O seară cu nimic ieșită din comun, într-un cămin fericit.
Bunicul șade meditativ în fotoliu, cu picioarele învelite în pătură. Ginerele, patron, îmbrăcat elegant cu costum și cravată, își soarbe cu pasiune cafeaua și citește gazeta. Fiica bătrânului și soție a patronului face goblenuri; nu din motiv al trebuinței, ci din cel al procedurii psihoterapeutice recomandate de medic. Nepotul, preșcolar, se joacă, dincolo de ușa întredeschisă a sufrageriei, cu o colivie în care este ținută captivă o pereche de papagali.

- Þară de secături, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei, citește amicul Nimeni dintr-un ziar al zilei. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoții improvizați astăzi în moraliști, miniștri care s-au vândut o viață întreagă, deputații contrabandiști. Boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoșată de meningită morală. Þara cu conducători hoți la drumul mare trebuia să ajungă la marginea prăpastiei...
- Că bine le mai zice..., exclamă Cineva, cu sinceritate.
- Le zicea..., că sunt cuvintele lui Octavian Goga, din jurnalul său, notate cam cu optzeci de ani în urmă, lămurește el, Nimeni.
- Vezi bine, ne bântuie, încă, stafiile trecutului!, oftează AltCineva.

- Și ce mai zice foaia aia mizerabilă?, se interesă bătrânul.
- Greve... Se pregătește și o grevă generală, răspunde, guraliv, ginerele.
- La muncă, nu la salarii mari!, exclamă și femeia, cu inexplicabilă aversiune, întrerupând, pentru moment, lucrul.
- Taci, fă, că știe ei!, o repezi soțul. În hol, se auzi o bufnitură. Gigele, vino aici!, se răsti, autoritar, tăticul și continuă să se adreseze soției: Știe ei! Sindicatele nu e proști. Numai de-ar face odată greva generală! Să pice papagalii ăia de la Putere!

Se pronunță amicul Nimeni, neintenționat analitic:
- Nu suntem doar victimele crizei economice, ci și ale propriilor guverne, care s-au perindat de la revoluție încoace și care au condus prin hotărâri, sfidând legislativul. Iar proiectele de legi au trecut fluturând prin sălile Parlamentului. Opoziția? O simplă formalitate.

- Tăticuțule, papagalii au căzut! Buf!, se amestecă Gigel în discuție.
- Taci, mă, țâcă! Politica nu e de tine, își puse tatăl la punct odrasla, apoi se concentră la articolul din gazetă.
- Bunicule, i se adresă insistent puștiul și-l zgâlțâi de genunchi. Tati nu crede, dar papagalii au căzut! Au zburat, bunicule, s-au dus!
- Eu te cred. Vino să te pup, răspunse bătrânul. Copiii din ziua de azi e precoce. Așa e, dragul meu, papagalii s-a dus. Papagalii ăia din guvern a zburat.

- Separarea puterilor în stat, puah, apă de ploaie!, se manifestă Nimeni, cu teatrală disperare. Președintele nostru, scump și drag, a fost când capul amețit al executivului, când mâna forte a acestuia. Curtea Constituțională, serviciu de casă!, cu rol pur formal. Puterea juridică, grătar la pragul casei, iar media, gură hrănită de puterea politică.

- Papagalii a zburat. S-a zisără cu Guvernul!, strigă bucuros bătrânul, aruncând cu fesul în sus.
- Ce?, tresare ginerele la auzul cuvântului guvern.
- A căzut.
- De unde știi dumneata, tată-socrule?
- Ei, asta-i bună! Știu și gata. Bucură-te! Acum o să vină ai noștri la Putere.
- Să te audă Ãl-de-Sus, tată-socrule!, se însufleți, pe loc, tânărul. Să le arătăm noi că estem capabili. Că noi, care am construit socialismul, o să zidim și capitalismul.

- Suntem victime ale manipulărilor grosolane, rareori subtile, concluzionează amicul Nimeni. Minciuna, demagogia, optimismul triumfalist, abaterea atenției de la problemele grave ale societății, iată uneltele de lucru ale Puterii, în declin.

- Sigur că estem capabili. Nu degeaba am luptat în munți cu arma în mână..., stărui, orgolios, bătrânul.
- Tată, nu mai spune asta, îl întrerupse fiica. S-au schimbat vremurile. Ce, vrei să te ridice?
- Pe mine?! Pe mine, care... Numai să îndrăznească... Ia uită-te în bar, Costele, tată, nu ai ceva tare și bun?
- Dar nu ai voie, se împotrivi fiica.
- Lasă, fă, omul în pace! E bucuros și el. Ca și mine, dealtfel. Tată-socrule, să sărbătorim vestea cea mare!

Mai adaugă AltCineva:
- Negreșit, proștii sunt utili și suportabili în funcțiunile de subordine mică. Trebuie să ne ferim, însă, de prostia prinților și conducătorilor, instalați prin autoritatea statuilor de familie și a portretelor în ulei. S-au văzut imbecili taciturni ținând pe loc viața și dezvoltarea milioanelor de oameni, câte zece-douăzeci de ani, care, înmuțiți cu numărul lor, dau milenii, cu neputiță de calculat, de stabilitate în dobitocie, spunea Tudor Arghezi, în Pravilă de morală practică.

Ginerele deschise televizorul, în așteptarea ultimelor știri și, apoi, turnă băutură scumpă în pahare.
- Eu îți dau doctorie, tată-socrule, nu otravă! Visichi natural, de cereală, nu contrafăcut din petrol. Noroc și sănătate să-ți dea Dumnezeu, tată-socrule! Și să trăiască ai noștri!
- Noroc, fiule! Și să-i vedem cât mai curând la cârmă!
- Fă, tu nu vrei?! Nu, că tu suferi cu pisicu'!
- Psihicu', mă prostule!, îl corectă nevasta.
- Să bem tată-socrule, zise ginerele, fără a da atenție femeii, să bem pentru venirea alor noștri, corbi veritabili, nu de-ăia degenerați, papagali! Să vină ai noștri, și-o să arătăm noi lumii cum se face reforma....

Dincolo de ușă, cu ochii înlăcrimați, copilul fixa la loc, pe perete, colivia goală, în timp ce din spatele „sticlei" răzbătea o voce puternică, hotărâtă:
- Aceste alegeri sunt ale dumneavoastră. Sunt aici să vă spun că mai există o speranță, o revoluție națională, pentru un interes național. Știm cu toții adevărul: declinul nostru nu a venit cu criza internațională. Declinul nostru este și o criză a valorilor și trebuie să luăm măsuri radicale. Þara are trei mari probleme: sărăcia, proasta guvernare și corupția. Suntem săraci pentru că suntem conduși de oameni corupti și incompetenți. Nu cred că sărăcia ne împinge să acceptăm corupția...