poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-04 | |
Un fel de preludiu
Diminețile suna în țară, întotdeauna la timp pentru a-l prinde pe Stefan înainte de a pleca la grădiniță, și-i asculta toate visele visate și mai ales pe cele imaginate, râdea ștergându-și lacrimile, uneori reușea chiar să strecoare un tati te iubește mult mult înainte ca Stefan să trântească receptorul țipând vin acuuuuuum maaaamiiii. Seara nu suna niciodată, își spunea că nu vrea să-l trezească din somn, dar știa bine cât de teamă îi era să audă vocea ei, calmă și puternică, întrebându-l ce castele a mai clădit pe plajele Barcelonei în ultimul timp. Era felul ei de a-l tăia periodic în același loc, atunci când vedea că s-a oprit sângerarea. Cafeaua rece de seara, orașul tremurând gălbui într-un început de toamnă, miros roșiatic de la florile de pe terasa de vis a vis amestecându-se cu cel de pâine prăjită cu unt și dulceață. Îi era dor de ploi, le simțea așteptând undeva după munți, pregătind scenarii împreună cu norii. Trebuie să văd marea astăzi, își spuse. Drumul spre birou, niciodată nu își lua mașina, îl înnebuneau parcările, metroul, oamenii luați pe nepregătite de încă o zi, căldura care cobora încetinind privirile, toate astea se obișnuise a le primi ca un cerșetor de senzații. La urma urmelor, ce ar putea căuta cineva nevoit să scrie în fiecare zi o altă povestire? Orice pasiune suferă transformări dacă este supusă unei constrângeri, scrisul devenise muncă, revista îl plătea să le ofere oamenilor propriile povești învelite în coperți lucitoare. Nu se putuse obișnui cu orele libere la prânz, îl lua întotdeauna somnul dacă mânca, așa că prefera sa meargă în parc, cu un bitter fără alcool, citea ziarul sau o carte, alteori stătea pe iarbă și făcea fotografii sau pur și simplu mânca o înghețată. Îi venea atât de ușor să își trăiască viața ca trezit din somn între oamenii aceștia – trecători. Mai încearcă, Laura, e orașul în care am visat amândoi să creștem, să ne creștem copiii. Chipul ei mai frumos decât oricând – așa frumoasă ești când ești puternică și supărată îi spunea Tudor cu încântare la începuturi, chipul ți se subțiază, nasul e parcă mai cârn, ochii mai verzi, obrazul mai bine conturat – buzele ei mai albe, părul scurt ciufulit cu mâna inconștient: Plecăm, Tudor. Poți rămâne să ne cauți visele în nopțile lungi ale acestui oraș care pe mine m-a sufocat. Văzu marea la sfârșitul acelei zile, îi ascultă cu umbre în ochi chemarea îndreptată spre munți, plaja îi intră în toți porii – astăzi sunt mai predispus să-mi intri în piele, îi șopti. Undeva pământul se întoarce spre mine, undeva cuvintele își găsesc echivalent în viața reală, undeva mansardele sunt făcute și pentru iubire, și pentru romane... pero yo estoy aqui. Se grăbea astăzi; simțea de-acum, ca mulți dintre cei care trăiesc mai mult timp în Barcelona, că prima ploaie va veni curând, inundând toată coasta, cu norii coborâți direct deasupra balcoanelor. Primul tunet îl găsi chiar în fața Casei, fără să vrea se opri pendulând între ritualul de a fi udat până la piele și pretextul pe care îl tot chemase de atâta timp. Deasupra lui, valurile chemau val.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate