Multe lucruri se mai întâmplă în lumea noastră modernă, care mai de care mai senzaționale, și de care noi aflăm într-o mai mare sau mai mică măsură, ori deloc.
Bunăoară, câtă lume a auzit de minunea cerească petrecută, nu de mult, în plină ședință parlamentară? Din surse neoficiale, dar demne de încredere, am aflat câte ceva despre nemaipomenita întâmplare pe care, din teama de a nu cădea în ridicol, aleșii poporului au ținut-o în cel mai mare secret.
În mod miraculos, prea distinșii reprezentanți ai neamului s-au trezit fără limbă, adică fără posibilitatea de a se exprima prin viul grai lăsat ca dar de bunul Dumnezeu.

- Casa Poporului sau Palatul Parlamentului, cum i se mai spune, zice Nimeni, cu tonus scăzut, probabil de la căldura de treizeci și cinci de grade, anormală la început de toamnă, uriașa clădire din capătul Bulevardului Națiunilor Unite și cel mai urât simbol comunist al Epocii de aur seamănă cu Turnul Babel cel neterminat. Știi, desigur, legenda. Cică, Nimrod, strănepot al lui Noe și regele primului imperiu de după potop, i-a făcut pe oameni să creadă că erau fericiți nu datorită lui Dumnezeu, ci datorită lor înșiși, fericirea fiind obținută cu propriul lor efort și prin propriul lor merit. Și fiindcă oamenii nu-l ascultau, transformat în mare tiran, Nimrod i-a „îndoctrinat” cu de-a sila, obligându-i, astfel, pe supușii săi, dependenți de propria sa putere, să se îndepărteze de Dumnezeu. Așa că regele-tiran a dispus să se construiască un turn atât de uriaș, încât vârful său să ajungă în ceruri. Turnul n-a fost gândit spre slava și lauda lui Dumnezeu, ci pentru a-l glorifica pe omul ce avea să-l ridice, zicând el, Nimrod, astfel: „Dumnezeu nu are niciun drept să păstreze lumea de sus pentru el, iar nouă să ne ofere lumea de jos; așa că ne vom construi un turn care, la capătul de sus, va avea o statuie de om cu o sabie în mână, încât să pară că ne războim cu Dumnezeu. Urmarea o știi, dacă la început toți vorbeau o singură limbă, la sfârșit fiecare om vorbea pe limba lui, încât nu se mai înțelegeau între ei. Deși început, turnul n-a mai fost continuat.

La dezbatere, oratorii de la tribună au început să se bâlbâie: "pu...pu...pute...puterea..."; "...o...o...po...poziție ca...ca...pabilă..."; apoi, pe mutește și într-o concordie de invidiat, au votat legea privind propria lor scutire de impozit pe salariul de parlamentar și, în cele din urmă, în luările de cuvânt, au ajuns să se exprime într-un aproximativ limbaj onomatopeic:
- Clonc!, și-a formulat opinia despre corupție un mai tânăr coleg care aparținea grupării partidului aflat la putere, făcând un gest disprețuitor la adresa "cloncanilor" din opoziție. Clonc-clonc!, l-a susținut, apoi, un camarad mai vârstnic, dar înzestrat cu mai mult curaj. Clonc-clonc-clonc!, a tunat și fulgerat, împotriva corupției, aprigul lor lider.
- Guiț-guiț!, s-a auzit, apoi, timid, la microfon, un susținător dintr-un partid al coaliției guvernamentale, arătând cu degetul asupra ticăloșilor din opoziție. Groh-groh!, i-a întărit spusele mai-marele, la propriu și la figurat, al respectivului partid.
- Haț!, a amenințat un deputat din opoziție, cu aluzie la faptul că există corupție, dar nu și corupți.

- Numele de Babilon provine de la Bab-ilu, care înseamnă „Poarta zeilor”, iar împărații babilonieni considerau că ei stau de vorbă cu zeii și, deci, că erau predestinați pentru a conduce omenirea. În ebraică, din câte știu, Babilon înseamnă „încurcătură” sau „zăpăceală”, pentru că acolo a încurcat Dumnezeu limbile oamenilor.
Turnul Babel este considerat a fi fost un Monument al trufiei, semnificând dorința satanică a omului de a ajunge ca Dumnezeu, la nori, acolo unde se consideră că locuiește El.
Casa Poporului, Monument al totalitarismului, născut din imaginația maladivă a președintelui-tiran, este simbolul trufiei unui regim ateu, dar și simbolul voinței acestuia de a perpetua controlul asupra unei populații umilite și înfometate.

- Câr-câr!, a luat, apoi, poziție un reprezentant al minorităților, ca și cum ar fi spus: "E vorba de o neînțelegere, fraților!". Cranc!, a întărit altul.
- Tic-tac!, a făcut un opozant. Cu alte cuvinte: "Gata, v-a sunat ceasul! Vrem alegeri anticipate".
- Hau-hau!, a urlat un tânăr liberal, cu referire la încetineala cu care Guvernul făcea reforma. Altfel zis: "De ce nu retezați coada câinelui dintr-o singură lovitură?".
- Hâța-hâța!, a răspuns premierul, vrând să evidențieze strădaniile pe care echipa sa le depune pentru a-și duce misiunea la bun sfârșit.
- Hâm!, s-a auzit un murmur dinspre băncile opoziției.

- Pentru construirea Palatului Parlamentului, s-a distrus o suprafață de mărimea Veneției, în care exista un mare număr de case de început de secol XX, foarte elegante. Locul pare suspendat în istorie, rupt de realitate. La Palatul Parlamentului se pășește pe cel mai mare culoar de acest gen din Europa, Galeria de Onoare, lung de o sută cincizeci de metri și lat de douăzeci de metri, cu uși glisante din stejar și cu geam de cristal. Pe pardoseală se regăsește, ca model în marmură, chiar forma în care este dispus palatul, labirintic. Pot fi văzute Sala „Nicolae Bălcescu”, cu marmură roz de Rușchița, pe coloane, candelabre făurite de artiști plastici la Mediaș, covoare imense ca acela din Sala Unirii, draperii din mătase țesute la Sighișoara. Pot fi privite și draperiile cu modele din fir aurit, țesute de maici din dispoziția unui regim ateu.

- Clanț-clanț!, s-a exprimat pătimaș un independent, atrăgând, astfel, atenția asupra frigului pe care îl îndură populația în apartamente.
- Hap!, a luat atitudine un altul, în legătură cu "coșul zilnic", sărăcăcios, și cu faptul că, prin constituție, este stipulată obligația puterii politice de a asigura cetățenilor un trai decent.
- Bang-bang!, a tras cineva semnalul de alarmă asupra precarei asistențe medicale. "Dacă nu, curând ajungem pe mâna unora ca el", ar fi spus, privind în direcția unui popă parlamentar, care cu greu își stăpânea somnul.
- Ham-ham!, au ripostat cățeii "puterii" la criticile aduse.
- Mâr!, și-au arătat colții dizidenții.
- Cea!, s-a pronunțat opoziția.
- Hăis!, a ripostat "puterea".
Și ședința s-a încheiat într-un vacarm onomatopeic de nedescris, ca și cum istoria Babilonului s-ar fi reluat într-o nouă ediție: Huo!, Huideo!, Mihoho!, Miorlau!, Pif!, Paf!, Puf!, Cucurigu!, Hait!, Hă-hă!, Hârști!, Bau!, Trosc!, Pleosc!, Buf!, Bâz!, Poc și... Boc!

- E ceva caracteristic pentru români, zice o voce anonimă din străinătate, referitor la Palatul Parlamentului. L-am vizitat și am văzut câtă marmură s-a folosit acolo. Cred că este și o poveste frumoasă în faptul că omul care a început să-l construiască nu l-a mai terminat. Dacă ar vrea guvernul de la mine din țară să facă așa ceva, probabil că aș întreba: „Hei, ce faceți? Ați înnebunit?”

In ziua următoare, întorși la lucru, parlamentarii au votat, în unanimitate, o lege "istorică": Legea privind libera exprimare a populației în limbaj onomatopeic.