poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-12-10 | |
De pe bancheta din spate putea vedea că se îndreptau afară din oraș. Vru să-l întrebe pe șofer unde-l ducea, dar unchiul îl asigurase că o să-l aștepte la destinație. Nimeni nu trecea peste dorințele unchiului său. Ȋi era foame, dar mai putea să aștepte, cu siguranță că se va găsi ceva acolo unde mergea, dacă nu îl putea ruga pe unchiu’ să-l trimită pe șofer să cumpere – așa cum făceau cȃnd era plimbat de colo-colo la tot felul de întȃlniri la care unchiu’ insista că trebuie să vină și el, “o să-ți folosească atunci cȃnd o să mai crești puțin”. Nimic interesant nu se întȃmpla la acele ședințe, doar niște bărbați și femei, mereu îmbrăcați în negru, discutau în jurul unei mese despre bani și companii. Ȋn tot acel timp stătea cuminte pe scaunul de lȃngă unchiul său. Nu deschisese gura niciodată pentru că nu-l întrebase nimeni nimic. Uneori privirile celorlalți zăboveau asupra lui preț de o secundă și le putea citi uluirea. Cȃnd observau că e conștient de atenția lor își plecau capurile în hȃrtii sau se prefăceau a privi în altă parte.
O curbă mai abruptă îl aduse în prezent și văzu că se apropiau de un șir clădiri atȃt de lungi că nu li se vedea capătul. Ieșiseră de ceva timp din Braunau și umbrele lungi ale serii aduceau o atmosferă macabră în aer, tremură fără să vrea. Locul unde mașina rula acum foarte încet arăta ca o zonă industrială. Poate că unchiul Franz voia să-i arate o fabrică, întotdeauna își dorise să vadă una cu toate utilajele și aparatele alea care erau acționate de la tablouri de comandă pline de butoane. Sigur asta era. Ȋncepu să zȃmbească în anticipare, era cel mai frumos cadou pe care-l primise vreodată de ziua lui. Ziua. Asta nu era sărbătorirea lui de naștere, realizarea îl lovi cu brutalitate. Cȃnd unchiul îi spusese că este necesar să meargă la Braunau fusese pentru Test. Cel care trebuia să arate dacă el era “Adevăratul moștenitor”. Un sentiment de frică îl cuprinse de nicăieri. Dacă testul ăla arăta că toți se înșelaseră și era doar un băiat ca toți ceilalți? Dacă după aceea nimeni n-o să-l mai vrea și unchiul Franz o să-i ceară să plece din casa lui? Trase adȃnc aer în piept și uită să-i mai dea drumul. Ȋși făcea griji degeaba, nimic rău n-avea să se întȃmple, o să aibă el grijă de asta. Dacă trebuia să facă ceva, pentru a-i convinge pe toți oamenii aceia că merită atenția lor, o să facă tot ce era necesar. Cȃt de îngrozitor putea fi testul “de bărbați”? Poate era o petrecere surpriză? Ȋntr-o fabrică? Ȋși munci creierul în timp ce mașina intra într-unul din hangare. Se afla într-un aeroport părăsit, desluși asta după o tablă veche și ruginită care arăta o aeronavă executȃnd manevra de întoarcere. Unde ar întoarce un avion dacă nu într-un aeroport? Mașina opri și cineva deschise ușa din spate. O mȃnă albă, imaculat de albă, îi făcu semn să iasă. Făcu întocmai și după ce tălpile lui atinseră asfaltul plat din interiorul vastei clădiri, bărbatul îi făcu semn să-l urmeze. Palmele înmănușate abia se mișcau pe lȃngă trupul lung și deșirat al omului care-și asumase rolul de ghid. Era atȃt de slab în paltonul lung și negru încȃt părea o linie verticală la care trebuia să te uiți bine ca să fi sigur c-o vezi. Totuși ceva din aerul pe care-l emana anunța pericol, ca și cum o putere nenaturală și-ar fi găsit sălașul în trupul lui. Se întrebă dacă nu cumva Testul începuse deja. Străinul, care încă nu-i adresase vreun cuvȃnt și nu-l privise în față, îl conduse cu muțenie pe niște scări pȃnă la o ușă care îi aștepta între-deschisă. De acolo pătrunseră într-un coridor larg și slab luminat ai cărui pereți vopsiți în roșu arătau înfricoșător. Ȋnsă bărbatul cel slab și înalt nu se opri și continuă să meargă în fața lui în același pas domol și oarecum legănat. După o altă ușă, de data asta închisă, pe care uscățivul o deschise cu o cheie pe care o scoase din buzunarul pantalonilo, începură să coboare. Șirul de scări părea a nu mai avea capăt și el nu era sigur dacă le luă zece minute să ajungă jos sau zece ore. Ȋnfometat, obosit și abia așteptȃnd să-și vadă unchiul, care cu siguranță îl aștepta în acel loc ciudat cu o surpriză, își urmă ghidul care deschisese o nouă ușă cu aceeași cheie folosită mai devreme. Camera era înaltă, mai înaltă decȃt sufrageria lor din München, nu era luminată decȃt de niște lumȃnări imense a căror flacără roșiatică îi zburli părul de pe ceafă. Mirosul infernal îl pătrunse ca un acid și respirația i se rupse. Ȋncercă să respire pe gură și miji din ochi după silueta neclară ce se îndepărtase între timp. Exact așa cum bănuise, era frig în mijlocul pămȃntului. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate