poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-10 | |
Igor își luase trei zile de concediu. Voia să-și pună puțină ordine în gânduri. Simțise așa, în ultima perioadă, o învălmășeală teribilă în mintea lui. O percepuse mai exact ca pe o bucătărie murdară, dezordonată, în care nu-ți dorești să intri, darămite să stai! Așa că, luase la timp această hotărâre. Să-și facă în minte o curățenie generală!
Nu prea știa cu ce-o să înceapă. Cu plimbări în parc, în natură, să stea încuiat în casă, cu telefoanele închise, să doarmă ? - La asta mă pot gândi mai târziu! își spuse el în timp ce traversă strada spre stația de autobuz. Nu-și cumpără bilet. O ignoră pe taxatoare și speră în gând să-l prindă controlul. Așa ar fi putut să-și descarce furia pe cineva. Ce scandal ar fi făcut! La acest gând îi transpirară palmele de emoție. Dar stațiile trecură una după alta și nimeni nu-l întrebă nimic. Orașul era același. Plutea într-o ceață densă de la Combinatul Chimic, ceea ce-l făcea mai romantic decât de obicei. Privit pe geamul autobuzului, părea chiar frumos. Coborî după cinci stații, își cumpără o franzelă și porni spre casă. Înăuntru era răcoare și bine. Își zâmbi în oglinda de pe hol. Așa cum o face Mr. Bean. Apoi se trânti în pat încălțat. În minte i se derulau imagini pe care putea să le proiecteze în voie pe tavan. Chipuri, replici, idei. Simțea cum îi apasă pe suflet o povară, ca un bocanc ce te țintuiește la pământ. Era, bineînțeles, invizibil. Vestea cea proastă făcea rotocoale în mintea lui. Îi scrijeli creierul cu perfidie, umplându-i de transpirație tâmplele. Totul începuse cu câteva luni în urmă, când sănătatea lui o cam luase la vale. Cel puțin așa se exprimase medicul de familie. - Sunt încă tânăr! De ce naiba tocmai acum? Igor se simți nedreptățit. Avea doar 41 de ani. Era aproape vegetarian, nefumător, nu consuma alcool și făcuse în tinerețe yoga. - Din păcate, există boli pe care, încă, nu le stăpânim! îi mai spuse medicul. Ca și cum acest lucru ar fi trebuit să-l bucure! Cu acest îndemn, plus un bilet de trimitere își făcu o programare la neurologie. Medicul neurolog îi făcu o impresie bună. După ce-i gâdilă fiecare centimetru pătrat din tălpi și palme, îl puse să-și miște ochii ca la desene animate. - Are chef de joacă, gândi Igor. Dar adevărul era altul. Doctorița mâzgăli o hârtie, îi explică vag cum stau lucrurile și îi spuse în final că are nevoie de o analiză care să-i confirme diagnosticul. - Da, da, repeta Igor ca și cum ar fi înțeles. Trecură câteva zile în care se simți mai bine. Înghițea hapuri la ore fixe, nu stătea la soare, își respecta programul de odihnă și mânca sănătos. Vorba vine! Ce mâncase dintotdeauna! Apoi veni ziua în care trebuia făcută analiza miraculoasă. Merse în spital pentru internare de o zi. Stătu la cozi interminabile pe holurile întunecate și mizere. Își puse ștampile și parafe peste toate hârtiile din dosar și, gâfâind ușor, ajunse în sala de așteptare a clinicii private. Asistenta era drăguță, designul interior plăcut. - Intrați, vă rog! Igor intră într-o cameră răcoroasă, luminată artificial. Fu îndemnat să-și lase ceasul, telefonul mobil și obiectele metalice înainte de a păși peste prag. Se execută fără prea mare tragere de inimă. Un asistent îl întrebă despre posibile fobii, alergii și altele, și își notă răspunsurile pe un soi de chestionar. Igor era claustrofob. Și alergic. Și nerăbdător să scape de acolo, ca un leu din cușcă. Simțea cum sângele începe să-i facă spume în vene. Asistentul îl pofti să se culce pe un fel de pat și-i explică procedura. - Veți auzi zgomote, dar trebuie să stați nemișcat! - Cât ? întrebă Igor. - Cam 45 de minute. - Doamne! O să încerc! - E bine? îl întrebă asistentul apăsând pe butonul ce mișca patul spre interiorul aparatului. - Nu, nu e bine! răspunse Igor speriat. Nu cred că o să pot face asta. Simt că mă sufoc. După zece minute de consiliere, Igor mai avu o tentativă de a sta cuminte. Asistentul bucuros trecu în camera alăturată și era gata să pornească aparatul. Dar pe Igor îl străbătură niște călduri ciudate, apoi frisoane și se simți ca în coșciug. - Nu e bine! strigă el. Dar asistentul nu îl auzi. Atunci, cu mișcări de râmă, Igor ieși din tunel singur, asistentul năvăli pe ușă intrigat, el se scuză că e un pacient dificil, își luă catrafusele și dus a fost. - O fi bun la scanat bolovanii RMN-ul ăsta. Nu e făcut pentru oameni, cu siguranță! - Doamna dinaintea dumneavoastră a stat aproape două ore în aparat. Și de-abia încăpea. A dat și bani pe benzină, din orașul X, și dumneavoastră? încercă să-l convingă să se răzgândească asistenta de la intrare. Igor ridică din umeri. Ce-l interesa pe el grasa dinaintea lui, ce boli avea și câtă benzină consumase până acolo? - Mi se rupe! spuse mojic Igor înainte de a ieși pe ușă. Știa că fără această analiză nu i se putea confirma diagnosticul. Și la urma urmei, dacă avea boala, oricum nu putea fi tratat, dacă n-o avea, n-avea nevoie nici de analize. Încercă să se încurajeze singur. Simți o masă umedă și vâscoasă pe sub piele. Parcă erau frisoanele morții. Oricum moartea era de preferat suferinței și durerii. Acum Igor își luase trei zile de concediu. Convins că se va întâmpla o minune. Citise tot ce se putuse găsi pe Google despre presupusa lui boală și se resemnă. A accepta tratamentul unor medici care nu cunoșteau nici măcar cauza bolii, era sinucidere curată. - Este o boală autoimună! îi spuse unul. - Această boală are cauze necunoscute! îi spuse altcineva. Nu se știe prin ce mecanisme se activează. - Și tratamentul ? E pe bâjbâite? Igor fu șocat să înțeleagă că în anul când NASA anunța că, scanând suprafața planetei Marte s-au găsit microorganisme în sol, adică posibilă viață, când ufologii vorbeau despre întâlniri de gradul zero cu ușurința cu care vorbea bunică-sa despre clopotarul satului și românii aruncau milioane de euro pentru referendum, medicii nu știau de ce nervii lui își pierd teaca de mielină. Și nu știau nici cum să i-o dea înapoi. Ce se întâmpla cu omenirea oare? Dacă un înger ar fi căzut și în cotețul său, l-ar fi implorat să-i răspundă la această întrebare. Poate ar fi făcut-o cu ușurința cu care dezlegi o integramă! Trecu pe lângă un chioșc de ziare. Pe coperta unei reviste, o starletă crăcănată, cu nume americănesc, își arăta dantelele de la lenjeria intimă. - Frumoasă mai ești! se schimonosi Igor. Dracu să vă ia ! Lume dobitoacă! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate