poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-06-20 | | Ungaria De pe autostrada ce aleargă aproape de noi, de la un timp se văd prin geam, altfel de imagini : spații îngrijite și “obositor de curate” cu verzuri rânduite de mâna omului, în culturi înfloritoare și parcă fără de sfîrșit. Nimic nu e lăsat la întîmplare, precum nimic nu este exagerat în intervenția la microfon a coordonatoarei proiectului-doamna Mihaela privitor la civilizația societății din vecinătatea apuseană, (cu accent deosebit pe curățenie) în momentul intrării în prima localitate de dincolo de vamă. Pentru început mi se pare ciudată arhitectura, fără nici o legătură cu aceea a caselor ardelenești, așa cum te-ai fi așteptat intrînd în Ungaria. Total surprinzător față de data trecută, când aveam sernzația că sunt undeva prin Asia, apar texte în engleză și chiar, în câteva sate, firme în limba română. Probabil pentru românii care locuiesc în localitățile de după graniță și care fac naveta la serviciu în România, datorită prețului foarte bun al caselor din satele ungurești. Cu scări de acces la șosea și savante rigole de scurgere, taluzurile nenumăratelor poduri ce traversează autostrada pe sus arată de parcă ar fi scoase din aceleași cutii : ireal de verzi pentru suprafețele în pantă ascuțită și pentru atare destinație , par a fi luate dintr-un « Praktiker rutier « . La fel gardurile de protecție pentru zgomotul produs de autostradă, din benzi de bambus împletit-tip grădină. Standardizare căutată de artefacte pentru infrastuctură, ca un pandant îndelung căutat și bine găsit al vegetației atât de vii, atât de diverse și nu mai putin, atît de avute ( monotonie și lipsă de imaginație… ar zice cârcotașii !) În localități îți ridică privirea acaparată de confortul spațiilor libere dintre gospodării și a curățeniei endemice, platanii cu dansul regal al tulpinilor și derma ce le cuprinde în îmbrățișări de catifea argintie. Din loc în loc, acolo unde localitatea este alături de calea rutiera, te însoțește de regulă pe dreapta în direcția de mers, ca un șarpe cenușiu, pista pentru bicicliști. Dacă analizezi spațiile generoase, parca anume lăsate tihnei privirii, odihnei sufletului și spiritului naturii, ai crede că ești undeva într-o cogemetea țară! .Păstrând raportul comparației, gândul mă duce acum, spre cîmpiile de nord-est ale Ukrainei . Relief plat, jucat cu relief vegetal, cîmpia își modulează înțelept și în complicități umane planitățile lăsate de creație, ca într-un joc de-a v-ați ascunselea al pustei maghiare (și când te gândești ce țară ne-a fost lăsată, pe care am fi putut să o scoatem în lume sau să aducem lumea să o cunoască, dacă am fi avut pe ce !… ) Tisa înviorează cu grandoarea apei liniștite și limpezi, cu vaporașele și locuințele lacustre din coasta Szeghetului, această desfășurare geografică a întinderilor. Ca și acum paisprezece ani (poate nu cu prospețimea și setea de libertate a primei ieșiri!), Szegetul, al patrulea oraș ca mărime din Ungaria, îmi apare ca un oraș cochet, armonios până la limita simțurilor, cu monumente de arhitectură veche (gotică de sec.XV și baroce de sec. XVIII) cu Palatul Episcopal, muzee, Grădină Botanică și zoologică, îmbrațișând Tisa peste ambele maluri. In timp ce străbatem orașul, suntem informați la microfon, de faptul că este aranjată o întâlnire între noi și colegii singurului liceu cu predare în limba română din Ungaria, dar ziua și ora nu ne sunt din păcate favorabile. Dacă de pe geam totul este mirabolant, pe net, aflu nu de mult, fapte reprobabile față de românii din oraș, dați afară dintr-o biserică ortodoxă sârbească de un preot ungur (deh ! șovinisme atât de cunoscute în toate fostele imperii, dar mai ales, al unuia tare familiar nouă românilor!) Solarii fără număr însoțesc rostogolirea neodihnită a ochiului. Cîte un chiot de mirare o reaprinde atunci când unul din noi zărește pe geam, în marea de verde ce se întinde între autostradă și gospodăriile rurale, căpriori, iepuri, mistreți, fazani,etc. ca într-un eden domestic al „depărtărilor de lângă noi”. Alergăm să prindem pe lumină croaziera dunăreană la Budapesta, această răsfățată Mireasă a Dunării, la care nimeni nu voia să renunțe. Budapesta Întâmpinați cu căldură, vorbă românească și un pahar de șampanie, acaparați de șarmul și cunoștințele tânărului ghid, de loc din Harghita, ne lăsăm pe rând furați de frumusețea și unicitatea celor șapte poduri, de monumentele maiestuos luminate, de istoria și poveștile Dunării la Buda și Pesta, a impozantelor monumente ce străjuiesc colinele din stânga, a cetății Citadela și a statuii Libertății, a masivului Palat Regal. Urmează turnul de pază în stil neoromanic, Bastionului Pescarilor, biserica Matyas, dar și Memorialul Gellert cu strălucitorul său hotel baroc, insula Margareta și nu în ultimul rând vapoarele pline cu turiști de toate națiile. Depășim Podul cu Lanțuri (simbolul al orașului a cărui iluminare costă 500 euro pe noapte), ultimul și cel mai frumos din cele șapte poduri dunărene ale capitalei maghiare, ridicate în cinstea tot atâtor triburi unificate în anul 896 pentru a forma Regatul Maghiar. Din coasta Dunării, se înalță în jurul unei orbitoare cupole, clădirea Parlamentului ungar, ca miracol de arhitectură europeană neogotică. « Ne îmbarcăm pe roți » și traversăm Andrassy ut, acest Champs –Elysee budapestan, prețios și luxos, rafinat ca o boare imperială, ca să ajungem în Piața Eroilor, acolo unde, din două limuzine coboară cîteva fetișcane participante la o ceremonie nocturnă (fetițe dulci ca-n budapesc in toată lumea nu găsesc… !.) Aproape îți taie aerul grupul statuar al sculptorului Ghyorghy Zalla, compus din Arpad și cei șase conducători de triburi maghiare, în jurul unei coloane de 36 m, avându-l în vârf pe Sfîntul Arhanghel Gabriel purtător al Sfintei coroane și a Crucii Lorraine. În fața lor se află monumentul revoluționarilor din 1956 iar în spate într-o colonadă circulară de 85 m se află întreg panteonul național maghiar, de la Ștefan cel Sfînt la Ludovic Kossuth. Simetria muzeului de Arte Frumoase în stânga și a Muzeului Marii expoziții Naționale în dreapta, ambele clădiri în stil clasic grecesc, împlinește compozițional, monumental și valoric impunătorul monument statuar. Descărcăm pe rupte bateriile camerelor foto, cu poze de grup și individuale, cățărați (cine și cât se poate) pe monumentele atât de primitoare… În spatele piețe spre dreapta, bună cunoscătoare a orașului, colega mea îmi arată grupul de clădiri istorice Vajdahunyad, între care puteam recunoaște replici ale Castelului Huniazilor din Hunedoara și a Turnului cu Ceas din Sighișoara, făcând parte din Piața Varosligety, împreună cu grădina botanica, circul, băile Szechenyi și lacul pentru sporturi nautice. Ne îndreptăm spre nordul Budapestei, unde autocarul ne poartă deja obosiți și flămânzi, dar cu sufletul îndestulat, spre hotelul Monte Cristo (nu înainte de a mai putea vedea, pe dreapta, în direcția de mers, bine protejate și restaurate, ruinele romane ale castrului civic și militar Aquincum), acolo unde ne aștepta o cazare de trei stele, dar cu sandwichul și vinul de acasă pentru seara de debut a proiectului, pentru care, fie vorba între noi, merita oricum să facem cinste nouă și celor de alături ! Slovenia și Croația Depășim la pas, rulând pe lîngă peisajul ușor schimbat, din ce în ce mai înalt, arhitectura tot mai nemțească și o curățenie ceva mai lejeră, cu vame pasagere și o oprire regulamentară (pentru gustări și „necesitățuri”) în care sesizez, ca unul familiarizat oarecum cu limba rusă, că în croată cuvintele slave ca origine și asemănare au semnele moi tăiate și în general sunt mai scurte ca în limba mamă, iar terminația cu vocale ca în italiană. La fel accentul sună european…doar ospătărițele blonde din bistrourile auto mai amintesc de lumea din care au migrat, cu secole în urmă, slavii. Depășim Lublijana pe la periferie, suficient să prind în cadrul aparatului foto cîteva spectaculoase clădiri din moderna capitală, a celei mai dezvoltate republici din fosta Yugoslavie, acolo unde a început (catifelată ce-i drept !) dezmembrarea federației lui Tito. Peștera Postojna spre care ne îndreptam, este cireașa de pe tort a celei de a doua zile a călătoriei noastre spre sud vestul european, unde trebuie să ajungem pe rivera Veneției pentru prima noapte pe pământul Italiei, obiectivul țintă al tot mai acaparatorului nostru proiect. Amenajări profesioniste în arealul extern (râu de munte dirijat spectaculos, pietruit, amenari pietonale, punti de lemn, moara de apa, grilaje metalice la pomii de pe alei, suveniruri si produse cu specific mineralier și apicol montan, etc.) și intern: trenulețe galbene pentru turiști, ghizi pentru limbi de circulatie, mantale de postav pentru dezbracati, iluminări scenografice ale pieselor reprezentative, salamandre oarbe în acvariu, fotografii personalizate la ieșire-un adevarat all inclusiv turistic fără cusur! Italia Pe autostrăzi neșfîrșite, viaducte spectaculoase (chiar sperioase când priveai în jos!), prin tuneluri ce străpung Alpii precum parmezanul, străbatem zonele înalte ale Sloveniei și ne îndreptăm spre coasta Adriaticii. Încet, încet, prin geamurile autocarului, animat de nerăbdarea de a simți sub pași nisipul fin și în simțuri briza Adriaticii, peisajul meridional ia în primire și însoțire privirea tot mai cuprinsă. Munți cu aspect stâncos și vegetație subțiată, cu lăncile verzi aruncate spre cer din loc în loc și cu arhitectura romanică (multe case toscane, cu acoperișuri de olane, în unghi ridicat) conservată cu aceeași patimă cu care Italia își păstrează și promovează valorile eterne. Mici ferme, case izolate, ce arată probabil ca pe vremea romanilor, culori mediteraniene în tonuri de siena, sepia, roșu englez al țiglei, griurile calde sau neutre ale pietrei, marcate de volumele subțiri și ascuțite ale chiparoșilor sau de umbrelele verzi strunite pe trunchiurile ondulate ale pinilor de Alep ...o sole mio italiano ! Lido di Jesolo Situată la mai puțin de 21 km de celebrul oraș-lagună, Lido di Jesolo este una din cele mai renumite stațiuni de la Marea Adriatică, cu o istorie legată de cea a Veneției, pe care a precedat-o și la a cărei formare a avut o importantă contribuție. Printre atractiile zonei, se numara basilica Aquileia cu mozaicuri romane și dealuri blânde cu viță de vie, mici orașe artistice: Cividale, San Danielle, Spilimbergoni, palatul de sec.XV și teatrul antic roman din Udine. Deasemenea aquaparkul, aqualandia, laguna...muntii Carso, rezervațiile naționale protejate, parcul de izvoare termale Codropio ( se pare că ajunge, nu ?!…..) Stațiunea ne primește instantaneu, în liniște, cu aerul occidental și arhitectura modernă îmbinată cu cea tradițională, cu o arhitectură vegetală mediteraniană tipică, aleasă și tonică, intimitatea și comfortul locuibil, cu plaja de 15 kilometri, digurile și nisipul impecabil, fin. Deși întuneric, după instalarea în camere, vizita grabită în grup pe litoralul foarte apropiat de hotel, o face pe organizatoare sa exclame: eu nu aș mai pleca de aici până la întoarcerea în țară, dacă nu am avea acțiunea de proiect cu școala din Roma! Ne întoarcem la hotel pe bulevardul străjuit cu chiparoși a la Via Apia și mânați de foamea și aerul marin, intrăm într-o pizzerie care tocmai își face bilanțul duminical. Intrarea noastra animă imediat localul, iar personalul trece la posturi. Pizzeria este decorată ca o corabie, cu toată recuzita simbolică, de la colecție de bancnote, noduri marinărești, ancore, hublouri de navă, vitrine cu sticle vechi, gravuri tematice, stâlpi de ancoraj, plase de pescuit, etc. Totul de un gust tipic localurilor din zone dezvoltate economic și turistic, adica "jos cu pălaria"! Aici deprindem o nouă noțiune: coperta care nu este deloc o denumire de pizza, așa cum credeam, ci bacșișul oficializat inclus în pret. Zâmbim, gândindu-ne că românul nu are simțul șpăgii de bun simț, îmi amintesc o poezie din Dilema a lui Ion Untaru: Unii fac comerț cu bragă/ alții pun minciuna gaj/ însă nu mai e de șagă/ când la orice derapaj/ toată lumea dă o șpagă…/ La plecare, un mic concert de muzica populară al fetelor de la secția suflători a liceului, codimentează și amprentează trecerea noastră pe aici. Dimineața, după micul dejun suedez, demarăm cu autocarul spre Punta Sabioni, de unde urma să ne îmbarcăm pentru Veneția. La câtiva kilometri realizăm că doi vecini din față lipsesc, ne întoacem și-i recuperăm; tocmai făcuse o ieșire inopinată pe plaja de care nu se puteau despărți fară să o vadă, pe lumină, măcar o singură dată! Veneția Cu vaporetto "New Pirato" glisăm ușor peste apele grele de timp și încărcate de spațiu istoric ale Adriaticii, spre Veneția, acolo unde urma să ajungem aproximativ într-o oră ce ne pare mult alungită. Urcăm pe puntea superioara. Ochii noștri scruteaza cu sete iar perdelele aparatelor foto lucrează, lucrează.... Călatoria înspre lagună este odihnitoare, despovărată, notabilă…aproape inițiatică. Prindem parâma de puntea aflată vizavi de Muzeo Storica Navale, unde urma să revenim pentru returul riveran cu același vas. Rețin reperul pentru orice eventualitate. Străbatem celebra Puntea Suspinelor din spatele Palatului Dogelui și ne afundăm pe Riva Schiavoni în zona comercială, înotând printre buticuri și tarabe cu suveniruri, spre destinația proximă- Piazza San Marco. Intocmai ca Napoleon, ajuns acolo îți vine să exclami: aici este fără îndoială, cel mai grandios loc al Europei Biserica San Marco, reprezentare ideatică a arhitecturii bizantine, ridicată în secolul 9 pentru a celebra independența Veneției de sub hegemonia bizantină, cu cele cinci incredibile turle, cu mozaicuri suflate în aur, statui de piatră și leii înaripați (simbol al oprașului) te face să simți magia acestui loc...unico certamente unico !. Interesantă e reacțiia celor ce ajung aici, în special a copiilor. Tocmai vedem adolescente copleșite de contactul cu porumbeii, copilași care împing cu piciorul în ei sau pur și simplu bucuria primară a unei fetițe care face flicflacuri repetate lângă păsări, parca ar dori să intre în lumea lor pentru o vreme, încercând salturi ce ar putea să o ridice în aer pentru câteva clipe. In rest porumbeii vestiți ai locului, lucrări de restaurare, turiștii, mai ales asiatici, în valuri valuri conduși de ghizi cu stegulețe individualizate, buticurile luxoase cu sticlă de Murano, măștile venețiene în toate mărimile, materialele și modelele, canalele cu gondolieri în capătul străduțelor cochete și înguste dispuși să negocieze fiecare călătorie cu gondola… și o piccolo birra superiore, alături de elevii și ghizii mei venețieni în plină piață, la prețul de 9,5 euro (mai bine nu socotești în bani românești că nu-ți tihnește-zice unul din ei, care de câțiva ani vine aici cu părinții de paște!!! ) Asteptăm vaporetto-ul care întârzie și ne delectăm cu specialități de gealato atât de prezente, onorante și lăudate pe aici. Plecăm încărcați și pregătiți pentru ceea ce ne așteaptă în continuare, surprizele pe care ni le oferă o asemenea călătorie și spre oamenii pe care îi vom cunoaște în cele trei zile de proiect și turism la Roma. Staționarea în autogrilurile de pe autobandă, foarte bine puse la punct în Italia, ce are loc la anumite perioade, ne face să remarcăm în răstimpurile domestice ale micilor cumpărături precum și a mesei, limba amicală , aproape familiară, și să observăm profunda umanitate a peninsulei : oamenii limpezi, naturali, binedispuși și care te tratează amabil, deferent, uneori empatic și curtenitor. Știu să schimbe câteva vorbe plăcute cu clienții cosmopoliți, în trecere, și de cele mai multe ori grăbiți . Călătoria lungă și prea puțin uniformă ne îmbie confortabil spre centrul peninsulei italice, pe autostrăzi adevărate, printre localități active economic, după obiectivele industriale aspectuoase și vii, respectabile ca tradiție, înfloritoare după aspectul culturilor și foarte aproape de natură și artă. Ocolim din păcate Florența pe la periferie, prin apropierea concernele Gucci și Genius. Ne delectăm pe rând cu produse de la Croco- micul nostru sponsor, care ne fac călătoria mai dulce, mai sărată sau mai exotică, după fiecare fel. Apropierea de capitala Italiei sporește bucuria grupului, animat de echipa de la muzică, de melodii cu trupa Voltaj în difuzoare, recitaluri la microfonul autocarului, apoi dans pe culuarul mașinii și peturi cu vin care circulă subversiv în pahare de plastic.. Așadar iată Roma - Caput mundi, Citta eterna, Limen apostolorum, La citta dei sette colli sau, pur și simplu l’urbe ! Aprilie-iunie și septembrie-octombrie sunt perioadele anului în care clima meridională este cea mai plăcută aici. Prin urmare, am nimerit în plin sezon turistic, va fi frumos și vom vedea portocali cu fructe coapte la Roma. Despre școala unde eram așteptați și despre proiect, despre impresiile avute și contactul cu elevii și profesorii italieni, poate altădată, sau poate prin cuvântul vreunui coleg care a receptat mai bine evenimentul. La Roma și mai ales unde ești venit pentru întâia oară e bine să te simți doar turist, să savurezi și să trăiești partea dominantă a unei asemenea oportunități și călătorii. Prânzul în grupuri mai mici sau mai mari după localul în care găseam locuri, (cu specialități italiene care pe mine și nu doar, nu prea ne-au dat pe spate), iar seara ne prinde, într-una din zile, în localul Angeloti din apropierea Fontanei di Trevi, căutând o supă sau ceva care să ne amintească de masa de acasă. Găsim în schimb, un ospătar croat ce a copilărit în București, vorbitor de română, amabil și generos până a ne face cinste cu porții de paste, deasemenea patroana localului, bineînțeles româncă și vorba aia ce mică-i lumea ...,care era colegă de liceu cu a noastră colegă de coregrafie ! ) Fontana di Trevi. Fantastica operă de artă a barocului tîrziu, din piatră și apă (mai târziu lumini colorate) ce se răsfață între palatele din centrul Romei, sau cum spunea cineva dintre noi: aici e cel mai frumos loc din Roma, pentru că aici te simți cel mai bine ! La 1732 Papa Clement al XII lea îl angajează pe arhitectul Nicolo Salvi să construiască o fântână la capatul apeductului Aqua Virgo din anul 19 î.Ch. Acesta construiește celebra fântână pe baza unui proiect al lui Bernini. Aruncăm cu spatele în apa fântânii, (spre zeul Neptun ce strunește carul de luptă, tras de cei doi cai de mare, având de o parte și de alta abundența și sănătatea perfectă) euro,care strânge zilnic în jur de 3000 de euro, se va împlini și va însemna, reîntoarcerea noastră la Roma. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate