În sâmbăta aceea, familia Ciurea completă, Dan, Angela și cei doi copii Andrei și Raluca, coborau din mașina lor în fața Casei de Cultură, la intrarea B, în holul mic. Stupefacție enormă se putea citi pe fața lui Dan, când fuse primit de o fată foarte frumoasă cu ochi verzi, ca lumina primăverii, înmânându-i un buchet de flori.
- Să ne trăiți maestre?
- Ce se întâmplă aici Angela? își întrebă Dan soția.
- Este lansarea cărții tale Dane, răspunde femeia cu lacrimi în ochi, bucuroasă că i-a reușit surpriza până la capăt.
- Felicitări tată, sări Andrei de gâtul lui, apoi Raluca.
Suprins Dan rămase în ușă, dorind să dea înapoi, însă îl încurajă Angela, purtându-l de braț printre invitați, în aplauzele lor și-l așeză la o masă, unde se aflau vreo 200 de exemplare din primul volum de poezii ale poetului.
Cartea avea copertă strălucitoare. Partea din față în culori confuze, reprezenta un bărbat tras de multe lanțuri în direcții diferite, însă forța redată prin mușchii ce ieșeau în relief și de privirea pătrunzătoare a bărbatului, evocau dorința de a nu ceda și puterea de a rupe mulțimea de lanțuri. Cuvântul de rostit pentru invitație era alături, pe niște coli, puse lângă volume.
Dan se așeză pe scaun câteva clipe pentru a-și reveni, luă o carte, o întoarse pe toate fețele, o răsfoi puțin, își recunoscu versurile, se uită și pe coli, apoi vorbi cu multă emoție:
- Mulțumesc bunei mele soții Angela... Mărturisesc, că sunt consternat și plăcut surprins de ceea ce mi se întâmplă, dar eu n-o să vă citesc acum discursuri și nici prelegeri nu o să vă țin. Vă mulțumesc tuturor, celor care v-ați deranjat pentru mine și vă spun drept, abia aștept să văd ce scrie în cartea asta.
Acestea fiind spuse, luă o carte și începu să-și citească poeziile. Erau dintre cele mai bune, vreo 100 din mai mult 500 pe care le avea scrise. Erau poezii pe care nu le mai citise de mult. Îi făcea plăcere să le recitească, iar pe unele nici nu le mai recunoștea. Erau și din perioada studenției chiar. Poezii patriotice, versuri de revoltă a tânărului neconformist, rebel, versuri ce evocau dorința de a sparge tiparele comuniste, de a ieși din îngrădirea în care erau ținuți studenții. Și multe poezii de dragoste, foarte multe versuri ale poetului veșnic îndrăgostit, dar care nu cânta incidentele unei iubiri, ci iubirea însăși, cu neliniștile și aspirațiile ei, neîmplinirile, martoră fiind întotdeauna natura.
În holul mic al Casei de Cultură se aflau aproape 100 de persoane, prieteni și colegi ai lui Dan, dar și ai Angelei.
Amfitrioană era fata de la intrare, pe numele ei Otilia Toma, fata unei profesoare de chimie, Carmen, colegă cu Angela. Tânăra, de o frumusețe deosebită, ieșită din comun chiar, avea ochii verzi strălucitori ireal. Din privirea ei curgeau necontenit scântei, gura largă, puțin prea largă, întindea buze fremătătoare pe șiragul de perle ce formau dantura perfectă. Părul negru, până la umeri, cădea rebel îmbrăcând chipul de păpușă al fetei. Înaltă și bine făcută, cu o rochie roșie mulată, până deasupra genunchilor, amabilă și respectuoasă, îndeplinea foarte bine rolul de gazdă.
- Domnule Dan, va trebui să scrieți ceva pe coperta din interior a cărții, celor ce o vor cumpăra.
- Zău, așa se procedează? Nu am mai dat niciodată autografe, replică Dan zâmbind.
Apoi luă o carte, scrise ceva pe ea, se semnă și i-o întinse fetei.
- Să începem cu tine frumoasă domnișoară, dar nu-ți știu numele.
- Otilia, domnule Ciurea, Otilia mă numesc.
Dan completă dedicația și îi întinse fetei, cartea. Aceasta încercă să scoată din gentuța ca o buburuză, ce o avea pe umăr, portmoneul.
- Te rog, fără de astea... te rog, domnișoară.
Otilia renunță.
Și așa se întâmplă cu toate volumele, Dan refuză să ia bani, iar volumele aproape se epuizaseră.
După câteva ore radia de fericire, rămas cu familia și amfitrioana și cu încă ceva volume rătăcite.
- Iubita mea soție am să-ți fac un piedestal... Am să te urc pe el în Piața Mare și am să te declar – soția ideală. Haideți, să vă fac cinste cu o prăjitură!
În vara aceea familia Ciurea petrecură o vacanță de vis. Financiar săteau destul de bine. Latura pragmatică a lui Dan știa să aducă bunăstarea în casă, nu în exces, doar atât cât să-și permită familia, mici luxuri. Copiii erau fericiți. Andrei cu o inteligență sclipitoare intrase la cel mai bun liceu din oraș, iar Raluca era răsfățata casei și preferata tatălui.
În acea vară Dan scrisese multe poezii. De la lansarea cărții, apetitul se deschise excesiv.
- Dane în ritmul ăsta o să ajungi poet, n-o să mai fii inginer.
- Dar, eu credeam că sunt poet, Angela.
- Da ești, dar unul mai mic, glumea femeia, savurându-i versurile.
La sfârșitul verii Dan dori să mai publice un volum de poezii. Zis și făcut, dar de data aceasta le vânduse, lucru ce se întâmplă destul de repede, cam în două luni. Orașul era mic, vestea se dusese, poezia era plăcută.
Otilia, frumoasa de 19 ani, la terminarea liceului în acel an, plecase din micul oraș la facultate, în unul mai mare la vreo 300 km, să studieze limba și literatura română. Și ea scria poezie și proză scurtă. Avea talent deosebit, încă din gimnaziu.
În vacanță fusese de câteva ori în vizită la familia Ciurea și de fiecare dată, când Dan era acasă, compuneau împreună versuri. Se părea că erau pe aceeași lungime de undă mereu, își răspundeau în versuri, încât la un moment dat, versurile se contopeau încât nu se mai făcea dinstincție între ale lui și ale ei.
- O să regret plecarea ta Otilia, cine mă mai inspiră...
- Dar sunt atâtea metode de a lua legătura maestre, dacă dorim să păstrăm prietenia.
- Uite eu zic, să începem prietenia prin a-mi spune pe nume.
- Bine Dane, răspunse fata foarte repede și dezinvoltă, părând că abia aștepta acest lucru. Există internet, cel mai rapid și eficace mod de a ține legătura. Tata o să-mi cumpere un P.C portabil, pentru camera mea din cămin.
În acest fel începură cei doi să țină legătura, după plecarea Otiliei la facultate, întotdeauna cu poezie de dragoste, din ce în ce mai pasionale. Stăteau în fața computerului ore întregi, nopți întregi. La început ca prieteni, apoi versurile lor erau dedicate unuia pentru celălalt, până ce au început să-și facă declarații de iubire. Întâi în glumă și mai simple, apoi adevărate și profunde, încât până aproape de Crăciun fiecare era îndrăgostit, foarte tare.
Față în față, în acest timp s-au văzut doar de două ori. Odată a venit Otilia la părinți și s-au întâlnit acasă la Dan, dar în prezența familiei acestuia. Schimbară doar priviri languroase, mici atingeri pe furiși, însă intensitatea iubirii creștea cu atât mai mult, cu cât ea era platonică. Dan se pierdea în privirea răscolitoare a ochilor verzi, iar masculul din el o dezbrăca din priviri, ghicindu-i fragilitatea trupului de 20 de ani, finețea de catifea a pielii.
Ea, Otilia, îl dorea ca pe un bărbat adevărat, cum nu avusese până atunci. În viața sexuală debutase cu Vlad, prietenul ei de aceeași vârstă, prietenie ce dura de trei ani, dar acum semăna cu o convenție. Simțurile ei feminine ghiceau că nu atinsese satisfacția trupească cu acest băiat.

va urma