-Mîine mă-nsor! ne-a anunțat radios, Fluierici, spre sfîrșitul programului.Era într-o vineri și ne pregăteam să întîmpinăm week-endul așa cum ne plănuisem fiecare:cu o bere rece, la o terasă, cu prietenii, într-o aventură de-o noapte cu vecina divorțată de pe palier sau pur și simplu, zăcînd transpirați pe canapea, cu telecomanda lipită de palmă, în fața televizorului. După ce-a primit firitisirele obișnuite în astfel de ocazii, m-a tras deoparte:
-Nu te supăra, trebuie să-mi scot costumul de mire de la croitor, nu poți să-mi împrumuți o mie de lei?
Munceam de un an împreună, mi-a fost jenă să-l refuz și am mers împreună la bancomat ca să scot banii. Nu-mi rămînea un sfanț pe card, pînă la chenzină mai aveam o săptămînă, dar ce conta, o dată ți se însoară colegul de birou. În timp ce-i înmînam suma cerută, m-a asigurat:
-Þi-i dau înapoi luni, după ce numărăm darul...mă-nțelegi, nu mă pot face de rîs, puteam să-i cer lu' tata-socru, da' au venit toate rubedeniile din Oltenia și stau pe capul lui!
L-am asigurat că nu-i nicio problemă, aveam încredere, îi împrumutasem și altă dată sume mici și mi le returnase cu punctualitate.
- Acu' ce faci? Dacă nu te grăbești undeva, hai să bem o bere, fac eu cinste! a zis îndesîndu-și portmoneul în buzunar.
Mi s-a părut nepotrivit să-mi ofere de băut pe banii mei, dar, ce să-i faci? O dată în viață ți se însoară colegul de birou și te invită, înainte de nuntă, la o bere!
Am făcut împreună cîțiva pași, bulevardul era ticsit de restaurante, baruri și crîșme de tot soiul și ne-am așezat la o masă, pe terasă, sub o umbreluță de plastic oranj.
-Crezi că trebuia să le fac cinste și celorlalți din birou? m-a întrebat într-o doară, dînd dușcă, dintr-o sorbitură zdravănă, trei sferturi din conținutul sticlei cu bere.
-Poate...în orice caz, era bine să ne anunți acum 2-3 zile, ca să avem timp să-ți luăm un cadou de nuntă!
-Nu-i tîrziu niciodată, da' mai bine-mi dați banii! a zis cu simplitate Fluierici, golind tot conținutul sticlei. Mai luăm un rînd, mi-e o sete teribilă!?
-Unde ai cunoscut-o? am încercat să fac conversație în timp ce chelnerul a sosit cu încă patru sticle brune, brobonite, de la gheață.
-Pe cine? Aaaaa, pe viitoarea? Păi n-o cunosc prea bine, de-abia ieri am făcut lipeala...dar vorba lui nașu' mare: dacă vă placeți ce să mai așteptați!?
A scos din portmoneu o fotografie care înfățișa o fîșneață brunetă, cuu forme armonioase, îmbrăcată sumar, care poza dezinhibată pe o canapea vișinie, într-o atitudine ușor languroasă, trimițînd cu buzele un pupic către cameră.
-Arată bine, logodnica ta! am constatat.
-Stai...pardon, le-am încurcat, zise el extrăgînd altă fotografie, asta-i Manuela, nevastă-mea e blondă...
Mi-a arătat de data asta poza unei fete placide și planturoase, cu chipul spălăcit și ochelari groși pe nasul borcănat, care o îmbătrîneau:
-Da, asta e Mihaela, ce zici?
-Pare o femeie la locul ei, sunt sigur că e de treabă, gospodină...
-Mai încape vorbă, ce, altfel o luam? Unde mai pui că e și bine situată, ai ei sunt privatizați, au o afacere prosperă cu fructe și legume!
- Păi, atunci, casă de piatră! am spus ciocnindu-mi sticla de bere de a lui.
-Să fie...a admis el sorbind și conținutul celei de-a treia sticle. Știi, vine o vreme cînd orice bărbat se domolește și se așează la casa lui…se pare că mi-a sunat ceasul însurătorii, asta e!
Mi-am privit pe furiș ceasul și m-am ridicat întinzîndu-i mîna:
-Încă o dată fericire și noroc...nu te supăra, dar trebuie să plec!
Chipul lui nădușit și sincer s-a înnegurat brusc:
-Stai domle, ce faci, doar nu vrei să mă lași singur?
-Îmi pare rău, dar trebuie să ajung urgent la o întîlnire...
-Te rog, numai un rînd..după aia plec și eu, că mă așteaptă croitorul să-i achit țoala!
Ce să fac? Doar odată-n viață..restul completați voi!
Am mai băut un rînd, mai precis eu două, el patru beri și ne-am ridicat. Ne clătinam ușor și Fluierici a constatat mirat:
-Nu'ș ce drac' am azi, or fi emoțiile, porția mea este de obicei de zece pe zi, vara...
Ne-am îndreptat veseli spre un șir de autoturisme de culoarea gălbenușului și ne-am trîntit amîndoi pe bancheta din spate a unuia.
După ce ne-a avertizat să nu vomităm pe mochetă, șoferul ne-a întrebat:
-Încotro, domnilor?
-Unde-i croitoria aia? l-am descusut pe Fluierici.
-Dă-l naibii de costum, dacă mă iubește, se mărită cu mine și dacă apar la biserică în blugi și tricou...mergem la Pueblos să bem o tequila!
-Ești nebun, nu-ți ajung banii! i-am spus îngrijorat.
-Să nu te mănînce pe tine grija, am credit deschis acolo...din cînd în cînd le mai fac cîte-o cîntare la chitară!
Restul serii s-a învălmășit într-un amalgam de imagini: nenumărate șoturi de tequila date rapid peste cap, acompaniate cu tradiționala felie de lămîie storșită-ntre dinți, mîncăruri cu ardei iuți de-ți luau papilele foc, picolițe în mini-poncho-uri cu franjuri și fustițe care de-abia acoperindu-le șoldurile, discuții aprinse despre calitățile necesare unei mujer, pe scurt larmă latino și tot tacîmul de senzații vesele.
Mult după miezul nopții, Fluierici stătea cocoțat pe tejgheaua barului, cu un sombrero pe creștet, ciupind trudnic corzile unei chitare, am socotit că a sosit vremea să mă retrag și i-am spus:
-Nu știu ce costum o să-mbraci la cununie, da' hai să mergem că ești lefter!
- Cornele, fratele meu, a chiuit el, ai dreptate, hai să luăm costumul, că mîine trebuie să mă prezint la starea civilă!
Am luat-o pe jos și-n răcoarea nopții,ne-am regăsit, pe moment, luciditatea. Fluierici l-a scos pe croitor din așternut, i-a îndrugat o poveste sfîșietoare despre o mamă paralitică și un socru cardiac și a ieșit, purtînd triumfător țoalele de mire înfășurate frumos în celofan.
-Știi ce, mi-a spus, dacă tot am pierdut jumătate de noapte, hai să bem o cafea mare, ca să ne revenim...
Am băut cîte două cafele uriașe, eu simple, fără zahăr, el așijderea, dar drese cu cîte o cincizeacă de rom.
-Știi ce ar trebui să fac eu, Cornele, acu'? m-a întrebat cu irișii lucind de frenezie.
Mi-era teamă de cîte inițiative avusese în noaptea aia, așa că i-am retezat-o aspru:
-Să te bagi în pat și să tragi un pui de somn, ca să fi apt de nuntă!
S-a bosumflat ca un copil căruia îi șterpelești jucăreaua preferată:
-Nu, fratele meu alb...să dau o petrecere a burlacilor...îmi dai un pic mobilul tău, ca să-mi sun pretenarii?
I-am spus că a văzut prea multe comedii hollywoodiene pe această temă, dar n-am reușit să scot din cap ideea.Deja vă e familiar clișeul: o dată în viață dă colegul de birou o petrecere a burlacilor!
Ne-am deplasat la un club de noapte, unde viitorul mire pretindea că un bodyguard, pe care-l cunoștea, ne-ar lăsa să intrăm pe gratis. Am făcut remarca necesară că suntem lefteri amîndoi, cu ultimele parale achitasem cafelele, dar Fluierici e un tip plin de idei, care știa să scoată bani și din piatră seacă. În cazul de față, roca aridă era taman costumul de ceremonie nupțială. A dat iute un telefon și după un sfert de oră, un 4x4 bleumarin, cu parbriz fumuriu, a frînat scrîșnind lîngă noi. Din autovehicul a coborît un ins brunet și pîntecos, cu degetele ticsite de inele și un colier de aur, cît un lanț de semicursieră sovietică, atîrnîndu-i la grumaz. După o tocmeală scurtă, dar aprigă, tipul a achiziționat marfa oferită, numărîndu-i cincisprezece bancnote albastre cu portretul lui Caragiale și a demarat în trombă.
- Ce-ți spuneam, am ieșit chiar în profit… Þine tu mălaiul, mi-a spus, pătrunzînd cu pași mari și legănați în semiobscuritatea tractirului. Orice ins cu scaun la cap și-ar fi recuperat împrumutul, lăsîndu-l acolo cu restul de bani, dar el îmi devenise simpatic și, în plus, mă îngrijora teribil viitoru-i matrimonial.
- Șampanie, la toată lumea! răcni Fluierici tolănindu-se pe o sofa, cu ochii spre ringul unde evoluau în jurul unui stîlp de oțel poleit două fete, sumar costumate.
M-am așezat lîngă el, iar un chelner somnoros aduse, fără prea multă ceremonie, o frapieră plină de sticle.
- Am o sete în mine, ceva de speriat, cred că de la emoții mi se trage…
- Mireasa e fată mare? am întrebat prostește, în timp ce fetele părăsiră bara și se apropiară cu pași ritmați de noi.
- Dracu’ știe, n-am întrebat-o! Da’ de ce ești curios? se miră el smulgînd din portofel o bancnotă de o sută de roni și încercînd să o strecoare în cupa brasierei minuscule a fetei care-i dansa în poală.
- Am fost odată la o nuntă în Drăgășani, unde e obiceiul să suie desfetitele pe o grapă și să le plimbe prin toată localitatea…
- Instructivă tradiție, a convenit sărbătoritul, agitînd o butelie și împroșcînd dansatoarele cu jeturi de spumos.
Nu-mi mai amintesc toate amănuntele celebrării sfîrșitului de burlăcie, findcă la un moment dat am adormit încovrigat pe o canapea. Cînd au mijit zorii, Fluierici m-a scuturat cu blîndețe, căscînd ostenit:
-Hai să mergem, s-au isprăvit paralele și trebuie să mă însor!
-Costumul de mire, am bîiguit mahmur, unde l-ai lăsat?
A dat din mînă ca și cînd ar fi alungat o bîză:
-Nu-ți fă griji, mergem la teatru și pentru 50 de roni, închiriez un frac, prima întîia!
Neșansa lui Fluierici, care făcuse baschet în timpul liceului, a fost că nu s-a găsit în toată garderoba teatrului, în ciuda eforturilor costumierei, nici un costum ale cărui mîneci să-i treacă de coate. Nunta s-a amînat așadar, din motive tehnice, iar eu nu i-am vorbit vreo două zile, deși spre onoarea lui, colegul meu a reîncercat să redreseze situația, trimițînd zilnic, pe toate saiturile cu profil matrimonial, vreo duzină de e-mailuri cu cereri grabnice în căsătorie.