Rezolvare parțială, dar cu oportunități economice deosebite, deoarece în teritoriul respectiv se găsesc rezerve importante de hidrocarburi. Curtea Internațională de Justiție de la Haga s-a pronunțat în conflictul dintre România și Ucraina cu privire la administrarea platoului continental din jurul Insulei Șerpilor. Decizia ne este favorabilă în proporție de 80%. Din cei 12 200 kmp revendicați de România, ni s-au confirmat 79,34 %, aproape 9700 kmp (cu atât va spori suprafața țării). Miza nu a fost Insula Șerpilor, deoarce juridic nu aveam nici o șansă: comuniștii o făcuseră cadou URSS-ului în 1949 (autori au fost imberbul Groza și evreica Ana Pauker), iar în ‘97 s-a încheiat tratatul cu Ucraina prin care ne-am legat de mâini, luându-ne adio de la Insula Șerpilor și nordul Bucovinei. După destrămarea Imperiului Roșu, conglomeratul URSS, Ucraina a moștenit aceste teritorii (ce pleașcă istorică!) și a abordat relația cu vecina vestică, după principiul pumnului în gură, patent al Rusiei Pravoslavnice (vă amintiți atitudina dioxinată a lui Iușcenko, când s-a preumblat pe la București cu Bâstroe canal la subsuoară).
Așa că echipa de experți a României, condusă magistral de Bogdan Aurescu (felicitări cu miile acestor tineri români profesioniști și respect pour toujours), a abordat problema nu de pe principiul revendicativ al Insulei Leuke ci de pe principiile dreptului internațional, cu referire la delimitarea platourilor continentale. Ambele părți au apelat la experți internaționali. Ucrainenii considerau insula ca teritoriu locuit (au populat-o forțat, plantând chiar sediul unei Banci acolo), susținând că delimitarea trebuie începută de la țărmurile acesteia. Românii o considerau o stâncă, drept pentru care cereau să se aplice conform cutumelor internaționale delimitarea, începând de la țărmul continental al Ucrainei.

Este în primul rând o victorie a principiilor de drept internațional, care pun cu boticul pe lăbuțe state precum Ucraina (nici Rusia nu este departe), care au impresia că doar forța și întinderea contează, rezolvând orice pohtă printr-un simplu davai!
Pardon tavarisci, în democrație este puțin altfel!

De apreciat poziția moderată a diplomației române, care nu exultă și nu se bate mitocănește cu pumnul în piept. Important pentru noi este că am învățat calea și am devenit în acest mod europeni. Ne-am bătut cu argumente juridice, pentru ceva ce ne aparține și nu am aștepatat milă la masa verde. Presa de la Kiev a descoperit secretul succesului nostru, suntem stat membru U.E (nu a înțeles nimic!).
Acest succes închide un diferend (mai avem și altele), nu trebuie să nască însă animozități ci punți pentru parteneriate avntajoase între cele două state (alo, alo se aude la Kiev?)! Cum explicăm succesul? Simplu! am avut profesioniști care s-au ocupat de caz, adică elite(am și eu un fix cu elitele). Dacă sunteți circumspecți citiți ce scria un om al absurdului, Eugen Ionesco (elită serioasă) : Istoria este plebe, este politică, este masă câștigată, este prejudecată, lanț, inerție. Elita luptă împotriva istoriei.Tot ce e biruință istorică e mediocritate.
În traducere româno-română : doar elita coordonată de Bogdan Aurescu a biruit istoria mediocră care ne-a amputat nu numai teritoriul dar și sufletul , comportamentul, ortodoxismul, ethosul din momentul în care istoria parșivă ne-a dat cinic pe mâna rușilor ( ca să fim drepți nici Rooswelt și nici Churchil nu au fost străini de chestia asta; istorie mediocră, oameni mediocri, politicieni cinici!).



În revista Formula As găsesc un interviu cu Bogdan Aurescu, proaspăt Secretar de Stat în MAE. S-a născut în 1973 la București, a absolvit Colegiul Sfântu Sava, Facultatea de Drept în1996 și Facultatea de Istorie în 1998, studii de masterat la Institutul Franco- Român, Facultatea de Psihologie și Colegiul Național de Apărare. Este doctor în drept din 2003, lector, președintele Secției de Drept Internațional din Londra și redactor șef al Revistei Române de Drept Internațional. Din 2004 a fost numit Agentul României la Curtea Internațională de la Haga în procesul intentat Ucrainei. Este un om modest, se deplasează la minister cu metroul. Răspunde elegant, pertinent și apreciază realist succesul obținut. … Escu i-a conferit Ordinul Meritul Diplomatic în Grad de Cavaler, Ordinul Național Serviciul Crdincios în Grad de Cavaler .
Bogdan Aurescu a cultivat eficient leadershipul și este rezultatul unei munci de echipă. O echipă tânără( media de vârstă - 23 de ani), rar menționată de presă, din care au făcut parte: Cosmin Dinescu(director general pentru probleme juridice în MAE), Călin Fabian( ambasadorul României la Haga), Liviu Dumitru, Ioana Preda, Mirela Pascaru, Catrinel Brumar, Irina Niță(consilier juridic al Ambasadei Române la Haga), Octavian Buzatu (cartograf).

Memorabil pe fond, răspunsul la întrebarea subversivă, referitoare la concesionarea rezervelor de hidrocarburi din perimetrul respectiv cu mult înainte de hotărârea definitivă a Curții de la Haga:
,, Există o dezamăgire a echipei noastre în această privință. Mi-aș fi dorit să văd opinia publică din România bucurându-se mai mult de succesul țării noastre la Haga. Și este într-adevăr un succes: gândiți-vă că aceasta este cea mai mare extinderede de jurisdicție suverană națională de la Marea Unire încoace. Este și un succes simbolic - la 90 de ani de la Marea Unire, are loc un succes al României pe plan internațional, care are potențialul să inducă optimism tinerei generații . Ceea ce s-a întâmplat la Haga este o ieșire din logica mioritică a mentalului colectiv românesc. Iată că putem avea și succese, iată că suntem tratați cu corectitudine, conform competențelor noastre, pe plan internațional. Iată că ne putem construi un profil respectabil și modern, ca stat european, prin munca noastră proprie. ,,

Constat că optimismul de care mă agăț cu obstinație, în ciuda atâtor știri umilitoare care ne amețesc zilnic, are un fundament. Cu ocazia unor întâlniri ocazionate de trecerea unui număr de ani de la absolvirea liceului, mă întâlnesc cu foști elevi. Sunt realizați profesional, lucrează în diferite firme, călătoresc mult în Europa, participă la traininguri diverse și gândesc aproape cu totul diferit în comparație cu generațiile epocii de aur, care în general, au fost obișnuite cu ideea că indiferent de munca pe care o depui, salariul trebuie să meargă conform sloganului comunist: noi ne facem că muncim ei se fac că ne plătes!.
Tinerii aceștia știu însă că răsplata este cuantificată în funcție de calitate, seriozitate, implicare și inițiativă. Acești tineri ne-au scăpat de coșmarul epocii Iliescu. Acești tineri care vorbesc comme il faut engleza , franceza , germana, care au competențe IT și utilizeză cu ușurință tehnologii de vârf, formează generațiile care ne vor reda respectul internațional despre care pomenește Bogdan Aurescu. Ei sunt speranța, ei trebuie promovați, ei trebuie creditați cu încrederea noastră și determinați să se implice pentru a practica o politică europeană, responsabilă față de cetățean. Din păcate, politicenii actuali nu prea îi iau în calcul. Moneda se bate și din stânga și din dreapta pe pensionari, o masă de votanți ușor manevrabilă. Asta nu este politică este politicianism și populism ieftin. Indiscutabil că pensionarii trebuie respectați dar pentru a le putea asigura liniștea bătrâneții se impune educarea, profesionalizarea, încurajarea și promovarea tinerilor, singurii capabili să producă în prezent și viitor bunăstare .Cred că după încă un deceniu peste cele două prezise de oracolul din Dămăroaia, perioadă în care actuala clasă politică cripto comunistă, securisto-fățarnică, perimată va sfârși măcinată de propria incompetență, va avea loc o explozie de personalități tinere, de politicieni talentați care vor forma elita capabilă să conducă cu măiestrie corabia României în largul tumultosului ocean al secolului XXI .
O aștept, o susțin!


Jurnalul mă deconectează. Nu vreau să fie un jurnal intim, strict personal. Nu mă interesează acest soi de spovedanie publică. Este mai degrabă un jurnal cotidian, un jurnal mozaic în care surprind secvențe ale vieții de zi cu zi. Nu pot face abstracție de țara în care trăiesc, de oamenii care mă înconjoară , de politicienii și guvernanții care îmi hotărăsc soarta. Trăiesc în comunitate și scriu pentru comunitate. În fiecare dintre noi există sămânța închipuită a unui spirit justițiar care se manifestă diferit ca interpretare și posibilă rezolvare a situațiilor comentate, în funcție de conștiință și educație. Jurnalul îmi dă libertatea de a mă exprima, de a bate câmpii, de a mă exterioriza. Mă simt îngrădit în activitatea diurnă de sarcini anoste. Jurnalul mă descătușează într-un fel, este o joacă superbă, o sporovăială sinceră, concentrată în miezul sintagmei, datul cu părerea.