De ce dracu mă deprimă vremea frumoasă? Nu știu. Știu. Invidie. Absurd...
Sunt prea singur ca să fiu normal. Neputința mănâncă din mine. Parcă aș vomita-o afară, nu se poate.
Să cer sfaturi? Mă poate înțelege cel ce nu a trăit astfel niciodată? Mă doare prea rău rana neîmplinirii...
Doresc să beau pentru a uita așa de mult încât uit să doresc să beau. Greșesc? O, dacă ai ști...
Plec, mă întorc, mă învârt în loc, mă foiesc. Þigara stoarsă cu sete mă fumează. Greu, tare greu.
Am trimis mesagerul. Răspuns, tăcere? Aștept. Þin mâinile vârâte adânc în buzunarul sufletului, să nu-mi pierd răbdarea. Totuși, sublimează. Naftalina circumvoluțiunii... A mai rămas doar un pic, mi-o pierd, sper că nu.
Azi se petrece-n ieri și mi-e greață de noapte. Lungă va fi...
Parcă aș merge la biserică. E-nchisă. Hoții s-au înmulțit. E prea târziu. Doare.
Inspir adânc, întretăiat, umed e-afară, uscat mi-i cerul gurii gândului, mi-aș tuși toată vina, interzis, amar. Dorm?
Am văzut, închd ochii, apare. Ce greu e. Trece? Dacă n-a trecut... Aștept. Poate trece. Nu, n-a trecut. Încă... Și sper.
Arde! Arde! Nu pot stinge, arde, sting cu apă, lămâie, tămâie, alte alea, mă înec, tot arde. Fosfor din trecut.
Abia de-mi țin ochii deschiși. Îi închid, mă sperii. Între ape, urâte momente, se prelungesc, mi-e dor de somn, mi-e groază de vis.
Petală, petală, să-nșel, să nu-nșel, se termină petalele? Nu, cresc mai repede decât pot smulge. Mi-e mâna plină de ele, stai să le mai număr o dată... Tot nu-i bine. Par, impar, moneda stă pe cant, sparge-te-aș, capule, crăpate-aș, inimă, să șuierați și să vă revărsați preaplinul.
Construiesc, vând, număr, nu cer. Ofer. Vreau, nu-i voie. Nu-mi dau voie. Ar fi urât, penibil, grotesc. Cedez? Egoismul împinge, zidul e tot putred, se revarsă? Palme jupuite.
„Hai să trăim în Absurdia, hai să emigrăm în Absurdia!” spune geana lipită. Ochelari de cal. Ieduț cu ochelari de cal. „Mamă?” „...” Nimic. Păcat.
Ca un iobag, legat de pământ sunt, trebuie să pot trăi. „Și butoiul ăsta de remușcări cui i-l lași?” Într-adevăr. Să-l beau...
Uneori gândesc așa de întunecat încât lumina moare-n jurul meu. O cicatrice blondă-acum și-o dragoste brunetă ard. Doare.
N-am mai primit nici un răspuns. Și mi l-aș dori. Înspre liniște. Vine, nu vine... alte petale?
Mi-e rău, mi-e greață, mi-e singurătate. Vino, vino, te-aștept, mi-e peste mână să aștept, mi-e peste mână să te știu dormind departe, nesingură, nu-i drept. Nu-i.
Sunt nins de zile trecute. Presat. Ghețar cu inimă.
Sunt virus de suflet.