Îi reveni pe chip expresia aceea de bosmflare pe care Donna o știa foarte bine. Răspunde cu un zâmbet forțat, rânjind printre dinți dar n-o băgă deloc în seamă. Se așeză impasibil la masă mare și pătrată, pe suprafața căreia erau așezate două castroane umplute ochi cu un preparat verde, misterios.
Matt se încruntă și-și puse mâinile pe piept, vădit iritat.
-Acum ce mai e? veni vocea mamei sale.
Băiatul se mulțumi să tacă. Apoi, după un răstimp scurt de timp trânti cu pumnii în masă, vărsând totodată puțin din conținutul castronului său.
Mama să nu reacționă în niciun fel. Aștepta doar o explicație. Figura sa era mai gravă ca oricând.
El vorbi:
-Trebuia să mai fie încă un castronel, nu vezi că suntem trei persoane în total?
La început nu pricepu. Pe măsură ce Matt își completă ideea cu o nouă proprozitie, văzu negru în fața ochilor.
-Suntem trei, nu? întrebă băiatul ca și când ar fi căutat aprobarea maică-sii. Eu, tu și Kyle.
Numele băiatului o trosni în cap ca o lovitură de baros.
Kyle. Kyle. Kyle?!
O senzație asemănătoare leșinului puse stăpânire pe ea, amenințând-o s-o doboare la pământ.
Imaginea fiului său se clătină într-o parte și-n cealaltă, dublându-se grotesc.
Acum erau doi de Matt. Dar cum...?
Imaginea lui Matt nu era dedublată, ci doar...Nu se putea!
Băiatul ce ședea cu obrazul lipit de cel al fiului său era cu câțiva centimetri mai înalt. Părului său era brunet, nicidecum blond, cum era Matt.
Nu se poate. Nu este real, e o închipuire, începu să-și impună spre a-și atenua șocul. Deodată capetele celor doi băieți se mișcară asimetric și păreau că-și spuneau ceva unul celuilalt la ureche. Cum era posibil, își repetă ea obsesiv în gând.
Celălalt băiat chicoti, apoi același gest fu repetat de Matt, fapt ce o înnebuni de-a dreptul.
Gura ei se căscă asemeni unei guri de mâna fără fund.
Dar stai. Nu este real. E doar o ... Nu putu să pronunțe cuvântul. Kyle se apropie de ea și-i zâmbi complice, trăgându-i cu ochiul. Nu mai știu de ea. Leșină.
Se trezi cu o teribilă durere de cap, ce îi reverberă în tot corpul. Vicodin. Trebuia să ajungă la cutia cu medicamente și să ia acel analgezic. Uitase când fusese nevoită să ia unul.
Era singură în bucătărie. Liniștea o învălui în mantia sa rece. Apoi își aminti. Începu să își pună întrebări despre ceea ce se întâmplase. Oare am visat? se amăgi ea, frecându-și ochii.
Matt.
Urcă în camera băiatului. Iar acolo - liniște. Dormea liniștit în patul său. Sau ce? Se aștepta să îl vadă pe Kyle alături de fiul său, sau ce?
Înnebunesc de-a dreptul.
Părăsi camera. Îi sări în ochi piesele de scrabble împrăștiate pe jos și nu putu să și le scoată din minte până când adormi.