poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1771 .



Gânduri vesele de toamnă. Noi taxe pentru servicii funerare
proză [ ]
satirică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [geafir ]

2010-10-10  |     | 



Gândul are efect de bumerang, îmi zice Nimeni. Dacă e blestem, se va întoarce ca blestem, dacă e gând vesel, se va întoarce ca tonifiant; cu un comportament optimist, viața mea se va transforma în bine; nimic nu mă va ajuta mai mult decât convingerea că lucrurile vor evolua în bine, și nu în rău.

- Maică, eu sper să aibă unde munci și copiii mei. Că am patru, o aud pe o vecină. Au terminat cu școala, da’ unde să se angajeze?!
- Nu e dracul chiar așa de negru, îi arunc eu, într-o doară. Fii și dumneata mai încrezătoare, vor veni și vremuri mai bune.

Þin cu tot dinadinsul să mă păstrez într-o notă optimistă, mai ales că așa am fost crescut de mic, „trecem noi și de hopul ăsta”, o las pe vecină în plata Domnului, că așa e neamul dânsei, unul de oameni prăpăstioși, și îmi iau ziarul lăsat de poștaș, în cutia poștală, dis-de-dimineață. Citesc în ziar titluri cu nuanță cenușie: „Legea pensiilor tulbură Europa”; „Proteste în stradă împotriva Legii pensiilor”.

- Impresionant, n-am ce spune: mafia politico-economică se sufocă în propria-i osânză, zice unul, la o discuție, ca între pensionari.
- Dumnezeu știe de noi, nu ne lasă singuri.
- Da’ și lumea asta... Ar vrea doar să șeadă și să mănânce. Știți ce-ar fi bine? Să treacă, la două zile, ăia de la Primărie, cu sarmale, fasole, mititei, și noi să ieșim în poartă cu castroanele, ca la pomană...

mă lepăd de gândurile negre
precum copacii de frunzele moarte.

- Uitați, oameni buni, explodează mămăliga! zice nenea Roșu, fost învățător. Uite ce strigă oamenii în stradă: „Nu ne luați pensia, că am muncit pentru ea!”, așa scrie la ziar, și mai scrie că protestatarii se bat cu jandarmii: „Veți fi și voi, cândva, pensionari... Huooo!” Ete-te, și polițiștii, la Palatul Cotroceni: „Ieși afară, javră ordinară!”

- Ãia dinainte au furat, da’ ne-au dat și nouă.
- A fost bun și Ceaușescu. A murit cineva de foame pe vremea lui?

- Nu se mai termină odată melodia asta veselă:
„Iar de-o fi să mor odată, tu să vii la cimitir.”

- Am fost generație de sacrificiu perpetuu, zice alt pensionar, la o partidă de table, pe o bancă, în părculeț. Ieșirea din criză se face tot pe cârca noastră, a săracilor. În ziua de azi, pensia nu este un drept câștigat, ci e pâinea pusă la uscat cu care, dacă nu ești cuminte, Guvernul îți dă cu ea în cap până ce cazi fără viață.

- Mie-mi vine să mă spânzur, zice Gheorghe, cu năduf, trăgându-și căciula de pe ochi.
- Îți dau eu funie, îi sare vecinul Ion în ajutor.

- Vezi tu cum gândește Puterea: cum să plecăm de la guvernare?! Chiar și acum, pe timp de criză, avem ce fura!
- Iar Opoziția, cu plămânii slăbiți: „Noi suntem soluția ieșirii din criză!”

- Eu vreau să nu se mai dea ajutoare la nimeni, la ăștia tineri, mai ales. Eu am oi, capre, și nu vine nimeni la treabă, zice un bun gospodar.

- Se spune că muzica înlătură tristețea, stresul.
- Cu așa muzică...
Ca unul bine informat, Nimeni îmi zice:
- Știi că muzica se folosește în terapie...
- A, da! La nevroze, psihoze...
- Biblia, zice Nimeni, spune cum tânărul David îl liniștea pe regele Saul. Cică, de câte ori regele avea accese de furie, stăpânit de duhuri rele, David îi cânta din harpă.
- Un văr de-al meu, după mamă, îmi spunea, și nu înțelegea de ce, că i se ridică părul, iar pielea i se face ca de găină, la auzul acordeonului...
Nimeni, atotștiutor:
- Îți spun eu, corpul nostru vibrează odată cu muzica: tonurile înalte provoacă excitații psihice, iar notele grave, stări depresive...

„Și de-o fi să mor odată, tu să vii la cimitir, să-mi sădești un trandafir...”, se aude dintr-un autoturism cu geamurile lăsate.

- Unul din drepturile omului prevede ca toți să dispună de un minimum de supraviețuire, adică de asigurarea unei hrane minime...
- Io nnnu știu dadacă mai apuc, dada’ tttineretu’ ăăăsta...
- Să fim, totuși, optimiști...

- În legea zootehniei, să știți, e un capitol referitor la protecția animalelor domestice. La litera și paragraful respectiv scrie, negru pe alb: este interzis a se produce animalelor durere, neliniște, suferință. E omenește, de bun simț, să porți asemenea griji. Dar cu omul cum rămâne? Pe când o lege asemănătoare pentru om? Adică o lege care să interzică producerea de durere și suferință omului, prin proastă guvernare, prin corupție și fărădelegi, prin incompetență și abuzuri de tot felul din partea demnitarilor, o lege care să acționeze la propriu, prin însăși voință divină, care să lovească prin surprindere, ca un trăsnet...

- Ehei, nene, să-mi iau și eu înapoi pământu’ de la tata, pentru care mă lupt cu statu’ de cinșpe ani.. Eeeh, noi gândim și ne pătimim, cei de la conducere nu fac nimic..., își varsă Cineva focul în autobuz, cu voce tare, să audă toată lumea.

- Nedreptate crasă, la zei: ei au stabilit ordinea pe pământ, dar n-au ales să trăiască aici. S-ajungi la peste cincizeci de ani și să fii dat afară din serviciu! După treizeci de ani trudiți din greu, să ajungi muritor de foame. Că, la vârsta asta, nu te mai angajează nimeni. Ești bătrân. Pentru o slujbă, ești deja prea bătrân. Dar, pentru a primi pensie, ești prea tânăr! Prea tânăr, pentru a avea dreptul la o pensie. N-ai vârsta. Mai încolo, pe la șaizeci și cinci de ani! Până atunci, însă, până să împlinești vârsta legală de pensionare, vezi ce faci și cum faci. Paradoxal, măgarul lui Buridan, când numai bine s-a deprins să nu mai mănânce, tocmai atunci a murit.
- Zic unii că am trăit bine. Să-mi spună și mie când, cum? Nu se fac legiuiri bune, te calcă în picioare, nu au respect, nu au rușine...

- Ai auzit? La comisie, la Consiliul Local Municipal se află un proiect de hotărâre privind majorarea unor taxe. Se discută noile taxe pentru servicii funerare: înregistrarea decesului, eliberarea certificatului de îmbălsămare, toaleta defunctului, exhumarea, săparea mormântului, trasul clopotelor. Taxele se vor majora, în medie, cu cincisute la sută.

Taxele se vor majora, în timp ce locurile de veci...au ajuns o afacere.
Să gândim, totuși, pozitiv!...

rămân în așteptarea primăverii
să răsară mugurii de gând...





















.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!