poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-18 | | Manastirea Tazlau "Din moarte spre viață călcând" partea I De multe ori mă întreb, mai mult degeaba, ce m-o fi apucat de-o vreme de scormonesc depărtările ca să încerc, după puterile mele, a împuțina negurile timpurilor demult scurse. Neogoit uneori cutreier neștiutul meu pentru a împărtăși din ceea ce mi se pare că aflu și acelora care încă trăiesc un gând de recunoastere, ori au semne de întrebare despre-ai noștri străbuni. Bunii noștri care ne-au dăruit curat nume și, prin vremuri, renume; de ne-au înzestrat necondiționat cu din vlaga și viața lor, pentru ca, prin timp, să ajungem noi, cei de azi, temelie și temei pentru curgerea rostului spre ceea ce va mai fi. Mărturie fac, precum îi clarul zilei, despre truda zdravănă ce o cheltuiesc, chiar dacă mulți or vedea că scrierea mea, de multe ori, nu se poate supune înnobilată, cum îmi e dorul, vrerii de reaprindere și străluminare a vremilor trecute; acelora le șoptesc rugămintea de-a o face mai bine, dacă ei se pricep. Și atunci, mult bine o fi! Că nimic nu poate trăi, de-i apărut din nimic! Nimeni nu se recunoaște zămislit din nimeni; că fără o rădăcină adânc înfiptă degeaba trunchiul se înzdrăvenește, că el va fi pradă primei vifornițe și nici un rod n-o putea zămisli. Asemenea frământare m-a cuprins într-o aleasă zi de vară, când am dorit și am purces spre a afla despre un alt reper de multă sfințenie, care stă mărturie și astăzi că neam ales ne-a fost sorgintea; și vredniciei dintotdeauna i s-a deschis izvor și cale prin locurile pe care noi, astăzi, le avem adesea drept refugiu și medean de retragere din tumultul otrăvitor, cotidian. Am prins calea Tazlăului pentru prima oară. Visând spre întâlnirea cu Marele Ștefan și această ctitorie a sa, purtat de dorința spre cunoaștere și recunoaștere a locului de euharistie și reculegere pentru Domnul cel mai prinț dintre princepii creștini ai vremii sale și nu numai, ardeam să aflu și altele despre „Atletul lui Hristos” Moldav cel ce-a apărat, o jumătate de veac și Europa-creștină de păgâni. Dar și până a ajunge la sfânta mănăstire calea mi-a fost însemnată de alte odoare domnești mușatine care ne-aduc învierii fapte demult uitate de către cei mai mulți dintre noi. Fiindcă, doar rostind cuvinte precum Roman, Războieni, Tg. Neamț, ori Piatra Neamț și de-om reînvia fapte și oameni împletite acestor nume simbol, deja putem reuși un ales colaj ce va emana și trăiri privilegiate creștinului român. Dar încă nu era vreme deplină pentru așaceva, fiindcă doar ecourile ispită dinspre anul 1496 mă subjugau acum și calea nouă mă împovăra drăgăstos cu imagini de vis de care doar Calistrat Hogaș si „Pisicuța” sa m-au apropiat spre a le gusta, închipuit demult și veridic acum, peregrinând prin Munții Neamțului. Am lăsat calea Bistriței, după ce am străbatut întîi locurile călcate de tătari, acum multe sute de ani; dar înruinate acum de parcă ei, “ochii oblici”, și-au făcut pe-aici mendrele distrugătoare cu osârdie și repetat și cu puțină vreme în urmă. Nu puteam să nu deplâng prezentul și să blagoslovesc necreștinește când am văzut ce a rămas din Roznovul și Săvineștii renumite nu demult în lumea întreagă. Sălbaticii noștri democrați au fost, și aici, mult deasupra hoardelor orientale, prin ferocitatea și parșivenia lăcomiei autohtone. Ș-am murmurat tendențios chemare spre Ștefan și ruda sa valahă cu-a lui țeapă. Mai ales că, între stâlpii mărginași drumului național, asuprind dizgrațios calea, spânzurau banere cu dubioase chipuri ale promițătorilor de tărâțe și alte mierări deșarte, vorbe menind „de toate” dacă vor fi aleși ei salvatorii nației, dar pe care-i știm aprioric mincinoși. Urcând calea proaspăt reparată (desigur, urma votarea aleșilor!!!) spre culmea de unde oi afla coborîtoare Valea Tazlăului am recapitulat în gând câteva lucruri știute despre mănăstire, aflate și din cartea părintelui Gheorghe Vartolaș, cinstită față bisericească, ce-a dat ghes cunoașterii acestor locuri prin lucrarea sa „Mănăstirea Tazlău 500 de ani de existență” (Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei-Iași 1996). Am regăsit, ori am bănuit materializarea acelor informații, într-o ochire rapidă, atunci când am ajuns în satul Tazlău. Fiindcă și etimologia toponimică (Tazlău însemnând „drumul calului”) este deplin justificată în văile înguste ce pot fi străbătute pentru a trece munții doar cu ajutor cabalin. Ș-acest nume al apei a fost de nășeală și însemn pentru satul care-și arată căutătorilor semnele existenței sale încă dinspre anii 1350 î.Hr. În mijlocul așezării, pe un platou natural din stânga Peștiosului, un afluent al Tazlăului, aproape de confluența celor două ape și în drept cu Măgura Tazlăului, măritul Ștefan a ales potrivit loc pentru reconstruirea mănăstirii. Prima monahie a fost ridicată de bunicul său Alexandru cel Bun, în anul 1424, dar pe malul drept al pârâului Peștiosul, pe dealul Chetronea. Dacă mănăstirea Bunului Alexandru a fost făurită din lemn, fiind probabil mistuită de un incendiu (după 72 de ani de rugăciune și mărturisire), nepotul său, Ștefan, între anii 1496-1497, zidește local de închinăciune și slavă veșnic și sporit împrospătată, Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Drumețul, ori băștinașul doritor de sfințenia lăcașului monahal, înainte de a intra pe poarta-clopotniță ce a fost adăugată construcției în anul 1542 de fiul marelui Ștefan, Petru Rareș (clopotnița originală a fost prăbușită în anul 1514 de armata secuiască ce a tâlhărit sfântul locaș), acel creștin se va închina dintâi în „dumbrava eroilor”, loc ales de odihnă și pomenire al celora căzuți pentru a salva vatra strămoșească și în al doilea război mondial, lângă mănăstire. Acest loc de îngropăciune este străjuit de chipul cioplit încoronat al marelui Domn; el veghează, scrutând trecerile, de pe înaltul soclului unde își petrece secolele! Am lăsat smerit și eu un gând aici drept recunoștință. Ș-aceeași smerenie, îngemănată cuviincios cu un fior de mândrie pentru ceea ce am fost, mi-a fost sporită de disponibilitatea și sinceritatea de care am beneficiat prin prezența și dialogul lămuritor parcurs în incintă, dimpreună cu un purtător de rasă călugărească, servitor al locului sfințit. Un om nu cu multă vreme adunată în vârstă, dar cu mult har și dar pentru menirea existenței sale aici, unde, așa cum a visat, macru fiind, „...lui doar Dumnezeu i-a vegheat și îndreptat pașii sorții și i-a dat rostul timpului următor de-aici”. Cuviosul mi-a fost tovarăș vreme de câteva ceasuri, răstimp prețios ca izvor și prilej de-a profita pentru a afla ș-o curată trăire de drag pentru ai noștri cei de azi și ai noștri cei petrecuți spre stele. Ca mai peste tot unde am cunoscut trăirea monahală, și aici, la sfânta Mănăstire Tazlău, am simțit parcă apăsător ce-i nimicnicia omenească în eternul nepământean și, ca niciodată, aici cred a fi recunoscut adevăratul tâlc al vorbelor părintelui Cleopa despre smerenie: nimic sunt, nimic pot, nimic am. Doar că mie, tot aici, îmi părea că trăiesc și un rost ales, că am partea mea din toate veacurile ce au fost cuprinse între acele ziduri, măcar câte o fărâmă! Spre a o vă împărtăși. (va urma) Pentru imagini: http://www.valcea-turism.ro/j15/index.php?option=com_content&view=article&id=1183:manastirea-tazlau1qdin-moarte-spre-viata-calcandq&catid=14:reportaje&Itemid=33 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate