poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-01-29 | | "Zâmbește, mâine va fi mai rău...!" Murphy A doua șansă... De multe ori ai impresia că în jurul tău tolul se prăbușește, că aerul devine tot mai apăsător, ca un inamic ce vrea să te strivească. În timp ce pentru unii viața oferă oportunități, îi răsfață cu daruri celeste, pentru alții forțe malefice trag din toate părțile, ivind doar obstacole în calea existențialului. Prețul care este dispus fiecare să-l plătească pentru a trăi de multe ori este fatal, când omul de rând recurge la mișelie și minciună. Adevăratul caracter pentru a evada din sfera dificultăților, răspunde în doze nelimitate cu bunătate și lumină sufletească. In perioada următoare viața Adelei Ionescu intra în linie dreaptă. Deprinse foarte bine îndeletnicirea mercantilă, afacerile mergeau excelent, nu se șchiopăta nici un pic dacă nu se descompleta capitalul. Nu era cazul la ea, capitalul creștea, cheltuielile lor nu erau foarte mari. Doru era mulțumit că soția lui este în sfârșit calmă, liniștită și îi plăcea ceea ce face. Legătura ei cu Rica Cosma era din ce în ce mai strânsă. Erau aproape nedespărțite și se completau atunci când era cazul. Se înlocuiau, participau la bine și la rău împreună. În comerț erau destule probleme. Când pleca garda financiară în control, amenzile se luau la rând. Nimeni nu scăpa și asta se repeta cam la câteva luni. Cele două familii petreceu toate weekend-urile împreună, ieșeau cu mașina în afara orașului sau la o canastă. Vali, încerca să-și revină după chiuretaj și după puțină odihnă. Se împărțea între domnul Anton, mama sa unde locuia Adrian, și Magda care în urma investigațiilor fusese diagnosticată cu scleroză multiplă. În curând Vali, se angajă la o croitorie de serie. Acasă nu mai lucra, din motivul banal, nu avea mașină de cusut. Era o croitoreasă talentată fără mașină de cusut. Anton i-o înstrăinase, o vânduse. Încruntarea din priviri, acum nu mai era sobrietate, ci tristețe veșnică. Rar mai ridica privirea din pământ. Dacă o saluta cineva, întorcea capul speriată, după care afișa un zâmbet artificial. Tot ce făcea, făcea ca un automat. La serviciu era cea mai pricepută și mai rapidă lucrătoare. În una din zile, intrase într-un fel de transă cu zgomotul continuu și egal din atelier, încât din viteza la care era supusă mașina, i s-a ars motorul. Când au venit meșterii să repare, a întrebat speriată : - Ce-am făcut... ? Ce-am făcut ? Nu așa trebuia ? Aspectul fizic plăcut îi revenise în scurt timp. Și din greșeală, ea tot știa să se aranjeze. Făra a fi prea comunicativă de felul ei, acum se închistase total ca o nucă, drept pentru care lăsa impresia unei infatuate. Nu vorbea cu nici o colegă, nu pleca de lângă mașina de cusut doar odată sau de două ori în opt ore, pentru câteva fumuri de țigară. Cu Adela se întâlnea destul de rar și doar când dorea aceasta. O suna la telefon, o întreba dacă are timp pentru ea și se vedeau doar acasă la Adela. Simțea că nu mai vrea să se afișeze cu ea, dar tot o căuta. - Adela când ești acasă ? - Sâmbătă seara, Vali. - Pot veni pe la tine ? - Da, te aștept, după ora cinci. Mergea întotdeauna, nu se lăsa mult așteptată, cu câte o mică atenție, ca de obicei. - Vali , arăți mai bine. - Da ? Eu nu simt. Fac față situației așa cum pot. Pentru Adrian și pentru mama. Altcineva nu mă interesează. - Nici de tine ? - De mine cel mai puțin. Uneori deloc. Când îmi amintesc prin ce am trecut... și ce am făcut...când mă gândesc că nu am casa mea... Domnu' Anton nu mă lasă să fac nimic acolo. Zice că e casa lui, la mama, soră-mea zice la fel, că e casa ei. Eu nu am unde să fac curat sau pregătiri de Crăciun. - Magda ce mai face, Vali ? încercă Adela să mute discuția pe alt subiect. - Rău. Magda mi-a zis să mă duc la ea câteva zile să-i fac toaleta de înmormântare. Aproape nu se mai ridică de pe scaun. Zice că o dor toate oasele. Stă cu fata ei. - Câți ani are fata ei ? - 16 și o lasă mult timp singură. Pleacă din casă fără să-i spună unde... vine târziu... vorbește foarte urât cu ea. Zice că dacă moare îl aduce pe taică-său acolo... - De scleroză multiplă nu se moare așa ușor, Vali. Dar se trăiește rău. Am auzit câte ceva despre această boală...este o boală a sistemului nervos care afectează mult organismul. - Știe și ea... și-a luat cărți dar e foarte deprimată. - Dar tu ai fost să-ți faci testul HIV ? - Nu. De ce ? întrebă Vali speriată. - Păi ar fi bine să-l faci... pentru siguranța ta și a celor cu care convețuiești. - Ai dreptate...am să-mi fac, Adela. - Văd că nu te-ai reparat deloc...tot așa slabă ești... Mănânci ? - Eu ? Da...dar puțin. Nu pot mânca, îmi vine să vomit după orice. - Dormi ? - Câteva ore pe noapte. Mă trezesc, fumez, mă duc iar în pat, iar în bucătărie și tot așa. - Hai la un medic psihiatru. Merg cu tine, Vali. Ce zici ? - Zic... că aș merge, dacă tu vrei să mergi cu mine. - Dar trecem și pe la testul HIV. - Bine...bine, că altfel nu scap de tine...sunt conștientă, zâmbi Vali. Cum vrei tu, altfel în loc de bună ziua mă întrebi dacă am făcut testul HIV. Adela o însoți la un medic, la un cabinet particular, bineînțeles pe banii ei. După ce-i explică în mare prin ce a trecut, medicul ridica privirea mereu pe sub ochelari, folosind întrebările de rutină: câți ani ai, unde stai, căsătorită, copii.. Vali răspundea încet, încât medicul trebuia să repete mereu întrebarea. - Sunteți surori ? - Nu, domnule doctor, doar prietene, răspunse Adela. - Testul HIV l-ați făcut? - Urmează. - Eu vă dau un tratament dar să reveniți după test. Până atunci bolnava trebuie să fie înconjurată de prieteni, de familie, de ființe binevoitoare, să facă repaus și cât mai multă mișcare în aer liber. În asemenea cazuri se indică tratament la stațiune, la munte, măcar vreo două săptămâni. - Ce zici Vali ? o întebă Adela. - Nu e posibil... nu pot să merg la munte acum... Urmă testul HIV al cărui rezultat venea după o săptămână. Tratamentul acordat de psihiatru, consta în vitamine și calmante, sedative. Rezultatul testului sosi cam ambiguu, încât era necesar repetarea lui. Alt drum, pentru că Vali nu mergea singură și pentru a-și duce gestul binevoitor până la capăt, Adela o însoți. Înainte de Crăciun sosi al doilea rezultat, care nu indica HIV, dar exista ceva neclar în analiza sângelui. - Vali să-ți mai faci niște investigații după anul nou, să vezi de unde-ți apare neclaritatea analizei. - Nu mai fac nimic. SIDA nu este... clar. Altceva mai rău nu poate exista. Merci că ai mers cu mine, altfel eu nu-l făceam nici pe ăsta. - Vitaminele le mai iei ? - Iau...iau tot, dar văd că în zadar... spunea zâmbind amar, pipăindu-și brațele stafidite. Doar mă năucesc la cap... Aș dormi zi și noapte. Moral, însă se părea că-și revine Vali. Interesul ei pentru a arăta bine revenise, dantura fusese aranjată. Dar cum năravul din fire nu are lecuire și cum comerțul ambulatoriu era în floare, pretutindeni, se iveau multe tentații pentru ea. Pe stradă, prin piețe, prin instituții, peste tot circulau inși sau inse cu marfă ușoară, pe braț: pantaloni, tricouri, pijamale, cosmetice... Se aflau zilnic și în atelierul unde lucra Valentina. Desigur ea era cea care cumpăra cel mai mult. Apoi îi încolți ideea de a le revinde cu alt preț, pentru a-i rămâne lucrurile ei gratis sau foarte ieftine. Te întâlneai cu ea peste tot, purtând pe lângă hainele groase de iarnă, câte o sacoșă mare, în care se găseau de toate. Paporniță îi spunea ea. Banii, niciodată nu-i achita conform înțelegerii. Amânări și iar amânări și alte achiziționări. La mama ei era un adevărat magazin de textile, bijuterii, cosmetice. Câteva blocuri în jur se perindau pe acolo. Se părea că Vali își revenise. Prin luna februarie îi ceruse Adelei o sumă de bani împrumut, destul de considerabilă. - Până săptămâna viitoare, spuse. Am de încasat de la astea din bloc și de pe la serviciu, pe boarfe...pe paporniță. - Bine Vali, dar o săptămână să fie, că nici eu nu-mi permit să-mi micșorez capitalul. Sunt banii de marfă. Eu am să împrumut la Rica. Nu-i spunea Valentinei și nimănui cât câștig are, deoarece se găseau destui care să ceară bani împrumut și apoi mai învățase și ea că anii și banii nu se spun în mod real. Săptămâna trecuse dar Vali nu venise cu suma datorată. Mai mult, nici un telefon în care să se scuze nu apăruse. Mai trecuse încă una și la fel. Adela simți că s-a întâmplat ceva și sună la domnul Anton, pentru a cere niște informații vagi despre Vali, fără a fi hotărâtă să pomenească de bani. - A plecat, doamnă Adela...a plecat... - Unde a plecat, domnule Anton ? întrebă foarte mirată. - La o străbunică prin județul Constanța, la țară și l-a luat și pe Adrian cu ea. - Păi de ce a plecat ? mai întrebă aceasta consternată. - A făcut fel de fel de escrocherii... A luat de la una și de la alta...fel de fel...de tricouri, pantaloni, sulimeneli de alea de ale ei și nu le-a dat banii înapoi...Și a mai împrumutat și bani... A luat și de la dumneavoastră, cumva? - Nu mai are importanță, acum... - I-ați dat mulți bani? - Destui. - Femeile alea a zis că o dau în judecată. Și ea de aia a plecat. S-a dat de gol la mine dar eu n-am crezut-o. Am aflat după aia, că tot sună femei după ea. Da’ măcar dacă pleca singură, da’ l-a luat și pe Adrian cu ea. O s-o dați și dumneavoastră în judecată ? - Eu? Nu, domnule Anton. Pentru banii ăia pe care i i-am dat, eu nu merg la tribunal cu Vali. Sunt obișnuită cu astfel de probleme create de ea. Chiar mă gândeam în una din zile ce urmează...ce poate să-mi mai facă. Trebuia să-mi spună, că tot îi dădeam. Dar ce face ea acolo? - Nu știu doamnă...de unde să știu io. Măcar dacă nu-l lua și pe Adrian. Dacă nu era ea...era el...Așa mi tare greu fără niciunu'... - Domnule Anton, vine înapoi. Nu stă ea la țară. Nu stă ea fără activitate, acolo... - Credeți ? Să vă audă Dumnezeu... măcar de nu l-ar fi luat și pe Adrian... Adela îi povestise din nou, Aureliei despre ultima ispravă făcută de Vali. - De la Vali te poți aștepta la orice. I-ai dat mulți bani ? Nu te mai saturi câte ți-a făcut? - Nu prea mulți. Nu era prea mare paguba materială, însă cea morală o deranja pe Adela. ''Când am s-o cunosc destul de bine încât să-i intuiesc următoarea mișcare ?’’ se întreba Adela zâmbind. Ajunsese la vorbele Aureliei. Apoi zilele, săptămânile, lunile treceau aproape egale, prin viața Adelei, doar că acum avea ocupație și bani să-și permită luxuri. Lângă magazinul lor se mai eliberă un spațiu, ceva mai mare decât cel pe care-l aveau. Hotărî să-l cumpere singură, cu toată marfa existentă în el, deoarece Rica nu avea bani, cheltuielile ei fiind mult mai mari cu doi studenți în capitală. Acum avea o mică afacere cu zece angajați. Nu mai mergea după marfă, doar dacă voia să o însoțească pe Rica sau să achiziționeze articole noi, deosebite și atunci cu șoferul. Era patroană în adevăratul sens al cuvântului. Doar coordona, întocmea acte, încuia și descuia magazinul, uneori. Se înconjurase de oameni de încredere și se purta admirabil cu ei, îi trata ca de la egal la egal. Primăvara pusese din nou stăpânire pe ținut, din nou în ramuri atârnau boboci cu dor de viață și parfum. Luna mai nu se lăsă așteptată nici de această dată. Aproape o uitase pe Vali, când o zări în magazin. - Vali, ce-i cu tine? O întrebă pe un ton grav, cu mult reproș dar când se apropie și o văzu cât de stafidită era, înmuie tonul. - Am venit acasă. Am venit să-ți aduc banii. - Abia acum ? începu să râdă Adela. De ce-ai plecat, De ce- ai venit... - Am plecat cu intenția să-mi refac viața, la țară, departe de tentațiile de la oraș. - Și de ce ai venit înapoi ? Că doar n-ai venit tu pentru a-mi aduce mie banii ăștia... - Am venit că m-au dat unele în judecată pentru niște ''cârpe’’. Eu nu le datorez nimic, să știi... - Hai acasă la mine să vorbim. Ia cheile mașinii și așteaptă-mă în mașină. Vin și eu imediat. Mai am ceva de rezolvat aici. Trecuseră aproape patru luni de când plecase și Vali arăta din ce în ce mai rău. ''Nu m-ar mira să fie bolnavă...de ceva...prea arată rău și atâta stres pe capul ei...’’, își zise Adela plecând în direcția de unde a venit, unde avea de rezolvat niște problemele urgente ale magazinului. va urma |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate