Ajutor! Ajutor!
Nu mă aude nimeni?...

- Te aud, Cineva, prietene!, îmi răspunde Nimeni cu o voce ca venind din adâncul pământului.

O, Doamne! Am adormit pe neașteptate. Stând pe fundul meu cu bătături, am adormit. O fi noapte acum. Oare cât timp o fi trecut! E târziu, ce mai! Mi s-a făcut foame. Simt că mă ia cu amețeli... Da’ mai bine nu m-aș autosugestiona. Că, de fapt, nici nu mi-e foame.
Nu. Nu mi-e.

- Hei, tu, ăsta! Ce cauți aici cu mine, în grotă?
- Grota e bun privat. Așa că...
- O fi bun privat. Da’ cum ai ajuns aici?
- Ei, cum!? Ca stăpân ce sunt.
- Cine ești?
- Hades, stăpânul lumii subterane, frate cu Zeus Stăpânul-nostru-suprem-și-deținător-al-puterii-absolute...
Muritorul își zise în gând: „Iar eu, naivul, care credeam că în lume există și locuri fără stăpâni...”, apoi, prinzând glas:
- Aa!... De ce nu spui așa?! Putem fi prieteni, Hades!
- Eu nu pot fi prieten cu nimeni, eu patronez comorile subpământene, dar și moartea....
- Te-am strigat.
- Am fost în permanență aici.
- Ce să fac! Am...
- Asta faci tot timpul: dormi.
- Uit de durere. Că în zadar urlu. Urlu la cer, la stele, la Guvern. Urlu în câmp, în parc, în fața Președinției. Zadarnic, urlu.

Glăsuiește Nimeni:
- Zeus împarte dreptatea între oameni și zei: pe vremuri de criză economică, bineînțeles că muritorii duc greul, birurile sunt puse pe umerii lor; iar între aceștia, binele și răul, echitatea și inechitatea sociale, tot Zeus le împarte.

La început a fost apelativul „Măi, animalule!”, apoi n-a mai rămas decât un pas pentru șeful de stat, după cele câteva ore de audieri la Procuratură, până la a se năpusti asupra altor jurnaliști:
- Ce, credeați că am mers ca inculpat acolo? Ca martor am mers. Eu văd că sunt măgari în presă care zic ”astăzi martor, mâine inculpat!”

- Lucruri de-astea te frământă?
- Câinele-câinoșenia?!
- Cum altfel? Toată lumea vorbește de abuzuri, greșeli grave, abateri serioase de la lege. Toată lumea urlă împotriva corupției. Iar guvernanții noștri ce fac?
- Cumpără ziarele și televiziunile, tocmesc jurnaliști să scrie la comandă, folosesc discreționar instituțiile statului.

Nu îndrăznește niciun zeu să-l înfrunte pe marele Zeus, darămite un muritor! S-a găsit, odată, unul, Prometeu, care a îndrăznit, dar a sfârșit legat cu cătușe și în lanțuri grele de o stâncă și fixat cu un piron gros, străpungându-i pieptul. A pierit sărmanul, cu ficatul sfâșiat de un vultur fanatic și odios.

- Să-ți fie rușine!, i-a strigat el, cetățeanul, când l-a văzut pe actualul președinte al țării, ieșind din restaurantul „Cireșica”.
- De ce să-mi fie rușine, dobitocule?, a ripostat președintele.
- Pentru ce ați făcut cu țara asta, i-a răspuns cetățeanul.
- Ești un dobitoc!, a strigat președintele furios.
- Da, sunt un dobitoc că te-am votat prima oară, i-a răspuns cetățeanul.
- Ești un dobitoc că nu m-ai votat și a doua oară, a replicat președintele. S-a uitat fix în ochii cetățeanului, apoi i-a dat un dos de palmă peste gură. S-a întors la mașină și a plecat imediat. Doi SPP-iști s-au repezit la cetățean și l-au imobilizat. Și-au făcut meseria, după care au plecat civilizat.

Zice Nimeni, gânditor:
- Orthos, dulăul fioros cu trei capete și Cerber, câinele de la poarta iadului, își fac de fiecare dată datoria.

Astfel, cuvântul „dobitoc”, pe lângă semnificațiile împământenite în vocabularul nostru, „animal patruped (domestic)”, sau „om care este lipsit de inteligență sau de bun-simț”, capătă noi valențe.
Noțiunea de „dobitoc” poate fi înregistrată la OSIM ca unitate de măsură pentru distanță; pentru acea distanță dintre cetățeanul obișnuit și omul politic ajuns la putere.
Mai este considerat dobitoc și oricare bun contribuabil care, însă, refuză să se încoloneze smerit pentru a merge la urnă și a vota persoana „desemnată”, care nu închide ochii la faptul că puterea este coruptă și corupătoare, care nu se lasă victimă controlului și manipulării, care demască prostul obicei al puterii de a-i impune ce și cum să gândească, precum și reaua deprindere a puterii de a inversa înțelesul categoriilor de frumos și urât, alb și negru.

Mai adaugă Nimeni:
- Zeus are numeroși copii de la mai multe zeițe și femei muritoare, rezultând din împreunări fecunde, cum ar fi cu Metis sau Prudența, Themis sau Justiția…

- Justiția, nu mai vorbesc, au făcut-o preș, ca pe vremea lui Ceaușescu… Nu mai vorbesc de „baronii locali”, care taie și spânzură după bunul lor plac, sub prețioasa proteguire a Guvernului. Un „baron local”, în conferința de presă, și-a dat arama pe față:
„M-am săturat să tot dau explicații la idioți”, s-a zburlit el către ziariști, „la maimuțoi, panarame și cretinomani. Cine nu pricepe înseamnă că este dobi”.

Dobi, dobi, dobitoc. Dobi, dobi, toc !

„Măi, animalule! Dobitocule!"