Mirosul greu de tamaie arsa umplea camera intunecata.
Vartejurile fumului straveziu rasfrangand razele Lunii il invaluiau, tulburi,cuprinzandu-i trupul gol.
Afara, in luciul pierdut al razelor de luna, Noaptea ardea de o viata proprie, impersonala, dar totusi atat de apropiata...de parca ii puteai simti bataia inimii si suflul rece al respiratiei... ce cu nesatul nebun al vietii il trageai in piept cerandu-ti dreptul la propria viata.
Totul in jur era invaluit de plutirea magica a noptii ce ascundea in adancul ei Visul...purtand cu ea adancul Nemuririi...
Pustiul era umplut de vant si de indepartate sunete fara nume.
Trupul ii era incremenit si rece ca gheata, dar atat de departe... incat i se parea ca e doar un gand, ramasese cumva suspendat in gol.Capul ii cazuse pe spate iar mainile in chip de cupe incremenisera ridicate catre cer.
Unde se gasea, cine era El...?De ce oare nu mai simtea nimic, nici o emotie, ce era acel Gol....?Un ultim gand ce-i mai persista in minte si care peste putin timp s-a stins si el ca o lumanare topita ce moare sub o ultima palma de vant.
Noaptea deveni intuneric adanc, iar in jurul lui totul disparu, tacerea si el era Tot ce mai ramasese, incet....incet El se pierdea...
Gandul de acum cateva clipe este uitat, de parca nici nu ar fi fost, Viata de acum o clipa dispare pierduta in inimile noastre de parca ar fi fost mistuita de un foc necunoscut si nevazut, viziuni par a trece prin fata ochilor tai si totusi nu-tipoti aminti, sacrele Mistere iti sunt revelate,clipa de clipa, de fiecare data cand uiti de tine...si totusi si ele se pierd undeva pe drumul spre constienta ta.
Tot ce tine de miscare , de cunoastere, de viata, de trecut ori viitor,...tot ce tine de cuvant ori tacere, de absurd ori real, de nemurire si sacru....toate acestea sunt Arse pe rugul acelui foc nepenetrabil si de neinteles prin cunoastere, acea ardere eterna ce permite Pasarii Phoenix sa renasca din cenusa cunoasterii noastre, dand viata acelei intelegeri a luminilor inversate, atunci cand inima se afla in locul capului si capul in locul inimii...iluminare a ceea ce am fost, acea ardere si renastere...Dincolo...a noastra ca esenta transmutata in adevar pur.

Acestea erau gandurile ce navalisera asupra fiintei sale, acaparandu-l cu totul si conducandu-l catre toropeala si mai departe facandu-l sa Cada intr-un somn profund fara de vise.

Si totusi mai ajunse pana la el o Voce..., tremurata dar in acelasi timp neclintita prin profunzimea ce se simtea emanand din ea....soptea:
...Nu poti contempla Pur si Simplu Lumea Surazand, folosind ochii cei noi, pana ce nu-i vei fi pierdut pe cei vechi fortandu-te sa plangi Mereu. ...

Vocea se stingea incet iar ultimile cuvinte ce-i rasunau in urechi erau parca un avertisment...:

...toate cartile Vietii contin altceva decat ceea ce este trecut pe cotor...


Tacerea se asternu atat de neclintita ca si cum de la inceputul universului nu ar fi fost strapunsa de nici un Sunet. Pleoapele grele, vinetii ce-i acopereau ochii incepura sa tremure asemeni unor porumbei ce-si iau zborul speriati.
Revenea ...coborand mainile ca prin vis, incercand sa-si reaminteasca de el, de viata cea de toate zilele...
Inca simtea ca acel El era doar o iluzie , o carcasa fara de viata, o umbra pe pamant.
Un gand il strafulgera...:
...poate candva aceasta umbra va deveni o lumina, iar luminile vor fi cele ce vor acoperi Pamantul, luand locul umbrelor.

In camera mirosul de tamaie mai persista doar vag, amintind de inceputul acelei Nopti.Afara Luna cobora dupa linia orizontului, stelele stingandu-se incet.
Noaptea devenea din ce in ce mai spalacita, punctata acum doar de tipetele pasarilor ce se trezeau amortite de racoare.Mai era putin din acea Noapte, puteai simti Soarele ce renastea din nou din abisurile universului, iar El, El era treaz...cu toate ca ochii ii erau inchisi, El vedea acum Totul, caci descoperise Calea ce pornea din interiorul sau catre nemurire. Acum era Calatorul ce nicicand nu-si va mai abandona Calea, caci insasi Ea va avea grija sa-l readuca cand va calca gresit.
El nu se va mai opri decat atunci cand va ajunge ACOLO.
Iar prin ACOLO, va rog nu intelegeti ceva limitat...ACOLO este NECUPRINSUL.