La război (bunica se înarmează cu răbdare)


Înainte de-a scrie pe laptop mă cicălește maică-mea, invidioasă pe bunică-mea, că-i dau atenție :

- Să nu folosești coli la notițe. Sunt de calitate. Le-am luat de la un depozit. Dar nici nu mai țin minte pe ce stradă era depozitul ăla. Un depozit unde ăștia copiau acte.
- Și pe ce vrei să scriu ?
- Să le consumi mai cu judecată, nu pentru toate fleacurile!


“Dădui una/ Frânsei mâna!”

(Fără s-o mai întreb, bunica vine să-mi povestească ce și-a amintit)

- În sâmbăta Paștelui se spune Lazăr. Patru fete, îmbrăcate – două mirese și două băieți, adică băiețește. Și pe unchi-miu l-aveam cu ciumpoi. Cântam și noi din gură. Cuvintele astea le cântam noi:

- Sorgoghiuló,
La ce-ai venit?

- N-am venit
Să dormitez,
Ci am venit
Ca să lucrez.

Soacră-mia,
Cumnată-mia –
Femeie rea…

Așa era numit colindul, “Sorgoghiuló”. E cam încurcat, dar...

Mă trimite
La argea.

Dădui una,
Frânsei “mâna”.

Argea știi ce-i? Într-o cameră de-asta-i război de țesut. Și la asta-i spune argea: a intrat la argea să țeasă! Așa se spunea. La alea, la vatale spuneam noi (“mâna” era la vatale, asta însemna, nu mâna ei).

Dădui și-alta,
Frânsei spata.

Spata e tot așa, cu dinți mărunți. Când dai cu vatalele, se țese cu ele, bate postavul. Spata-i băgată-n vatale și bate postavu’,-l țese.
Războiu’-i vatalele și ițele. Ițele astea-s făcute din ață pescărească.
(Înainte de vatale și de spate scrie suveica. De care arunci firul încolo și încoace. Că nu băgai mâna. Puneai acolo țeava cu material – și pânză de cămăși, și de rochii, și de izmene țeseam !)
Și spată. Că-i cu toate astea la un loc.
Spata avea ca dinții. Era subțire cât degetu’, așa: un băț sus și unul jos (le desenează orizontal în aer) Avea între ele dinți. Băgai firele printre dinții ăia în vatale. Și-acum țeseai postavul.
Jos era potnogi. Legați de íțe. Și călcai pe ei cu piciorul. Acuma călcai pe unul, aruncai unul! Ai aruncat firul. Așa. Și tragi, la firul ăla tragi cu vatalele. Cu spată cu tot se trage. P’ormă călcai și cu piciorul celălalt, că se schimba firele de țesătură, unul cu altul, că altfel n-aveai să bagi postavul ăsta...

Cu andreaua împleteam plovăre. Torceam lână, și cu andrelele-mpleteam. Ciorapi. Și la femei și la bărbați.
- Nu și ilice?
- Da. Păi nu vezi? Ãsta-i împletit de mine. Și nu știi, am și-un plovăr împletit. Nu te duceai să cumperi atunci de la magazine, că nu avea. Postav cumpărai, dar ilice, plovăre, flanele și la bărbați numai noi le împleteam. Și tataie Niculaie a purtat plovăre făcute de mine cu andrelele.
Și la copii făceam plovăre. Și taică-tu a purtat plovăre făcute de mine. Ãiii, se făcuse mare, se ducea la școală !


La furat pui de curci

- Mamăiță, bre, ia spune-mi cu bulgarca aia și curcile la vie.
- Eram trei persoane: două fete și-un băiat. Și ședeam lângă casele bulgarilor – erau viile noastre. Și era drum între vii și casă – era drum (arată cu degetul de la dreapta pe fața de masă).
Și ele mâncând iarbă, au venit pe poartă…
- Cine mânca iarbă ?
- Curcile de pe marginea drumului au intrat în vie să mănânce struguri. Că noi am lăsat poarta deschișă expré. Ca să intre, să prindem puii de curcă și să-i facem mâncare. Și bulcăroaica a văzut că nu-s curcile pe uliță.
Dar noi l-am prins pe pui și l-am tăiat.
Așa. Și-a venit bulgarca, și-a-nceput să ne ocărască. Și ne-a alergat prin curte. S-a lipsit... Numai asta. Și-a luat curcile și le-a dus acasă. Și-a luat și puiu’ ăla tăiat de noi.
Era băiatul ăla Angheluș. Ãla l-a tăiat. Nu fietele.
- Dacă era bulgarul?
- Dacă era el, ne bătea, că ea n-a-ndrăznit, că eram și noi mari! Aveam unșpe, chiar doișpe ani, nu eram mititei. Eee, cred că dacă era bărbat-su, cred că ne bătea de ne rupea! Da’ nici a doua zi n-a venit bărbat-su – au fost oameni buni...
- De parcă copiii lor, la rândul lor, nu furau de la români!
- Nu fura. Nu fura. Era cinstiți. Aveam viile unul lângă altul. Nu fura. Mai repede fura românii!


Smulgerea zarzavatului de la bulgari

- Și atunci când cu via nouă și grădina, cum a fost?
- Alții bulgari erau. Ãla era om, nu bulgăroaică era. Trandafir îl chema.
- Trandafir, bulgar?
- Da, bulgar era. Încă el cânta cu țigulca, la horă, la bulgari.
- Și pusese omul viță-de-vie tânără la el, nu ?
- Păi a semănat rânduri de viță-de-vie. A făcut rigol așa, și-a semănat vie. Așa... Și printre rândurile de viță-de-vie a semănat zarzavat. Că vița era mică, așa (arată cu palma). Să spui : a semănat roșii, ardei, vinete. Și omu’ ne-a zis nouă, uitați copii, când se fac mari, când rodește, luați și voi să mâncați cât vreți. Da’ să nu le dați voie la alții străini să le culeagă. Si noi am făcut mai rău! După ce ne-am săturat, am jumulit din rădăcină toată recolta! Și bulgaru’ a venit la părinții noștri și i-a chemat la postul de jăndarmi. Ca să-l plătim... Nu mai știm de l-am plătit sau nu. Da’ când au venit părinții n-au vrut să mă bată pe mine, da’ pe Florica au bătut-o.