Simt cum moartea mă urmărește...
Pașii ei se aud...scârțâind în urma mea.
Înțepături usturatoare simt în tot corpul-atingeri mișelești cu vârful coasei înveninate.
De multe ori, după masa de prânz, mă întind pe patul aproape moale și aproape curat, simt cum starea de parazit mă învăluie nemiloasă.
Pe dracu'...,,pleci sănătos tun!''
Am pășit în salonul 6, unde se găsește doamna Vera (căci mai târziu aveam să ne spunem pe nume, să ne vorbim la persoana a doua), împărțind pastile fiecarui bolnav.Făcea și injecții și toți erau mulțumiți de felul cum îi trata.Credea cu adevărat în profesia practicată, credea cu adevărat în harul ei.Știa să lucreze cu oamenii suferinzi.
-Virgil, ți s-a recoltat sânge și spută pentru analize...altele nu ți se mai iau...!spuse pe un ton ridicat bruneta cu siluetă de viespe și blandă la chip.
-Da, numai că au uitat...testul de inteligență...!replicai malițios și pe un ton la fel de ridicat.
Totul se petrece sub privirile celor două infirmiere și a doi pacienți ce se privesc unul pe celălalt mirați-neînțelegând mai nimic din scurtul nostru dialog.
De fapt, cred că au înțeles totul, de aceea se priveau așa.Replica Verei nu se lăsă așteptata și veni abrupt, precum o avalanșă stârnită de ecoul unei vorbe nestăpânite la timp.

* * *

,,Atât mai trebuia...să le strici aparatele...!Nu are sens...nu au ei aparate pentru tine!''
O replică ironică, tăioasă, lovi exact la țintă.Mariana începu o conversatie cu Vera (conversație la care nu mă așteptam)-,,Doamna Vera, lăsați că...Virgil mi-a spus că dumneavoastră sunteți cea mai bună prietenă a lui...dintre asistente...Sunteți singura asistentă cu care s-a îțeles bine până să plece acasă.Cu dumneavoastră se are cel mai bine...!''întări spusele sale doamna Mari.Despre Vera se vorbeau multe, se spuneau multe legende cu ceva miez de adevăr, cum că ar fi un fel de ,,mama răniților'', că este cea mai de gașcă'', că e divorțată și ,,trăiește cu unul...un fost pacient'' și că ,,e cea mai sufletistă'' ori că ,,e o...femeie...''
Dar oamenii vorbesc vrute și nevrute, știute și neștiute, văzute ori nevăzute.
Cu Vera se poate discuta orice fel de problemă, pe orice temă, orice subiect- atâta timp cât e o discuție decentă și adegvată momentului.Are grijă de toți bolnavii, chiar și de fumători(mai ales de aceștia), pentru că uneori îi împrumută cu țigări.Fumează și ea mai abitir decât un bărbat.Înțelege pe toată lumea când e cazul.Chipul drăgălaș spune adevărul despre sufletul ei- nu și atunci când e încruntată din cine știe ce motive nefericite.Sufletul îi e curat.,,Și Vera are problemele ei de viață, așa cum are mai tot omul!''comentau cu bună credință pacienții vârstnici, trecuți prin viață.
La prima internare, în urmă cu trei săptămâni, a intrat în salon și m-a strigat pentru tratament.O injecție cu un hemostat și mai multe pastile colorate.
-Andronache...?
I-am răspuns ironic, fără vreun motiv întemeiat.
-Yes...!?
S-a simțit ofensată, pe buna dreptate, și a avut loc o ,,discuție''.
Desigur că nu am stat cu mâinile în sân și am replicat și mai ,,agresiv''.
A avut o singură replică:,,...n-am cu cine sta de vorbă...!''și a ieșit furioasa pe ușa ce se făcuse dintr-o dată mai strâmtă pentru ea.Îmi amintesc că nici de această dată nu i-am rămas dator și am atacat instinctual și ironic:,,...de parcă eu aș avea...!''?
În ultima ei zi de serviciu, înainte de plecarea mea în ,,permisie'', a venit în salonși mi-a înmânat pastilele colorate, fără a spune vreo vorbă- avea privirea aprigă, înciudată, răutăcioasă.Cam de această maniera s-au întamplat lucrurile...în ceea ce privește ,,prietenia'' mea cu Vera.La un moment dat am fost avertizat, de către unii dintre veterani, că am comis o mare eroare și că voi suporta consecințele.Am zâmbit...și am continuat să supraviețuiesc.Speram totuși să mă pot apropia de Vera și să aflu cât mai multe...despre Vera.