Câinii bătrâni sunt abandonați pe câmp, departe de casă. Îi vedem prin gări, fără dinți, cu ochii aproape orbi, surzi la sunetul trenurilor, rupând cu disperare orice pungă ce miroase a mâncare.

Mașinile ruginite sunt duse la depozitul de fiare vechi. Oameni care nu au călătorit niciodată cu ele le smulg scaunele, le sparg geamurile, le taie roțile și apoi le îndoaie sub lovituri grele de baros.

Copacii bătrâni sunt tăiați din rădăcină. Lemnul lor, aproape putrezit, nu mai este bun nici pentru hârtie nici pentru mobilă. De obicei sunt lăsați să se topească la marginea drumului acoperiți de frunze ce până nu demult vorbeau soarelui și făceau cu mâna lunii.

Hainele vechi sunt aruncate în lada de gunoi și apoi putrezesc sub ploi și mormane de resturi. Altele, mai norocoase, sunt tăiate și transformate în cârpe de șters picioarele. Hainele unicat – care într-o zi întorceau capetele pe stradă – sunt uitate într-un dulap și apoi mâncate de molii.

Vacile bătrâne – care dăduseră lapte cât pentru șapte vieți – sunt trase cu lanțuri grele în mașini ruginite care apoi le duc în mare viteză la abatoarele din afara orașelor. Oameni care nu le-au mângâiat niciodată le lovesc cu un ciocan mare în creștet. Apoi alte mașini aduc carnea înapoi în oraș și alți oameni le mănâncă râzând.

Casele vechi sunt părăsite. Ploile pătrund prin acoperiș, șobolanii le invadează podelele, iar copiii le sparg geamurile și le scrijelesc pereții. Cu timpul zidurile se dărâmă, iar apoi un buldozer aruncă mormanul de cărămizi topite și lemn putrezit, undeva departe la malul unui râu ca să nu le mai vadă nimeni.

Cu oamenii bătrâni ce se întâmplă?