăl acestora arunca și prindea un bumerang. Nimic periculos, nimic spectaculos. De unde stăteam, eu nu o vedeam pe prințesa, asa ca ,după un timp, mă duc sa verific ce face. Undeva în sufletul meu se dăduse alarma! Si, da, ditamai alarma, fii-mea, singura fata din grup, se urcase în singurul copac neîngrădit al parcului! Nu numai atât, dar pe măsura ce mă apropiam ea se cățăra mai sus. Eu zbieram sa se oprească ea nimic! Si în circul asta se mai găsește și o tanti care asista la show sa facă psihologie inversa cu fii-mea:”- Du-te mai sus, mai sus!” Si ea s-a dus! In fine ajung chiar lângă copac, mă impun ca ditamai balaurul ce sunt și înțelege copilul ca gluma s-a terminat și vrea sa coboare. Da, dar nu mai poate, nu mai găsește puncte de sprijin pentru picioare, se sperie și începe sa plângă, urlând să vin s-o iau de acolo. In capul meu se întâmplau următoarele: o înjuram pe tanti aia cu ideile ei crețe și evaluam copacul să văd dacă m-ar putea ține și pe mine. Răspunsul a fost nu, copacul nu ar fi suportat și greutatea mea, deci, nu puteam să urc și să-mi iau copilul din pom. Noroc cu mânuitorul de bumerang care era foarte înalt si care a smuls bestia din brațele pomului. Cum a pus picioarele pe pământ bestia s-a calmat ca și cum nici usturoi nu mâncase și dădu să pornească joaca de la capăt. Pai nu, nu așa micuțo, stai să-ți fac nițică morală! Mi-am bătut eu gura ceva vreme, aparent părea că a înțeles, si dacă nu, măcar din spaima trasă, speram eu, să fi priceput ceva. Speranțe deșarte! Oricum în copac pana la data redactării povestii nu s-a mai urcat. Dar povestea nu s-a terminat!
A doua zi, program de urcat cu telecabina pe vârful muntelui! Toate bune și frumoase, ajungem sus, acolo un vânt puternic ne-a întâmpinat, vânt dar cu soare, și prințesuca noastră a început sa miorlăie. Nu prea ii convenea faptul ca urma coborârea pe propriile-i piciorușe! Așa ca apucat-o foamea și după foame, frigul și fac pipi și mi-e sete și mă dor picioarele, sunt obosită.... în fine toate argumentele doar, doar m-oi răzgândi. Si nu, eu sunt un balaur încăpățânat: am zis că merg pe munte să zică mersi că nu a avut de urcat, doar a coborât și a fost frumos, chiar i-a plăcut pentru că la un moment dat muntele s-a transformat într-un imens tobogan de iarba. Apropiindu-ne de cota 1400 pe lângă cărarea noastră s-au ițit stâlpii de telescaun. M-a întrebat nevinovata la ce folosesc, i-am răspuns doctă cum e cu schiorii cărora le e greu sa urce ni telecabină cu atâta echipament pe ei și atunci folosesc telescaunul ca să ajungă sus. A observat ea că pe stâlpi sunt niște trepte și evident mi-a cerut explicație si pentru ele. Pai, dacă se strică ceva acolo sus la rotițele alea să aibă cum să ajungă.
„- Aha”, replică mica bestie cu înțelepciune. Si atât, am trecut la următorul subiect, ce frumos miroase a brad, ce flori albastre, știți și voi, sa obișnuiesc tânărul vlăstar cu mediul înconjurător, sa-i deschid porțile lumii în care eu o chemasem! Să facem popas veni vremea, așa că ne-am oprit la căbănuța de lângă clădirea telecabinei. Aici am cumpărat una alta, junkfood mai ales - ciocolata și chipsi plus ceva suc foarte natural, cu e-uri din sânul mamei naturii, mamei sau ceva ruda prin alianță cu ea, natura....! și ne-am așezat pe terasa acestei cabane. A înfulecat tot și pe urma a socializat brusc cu o fetită ce si ea avea niscai sămânță de bestie prin sânge, prin urmare, pe tăpșanul lipit de terasă s-au apucat să se dea pe tobogan. Eu stăteam la poalele toboganului, mama fetiței era sus. Totul părea sub control.