Azi am fost în Kinshasa, unde l-am vizitat pe Dumnezeu, cu care eu am avut întotdeauna relații bune. Dată fiind diferența de vârstă dintre noi, nu pot spune că suntem chiar prieteni, ci că mai mult îmi e așa, ca un fel de tată mai mare.
Dumnezeu e bătrân. Și ca toți bătrânii din lume, Dumnezeu e bolnav. Unii spun chiar că ar fi murit, dar asta nu e decât așa, o dezinformare sau o afrmație neverificată. Dumnezeu e viu și stă pe un pat, într-un azil din Kinshasa. Când am intrat la el, în salon, o infirmieră tocmai îi schimba așternuturile și plosca. Mi-a surâs infirmiera, mi-a surâs și Dumnezeu. Infirmiera are pielea neagră, la fel și Dumnezeu, doar că e brăzdată de riduri. În ciuda vârstei sale înaintate și a sfaturilor medicilor, Dumnezeu bea un pahar de whisky și trage dintr-un trabuc. Tușește de se cutremură pereții cu el, dar trabucul nu l-ar lăsa nici mort!
La un moment dat, intră o asistentă, cu o tavă plină cu medicamente și seringi:
„ - Tratamentul, Doamne!”
Dumnezeu se supune, se dezleagă la șliț și se întoarce pe burtă. Apoi, după ce asistenta îi face injecția, își mai toarnă un pahar de whisky.
„ - Și ce mai fac soldații mei?”
Asistenta îmi șoptește la ureche pe un ton din care se ghicea o umbră de blândă supărare:
„ - De câteva zile, se crede generalul Mobutu. Umblă noaptea prin saloane în curul gol și strigă la medicul de gardă că va declanșa atacul împotriva Statelor Unite. Are ceva împotriva lui Obama, pe motiv, zice el, că a lăsat-o pe mă-sa singură și fără ajutor în Kenya în timp ce el s-a mutat în Casa Albilor. Ãsta e un act de înaltă trădare și trebuie pedepsit ca atare.”
Dumnezeu dă a lehamite din mâna dreaptă, spunând că nu îl mai interesează subiectul și că oricum fiecare face cum vrea.
„ - Aseară am vorbit la telefon cu doctorul Carl Gustav Jung, care mi-a spus că l-a văzut pe Dumnezeu cum se căca peste turla unei biserici.”
Asta e prea de tot! E clar, Dumnezeu a înnebunit. Trebuie supravegheat cu atenție, că cine știe ce mai e în stare să facă. Mâine-poimâne o să se pișe pe geam și o să spună că s-a supărat pe Noe pentru că dus animalele la abator și că face trafic de blănuri cu braconierii.
Dumnezeu și-a pierdut mințile; atât pe ale lui, cât și pe cele ale cărora le-a furat de-a lungul întregii sale vieți. Mă uit la el cum stă cu ochelarii ăia de soare pe nas, cu trabucul în colțul gurii, părând atât de liniștit și împăcat cu el însuși și cu lumea, în general.
„ - Doamne, uite, ți-am adus o plasă de portocale, un pachet de biscuiți și niște reviste să îți mai treacă de urât.”
„- Nenorocitule! Spurcatule! Să piei din ochii mei! Portocale îmi aduci tu mie? Biscuiți? Reviste? Păi, ce, mă crezi copil mic? Eu vreau fripturi, femei, țigări și băutură. Ãstea să le duci cui vrei tu, cioroiule!”
„ – Doamne, uite cum facem. Deocamdată lăsăm astea aici, faci cu ele cum crezi de cuviință. Data viitoare îți aduc ce vrei tu, numai să nu faci prostii.”
Deodată, Dumnezeu scapă paharul de whisky peste așternuturi, și începe să sforăie, semn că tratamentul își făcuse efectul. Îi ridic paharul, dând restul de conținut pe gât, pun o pătură peste Dumnezeu că nu îl tragă curentul, ies și închid ușa.
În hol, femeia de serviciu spăla cu clor pe jos.
„ - Ce faceți, ați venit la Dumnezeu în vizită?”
„- Da.”, îi răspund eu, plasându-i o ciocolată în buzunar. Femeia de servici îmi surâde și trec mai departe.
„- Dumnezeii mamii voastre astăzi și mâine de negri!”, aud în urma mea.
Surâd de cele auzite și merg mai departe. Cei din tribul meu se vor bucura că Dumnezeu e viu. Să nu uit data viitoare să îi aduc și câteva femei.