poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-14 | | Înscris în bibliotecă de Macovei Costel Cine-a privit doar cerul timp de ani și vârste să știe că a fost cumva bolnav și poate vinovat: de slăbiciunea de viață în a cărei humă încolțesc și cresc anume feluri de singurătăți. Dar să nu-i pară rău și să închidă ochii împăcat. Căci privitorilor de cer, oameni, noroade, le este dat să înțeleagă timpul și măsura lui, în cer și pe pământ, în spirit și în faptele ce izvorăsc din el, la vremea lor. A căuta înseamnă una dintre-acestea: să te înalți, să te cufunzi, să mergi departe. Orice găsire poartă-n ea măsura uneia din trei. Nori în seară de iarnă, boltă grea de fumuri reci pe care gândul nu le mai poate străbate, pierzându-se în drum, în întunericul inform și hidos; iar jos pământul singur, uitat cu el însuși în zările înguste și închise, strâns lângă focurile sale. Să mergi până acolo unde-n umbra ta au să răsară stelele și luna. Vântul se smucea sprinten (ce sprinten se smucea) printre copaci, în zboruri ușoare și scurte și îți spunea, venind, râzând, trecând: Mă simți cât sunt de tânăr, mă simți tu cât de tânăr sunt și bucuros de mine și de voi, nepăsător de neființă și de soartă? Să crească tot mai mare-n urma ta uitarea și înainte-ți să nu fie nici un țărm. Oare frunzele, arboris adscriptae, ce simt când bate aspru vântul? Suferă oare că încearcă să le smulgă din viața lor sau freamătă, zbătându-se, să plece după el și nu-s în stare și le pare rău. Vântul dimineții crește încet, umflând pe măsură vela de lumină albastră și rece și cu miros încă de noapte. Corabia zilei pornește din nou. Cât vremea noastră nu venise încă, zburau prin cer doar păsări și doar nori. Priveam la cer ca niște păsări fulgerate, ca la țară care-a fost și nu mai e a noastră.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate