Vițelul


E mare vânzoleală în sat. Căruțele umblă de colo, colo, oamenii n-au astâmpăr până după miezul nopții, culeg porumbii, bat nucii, adună merele. Noi am rămas în urmă și mama a rugat-o pe Oana să ne ajute la strânsul prunelor. Sunt așa de multe că stăm în fund și până-l mutăm de două ori, gata coșul. Oana e foarte harnică, o clipă nu-i stau mâinile și pe de-asupra are și voce.
„Sus e dealul la păduri
Nu-l pot trece de gânduri”....
Cunosc cântecul și-i răspund cu voce îngroșată ca de bărbat.
„Și-ai tu mândro să doinim”
Mă aplec și-i fac brânci ca din greșeală.
- Ai de gând să te potolești ? se burzuluiește ea. Nu-i răspund. Știu eu, îi place de Marin frate-meu mai mare, da’ el nu-i dă atenție.
- Erai așa frumoasă astă-vară la nunta Dorinei, încep cu jumătate de glas. M-am suit în mărul din fața casei să te văd.
„De s-ar face dealul șes
Să trec la mândra mai des” , cântă ea mai departe.
- Oano, n-auzi, cine ți-a făcut rochia aia ? Când jucai ...
- Mă lași odată, sau te spun lu’ frate-tău ?
Mă ridic îmbufnat și mă întind să-mi dezmorțesc picioarele. Departe, lângă pădure, o vacă își linge vițelul, iar doi cai se joacă, se mușcă. Norii de ploaie, negri și repezi se învălmășesc unii în alții. Ei nu-i pasă, începe alt cântec.
„Mărioară de la munte”
„Cu păruul ...” lungesc cât pot, doar mi-o da atenție. Ea nici că aude. Ce să fac, o las ,numai că n-am nici-un spor la adunat.
- Oano, nu-i așa că ție îți place de Marin ?
- Auzi întrebare ! Ajută-mi să răstorn coșul !
Bag mâna pe gura cărătorului și cu mâna nivelez prunele. Apoi rămân acolo și mă uit în zare unde a apărut încă un cal ce se luptă cu altul. Zvârle din copite și nechează.
- Iară stai ?
- Ce-ți pasă ?
- Cu tine n-o scot la capăt, trebuia să vină Marin, nu tu.
- Oano, te-a cerut cineva de nevastă ?
- Ghici !
- Nu te-a cerut nimeni, i-o spun cu răutate că știam că frate-meu n-avea de gând s-o facă.
Oana îmi aruncă o uitătură piezișă, adună prunele răzlețite și se-ndreaptă spre holda cu porumbi, fără o vorbă. Smulge o prăjină de la un cuib de fasole și cum merge de îndârjită, îmi vine să cred că vrea să-mi croiască una. Crengile la care s-a oprit se ridică treptat, pe măsură ce ea cu mâinile înfipte în tulpina tânără o zgâlțâie ca o apucată. Apoi îl blagoslovește cu atâtea prăjini că nici frunze n-au rămas.
- Frate-tău nu-l scutura așa bine, da mi-a scos sufletu’, uf ! Oana răsuflă greu și își aranjează barișul roșu care a alunecat pe ceafă.
- Mi-ar place o fată ca tine.
- Ce-ai zis ?
- Spuneam așa, când o să mai cresc, mă rușinez deodată.
Pentru prima oară, Oana mă privește atentă.
- Barem, ai pupat vreuna ?
- Nu !
- Și-ai vrea ?
- Ãăă ?!
- Cum terminăm prunul , te-nvăț eu ! Și râde, râde !
Am un spor acum ! Dau frunzele la o parte și stau pe vine să adun mai repede. O privesc din când în când. E oacheșă. Pare țigancă, dar nu e. Are codițe răsucite, barișul e legat la spate ca la nevestele tinere. Stă cu capul în jos, nu-i văd ochii. Jerseul e gri, iar fusta și ciorapii cu care se târâie sunt mânjite cu prune. S-au scorojit de atâta zeamă îmbibată, sunt plotoagă. N-o întreb nimica, mi-e teamă că se supără și se răzgândește.
- Ce de are ăsta, am deșertat al optulea coș, aproape un cazan, se-arată ea plictisită, călare pe cărător.
Eu mă bucur mai puțin. E greu cu prunele împrăștiate pe margini și cu Oana care n-are chef să mai umble după ele. Adunăm în legea noastră, acum numai eu, ea s-a rezemat de căruță și cântă cât poate „Badea-n brațe mă strângea, măi ...”
Alerg tăcut după fiecare prună, să terminăm odată. Până la urmă, una nu se mai vede.
- Oano, ai uitat ? întreb nerăbdător.
- Sunt murdară pe mâini, nu vezi ?
Mă uit la ale mele, sunt încleiate cu pământ, zeamă, frunze.
- Ce nevoie avem de ele ? și-apoi ulciorul e gol.
- Cum vrei,spune ea măsurându-mă încă o dată din cap până în picioare.
Amîndoi în genunchi, cu mâinile proptite în trifoiul cosit de câteva zile, ne apropiem fețele, ne ciocnim frunțile și-i caut gura. Mă trec fiorii, da așa din senin mi-a venit un gând, să nu rămînă gravidă și tresar speriat.
- Tata se supără dacă nu umplem cărătorul.
- Sucit mai ești!.
Hâțânăm alt prun, îl adunăm și pe-ăsta, iar Oana zvârle cu prune în mine, îmi face vânt când stau pe vine și râde că le terciuiesc.
Eu îmi frământ mintea cu tot felul de gînduri. Dinspre drum se-apropie tata în căruța trasă de doi cai.
- Mă copii, veniți să-mi ajutați să-ncarc trifoiul ăsta.
- Ziceai că nu-l iei azi bre, trebuia să vii să bați matale prunii.
- Știu eu ce fac, cocoșii cântă a ploaie.
- Precis plouă, purceaua mea strângea paie azi dimineață, îi ține Oana isonul.
Tata așează trifoiul, Oana i-l dă cu furca iar eu greblez. E veselă, naiba știe ce are, cântă și din când în când chiuie. Se oprește doar când ridică o pală mai grea.
- Zii Oano, că-i zici cu folos, o îndeamnă tata. Lui și mamei le place de ea și vor s-o facă noră, Marin însă nici nu vrea s-audă, zice că pe el nu l-a comandat nimenea și nici de-acuma -nainte n-o s-o facă.
- Hai, urcați-vă, ne-a prins noaptea.
În trifoiul uscat, cu ochii pe cer, eu și Oana stăm lipiți. S-a-ntunecat de-a binelea și norii s-au topit ca suflați de vânt. O stea ia foc și pentru o clipă o dâră luminoasă străbate întunericul.
- Cine-o fi murit ? întreabă Oana îndesându-se în mine.
- Purceaua ta e o proastă, uite că n-a plouat, îi răspund oțărât. Bine că e întuneric să nu vadă oamenii că sunt cu ea, gândesc. Ce-or să râdă și-or să mă arate cu degetul. Oftez, dar căldura Oanei, lipită de mine îmi dă o stare cum n-am avut niciodată.
- Dii, șficuie tata caii, apoi întorcând capul și râzând, țineți-vă bine să nu vă răsturnați.
Acasă, mama e bucuroasă c-am adus trifoiul.
- Ați înghețat, ne-ntâmpină ea în bucătărie.
- Puțin, da-n fân cu băiatul matale a fost numa’ bine.
Marin care moșmondea la fitilul unui felinar să-l aprindă, a săltat pentru o clipă capul.
- Beți o cană de lapte? vă mai încălziți, se-arată mama grijulie. Oano, rămâi la clacă, da ?
- Ce să fac bre, mi-e urât singură acasă. Apoi după câteva sorbituri :
- E inimos băiatul ăsta mic, argint viu nu alta, să-l fi văzut ce zor dădea la strânsul prunelor ! Și Oana râde cu toată gura. Când oi face și eu clacă, pe el mi-l trimiți, nu-l vreau pe Marin.
Din ce în ce mai rău, cum o să ies din încurcătura asta ?
M-am îmbrăcat gros, am luat haina de lână. În magazie, șapte-opt fete și băieți, cocoțați pe grămada de porumbi, curăță știuleții și-i zvârle cu zgomot în partea opusă.
- Mai încet, sar boabele, strigă mama lovită cu-n porumb când deschide ușa. Venise cu-n castron plin cu gogoși calde.
- Þață Aurico, i-ai pus pe-ăia cruzi la fiert ?
- Puus ! Și la copt și la fiert. Într-o juma de oră v-îi aduc. Mai vreți o lampă ?
- Lasă,e mai bine așa.
Grămada cu porumbii curățați crește mereu, la fel grămada cu foi. Titel vecinul, face ca din greșeală vânt Retii și se-ngroapă cu ea în grămada cu foi. Ceilalți îi acoperă cu altele. Râzând, Reta iese de-acolo, se scutură, se curăță de mătasea prinsă pe haină, păr, față, apoi își reia locul alături de Oana.
- Noi nu cântăm nimica în seara asta ? întreabă ea.
- Oana, Oana, hai Oano începe tu, strigă toți în cor.
Zi-l pe-ăla cu bărbatul înșelat, sare Gabriela de lângă mine. Inima îmi zvâcnește. Precis a observat c-o privesc cam mult pe Oana. Cu voci înalte, subțiri, fetele cântă despre bărbatul care și-a lăsat nevasta singură și când s-a întors din armată a găsit-o c-o fetiță.
- Am dat-o dracului Oano, strigă băieții, te-ai încurcat și tu cu vecinu’, sau îl aștepți pe Marin ?
Apoi fiecare prinde câte una de gât și se tăvălesc prin foi. Dinspre grajd, vocea lui Marin răsună în noapte.
- Alte lucruri e-n stare să facă, da ce trebuie nu, afurisitu’ !
- Mergi cu mine afară ? mi-e urât dacă nu mergi, mă apucă Oana de mână. Abia coborâm treptele în curte și-ntreabă :
- Îți mai place de mine ? îmi spui ? și dă să mă apuce de gât.
N-apuc să zic ceva, că o palmă îmi bubuie-n ureche. E atât de zdravănă, că nu mai aud decât huietul vântului la orice mișcare a capului.
- Nu ți-am spus mă să închizi vițelul, de ce nu l-ai închis, a supt tot laptele.
O iau la fugă spre grajd. Vițelul Mărțichii, sătul de atâta supt, sare ca un mânz. Îi trag câțiva pumni, îl închid în țarc și-apoi tot în fugă alerg la magazie. În vârful grămezii, Oana îi pune mustăți din mătase lui Marin. Trântesc ușa și urlu cât pot ținându-mă de ureche.
- Maamă, Marin mi-a spart timpanul, mi la spart de tot, o să rămân surd.
- E nebun, ce-a avut cu tine ?
- Cică din cauza vițelului, da ce, el nu putea să-l închidă ?Dă-mi o gogoașă, mai ai ?



Nicolae Aurelian Diaconescu