poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-10-17 | |
Emilia începu să așeze masa.
Fereastra se deschise brusc și mama ei gemu de trei ori, după care dispăru în spatele perdelei de frunze care îi acoperea ochii. La semafor, un șir nesfârșit de copii aștepta trecerea unui șir nesfârșit de mașini din care un șir nesfârșit de mame făcea cu mâna unui șir nesfârșit de tați. În capătul celălalt al mesei, s-ar fi putut afla o cireașă, dacă aceasta nu ar fi avut trei unghiuri lungi și ascuțite și o latură ușor curbată care îi acoperea tâmpla dreaptă, făcând-o astfel practic de nerecunoscut. Lângă ea, o conopidă în dantelă se pregătea să cânte un concert de pian, dacă acesta nu ar fi leșinat din cauza mirosului care se răspândi în cameră. La fel am făcut și noi, timp în care fereastra se mai deschise o dată, iar noaptea își acoperi mai întâi ochii, apoi gura, mâinile și sânii, doi câte doi, exact ca și copiii care așteaptă la semafor momentul cel mai prielnic pentru a putea trece pe trotuarul celălalt și înapoi. Într-un târziu, zgomotul străzii reuși să ne trezească, astfel încât ne așezarăm la masă și începurăm să mâncăm. Mai întâi cu mișcări greoaie, care pe măsură ce se lumina de ziuă, deveneau din ce în ce mai rapide, până când, unul câte unul, dispărurăm de-a binelea pe fereastra deschisă, fără ca nici unul din noi să observe că Emilia rămânea din ce în ce mai singură în fața unei mese pe care o viață întreagă se străduise să o aranjeze așa cum se cuvine. Perdeaua de frunze fâlfâia în acordurile unui concert de pian, pe care o gutuie în dantelă se străduia să îl interpreteze cât mai corect, ceea ce îi dădea o ușoară notă de falsitate. Noi așteptam, doi câte doi, în spatele unui șir nesfârșit de oameni care aveau un șir nesfârșit de ochi, și un șir nesfârșit de guri, și un șir nesfârșit de mâini care țineau un șir nesfârșit de sâni, momentul cel mai prielnic pentru a putea trece pe trotuarul celălalt, unde Emilia și mama ei ne așteptau cu masa plină de bunătăți.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate