Ce încântare, ce bucurie a inimii e această zi care abia se deschide, ca o scoică de rău, tânără și virgină; și cât de amețit e și sufletul ăsta mereu tânăr, mereu pofticios, niciodată satisfăcut, de parcă ar mirosi a coajă de nuc, a mentă sălbatică și-a spițerie, că nici de inimă nu mai sunt leacuri, nici pentru dor, nici pentru memorie, când nu mai e loc decât pentru așteptare și pentru închinăciune și primenire, ca la apusul veacurilor, ca la sfârșitul lumii și ca la viața morții. A-a-aoleo, spune-i că mi-e dor de ea, draga nenii, că așa trec prin ani, trufaș și plin de sclifoseală, căci nimeni nu-mi poate lua mulțumirea de a te fi cunoscut, când fiecare zi se soarbe cu infinit nesaț și cu bucuria nebună de a o petrece, iar lumea e toată damblagită de cum explodează dragostea, de cum se înfiripă, de cum înmugurește și palpită ca un boboc de floare puțină și rară. A-a-aoleo, draga mea, în mahala, unul era mandatarul, cu pantofi de lac și cu toc cu scârț, plin de ifose și bolnav de diabet, boală pe cât de grea, pe atât de boierească, când mandatarul nu este numai om cu stare, ci și cu autoritate, e bun de gură și întotdeaua are ușa deschisă la mahări, pe la birourile impozante și mirosind a petrol-lampant, se poartă la costum de mătase adusă de prin țările arăbești, pe bani grei, el rezolvă, de regulă, intrigile mărunte, iscate între neveste, între comercianții mărunți, pricinile dintre megieși, el e cel care, în schimbul unei pulpițe de porc, al unui antricot de vită, al unei găini mai săltate, pentru o butelcuță de vin aromat, se pune chezaș pentru cinstea bărbatului sau onorabilitatea femeii, căci trebuie cineva să rezolve și astfel de chestiuni mărunte câtă vreme drumul judecăților este pentru oamenii prostiți de minte, că doar se cunoaște că banul dat pe avocat e ca fericirea făcută babelor la vederea năsăliei. Că așa trec prin pulberea uliței, ca un năuc lovit de lingoare, că nici mandatarul meu nu era ușă de biserică și nici icoană de închinat, când avea aplecare la muierea zvăpăiată și crescută precum gogoșile, la bâlciuri, la târguri sparte sau vândute pe marginea șanțului, că și carnea de muiere, pe cât e mai multă, pe atât e mai dogoritoare, că astea sunt cele mai candrii, mai pline de zvâc, dar și mai ușor de satisfăcut, căci rar se îndură câte un suflet să le încalece și ele să se bucure de mână aspră de bărbat și de răsuflarea suierătoare mirosind a trăscău ieftin și sorbit la repezeală. Mandatarul meu rezolva pricini felurite, de la împăcări de înșelați, aranjări de cununii cu minore, cu preotese vădane sau împărțirea frățească de bunuri ale decedatului, Dumnezeu să-l aibă în pază, până la necazuri ivite de la schimbarea hotarului între vecini și până la împăcarea mirelui că nu-i mireasa fată mare, dar și alte felurite întâmplări, pe care nu le-ar putea descurca nici magistrații cei mai onorabili, oricâți bani ai da drept șperț. Hei, dar așa e când lumea e plină de culoare, de zvâc și de pofte mereu crescute precum dovlecii plăcintari, de nu se mai opresc, căci ultima pricină pe care a avut-o de judecat mandatarul meu a fost chiar cu nevastă-sa, femeie așezată și aflată în lehuzie, după a treia naștere. Hopai-di-da, așa s-a aflat că ciocoaica umflată precum gogoșile, din dragoste și din amor, s-a prezentat în pridvorul casei cu coșulețul de rufăraie, cu încă un boț de carne, care-i semăna leit împărțitorului de dreptate ieftină, cu aluniță pe nas, sprâncene groase și negre, dar și cu buze lăsate ca la iubitorii de lapți și de prăjeli îndestulătoare. Atât i-a fost căci s-a dus vestea prin toată mahalaua, prin toată curcănimea, prin prostime, pe la băutori, pe la burlănari, pantofari, croitori și argintari, pe la împletitorii de răchită, pe la vărari și frizeri, meșteri în lemn, rotarii de dricuri sau ciracii care palmau portofele sau geamantane, dar și prin funcționărime, căci onorabilitatea mandatarului a fost serios pusă la încercare când nevastă-sa, de aprigă și la repezeală, nu a mai așteptat să-i facă cineva dreptate, nici robele negre, nici avocații guralivi sau ramolitele fitiliste ale uliței, ci s-a luat după mintea ei, adormindu-l cu vin dulce, după o masă bună cu mazărică fiartă în două ape, cu sos de ștevie macerată, cu pastramă de iepure și rasol de piept de pui, că nicicând n-a fost mai desfătat și mai îndestulat mandatarul. A adormit fericit, mulțumit și împăcat sufletește, a-a-aoleo, așa până când l-a săgetat durerea când apriga muiere i-a retezat, cu un cuțit bont, bucuria și bărbăția cu care-o înșelase și-o făcuse de ocară, că d-aia chiuie mahalaua, de râs și de voie-bună, de zvăpăială și de împlinire până la nesaț.