În hotel locuiau numai doi americani. Nu cunoșteau pe nimeni din cei pe lîngă care treceau pe scări cînd coborau sau urcau în camera lor. Camera se afla la etajul doi, și una dintre ferestre dădea spre mare. Cealaltă, spre grădina publică și monumentul eroilor căzuți în război; în grădina publică erau palmieri înalți și bănci vopsite în verde. Pe vreme frumoasă întîlneai întotdeauna pe alei cîte un pictor stînd în fața șevaletului. Pictorilor le place cum arată palmierii și culorile luminoase ale hotelurilor așezate cu fața spre grădini și spre mare: italienii veneau de departe ca să admire monumentul celor căzuți în război. Era de bronz și lucea în ploaie. Ploaia picura de pe frunzele palmierilor. Apa se aduna în băltoace pe aleile așternute cu pietriș. Valurile mării năvăleau de-a lungul plăjii, și apoi se retrăgeau, ca să revină iar și sa se spargă de-a lungul plăjii bătute de ploaie. Mașinile plecaseră din piața de lîngă monumentul eroilor căzuți în război. De cealaltă parte a pieței, în ușa unei cafenele, un chelner stătea și privea piața pustie.
Soția americanului stătea la fereastră și se uita afară, în grădină, chiar sub fereastra lor, o pisică se ghemuise sub o masă verde șiroind de ploaie. Pisica încerca să se strîngă cît mai mult, ca să nu se ude.
— Mă duc jos să iau pisicuța aia, spuse nevasta americanului.
— Mă duc eu, se oferi soțul, din pat.
— Nu, o iau eu. Sărmana pisicuța, cum încearcă să se ferească de ploaie sub masă.
Soțul își continuă lectura, stînd rezemat pe două perne puse în capul patului.
— Vezi să nu te uzi, zise el.
Soția coborî, și cînd trecu pe lîngă administrație, hotelierul se ridică și se-nclină. Biroul lui era la celălalt capăt al camerei. Hotelierul era un om bătrîn și foarte înalt.
— Il piove (1), spuse soția; îi plăcea hotelierul.
— Si, si, signora (2), brutto tempo. E o vreme foarte urîtă.
Stătea în picioare, la birou, în celălalt capăt al camerei întunecoase. Soției îi plăcea, îi plăcea aerul teribil de serios cu care asculta orice reclamație. Îi plăcea felul în care voia s-o servească, îi plăcea felul în care înțelegea să fie hotelier, îi plăceau fața lui bătrînă și greoaie și mîinile lui mari.
Plăcîndu-i hotelierul, deschise ușa și se uită afară. Ploua și mai tare. Un om într-o manta de ploaie de cauciuc traversa piața pustie, îndreptîndu-se spre cafenea. Pisica trebuia să fie undeva la dreapta. Putea ajunge pînă acolo mergînd pe sub streașină. Și cum stătea așa în ușă, o umbrelă se deschise în spatele ei. Era camerista, care făcea curat în camera lor.
— Să nu vă udați, zîmbi fata vorbind italienește.
O trimisese, desigur, hotelierul.
Urmată de cameristă, care-i ținea umbrela deschisă deasupra capului, merse pe aleea așternută cu pietriș, pînă ajunse în dreptul ferestrei lor. Masa era la locul ei, verde și strălucitoare în ploaie, dar pisica dispăruse. Și deodată fu foarte dezamăgită. Camerista se uită la ea.
— Ha perduto qualque cosa, Signora (3)?
— Aici era o pisică, spuse tînăra americană.
— O pisică ?
— Si, il gatto (4).
— O pisică ? rîse camerista. O pisică în ploaie ?
— Da, zise ea, stătea sub masă. Și deodată : Oh, și doream atît de mult s-o găsesc ! Voiam o pisicuță.
O expresie de încordare pe față.
— Haideți, signora. Să mergem înăuntru. O să vă udați.
— Da, s-ar putea, zise tînăra americană.
Se-ntoarseră pe aleea așternută cu pietriș și intrară în hotel. Camerista rămase afară, să închidă umbrela. Cînd tînăra americana trecu prin fața administrației, il padrone, de la biroul lui, se înclină. Femeii i se urcă un nod în gît. Il padrone o făcea să se simtă în același timp și tare măruntă, și foarte importantă. O clipă, avu sentimentul că e o ființă extraordinar de importantă. Urcă. Deschise ușa camerei. George stătea în pat și citea.
— Ai găsit pisica ? o întrebă el, lăsînd jos cartea.
— Plecase.
— Unde s-o fi dus oare ? zise el, odihnindu-și ochii obosiți de lectură.
Femeia se așeză pe pat.
— O doream atît de mult. Nu știu de ce o doream atît de mult. Tare-aș fi vrut s-o găsesc pe biata pisicuță. Nu-i de loc plăcut să fii o biată pisicuță care stă afară în ploaie.
George se apucase să citească din nou.
Femeia se duse și se așeză în fața oglinzii mesei de toaletă, privindu-se în oglinda de mînă. Își examina profilul, întîi dintr-o parte, apoi din cealaltă. După aceea își examină ceafa și gîtul.
— Nu crezi c-ar fi o idee bună să-mi las părul să crească ? întrebă femeia, uitîndu-se iar cum arată din profil.
George își ridică privirea și-i văzu ceafa cu părul tăiat scurt, băiețește.
— Mie îmi place așa cum e.
— M-am săturat, spuse ea, m-am săturat să tot arăt a băiat.
George își schimbă poziția în pat. De cînd începuse să vorbească, n-o mai părăsise din ochi.
— Ești grozav de drăguță, zise el.
Femeia puse oglinda pe masa de toaletă, se duse la fereastră și privi afară. Se-ntuneca.
— Vreau să-mi las părul pe ceafă, lung și mătăsos, și să-mi fac un coc mare, ca să-1 simt, spuse ea. Vreau să am o pisicuță care să-mi stea în poală, și cînd o mîngîi să toarcă.
— Mdaa ? făcu George din pat.
— Și vreau să mănînc la o masă pe care să fie așezate tacîmurile mele de argint, și vreau și luminări. Și vreau să fie primăvară, și vreau să-mi pieptăn părul în fața oglinzii, și vreau o pisicuță, și vreau niște rochii noi.
— O, mai taci odată și ia-ți ceva să citești, spuse George.
Și se apucă din nou să citească.
Nevastă-sa se uita afară pe fereastră. Se întunecase de-a binelea și ploua într-una peste palmieri.
— În orice caz, vreau o pisică, zise ea. Vreau o pisică. Acuma vreau o pisică. Dacă nu pot avea părul lung și dacă nu mă pot distra, măcar sa am o pisică.
George n-o mai asculta. Citea. Nevasta lui se uita afară pe fereastră, la luminile care se aprinseseră în piață.
Cineva bătu la ușă.
— Avânti! (5) spuse George. Își ridică privirea de pe carte.
În ușă stătea camerista. Þinea strîns în brațe o pisică mare, cu părul galben-cenușiu.
— Mă scuzați, zise ea, il padrone mi-a spus s-o aduc pentru signora.



________________________
(1) Ploaia (it.)
(2) Da, da, doamnă (it.)
(3) Ați pierdut ceva, doamnă ? (it.)
(4) Da, pisica (it.)
(5) Intră ! (it.)