Miresmele de iubire ale vântului îmbată tot: gândul și privirea, iarba și frunza, marea și țărmul. Actor sau spectator sunt tot una, plătesc la fel tribut inimii ce au lăsat-o să zburde fără echilibru. Cui folosește cortina? În spatele ei se află adevăratele drame. Indiferent cât de netransparente sunt faldurile ei, ceea ce e de văzut, tot se vede. De vrei sau nu, destinul se clădește peste neputințe, peste dor neîmplinit, peste cadrave. Cei tari pășesc fără regret spre a-și îndeplini dorințe nesăbuite, pasiuni răscolitoare, satisfacții frenetice, sufletești sau trupești. Înlătură totul din calea lor, chiar și umărul pe care au plâns ori ființa ce și-au dorit-o doar manta de vreme rea.
Dan Ciurea, bărbat de 40 de ani, e inginer la o uzină de autoturisme, tată a doi copii, un băiat de 15 ani și o fată de 12, dintr-o căsătorie de peste 17 ani, cu Angela.
Dan se încadrează în rândului bărbaților frumoși. Potrivit de înalt, tipul blondului nordic, cu ochi albaștri și părul de culoarea spicului copt, lung până la umeri, pieptănat peste cap. Pe fruntea-i lată, o brazdă o împodobește pe mijloc, mai pronunțată când se încruntă, creând astfel mai clar, simetria feței. Buze frumoase, aproape feminine, completează acest chip deosebit de agreabil.
Originalitatea gândirii lui dictează legi de conduită proprie pentru viață. Dure uneori, aproape de absolut, însă viabile pentru el, fapt ce-l trec în rândul rebelilor.
Dacă un prieten luptă pentru o idee democratică, Dan se alătură acestuia și ideii lui până la extremis, la zid dacă ar fi cazul, suportând consecințe fizice, psihice sau materiale, cu stoicism.
- Dane ce te interesează pe tine soarta colegului tău? Era problema lui cea cu salariul mai mic. Sunt convinsă că el nu ar fi făcut același lucru pentru tine, își spuse părerea Angela, într-o astfel de situație.
- Pentru că este dreptul lui, de a avea salariul la fel cu al meu sau al altora. Patronul l-a văzut mai tolerant și a zis... lasă că merge și așa... I-am spus astăzi patronului, ca un semn de protest, eu nu-mi ridic salariul, până nu ajunge și el la aceeași sumă cu noi.
- Și noi, familia ta, ce vom face fără bani? Soluția existențialului, a burților Dane, ai găsit-o?
- Vom mânca mai puțin. Porția mea v-o dau vouă, dar luptăm pentru a cauză nobilă, pentru democrație.
- Să le spui și copiilor de ce n-au ciocolată în fiecare zi, să le spui că așa cere democrația ta.
La căsătorie, Angela femeie cu credință în Dumnezeu, a dorit să facă nuntă, să meargă la altar, ca toate miresele.
- Pentru ce ții tu să facem nuntă? își întrebă Dan viitoarea soție.
- Pentru că așa se face, așa fac toti tinerii căsătoriți, pentru că sunt credincioasă, pentru că vreau să fiu mireasă, răspunse Angela.
- Tocmai, mie nu-mi place să fac ce face toată lumea, doar să mă conformez, pentru simpla regulă de a fi egal cu toți. Dacă vrei să fii mireasă, te îmbraci cum vrei, mergem la o cabană și alergăm desculți prin iarbă. Îți voi împleti cununi din flori de câmp și vom poposi în altarul naturii. Sau mergem pe malul mării... poți sta îmbrăcată mireasă o săptămână sau cât vrei tu și vei păși desculță pe nisip, alergând cu voalul fluturat de briză.
- Și cu slujba făcută de preoți, cum rămâne?
- Nicicum. Eu nu cred în preoți. Sunt cei mai mari mincinoși și înșelători din lume. Sub egida credinței supun oamenii la casne. De ce se moare din exorcizări? De ce se mai fac exorcizări? În numele credinței s-au purtat și se poartă războaie. De la cavalerii teutoni încoace s-au omorât oamenii între ei, îndemnați de popi. Au ucis oameni de știință, pentru că au îndrăznit să nu fie de acord cu teoriile lor, au nimicit amărâtele de vrăjitoare, care nu făceau rău nimănui... doar îi păcăleau pe cei mai proști decât ele. Și încă se mai poartă războaie în numele credinței, fie ea musulmană, creștină sau budistă.
- Dane, tu nu crezi în Dumnezeu?
- Eu cred doar în mine și dacă-mi demonstrezi că mă iubești, în tine, Angela.
Și pentru a-i demonstra, fata fusese de acord cu el, se îmbrăcă mireasă doar pentru a face poze. La atâta lucru s-a lăsat convertit Dan. A trecut peste dorințele ei, spre a-i face pe plac lui Dan, pe care-l adora.
Caracterul bărbatului întrunește foarte bine două laturi: una pragmatică, de om bun pentru afaceri, sclipitor la minte, întrecându-se cu el și cu alții în a scoate bani și alta poetică. Latura lui relaxantă, ce-l transformă în altă persoană, total diferită: culant până la absolut, iubitor de frumos, frumos în care se includ flori, pictură, muzică, dar mai ales femei.
Firea sa poetică, îl îndemnase, încă din liceu să compună versuri. Acvea un număr impresionant, ținute în sertar o bună bucată de vreme, deoarece, el luptător înverșunat împotriva comunismului, nu le putea publica, poeziile lui fiind o satiră dură la adresa ’’iubitului conducător’’. Pe lângă poeziile satirice și patriotice, Dan alcătuise multe poezii de dragoste. Poezii năucitoare, profunde în miezul iubirii, în care orice cititor, mai ales femei, se putea regăsi.
Adunându-se un număr impresionant de poezii, citite doar de soția sa și un cerc restrâns de prieteni, Angelei, îi veni năstrușnica idee, de a le publica.
Angela, profesoară de limba română, mai mare cu 5 ani decât el își iubea soțul, până la venerație. O doamnă adevărată în toate sensurile arăta bine, fără a străluci. De aceeași înălțime cu soțul ei, fără kilograme în plus, cu chip plăcut: brunetă, cu ochi căprui, fața rotundă cu buze cărnoase, de sub care ieșea dantura perfectă ca un șirag de alabastru. Când zâmbea se făcea primăvară. Gospodină, muncitoare, nu se plângea niciodată, chiar dacă dormea câteva ore pe noapte cu tezele de corectat la capătul patului, ziua fiind rezervată celor doi copii, elevi eminenți și soțului.
Și totuși, din timpul ei rupse pentru a citi tot ce scrisese Dan, le corectă și le duse la o editură, spre publicare, în jur de 100 de poezii.
Trecuseră vreo 15 ani, în urma ultimei revoluții din România.
Familia Ciurea locuia într-un orășel de lângă Dunăre, aproape de munții Banatului.
Publicarea versurilor, trebuia imperios a fi o surpriză.
- Dane aș dori să mergi cu mine sâmbătă, la Casa de Cultură, avem un simpozion și se merge, cam pereche.
- Ce v-a venit dragă acum la sfârșitul anului școlar? Nu sunteți sătui de întruniri tovărășești?
- Dane, nu fii răutăcios... nu sunt întruniri tovărășești, ca alea la care te tot referi tu. Este pur și simplu o întâlnire între colegi și doresc să mă însoțești. Luăm și copiii.
- Bine scumpa mea soție, dacă tu vrei neapărat, mă supun, așa cum mă supun eu în fața doamnelor, dar să nu mă pui să iau parte la discuțiile voastre din tagma profesorilor. Că oricum nu vreți să schimbați nimic din vechea formă de învățământ.
- Știi Dane, că nu depinde de noi. Noi suntem doar truditorii, cei ce ne supunem. Alții mai mari hotărăsc, ce și cum trebuie să învățăm copiii.
- De ce neapărat trebuie să vă supuneți? Dacă fiecare dintre voi, cei ce aveți puterea deciziei asupra catalogului și a materiei, ați preda nenorocita aia de materie altfel decât stă scris, s-ar schimba și la noi ceva. Dar nu, lumea s-a plafonat și lasă fiecare pe altul începutul. Și uite așa, nimeni nu începe.
- Gata Dane, gata știu teoriile tale revoluționare, dar nimic nu se înfăptuiește dacă le expui în fața mea, doar.
- Bine, sâmbătă, o să le expun în fața colegilor tăi. Vreau să le văd mutrele și părerea.
- Să nu îndrăznești... și de fapt nu pentru asta mergi tu sâmbătă acolo.
- Dar pentru ce merg? Chiar așa, pentru ce?!
- Vei vedea, mai spuse Angela, punând punct discuțiilor interminabile și contradictorii, nenumărate de altfel cu soțul ei, cam singular în gândire.
La toaleta pe care trebuia să o poarte Dan, Angela abia obținu înțelegere din partea lui, să îmbrăce un sacou cu blugi, dar cu pantofii sport preferații lui, pentru care nu primise derogare. De cravată nici nu putea fi vorba.

va urma