poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1294 .



Calculator suferind
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ation ]

2010-12-17  |     | 



Ignor de câteva luni bune iconița pulsativă din bara de jos ce-mi indică starea de avarie a însoțitorului meu secret prin vidul existențial. Folosesc totuși termenul iconiță, deși nu-mi place să mă aliniez cohortei de profanatori inconștienți ai simbolurilor sacre. Mai ales că în locul unor chipuri blânde, coborâte din iconografia bizantină, ale căror capete sunt aureolate cu nimbul sfințeniei, în micul dreptunghi roșu din bara de jos a ecranului apare unealta metalică numită cheie, folosită de mecanici la repararea sofisticatelor mecanisme din era zborurile spre astre îndepărtate. Monitorul masiv, greoi ca un pietroi prăvălit de pe țancurile străvechilor cuceriri tehnice și procesorul huruind agasant, second hand, dau semne evidente de oboseală. Nici nu mă mir. Câte drumuri au bătut pentru a-mi satisface curiozitățile! Cât le-am forțat să-mi răspundă la întrebări presante, esențiale! Serverul nu mă mai sevește ca odinioară, clepsidra mare mă exasperează când apare pe ecran și, din păcate, apare tot mai des. Mi-e frică să mai dau un click nechobzuit pentru că am prea mult de așteptat după aceea. O veșnicie ar fi mai puțin decât stresul pauzelor insinuate între pașii făcuți spre navigare. Placida clepsidră îmi indică în felul ei silențios că nu poate alerga mai repede după informația cerută. Procesorul a îmbătrânit, e clar. Degeaba mă enervez. Trebuie să empatizez cu ritmul lui tot mai lent de gândire electronică. Trebuie să-mi protejez mașinăria dacă vreau să mă mai folosesc de ea așa cum mi-aș proteja bătăile inimii la un efort prea mare sau gâtlejul beteag de apa prea rece. Avertizarea e sub formă de text când ating întâmplător cheia ce-mi anunță necesitatea depanării, adică pun degetul pe rana deschisă: Your System Mechanic evaluation expired 20 days ago. Minunat! Mă zbat să-mi mențin mecanismul uzat în stare de funcționare, când durata agoniei e calculată dinainte de un misterios stăpân al circuitelor. Stăpânul circuitelor integrate.
Uneori am senzația că mă privesc în oglindă. Medicul îmi apasă limba cu o spatulă obligându-mă să țin gura larg deschisă. Nu înțelege că mi-e greață și în cele din urmă expectorez pe ochelarii lui. Se supără și-mi spune că n-am mai nimic, dar îmi scrie o rețetă la repezeală, să se scape de mine. Medici impotenți. Durerea din gât nu-mi cedează nici după ce termin tratamentul. Se menține de câteva luni bune. Cine știe de ce nu cedează inflamația amigdalelor?
Iconița cu prevenitoarea cheie metalică pulsează ca inima unui organism cuprins de colaps. Inima mea electronică. Ar fi cazul să mai repar câte ceva la hurducata cutie din dreapta piciorului meu drept, care-mi bagă strâmbe, dacă m-aș pricepe, înainte să ajungă la revizia capitală plănuită sau la pubela de gunoi. Dar cine are timp de așa ceva când dorința de a absorbi viața cu toți porii e atât de puternică? Viață trasă în imagini color sau aglomerare de pixeli, totuna. Să navigăm!
Nici iconița alăturată semnalului de avarie, o umbreluță drăguță, deschisă pe fond tot roșu, semn al protejării de viruși, nu reușește să-i îmbunătățească funcționarea. E un antivirus anemic. Virușii sunt peste tot. În aer, în hoitul pribeag și în mecanismele electronice. Cel cuibărit în gâtlej dă semne că nu are de gând să mă abandoneze. Ca trupul viclean poleit în exterior, cosmetizat și drapat fastuos, măcinat pe dinăuntru de hâde tumori maligne. Prezentate ca fiabile, mecanismele astea electronice sunt mai vulnerabile ca o plantă fragilă, atacată de paraziți. În ciuda avertismentelor, în ciuda protecției și a măsurilor de combatere, inamicii vieții avansează. Se instalează în gât sau în piciorul șubred ca o cangrenă. Urcă spre bazin și torace până îți sufocă inima. Þi-o face praf. Mai zâmbește dacă poți.
Zâmbesc! Avertizarea lui Costi să nu deschid vreun e-mail cu o prezentare de power point ademenitor intitulat Viața este frumoasă a venit mai târziu. După ce primisem vestea că Viața este frumoasă, dar n-am deschis deoarece atunci pentru mine nu era frumoasă. Eram bântuit de gânduri negre și n-avem chef de ilustrate zâmbitoare. Norocul meu. Iată, gândurile negre sunt și ele bune la ceva. N-am pierdut nimic din calculator, nu mi-am deconspirat adresa, numele și parola. Bietul Costi știe ce rablă de calculator țin în casă și a vrut să-mi facă un bine. Când am deschis e-mailul lui am aflat grozăvia. Cică un haker autonumit Stăpânul vieții sparge casele oamenilor lăsându-i în pielea goală. Calculatorul e casa de date a fiecăruia. Găștile de netrebnici pândesc zi și noapte. Hienele n-au apucat să smulgă din mine hălci de intimitate. Mă simt încă întreg și viabil, chiar dacă la conexiunile cu exteriorul mai scârțîie câte un șurub. Se întâmplă. O piuliță nu e destul de bine strânsă pe șaibă și apare o mică fisură. Prin ea se strecoară spre centrul vulnerabil al ființei o adiere de frig existențial. Urmează un moment de îngheț subit, poreclit inerție. Când vreau să ies din această fundătură, dau click pe faptă și numaidecât sunt catapultat în fierberea orgolioasă a clipei, călare pe valul ei înspumat. Nu încape nicio îndoială, eram așteptat.
Consultația anuală obligatorie e o formalitate insipidă. Sunt tentat s-o colorez cu excese.
Intrat în cabinet ca în faptul luminat al adevărului, aștept ca femeia în halat alb să-și termine convorbirea telefonică (jenant prelungită) cu soțiorul ibit. E limpede că-l iubește. Fața-i e numai zâmbet și vocea-i se îndulcește treptat până la miere. Când mi se adresează, fața-i zâmbet devine brusc fadă, iar vocea-i de miere i se face zgură. Întreabă cu indiferență profesională:
- Ce afecțiuni au mai apărut de la controlul de anul trecut?
Desigur, se referă la boli, nu la stările sufletești prin care am trecut. Multe, bulversante, mai ales din sectorul supraviețuire. Sentimentele mele de dragoste sunt mult mai prăfuite azi. Privește prin mine spre soțiorul iubit. Nu-și poate ascunde dragostea. Asta da, dragoste. Îl invidiez pe soțiorul iubit.
- În afară de un cancer la gât, nimic nou, îi răspund ritos, așteptând reacția.
Abia acum pare a mă fi observat cu adevărat. Credeam că diagnosticul fluturat cu precizie va fi urmat de un cutremur de pământ. E totuși comunicarea unui termen temut, ocolit de cei mai mulți, provocator de seisme. Sunt un nătărău. Seismul e doar în sufletul meu. Clădirea nu s-a zgâlțâit, nici ea nu s-a clintit. Atât că m-a observat. Am devenit persoană fizică, așezată pe scaunul din fața ei. Nimic mai mult, dar și asta e ceva. Se gândește că-mi bat joc de ea?
- De unde știți că aveți... așa ceva? Întreabă sec pentru a ști cum să mă ia, evitând cuvântul cutremurător.
- Presupun, îi răspund simplu și îi pun pe tapet un scurt istoric al vizitelor pe la alți medici impotenți vizitați, scutind-o de inevitabila anamneză.
Mă ascultă cu răbdare, după care îmi propune să fac investigații serioase și doar apoi s-o dau pe panta grijilor, dacă va fi cazul, nu invers. Îi spun că „afecțiunea” din gât durează de câțiva ani, deși nu i-am vorbit despre așa ceva anul trecut. Zâmbește unui ipohondru diagnosticat pe loc și continuă cu discursul cunoscut despre obsesiile nefondate ale oamenilor în legătură cu inflamațiile suspecte de mai lungă durată. Totuși, profilactic, îmi recomandă să mănânc fructe și legume roșii, pentru că ele previn temuta boală.
Ies în lumina dulce a străzii și alerg spre piață, străfulgerat de ideea unei medicații naturiste la care nu m-am gândit cu toate că am auzit atâtea. Îmi umplu plasa cu mere roșii, apoi zâmbesc. Nimic nu e sigur. Nu se știe cât timp voi mai putea trage de calculatorul meu răblăgit, nici de frâiele vieții. Stau în fața monitorului ca vizitiul pe capra birjei, stăpân pe hățuri, și mănânc mere. Sunt savuroase.
Mă gândesc:
Dacă deschideam mesajul primit înainde de e-mailul lui Costi cu Viața e frumoasă o pățeam urât de tot. În scurt timp îmi apărea pe ecran Acum e prea târziu, viața nu mai e frumoasă și toate se dădeau peste cap. Rămâneam fără însoțitorul meu secret prin vidul galactic. Nu l-am deschis pentru că tocmai când am dat de el mă simțeam amenințat de surda înțepătură din gât și mă gândeam la ce e mai rău. Titlul ăla mă sfida cu impertinență. Evidența lui mă durea fizic. Un pumnal electronic înfipt în inimă. Intuiam că e un set de imagini din minunățiile lumii pe care n-o să le mai văd. Curgere colorată de bucurii și încântări pentru ochi și suflet. Mizantrop și ranchiunos pe toți cei ce vor putea să acceseze nestingheriți aceste filmulețe pentru a se bucura pe mai departe de ele, am refuzat să deschid și am trecut mai departe, spre știrile zilnice. Așa că la naiba cu hakerul autonumit Stăpânul vieții care creează viruși râioși, periculoși, gata a da iama în tihnita noastră navigare prin lumea văzută și mai ales prin cea nevăzută! Viața e încă frumoasă. Adevăratul Stăpân al vieții veghează.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!