Îmi povestește Nimeni, nedespărțitul meu prieten…

Cea mai plăcută și mai ieftină distracție, pentru Nae Târziu, era aceea de a merge în părculeț și a admira femeile frumoase, ieșite la plimbare ori aflate în trecere, cu treburi prin zonă.
Ce poate fi mai savuros și mai distractiv decât a-ți delecta ochiul cu cea mai minunată imagine!
Frecventa părculețul din centrul istoric al urbei, English Park-ul, unde putea vedea cele mai distinse și cochete reprezentante autohtone ale sexului frumos.
Dacă, la început, i se păru amuzant ca un joc de societate, ulterior, prezența lui Nae în parc ajunse ca și dependența sa de tutun, adică abuzivă, după ce privirea îi întâlni femeia visurilor sale.
O tânără superbă, în jurul a treizeci de ani, învăluită în profund mister, începuse a se plimba aproape zilnic, înainte de înserare, cu un cățel în lesă.
Flăcău tomnatic, timid, de altfel cu serviciu onorabil, de funcționar public, Nae Târziu se dădea de ceasul morții să intre în vorbă cu frumoasa doamnă.
Timiditatea, însă, îi reteza, de fiecare dată, elanul, așa că îi dezvălui nevinovatul său secret colegului de serviciu și bunului prieten Alfons, căsătorit și cu experiență notorie la doamne, în speranța că, săritor din fire, acesta îl va ajuta. Amicul râse, pentru început, apoi, cu aer de expert în materie, se pronunță:
- O.K! Să mergem odată! și, la ceas de seară, se înființară în părculeț. Fii atent la mine cum se procedează!, îl dăscăli pe Nae.
- Sunt cu ochii la tine!, îl asigură novicele.

Când își făcu apariția strălucitoarea și gingașa făptură, Alfons se ridică de pe bancă, se încheie respectuos la haină și, cu zâmbetul pe buze, i se adresă acesteia:
-Sărut mânușițele! Mă numesc Alfons Pauloni, funcționar public, îmi scuzați îndrăzneala...
- Bună seara!
- Frumos cățel aveți!
- Foxterier.
- Da, rasă deosebită: urechi scurte, picioare drepte, forme zvelte, atent la tot ce mișcă, energic și neobosit...
- Domnule, îmi pare bine, Clara Minculescu, se prezintă doamna; fostă bugetar!
- Încântat!
- Vă pricepeți la rase de câini! Să știți că foxterierul e un admirabil animal de companie, prietenos, protector, devotat stăpânului, dar uneori dă mari bătăi de cap... Are nevoie de multă mișcare și îi plac plimbările lungi.
- Admirabil, admirabil foxterier!, zise Alfons cu voce tare, în așa fel încât să fie auzit de Nae, în timp ce se îndepărta împreună cu tânăra doamnă, antrenați în discuție, ca două cunoștințe vechi.
„Nemaipomenit, Alfons ăsta!”, gândi înciudat Nae Târziu.

- Ai văzut? Ai văzut cum se procedează?, îi zise după aceea amicul. Fixează bine la minte!
- N-ai grijă, se grozăvi Nae și își umflă pieptul a curaj.

- Să-ți spun un banc, zise Alfons, în vervă. Boul se îndrăgostise de vacă. De dincolo de gard, o privea îndelung și cu jind. Pe pajiște, la fel, doar o privea admirativ, fără a-i mărturisi dragostea. Până ce, într-una din zile, vine un măgar, o măsoară din priviri cu tupeu, o curtează, o convinge.
- Și?
- Nimic mai mult. Doar că de aici se desprinde o morală: mai bine să fii măgar, decât bou…

În ziua următoare, reia Nimeni povestirea, splendida doamnă apăru pe aleea părculețului. Nae Târziu se ridică de pe bancă, se încheie meticulos la haină, adoptă o poziție de funcționar model, respectuos, își drese ușor vocea și, cu afect, se adresă tinerei și delicatei doamne, așa cum înțelesese de la amicul său:
- Sărut mânușițele! Sunt Nae Târziu, respectabil funcționar, stabil în serviciu, scuzați-mi îndrăzneala...
- Bună seara!
- Frumos! zise el și arătă către cățel.
- Mulțumesc.
- Admirabil, scumpă doamnă! Admirabil posterior!
- Poftim?! făcu doamna, gândind că a început s-o înșele auzul. "Poate... foxterier", își zise pentru sine.
- Aveți un posterior admirabil, de rasă, repetă Nae Târziu, ...picioare drepte, forme zvelte...

După ce-și reveni din starea de perplexitate căreia îi căzuse pradă, ofensată cu asupra de măsură, doamna începu să strige:
- Mojicule! Huliganule!... Gardian! Unde ești, gardian?
La rându-i, Nae rămase mut de reacția femeii. Își reveni, însă, repede, la gândul că oricum nu-i plăceau câinii, fie ei chiar și din rasa „posterior”, consolându-se cu învățătura "mai bine măgar, decât bou".