poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-19 | |
PARTEA I
METAMORPHIS PROLOG “ Dumnezeu a creat totul, m-a creat și pe mine. Cine sunt? Nu contează, ce sunt? Sunt unul din îngerii săi. Cu timpul devenisem un înger foarte puternic însă în Ceruri a avut loc un război, Lucifer cu ai săi îngeri au vrut să-și depășească Creatorul, la fel am vrut și eu, dar mi-am dat seama că nu eram destul de puternici și rezultatul nu ne va fi favorabil, așa că l-am trădat pe Lucifer pentru a-mi ajuta Creatorul. Datorită trădării mele mii de îngeri au fost salvați iar Lucifer și armata sa au fost aruncați în focul Iadului de unde să nu mai vadă niciodată frumusețea Cerului, pentru asta însuși Lucifer mi-a jurat că mă va face să sufăr. Eu, am avut o soartă mai bună decât speram, am fost pus stăpân peste Grădina Edenului, pentru serviciile aduse, acolo trebuia să am grijă de oameni, niște creaturi atât de ciudate, atât de pure și inocente, credeam că va fi o muncă ușoară, tot ce trebuia să fac era să le feresc sufletele de păcate, ce ar fi fost mai ușor de atât când aceste ființe nici nu știau ce înseamnă a păcătui, ce să fac, eram și probabil încă mai sunt cel mai neglijent înger făcut de Dumnezeu, uitasem de Lucifer și de jurământul pe care îl făcuse. Nu a trecut mult timp și Lucifer i-a împins pe primii oameni la păcat. Cei doi au fost alungați din Eden și odată cu ei și mie mi s-a interzis să mă mai bucur de gloria Cerurilor până când greșeala mea nu va fi reparată ... ” CAPITOLUL 1. GARDIANUL - Plecați din fața mea, porțile Edenului sunt închise pentru cei cu sufletele pătate de păcate, iar tu Natas pentru că nu ai avut grijă de aceste făpturi va trebui să renunți la aripi și să fi ca ei. Totuși nu pot uita ce ai făcut pentru mine, îți voi da viață veșnică, boala și durerea nu îți vor atinge trupul iar foamea nu îți va tulbura gândurile, te trimit pe Pământ să ai grijă de aceste făpturi, păzește-le din umbră și ai grijă să se înmulțească și să stăpânească cu grijă Pământul. - Voi putea să mai intru vreodată în Împărăția ta Creatorule? - Doar când greșeala ta va fi îndreptată. - Și când se va întâmpla asta? - Vei ști la momentul potrivit. “ … voi fi martorul evoluției oamenilor, dar de data asta aveam de gând să nu mai dau greș în misiunea mea … “ CAPITOLUL 2. UN ÎNGER PERECHE “ … am văzut națiune ridicându-se împotriva altei națiuni, oameni ucigându-se între ei, fii ridicându-se împotriva părinților … atât de multe crime, și totuși omenirea a supraviețuit. Am reacționat la aceste fapte prin izolare față de orice semtiment pe care l-aș putea avea pentru ei, oricum sufletul meu nu ar putea întelege aceste stări, și totuși unul din sentimentele lor m-a copleșit, un sentiment pentru care omenirea merită să-și continue existența, acest sentiment este iubirea, sentiment pe care eu nu îl pot simți, și chiar de aș putea iubi cu ce folos ar fi atât timp cât sunt singur pe Pământ …” - Natas ! - Tu ești, Creatorule? - Da Natas. - Ce dorești de la mine Creatorule ? - Natas, ți-am dat o misiune pe care o îndeplinești cu foarte multă supunere. - Eu doar îmi ispășesc pedeapsa meritată. - Știu, dar am văzut că dragostea încearcă să intre în sufletul tău. - Da, dar asta nu conează, sunt singur pe Pământ. - Știu, și pentru asta îți voi trimite pe cineva, alături de care să-ți petreci eternitatea. - Un înger ca mine ? - Aproape ca tine, un înger cu chip de femeie, cel mai frumos înger pe care l-am creat vreodată. - Dar Creatorule, eu nu merit să faci așa ceva pentru mine. - Lasă modestia deoparte Natas, merți ceea ce ți se cuvine. - Atunci voința ta să fie îndeplinită Creatorule. “ … și așa s-a întâmplat, am primit un companion pentru eternitate, am primit-o pe Alegna. Zilele treceau altfel alături de ea, dar totuși lipsea ceva, între noi doi nu putea exista niciodată atracția care exista între oameni, noi eram mai presus de sentimente … ” - Alegna, de ce nu putem să ne iubim și noi precum acești oameni? - Nu înțeleg ce vrei să spui Natas. - De ce nu ne putem atinge așa cum fac ei ? De ce trebuie să fim atât de reci și nepăsători ? - Nu știu Natas, poate așa ne este sortit să fim, în plus noi avem nemurirea, un dar care este mai presus decât aceste sentimente omenești. - Este ? Și sufletele lor sunt nemuritoare, și chiar nu ți-ai dorit niciodată să vezi lumea prin ochii lor ? Să simți ceea ce simt și ei ? - Ai dreptate dar ce putem să facem pentru a schimba asta ? - Probabil nimic … și totuși aș vrea să simt măcar o dată ceva, aș vrea să-ți arăt sentimentele ce le gândesc pentru tine zi de zi, dar nu pot, pentru asta am nevoie de inimă nu de rațiune, inimă pe care nu o am. - Natas, noi suntem veșnici, poate cândva vom reuși și noi să avem sentimente, poate Creatorul în marele său plan ne va da și nouă o clipă de fericire. - Poate … - Acum misiunea noastră aici e mult prea importantă, viitorul omenirii poate depinde de deciziile noastre, profeții Creatorului spun că peste câteva secole se va naște cel ce îți va răscumpăra greșeala, trebuie să-i pregătim pe acești oameni pentru venirea Sa. - Ai dreptate, mai presus de toate avem o misiune pe care trebuie să o îndeplinim iar sentimentele ne-ar abate de la îndeplinirea sa. CAPITOLUL 3. SALVATORUL “ … a trecut un secol, două, trei … lumea își continua stiulul ei de viață, imperii s-au ridicat și au decăzut, dar eu și Alegna am rămas la fel, atât de apropiați unul de altul și totuși nimic din lumea asta nu putea cuprinde depărtarea dintre noi, sufletele noastre nu pot să-și arate iubirea unul față de altul pentru că în lumea noastră iubirea nu există … ” - Natas, lumea vorbeste despre nașterea unui Mesia, crezi că e cel pe care îl aștepți? - Sper să fie el … Creatorule !!! A sosit clipa pe care o așteptam ? - Da Natas, l-am trimis însuși pe Fiul meu pentru a-ți răscupăra greșeala, din acest moment misiunea ta și a Alegnei s-a încheiat, vă puteți întoarce acasă. - Creatorule, eu și Alegna vrem să-ți cerem ceva. - Cereți-mi orice și vă voi da, îngerii mei. - Creatorule, vrem să avem sentimente, să iubim, să plângem, să ne bucurăm … - Dar pentru asta trebuie să fiți oameni, ar trebui să uitați cine sunteți, să vă nașteți, să trăiți, să suferiți, și în cele din urmă să muriți. Și în plus, dacă vă veți naște oameni există posibilitatea să nu vă mai vedeți niciodată, chiar credeți că sunteți gata să faceți aceste sacrificii ? - Sunt dispus să risc orice, Creatorule. - Alegna, crezi că ești gata să faci un asemenea sacrificiu, chiar vrei să renunți la nemurire ? - Dacă la nemurire trebuie să renunț pentru a putea iubi atunci voi îmbrățișa moartea cu zâmbetul pe buze. - Dar dacă oameni fiind, nu va veți mai întâlni niciodată ? Sunteți dispuși să vă asumați acest risc ? - Da Creatorule, ne asumăm orice risc, orice s-ar întâmpla legătura dintre sufletele noastre este eternă. - Vreau să fiu sigur că sunteți pregătiți pentru viața pe care o vreți așa că vă voi supune unor teste, odată începute nu veți mai putea vorbi cu mine până când le veți termina … sunteți gata să le începeți ? - Da Creatorule. “ … nu știu exact în ce vor consta aceste teste și cât de mult vor dura, dar eram amândoi hotărâți să trecem peste orice … ” CAPITOLUL 4. ZILE AGITATE ÎN LUMEA ÎNGHEÞATÃ “ … fără să ne dăm seama testarea noastră a și început, de acum înainte eram pe cont propriu, trebuia să decidem ce e bine și ce e rău, nu era cine știe ce, asta făcusem și până acum, dar de data asta ceva era schimbat … ” - Alegna ! Unde ești ? - Aici sunt, Natas. - Unde suntem ? - Nu știu, dar mi-e frig, simt durerea. - Și eu, dar îmi simt și inima bătând, bate pentru tine. “ … nu știam unde suntem, dar ne aveam unul pe altul, ne-am strâns în brațe pentru prima oară, iubirea ne încălzea, era tot ce ne trebuia, dar știam că nu pentru asta suntem aici … ” - Hei, oameni buni, de ce stați în frig, urmați-mă până nu înghețați. - Omule, spune-ne și nouă unde suntem ? - Dar ce e cu voi de nu știți unde sunteți ? Ați căzut din cer ? - Cam așa ceva. - Sunteți în Þinutul Nordului, pământurile vikingilor. - Cred că ăsta era ultimul loc unde mi-aș fi putut închipui că voi ajunge. - Ei tinere acum ești aici, haideți, intrați în casă, soția mea prepară cina. - Îți mulțumim … - Runk, iar tu cum te numești? - Natas, și ea este Alegna. - Ea este soția mea Erika. - Ce vă aduce prin aceste locuri tinerilor ? - Am vrea să știm și noi. - Mâine mergem la satul din apropiere, poate ar trebui să veniți cu noi, acolo este o ghicitoare vestită, vă va spune ea ce căutați aici. - Noi nu credem în astfel de practici. - Ar trebui să crezi fetițo, pietrele vrăjitoarei nu mint niciodată. - Ei, nu prea cred că vreți să auziți prea multe despre magie și misticism acum, văd că sunteți înghețați, luați hainele astea pe voi. “ … eram de câteva minute în această lume ciudată, dar oamenii de aici au sufletele calde și primitoare deși trăiesc într-o lume înghețată. Totuși nu puteam să-mi dau seama ce căutam la marginea Pământului … ” - Poate că îi vom face și noi o vizită vrăjitoarei mâine. - Până mâine mai e, mâncați, drumul nu va fi ușor și aveți nevoie de toată energia de care dispuneți. “ … nu mi-am putut da seama ce mâncam, dar avea un gust ciudat, oricum nu ne plângeam, ar fi fost mult prea nepoliticos din partea noastră să ne plângem de puținul pe care îl aveam. Mă uitam la cei doi în timp ce mâncam, erau oameni simpli, încă nu îl cunoscuseră pe Creator, credeau în vrăjitorii și aveau alți zei, dar asta nu îi oprea să fie fericiți … ” - Haideți acum, la culcare cu voi, păreți foarte obosiți. - Nu știu cum este noaptea de unde veniți voi, dar aici este foarte lungă, mai ales în perioada asta a anului. - Eu mă duc să vă pregătesc camera. - Runk, pot să te întreb ceva ? - Întreabă-mă ce vrei băiete. - Crezi în destin ? - Binențeles, nouă ni se spune destinul de la naștere. - Dar dacă cineva nu se naște cu adevărat niciodată ci este creat atunci acel cineva are destin ? - Dar băiete, toată lumea se naște, până și zeii se nasc. - Dar pe zei cine îi naște ? - Zeii se nasc singuri. - Ãăă … nu mai înțeleg nimic. - E târziu acum, mergeți să dormiți, o să mai vorbim și în altă zi despre asta. “ … nu știam cum e să dormi, până acum nu dormisem niciodată, nu aveam nevoie de astfel de pauze, dar ochii mi se închideau și trebuia să fac ceva pentru a-mi recăpăta puterile … ” - Vino, Natas, mi-e somn. “ … am strâns-o pe Alegna în brațe, pentru prima oară simțeam frica, frica de necunoscut, cu fiecare clipă trecută deveneam din ce în ce mai mult om, dar la fel ca orice om am descoperit că nimic nu te face să uiți de griji mai bine decât un somn liniștit, iar cu Alegna lângă mine odihna nici că putea fi mai bună … ” - Haideți, treziți-vă, Erika a făcut micul dejun, mâncați repede și pregătiți-vă de drum, satul e la o distanța destul de mare de casa noastră. - Mă simt ciudat, Alegna, tu cum o duci ? - Ce … ? Cum … ? Acum înțeleg de ce le lua atât de mult oamenilor să se ridice din pat. - Hai să ne mișcăm repede, să nu-i lăsăm să ne aștepte prea mult. - Dar mai vreau să dorm. - Hai, somnoroaso, nu poți sta să lenevești toată ziua. - Nu, dar mi-ar face plăcere. “ … nu a trecut mult timp și eram gata de plecare, eram sigur că undeva în acel sat se afla motivul prezenței noastre aici. Am înaintat greu prin aceste ținuturi înghețate, însă Runk spunea că putea fi și mai rău, se pare că avem un mare noroc că s-a oprit viscolul, de obicei ține luni întregi … ” - Haideți, aproape am ajuns, uite se vede satul, Natas. - E mult mai frumos decât mă așteptam, ținând cont de condițiile în care a fost făcut. - Ei, Natas, sătucul ăsta nu-i nimic pe lângă marele castel al lui Odin din Valhala. - Valhala ?! Odin ?! Ce e Valhala ? Cine e Odin ? - Acum știu sigur că nu ați căzut din cer, dacă ați fi fost de acolo a-ți fi știut că acolo e Valhala, casa marelui Odin, zeul nostru suprem. - Zeul suprem ?! Asta înseamnă că aveți mai mulți zei ? - Păi cum să nu, avem câte un zeu pentru orice. “ … nordicii ăștia sunt din ce în ce mai ciudați, dar totuși vorbește cu o așa mare credință și frica despre ei, mă întreb, de ce nu i-a ales Creatorul pe acești nordici să fie poporul său ? … ” - Iată-ne ajunși, ăsta e micul nostru sat, Erika, du-te cu Alegna să faceți cumpărăturile necesare. - Noi unde mergem ? - Unde am putea merge, băiete ? La han, după un asemenea drum nimic nu iți pune sângele mai bine în mișcare ca un vin fiert. “ … nu știam ce efecte va avea vinul asupra mea, dar mi-era frig și Runk e mai în cunoștiință de cauză, doar trăiește aici de când s-a născut … ” - Voi, nordici, aveți niște pahare uriașe. - La fel e și setea noastră, băiete, până la fund. “ … după ce am băut uriașul pahar de vin m-a apucat o amețeală îngrozitoare, picioarele mi s-au înmuiat și totul se învârtea în jurul meu … ” - Ru … Runk, eu nu mă simt prea … bine. - O … băiete, e prima oară când bei ? - Ãăă … da, cred că da. - Hai să ieșim afară, aerul rece îți va face bine. - Ce a pățit Natas ? - N-are nimic, domniță, a băut un pic cam mult, o să-și revină. - Ce ai pățit, Natas ? - Ãăă … nimic, probabil … mă simt chiar bine. - Bețivule ! “ … mi-a spus-o cu un aer foarte comic, după care a zâmbit ușor. Mi-a luat ceva timp până mi-am revenit, însă abia atunci m-a luat o durere de cap îngrozitoare … ” - Mă doare capul. - E bine, asta înseamnă că îți revii, hai să mergem la vrăjitoarea despre care ți-am vorbit aseară. “ … am intrat într-o căsuță mică și sărăcăcioasă, înăuntru era o bătrână mai mult moartă decât vie … ” - Intrați, copiii mei, intrați. - Runk ne-a spus că ne poți ghici destinul. - Eu nu ghicesc, eu doar citesc ce scrie în pietrele Marelui Odin. - … - Apropiați-vă, copiilor. - Nu cred că vei rezolva nimic, bătrâno. - Liniște, trebui să mă concentrez. “ … a luat pietrele și le-a aruncat de mai multe ori pe masă, se uita cu mirare la ele, ceva nu era în regulă, bătrâna a început să se uite la noi cu frică … ” - Totul e lipsit de sens, originile voastre sunt atât de vechi, încât nimeni nu le poate măsura, iar natura voastră este în schimbare, sunteți vii și nevii, carnea voastră nu s-a întrupat din pântecele unei femei, iar acum ați venit aici pentru a obține această întrupare, ce sunteți ? Demoni ? Zei ? - Runk, hai să plecăm de aici, cred că vrăjitoarea voastră a înnebunit. - Poate că ai dreptate, Natas, a cam îmbătrânit, poate că Odin i-a luat puterile. - Proștilor, pietrele mele nu mint niciodată ! NICIODATÃ !!! “ … am plecat în grabă din sat și tot drumul m-am gândit la cele întâmplate, de unde știa bătrâna atâtea, cine îi dădea puterea, era oare acesta modul în care Creatorul vroia să-mi arate cum lucrează pentru făpturile sale chiar și la capătul Pământului ? … dar dacă mai există și alți creatori ? … poate cu timpul voi afla răspunsul și la aceste întrebări … ” - Se pare că Odin ține cu noi, nu-i așa, Erika. - Da, Runk, de mult nu am mai văzut o zi așa de însorita în mijlocul anotimpului furtunilor. - Natas, cum ți s-a părut satul și tot ce era acolo ? - Foarte … interesant, tradițiile voastre sunt ciudate. - Fiecare se descurcă cum poate, Natas, pe domnița ta se pare că nu o deranjează tradițiile noastre. - Eu mă adaptez mai repede, Natas a fost mereu un pic mai ciudat. - Păi oamenii ciudați se potrivesc cu locurile ciudate deci până la urmă cred că te vei obișnui și tu cu ținuturile noastre, Natas. “ … tot drumul am vorbit doar despre tradițiile nordice și zeii lor, și fără să ne dăm seama ajunsesem deja acasă … ” - Iată-ne ajunși, întindeți-vă un pic în pat până gătește Erika ceva, mâncarea va fi mai specială în seara asta, mirodeniile pe care le-a cumpărat îi vor da un gust mult mai bun. - Abia așteptăm. - Alegna, ce părere ai de spusele bătrânei ? - Nu știu ce să zic, dar trebuie să recunosc că m-au pus pe gânduri spusele ei, credeam că vom afla motivul prezenței noastre aici, însă ne-am afundat și mai tare în mister. - Cine știe, poate în zilele următoate vom afla niște răspunsuri. - Apropo, îți place colierul meu ? - E superb, de unde îl ai ? - Mi l-a dat Erika, e o femeie cu un suflet mare. - Da, și cu niște mâini foarte pricepute, mâncărurile făcute de ea sunt delicioase. “ … după cină ne-am retras în camera noastră și ne-am întins în pat, între noi era o atracție ciudată, ceva ce nu mai simțisem până atunci, ne-am îmbrățișat cu niște mișcări stângace, și în cele din urmă buzele noastre s-au apropiat unele de altele pentru a-și da primul sărut, inimile noastre băteau într-un ritm nebun, nici unul din noi nu mai simțise așa ceva până atunci, am adormit îmbrățișați, fără nici o grijă, ca și când timpul s-ar fi oprit în loc … ” - Hai Natas, trezește-te ! - Ce ? … Cum ? … Runk, ce s-a întâmplat ? - Trebuie să mergem la vânătoare, băiete. - Dar Alegna ? - Locul unei femei e acasă, ea nu are ce să caute la vânătoare. “ … m-am îmbrăcat și am plecat în grabă, nu am vrut să o trezesc pe Alegna, știam că se trezește greu, iar Runk nu vroia să piardă nici o clipă … ” - Hmm … ce bine am dormit Natas … Natas ! Unde ești ? … Erika unde e Natas ? - Liniștește-te, copilă, a plecat la vânătoare cu Runk. - Dar de ce nu m-a luat și pe mine ? - În cultura noastră femeile nu au voie să vâneze, doar bărbații se ocupă cu așa ceva. - Și ce se întâmplă dacă bărbatul nu se mai întoarce de la vânătoare ? - De fiecare dată s-a întors, să ne rugăm să se întoarcă cu bine și acum, în plus, e și Natas cu el, așa că ar trebui să se întoarcă mai repede. - Creatorule te rog ai grijă de îngerul meu … - Runk, ce vânăm noi de fapt ? - Foci băiete, au cea mai bună carne din toate animalele. - Și cum dăm de ele ? - O să vezi la momentul potrivit ... - Runk, ția ce destin ți-a citit în pietre bătrâna vrăjitoare ? - Nu contează. - Hai zi-mi, măcar așa de curiozitate. - Nu, mai bine nu. - De ce ? - Pentru că nu se poate întâmpla ceea ce mi-a prezis. - Acum chiar că trebuie să-mi spui despre ce e vorba. - Mereu ești așa sâcâitor ? - Consideră-te norocos că nu a trebuit să o iei pe Alegna cu tine. - Bine, bine, îți voi spune. Prima dată mi s-a citit destinul la naștere, dar pentru că nu vroiam să cred ce mi s-a prezis am mai fost o dată când eram de vârsta ta, și de atunci o vizitez pe bătrână în fiecare an, însă de fiecare dată îmi spune același lucru : “ la bătrânețe vei avea patru copii, iar doi dintre ei, un băiat și o fată își vor sacrifica viețile pentru ca tu și soția ta să trăiți ”. - Ciudat. - Foarte ciudat Natas, mai ales că Erika nu poate avea copii. - Interesant, bătrâna vrăjitoare știe asta ? - Da, ea a fost cea care și-a dat seama de problema ei, și cu toate astea îmi spune în fiecare an același lucru. “ … încercam să nu dau mai multă atenție decât era nevoie spuselor lui Runk, dar nu puteam să alung gândul că sunt oarecum legat de destinul lui … ” - Am ajuns, gheața e mai subțire aici. - Și ce trebuie să facem ? - Facem o gaură și apoi așteptăm să iasă o focă la suprafață. “ … nu a trecut mult timp și prada a apărut, Runk s-a năpustit asupra animalului cu o sălbăticie inumană, nu îmi venea să cred că el era cel pe care îl cunoscusem cu câteva zile în urmă … ” - Hai, ajută-ma, trebuie să ne mișcăm repede altfel e posibil să apară un urs flămând, aproape întotdeauna apare unul. “ … ușor de zis mai greu de făcut, vremea nu mai ținea cu noi, un viscol puternic s-a abătut asupra noastră, și deodată ca de nicăieri un urs a apărut și s-a îndreptat cu mare viteză spre Runk, l-a pus la pământ și era pe punctul de a-i lua viața dacă nu aș fi avut prezență de spirit, am luat cuțitul ce îl aveam și cu o furie demonică am luat viața fiarei. Deși îl salvasem dacă nu îl duceam mai repede la un adăpost tot efortul meu era în zadar … ” - Unde ești, Natas ? De ce nu vi mai repede ? Erika, mai e mult până se vor întoarce ? - Nu știu, trebuiau să apară până acum … îmbracă-te până pregătesc două făclii. - Mergem după ei ? - Dacă te grăbești … “ … nu știu unde sunt și nici dacă mă îndrept în direcția cea bună, dar vreau să fac tot ce pot pentru Runk. Viscolul ăsta pătrunde până în măduva oaselor și probabil că doar o minune mă mai poate salva acum…” - Natas ! - Runk ! “ … nu știam dacă e adevărat ceea ce auzeam sau era totul o iluzie, dar deodată în întuneric am văzut două lumini … ” - Alegna ! - Natas !Venim acum, rezistă. “ … vocea ei mi-a încălzit sufletul și mi-a dat putere și speranță … ” - Cât mă bucur că te-am găsit, Natas. - Ce a pățit Runk ? - Afost atacat de un urs, am făcut tot ce am putut, trebuie să-l ducem acasă cât mai repede … - Ce se aude ? - N-aud nimic, Alegna. - S-a auzit iar. “ … ne-am uitat în jurul nostru, gheața începuse să crape, dacă nu făceam ceva cât mai repede aveam să pierim cu toții …” - Eu îl ajut pe Runk, Alegna ajut-o pe Erika, a căzut în apă. “ … Alegna a salvat-o pe Erika din apele înghețate, cu ultimile forțe am tras-o afară din apă, reușisem să-i salvăm pe amândoi, însă pentru mine și Alegna nu mai era scăpare, rămăsesem blocați pe o bucată de gheață, ne îndepărtam încet de mal către o moarte lentă dar sigură, acum știam cine erau fiul și fiica lui Runk care trebuiau să-și dea viața pentru ca el și Erika să trăiască. Am strâns-o pe Alegna în brațe, pe amândoi ne-a cuprins un somn, diferit de orice simțisem până atunci … ” CAPITOLUL 5 . BUN VENIT ÎN PARADIS - Alegna ! - Natas ! - Unde ești ? - Aici sunt, dar noi unde suntem ? - Din ce se vede pe aici, într-un Paradis pământesc. “ … totul părea rupt de realitate, natura trăia, nu mai eram în lumea înghețată a vikingilor, eram într-un paradis tropical. Nu știu dacă apa ne-a adus pe aceste țărmuri sau era un alt test de-al Creatorului, dar ce mai conta totul era perfect … ” - Crezi că Runk și Erika au supraviețuit ? - Mai mult ca sigur, le era destinat să treacă prin aceste întâmplări. - Uite cine crede în destin. - Ãăă … eu nu prea … în fine cum zici tu. - Bine, bine, hai să vedem ce putem să găsim de mâncare, eu una sunt lihnită. “ … am intrat în pădure în căutarea unei surse de hrană, însă ceea ce am găsit acolo ne-a uimit, imense monumente de piatră ridicate probabil de oamenii acelor locuri … ” - Cine crezi că le-a construit Natas ? - Nu știu, seamănă cu cele egiptene dar sunt puțin diferite de piramidele lor. - Crezi că sunt construite în cinstea Creatorului ? - Posibil … ascunde-te, vine cineva. “ … erau niște oameni, aproape dezbrăcați, pictați pe tot corpul, păreau să meargă într-o ceremonie … ” - Hai să-i urmărim … - Alegna, nu cred că e o idee bună. - Lasă că vedem mai târziu dacă a fost o idee bună sau rea. “ … i-am urmărit ceva timp însă deodată s-au întâlnit cu un alt grup, păreau să se cunoască, s-au îmbrățișat între ei și au început să cânte și să danseze, nu-mi pot da seama cum dar înțelegeam tot ce spuneau, aduceau laude unui anume Viracocha, zeul Soarelui … ” - Nu-i așa că-i frumos Natas ? - Da dar se pare că nu pe Creator îl slăvesc. - Cred că știu unde suntem. - Pe bune ? - Da, suntem în cealaltă jumătate a Pământului, Creatorul mi-a arătat-o înainte să mă trimită la tine. - Apropo, nu te-am întrebat niciodată, deși rătacim împreună de mii de ani, de ce ai venit la mine ? De ce ai părăsit gloria Cerurilor ? - Am vrut să te ajut, iar ceva din mine îmi spune că trebuie să fiu alături de tine … ceva ce nu putea fi exprimat în lumea angelică, așa că am venit aici pentru a afla răspunsurile la întrebările mele. - Și le-ai găsit ? - Acum da, pentru că acum știu că te … “ … nu a terminat Alegna să ce avea de spus pentru că fără motiv dansul băștinașilor s-a trnsformat într-un adevărat măcel, au început să se atace unul pe altul cu o bestialitate ieșită din comun … ” - Trebuie să facem ceva, nu putem să-i lăsăm să se decimeze în felul ăsta. - Natas, stai ! - Opriți-vă ! “ … toți s-au oprit și au început să se uite mirați la mine … ” - Ce dorești străine, cine ești să îți permiți să ne oprești lupta noastră sacră ? - Dar de ce vă luptați ? Sunteți dușmani ? - Nu, băiete, zeii ne cer asta. - Dar de ce vă cer zeii așa ceva ? - Trebuie să le aducem sacrificii pentru ca ei să ne facă viața mai ușoară. - Dar nu vă este greu să faceți aceste sacrificii ? - De pe ce lume ești băiete, pentru noi este o onoare să murim pentru zeii noștrii, mai ales în luptă. Dar tu ce cauți singur pe aici ? - Nu sunt singur … Alegna, poți să ieși acum. - Suntem veniți aici într-o misiune. - Și care e misiunea voastră, străinilor ? - Din păcate încă nu știm. - Haideți cu noi în oraș, poate marele preot vă va putea spune de ce sunteți aici. - Nu, nu, nu, fără mari preoți, vrăjitori, ghicitori, sau alți ciudați dintr-ăștia, prefer să ne aflăm singuri destinul. - Dar parcă ai zis ceva de oraș, aveți și mâncare acolo ? - Din belșug domniță, zeii au fost darnici cu noi anul acesta. “ … am ajuns repede în orașul lor, era minunat, mai frumos chiar și decât legendarul Babilon, lumea i-a primit în urale pe cei întorși în viață, dar se pare că și mai mare era bucuria pentru cei rămași pe câmpul de luptă … ” - Și ziceai că vikingii sunt ciudați, Natas. - Îmi retrag cuvintele, și totuși uită-te la ei, trăiesc într-o perfectă armonie cu natura și cu ei înșiși, cum e posibil așa ceva fără Creator ? - Cine știe poate au un rol aparte în planul Său. - Sau poate trebuie să le arătăm noi pe cine trebuie să slujească. “ … atunci din mulțime un bărbat s-a apropiat de noi, după felul în care îl priveau ceilalți părea să fie conducătorul lor … și poate chiar ceva mai mult … “ - Voi, voi sunteți salvatorii, doar voi ne puteți salva. “ … toată lumea s-a apecat în fața noastră, se uitau la noi cu frică și respect, nu puteam să-mi dau seama ce vroia să spună prin acele cuvinte, dar după cum le-a zis părea sigur de ceea ce a spus … ” - Anzuna, îți ordon să-i primești în casa ta pe oaspeții noștri, să ai grijă să nu ducă lipsă de nimic. - Așa voi face, împărate, vă rog urmați-mă ! “ … am ieșit repde din mulțime și ne-am îndreptat spre casa lui Anzuna … ” - Vă rog intrați în umila mea casă, soția mea vă va aduce mâncare și băutură îndată. - Anzuna, cine era acel om ? - E marele Atahualpa, conducătorul nostru, al incașilor. - Dar de ce crede că noi suntem salvatorii voștri ? - Vom vorbi despre asta la timpul potrivit, acum mâncați ! - Ce părere ai de mâncare, Natas ? - E mai ciudată ca a vikingilor, dar e bună. - Putea să fie oricum ar fi fost, la foamea pe care o am aș fi mâncat orice. - Ariqua, pregătește patul pentru oaspeții noștri. “ … mâncarea incașilor era mai bună, dar cred că voi duce dorul după patul moale din casa lui Runk, oricum atât eu cât și Alegna eram prea obosiți pentru a ne plânge de lipsa de confort adusă de acel pat … ” - Natas, de ce crezi că conducătorul lor a spus că noi suntem salvatorii lor ? - Nu știu, poate trebuie să-i creștinăm și să-i aducem pe calea cea dreaptă a Creatorului. - Știu și eu, Natas … atât vikingii, cât și incașii o duc foarte bine chiar și fără să-l cunoască pe Creator, nu văd de ce ar trebui să le schimbăm modul de viață. - Eu nu pot să ma gândesc la alt motiv pentru prezența noastră aici. - Poate vom afla mai multe mâine, acum mi-e somn. - Alegna, ce ai vrut să-mi spui azi când au apărut incașii ? - Noapte bună, Natas. - Noapte bună … îngerul meu. “ … noapte a trecut repede, aici nopțile sunt mai scurte decât în nordul înghețat, ca de obicei Alegna ar mai fi dormit un pic … de fapt, un pic mai mult … ” - Trezește-te, e dimineață. - Nu, vreau să mai dorm. - Hai azi, Anzuna a spus că vrea să ne arate orașul. - Mergi fără mine, eu vreu să mai dorm. - O să fiu plecat până se lasă seara. - Bine, bine, stai că vin acum. “ … am plecat spre oraș, am ajuns destul de repede casa lui Anzuna se afla chiar lângă el. Era superb, nu mai văzusem asemenea construcții decât la egipteni … ” - Anzuna, cum se numește acest oraș ? - Cuzco, și este capitala marelui nostru imperiu, acum veniți până la templu, e ceva ce aș vrea să vedeți acolo. “ … templul era de-a dreptul impresionant, pe lângă el, Marele Templu al Ierusalimului părea o glumă proastă, totuși în timp ce urcam treptele acestuia am văzut din loc în loc pete roșii, mi-am dat seama imediat de unde venea acea culoare și pentru un moment am rămas nemișcat, șocat de cele văzute … ” - Hai Natas, ai tot timpul să meditezi diseară. - Ãăă … da, da, vin imediat. - Iată ce am vrut să vă arăt. - Anzuna, nu cunoaștem scrisul vostu, am fi recunoscători dacă ne-ai spune ce scrie pe acești pereți. - “ Din negurile timpului, vor veni două suflete rătăcitoare care vor salva poporul incaș de demonii de metal care vor sosi după ce Luna va mânca Soarele ” - Dar nu are nici un sens, nu înțeleg ce vrea să spună această … profeție. - Atahualpa, crede că voi sunteți sufletele rătăcitoare. - Nu văd cum sau de ce ar trebui să vă ajutăm, trăiți într-o lume perfectă aici. - Atahualpa nu se înșeală niciodată, toate se vor întâmpla la timpul lor. “ … ne-am întors spre casă întrebându-ne ce putea să însemne acea profeție. Zile și nopți au trecut fără să se întâmple nimic, între timp ne acomodasem destul de bine cu stilul de viață incaș și am ajuns la concluzia că ar fi fost o greșală să încercăm să le schimbăm modul lor de viață, dar tot ce-i buna are un sfârșit … ” - E frumoasă această zi, Natas, aș vrea să rămânem aici pentru totdeauna. - Și eu, dar avem o misiune, care trebuie dusă la capăt. - Care misiune, Natas, au trecut nenumărate zile de când suntem aici și tot nu știm ce avem de făcut, ce te face să crezi că vom afla prea curând. - Uită-te pe cer și ai să vezi. - Uau, o eclipsă de Soare. - “ Luna va mânca Soarele” acesta e semnul despre care scria pe pereții templului. - Natas, Natas, vino repede. - Ce e, Anzuna ? - Ia o armă și urmează-mă. - Unde mergem? - Îți explic când ajungem. - Alegna, așteptă-mă aici, o să mă întorc cât de repede pot. “ … am luat un pumnal și l-am urmat pe Anzuna. Am mers până am ajuns pe o câmpie unde mai erau și alții, toți îmbrăcați în același fel cum erau îmbrăcați în ziua în care am ajuns aici … ” - Ce se întâmplă, Anzuna ? - Luna mănâncă Soarele, zeii vor sânge, dacă vrei să trăiești ar fi bine să-ți folosești arma. - Dar eu … “ … deodată toți s-au napustit unul asupra altuia, am făcut tot posibilul să mă feresc de ei, să iau viață cuiva era ultimul lucru pe care aș fi vrut să-l fac, însă unul din ei s-a avântat înspre mine, din reflex m-am apărat cu pumnalul, fără să vreau i-am luat viața. M-am uitat la fața lui și nu îmi venea să cred, era chiar Anzuna. Am scos din piept un urlet animalic, atunci toți s-au oprit din luptă, m-am uitat spre cer și eclipsa se sfârșise, toți au plecat spre oraș, eu însă nu mă puteam mișca din loc, nu puteam să cred că am curmat viața unui om … ” - Natas ! Natas ! Ce ai pățit ? O, Doamne, ce a pățit Anzuna ? Cine l-a ucis ? - E … eu … nu am avut de ales … - Vino, să mergem acasă. “ … am plecat spre oraș, însă tot drumul m-am gândit la ceea ce făcusem, cum aș fi putut să-i spun soției sale că l-am ucis … ” - Uite-o pe Ariqua, ce ai de gând să-i spui ? - Nu știu, dar cred că cel mai bine ar fi dacă i-aș spune adevărul. - Haideți, intrați în casă. - Ariqua îmi pare rău pentru Anzuna. - De ce să-ți pară rău, ăsta era destinul său, eu trebuie să-ți mulțumuesc pentru că i-ai dat șansa să ajungă printre zei. “ … am rămas șocat de vorbele sale, m-am retras într-un colț al camerei și am început să mă gândesc tot mai insistent la cele întâmplate … ” - Liniștește-te, Natas, nu te poți învinui pentru cele întâmplate, ai fost nevoit să faci asta. - Poate că ai dreptate, dar trebuie să facem ceva pentru ca asemenea întâmplări să nu se mai repete. - Ce am putea face ? - Le vom arăta adevărata credință. - Dar cum putem face asta ? Suntem doar noi doi, iar ei sunt cu miile. - Trebuie să existe o cale și nu voi avea liniște pănă ce nu o voi găsi. “ … noaptea a venit repede însă eu nu puteam dormi, stăteam și mă gândeam la un mod de convertire a acestor păgâni, din păcate totul era fără rost. Dimineața a venit mai repede decât mi-aș fi dorit, cu cât mă gândeam mai mult la această convertire în masă, cu atât mai mult realizam că așa ceva e imposibil de realizat … ” - Natas ! Alegna ! Veniți repede. - Ce s-a întâmplat, Ariqua ? - Un număr mare de străini au intrat în orașul nostru. “ … am plecat de îndată să vedem despre ce e vorba. Când i-am văzut mi-am dat seama că am găsit răspunsul la întrebarea mea, erau creștini … am ieșit repede în întâmpinarea lor știind că doar eu și Alegna le putem vorbi în graiul lor … ” - Bine ați venit în orașul nostru, eu mă numesc Natas. - Eu sunt Pizzaro, comandantul acestei mici armate, dar cum se face că un locuitor al Americii știe să vorbească limba noastra atât de ușor ? - America ?! - Acesta e numele ce l-am dat acestor întinderi de pământ. - Noi nu suntem de aici ? - Voi ? - Eu și Alegna. - Ochii îmi sunt privilegiați să-ți vadă frumusețea domniță, dar permiteți-mi să vă întreb, de unde sunteți ? - Suntem cam, de peste tot, ați venit aici pentru ai creștina pe acești oameni ? - Ãăă … da, binînțeles. - Cât de mut mă bucur că ați venit. “ … era un om politicos și de încredere, genul de om în mâinile căruia să-ți încredințezi propria-ți viață … ” - Veniți cu noi, vă vom arăta orașul și vă vom duce la Atahualpa, conducătorul acestor oameni. - Ce mare e acest oraș, și cât de mult aur au. - Abia aștept să le arătăm adevărata credință. - Da, da, și noi … mai e mult până ajungem la conducătorul lor ? - Încă un pic, uite acolo este palatul regal. - Doamne, cât aur … - Ai spus ceva Pizzaro ? - Nu, nimic. - Atahualpa, ei sunt noii veniți. - Prindeți-l soldați. - Dar ce faceți ? - Pe ei puteți să-i ucideți. - Fugi Alegna ! “ … am scăpat la limită și ne-am refugiat în pădure … ” - Credeam că pot avea încredere în el dar uite ce s-a întâmplat. - Nu aveai de unde să ști Natas, dacă a venit aici pentru aurul lor l-ar fi luat oricum, poate în felul acesta nu va muri nimeni. - Ce s-a auzit ? - Nu știu dar se pare că zgomotele vin dinspre oraș. - Să mergem să vedem ce se întâmplă. “ … noii veniți îi măcelăreau pe incași cu armele lor, pe lângă ei ceremoniile băștinașilor arătau ca niște jocuri de copii … ” - Ce ne facem Natas, trebuie să-i ajutăm. - Nu avem cum, cel puțin nu acum, trebuie să așteptăm venirea nopții. “ … am stat ascuns în pădure până la venirea nopți gândindu-mă la cele întâmplate, mă simțeam ca un trădător, parcă eram Iuda când l-a vândut pe Salvator, diferența era că eu îi trădasem pe incași pentru nimic, i-am aruncat în mâinile acestor bestii din dorința mea de ai schimba în ceva … mai bun … ” - Vino Natas, cred că au adormit toți. - Sper să mai avem pe cine să salvăm. “ … măcelul se sfârșise însă sângele care înroșise pământul era o mărturie a faptelor petrecute în acea zi … ” - Acolo Natas, uite sunt închiși în templu. - Hai să îi eliberăm până nu se vor trezi soldații … - Ce bine că ați venit, noi suntem ultimii din neamul nostru. - Ce s-a întâmplat cu Atahualpa ? - După ce l-au prins au cerut o camera plina cu aur pentru a-l cruța dar după ce am adus aurul l-au ucis. - Cu Ariqua ce s-a întâmplat ? - Este lângă Anzuna acum. - O nu … “ … am reușit să-i scoatem pe incași din oraș și i-am dus până în junglă … ” - Vă mulțumim suflete rătăcitoare, pentru că ne-ați salvat de demonii de metal. - Dar de unde … ? Cum … ? - Noi vom merge în munți, acolo avem un oraș unde cultura incașă va reînflori, însă drumul vostru este altul, urmați drumul prin pădure până ce veți da de un luminiș. - Dar de unde știți cine suntem ? - Rămas bun salvatorilor. “ … am plecat uimiți de cele auzite, am părăsit lumea incașă mai nelămuriți și mai confuzi ca niciodată … ” CAPITOLUL 6 . DIN INDIILE DE VEST ÎN INDIILE DE EST “ … am mers ceva timp prin jungla întunecată până am ieșit din nou la lumină … ” - Credeam că nu se mai termină odată drumul ăsta. - Alegna, am impresia că nu mai suntem în America. - De ce ? - Uite, niște elefanți, dacă nu mă înșel specia asta trăiește în Asia, India mai exact. - De unde știi ? - Sunt de câteva mii de ani pe Pământ, am avut destul timp să studiez animalele și locurile unde trăiesc. - Da, dar nu îmi amintesc ca India să aibă munți așa de mari. - Probabil că suntem la granița cu Podișul Tibetului. - Te referi la la ceea ce cred eu. - Exact, însuși acoperișul lumii, probabil că acum suntem mai aproape de Creator decât vom mai fi vreodată în timpul aestor misiuni. - Probabil … oare ce crezi că s-a întâmplat cu incașii ? - Nu știu, dar sper să fie totul în regulă, oricum, de un lucru sunt sigur, nu o să mai am niciodată încredere prea multă în oameni, cel puțin nu în fățarnici precum Pizzaro. - Hai, nu te mai învinovăți pentru asta, oricum s-ar fi întâmplat toate astea, chiar și dacă nu am fi fost noi acolo, e cursul normal al istoriei, așa s-a întâmplat cu orice civilizație, se dezvoltă până la un punct maxim după care începe să decadă, tu ar trebui să știi cel mai bine acest lucru. - Da, cred că ai dreptate, hai acum să mergem să căutăm un adăpost. “ … am plecat spre necunoscut cu pași nesiguri, gândindu-ne ce test vom avea de trecut de data asta … ” - Uite niște oameni Natas. - Sunt îmbrăcați cam ciudat, și par a fi destul de bătrâni, au păr pe cap cât avem noi în palme. - Hai să mergem până la ei. “ … în timp ce ne apropiam de ai, am observat că nu erau deloc bătrâni, mulți dintre ei fiind de o vârstă cu noi, ba chiar mai tineri, arătau totuși ciudat în hainele lor portocalii, toți meditau și se rugau, în jurul lor iradia pacea și bunăstarea … ” - Crezi că sunt creștini, Natas ? - Nu știu, dar orice ar fi, se pare că au găsit secretul fericirii. “ … când am ajuns la ei și-au apecat capetele în fața noastră, era probabil o formă de salut așa că le-am întors gestul, unul dintre ei, ceva mai în vârstă s-a apropiat de noi … ” - Ce vă aduce pe aici tinerilor. - Destinul … probabil. - Nimeni nu își caută destinul pe stomacul gol, iar voi păreți foarte înfometați, în apropierea templului nostru este un sat … cei de acolo vă vor ajuta cu plăcere. - Dar cine sunteți voi ? - Noi suntem călugării lui Budha. - Budha ?! - Maestrul nostru care ne-a arătat calea spre liniștea interioară, spre pacea cu sine și cu natura. “ … era exact ceea ce îmi trebuia, pacea interioară, mai ales după experiența incașă, acești călugări îmi puteau oferi exact ceea ce îmi trebuia … ” - Ce părere ai despre ei, Alegna ? - Par a fi niște oameni cu o credință puternică, indiferent în cine cred. “ … am ajuns destul de repede în sat, templul se ridica impunător deasupra așezării, oamenii erau simpli, îi priveau pe călugări cu un respect imens, dar la mine și Alegna se uitau cu o mare suspiciune, îi înțelegeam pentru că nici eu nu mai aveam încredere în străini … ” - Ce crezi, Natas, putem avea încredere în ei ? - Nu știu, dar momentan nu prea avem de ales … - Aici vă puteți simți ca la voi acasă, nu e prea luxoasă această căsuță dar în ea aveți tot ce vă trebuie pentru a duce un trai decent. “ … mi s-a părut ciudat să ne spună să ne simțim ca acasă, până acum nu am avut niciodată una … ” - Cum ți se pare Natas ? - Ciudat, dar nu cred că va fi prea greu să ne obișnuim cu modul lor de viață. - V-am adus ceva de mâncare, nu e mult dar asta e tot ce am putut aduce. - Vă mulțumim din suflet. - Călugării au spus să veniți în templu după ce mâncați … - Ce mâncare e asta, Natas ? - Pare a fi orez. - E comestibil ? - Foarte. - Dar cum îl mâncăm ? - Probabil cu bețișoarele astea. - Mănâncă tu cu ele dacă poți. - Dar tu cum vrei să mănânci ? … o nu, nu cu mâinile, ce scârbos. - Mănâncă tu altfel, dacă poți. “ … după o masă … delicioasă, am pornit spre templu, totul era minunat, am văzut călugării muncind cot la cot cu oamenii, nu exista acea diferență pe care o vedeam în vechiul Israel între farizei și oamenii de rând, toți trăiau din puținul pe care îl aveau și erau fericiți de viața pe care o duceau … ” - Veniți pe aici, călugării vă așteaptă … - Bine ați venit în templu. - Vă mulțumim de primire. “ … erau niște oameni … sfinți, în privirile lor se vedea bunătatea, unul din ei, probabil liderul lor, s-a uitat la mine și mi-a zis … ” - Văd în tine multă suferință, incertitudine, disperare … lasă-ne pe noi să te ajutăm să-ți regăsești liniștea. - Dar Alegna îmi oferă toată liniștea de care am nevoie. - Ești sigur de asta tinere ? - … - Și ea are un suflet neliniștit, amândoi aveți nevoie să intrați în echilibru cu voi înșivă. “ … amândoi am decis să primim ajutorul călugărilor, eram conștienți de faptul că avem nevoie de el după cele întâmplate, în plus cele învățate aici ar putea să ne fie de folos și în testele ce vor urma … ” - La ce test crezi că vrea să ne supună de data asta Creatorul, Natas ? - Nu știu Alegna, dar deja m-am cam săturat de aceste teste, sunt curios care este adevăratul motiv pentru care ne supune acestor probe ? - Ce vrei să spui ? - Nu ți se par un pic cam extreme aceste teste ? Poate că are un plan mai mare cu noi, mi-e greu să cred că tot ce ni se întâmplă este doar pentru a deveni oameni. - Cine știe, momentan să ne bucurăm de timpul pe care îl avem pentru a fi împreună. - Cred că ai dreptate, dar chiar acum, ar trebui să ajungem la grădinile templului, Lao ne așteaptă acolo. - Cine ? - Lao, așa îl cheamă pe călugăr. - De unde știi, citești mințile oamenilor cumva ? - Nu, dar l-am auzit vorbind cu alt călugăr și așa îi spunea. - În fine, cum spui tu, hai să ne mișcăm din loc n-aș vrea să-l lăsăm pe … Lao să aștepte. - E superb aici. - E mai mult decât atât, e Paradisul pe Pământ, Alegna. - Mă bucur că ați venit, putem începe lecția acum. - Suntem nerăbdători. - Nu fiți nerăbdători, în primul rând trebuie să aveți răbdare … pentru început așezați-vă pe iarbă și ascultați liniștea. - Ce să facem ? - Să ascultați liniștea. - Și cum să facem așa ceva ? - În primul rând păstrând liniștea, nu puteți asculta cântecul tăcerii dacă vorbiți. “ … deși părea stupid cu timpul am înțeles ce vroia să spună prin acea tăcere, astfel nu a trecut mult timp până când și sufletele noastre și-au găsit liniștea. După ceva timp petrecut în grădină mă simțeam deja ca un om nou, dar deodată liniștea a fost întreruptă … ” - Lecția pentru azi s-a încheiat. - De ce a trebuit să întrerupi tăcerea Lao ? era atât de bine. - Se pare că învățați repede, mergeți în templu, Xang vă așteaptă acolo. “ … am plecat spre templu, dar când am ajuns n-am găsit chiar ce ne așteptam, acolo ne aștepta mai mult un războinic de cât un călugăr, se antrena necontenit, sau așa ceva, părea că se luptă cu un produs al imaginației sale … ” - Bine ați venit, eu sunt Xang, iar el este Mong, împreună vă vom întări trupul și mintea, maestrul Lao vă ajută să aveți un suflet puternic. Un suflet puternic este indispensabil în viață, însă daca trupul și mintea sunt slabe nu veți putea realiza nimic în încercările pe care ea vi le pregătește, pentru a fi pregătiți pentru încercările destinului trupul, mintea și sufletul vostru trebuie să fie în echilibru perfect. “ … așadar am început exercițiile fizice alături de Xang, însă flexibilitatea noastră nu era nici pe departe comparabilă cu cea a călugărului, oricum ne străduiam măcar … ” - Cred că două ore de exerciții ajung pentru astăzi. - Două ce ? - Ãăă … eu lucrez cu mușchii nu prea pot să vă explic, Mong o va face cu plăcere în drumul către peșteră, nu-i așa Mong ? - Cu cea mai mare plăcere … ne-am împărțit timpul în unități mai mici pentru a ne organiza viața mai bine. - Pare o idee destul de bună. - Calculăm aceste intervale în funcție de mișcarea Soarelui și umbrelor pe timpul zile și noaptea ne orientăm după diferite stele. - … bine … ce-ar fi să vorbim despre timp doar la modul metaforic, ce zici de asta ? - După cum vrei tu tinere. “ … până la grotă am vorbit mai multe despre timp și despre trecerea sa ireversibilă … ” - Doamne ce frig este aici. - Mong ție nu ți-e frig ? - Un corp puternic trebuie să fie stăpânit de o minte puternică, fiți stăpâni asupra corpurilor voastre și le veți stăpâni slăbiciunile. - Și cum facem asta ? - În grădinile templului mai simțeați povara corpurilor voastre ? “ … mai mult de atât nu ne-a mai spus, dar se pare că Alegna știa ce are de făcut. După un timp am început să mă concentrez asupra grădinilor templului și nu a trecut mult până când corpul meu nu mai simțea ostilitatea mediului ambient. A trecut o oră, poate chiar două și aproape că simțeam și mirosul florilor din grădini … ” - Mergeți în sat, pentru azi lecția s-a terminat. “ … vocea călugărului ne-a adus la realitate, a fost ca și când ne-am fi trezit după un somn profund. Pentru prima oară de când eram pe Pământ mi-am dat seama cât de puternic poate fi un om, păcat ca mulți din ei își folosesc puterea pentru a provoca haos și distrugere … ” - Abia aștept ziua de mânie, sunt curioasă să vad ce vom mai învăța. - Și eu, apropo, cum de ai rezistat atât de ușor frigului din peșteră? - În caz că nu știai, femeile suportă mai ușor durerea. - Nu-i corect ! - Ei, tu ești mai puternic, nu le poți avea pe toate ? “ … am ajuns la căsuța din sat și până când a venit noaptea am vorbit despre experiențele din ziua care tocmai trecuse … ” - Mi s-a făcut somn Natas, hai să ne culcăm. - De ce ? Poate vreau să stau afară și să admir cerul înstelat. - Te rog, mi-e dor de îmbrățișarea ta și de căldura sufletului tău. - De ce ? - Pentru că te … iubesc. - Nu-ți fie frică să spui ce simți, și eu te iubesc. “ … două suflete rătăcite, pierdute în timp, învăluite de liniștea nopții … timpul se oprise în loc doar pentru noi, acum știam pentru ce vreau să renunț la nemurirea, pentru aceste clipe de iubire aș fi renunțat chiar în acele moment la eternitate … din păcate Creatorul nu era de aceeași părere … ” - Trezește-te, somnorosule, Lao ne așteaptă. - Cum se face că ai atâta energie azi ? - Iubirea îți dă aripi Natas. - Da, și un somn dulce. “ … lecțiile cu cei trei călugări au continuat … în timp ce exercițiile lui Xang erau tot timpul diferite, iar Mong ne supunea mintea și abilitățile de a ne controla organismul la teste din ce în ce mai extreme, câteodată dându-ne impresia că areo plăcere sadică în a ne vedea văietându-ne, meditațiile alături de Lao se repetau la nesfârșit, mereu aceeași tăcere învăluită de frumusețea naturii … ” - Sunt curios ce vrea Lao de la noi, mereu facem același lucru, nu înțeleg ce poate face pentru sufletele noastre mai mult decât să le liniștească. - M-am gândit la ceva. - Ce anume ? - Sufletele sunt nemuritoare. - Da … și ?! - Noi când medităm ne gândim la liniștea și frumusețea naturii. - Tot nu înțeleg unde vrei să ajungi, Alegna. - Grădinile … - Ce e cu ele ? - Dacă nu sunt îngrijite … mor. - Înțeleg … vrea să ne desprindem de această lume materială. - Dar unde crezi că vom ajunge în felul ăsta ? - Nu știu, rămâne de văzut. - Cred că e timpul să aflăm, Lao ne așteaptă. - Dar dacă vom ajunge prea departe ? - Mi-e greu să cred că mă voi desprinde de lumea materială, nici nu-mi trece prin cap că voi ajunge la lumea spirituală la care visezi tu. - De ce să nu visez, poate în felul ăsta vom reuși să comunicăm cu Creatorul. - Poate … “ … ca de obicei ne-am așezat pe iarba udă a grădinilor templului și am intrat în starea de meditație. Am încercat cu disperare să depășesc limita materială, dar pur și simplu nu reușeam, ceva mă oprea, mă simțeam legat cu lanțuri, lanțuri pe care nu le putem rupe, dar deodată am simțit o forță trăgându-mi sufletul înspre ea, m-am opus cât de mult am putut însă puterea ei era mult prea mare pentru ai face față, mi-am simțit sufletul desprinzându-se de corp, ridicându-se spre infinitatea cerului … ” - Nu te mai opune, Natas, sunt eu. - Alegna ?! Unde suntem ? - Acolo unde vroia să ajungem Lao, în lumea spirituală. - Adică în Rai ? - Nu chiar … vino după mine. - Unde ? - Să ne vizităm prietenii. - Poftim ?! “ … ne-am avântat în infinitatea timpului și spațiului, depășindu-le orice limite, ne-am întors în timp și i-am văzut pe Runk și Erika … ” - Uite, Natas, se pare că au avut copii până la urmă. - Sunt atât de fericiți. - Hai să le facem o vizită și incașilor. “ … civilizația lor se dezvoltase în liniște, ferită de restul lumii, în vârful munților, însă toate astea nu aveau să fie pentru prea mult timp, urmau să fie invadați din nou de lumea care le-a adus atât de multe nenorociri … ” - Trebuie să-i salvăm. - Nu avem cum, civilizația lor era destinată dispariției, noi doar am încetinit cursul normal al istoriei, și nu uita Natas, cât timp monumentele lor vor exista, incașii vor continua să trăiască in sufletele oamenilor. - Crezi că putem ajunge la Creator. - Nu știu, hai să încercăm, poate în felul ăsta vom termina și cu aceste teste … - Ce se întâmplă ? … “ … am simțit deodată o durere cum nu am mai simțit niciodată, era ca și când cineva sau ceva mi-ar fi rănit însuși sufletul, simfeam o sabie pătrunzând în mine, durerea era de nedescris, credeam că nu mai am scăpare, când … ” - Unde sunt ? Ce se întâmplă ? Alegna … unde ești ? - NU-ÞI CÃUTA DRAGOSTEA UNDE URA STÃPÂNEȘTE TOTUL. - Cine ești ? Unde sunt ? - EU SUNT UNICUL, ACUM EȘTI ÎN ÎNCHISOAREA MEA, EȘTI ÎN IAD. - Ce vrei de la mine ? - ELIBEREAZÃ-MÃ ! SUPUNE-TE VOINÞEI MELE ! - Aaaaaaaaa !!! “ … durerea a revenit, însă acum era mult mai puternică, simțeam cum sufletul mi se rupe în două, până la urmă se pare că ajunsesem prea departe, nu știu cine era acel Unic dar ceva îmi spune că nu l-am văzut pentru ultima oară, totuși nu înțelegeam de ce îmi provoca cea durere atât de puternică dacă vroia să-l salvez … ” CAPITOLUL 7 . MASACRUL DIN NOAPTEA SFÂNTULUI BARTOLOMEU “ … nu știu ce se întâmplase dar simțeam iar greutatea corpului, eram iar pe Pământ dar ceva îmi zicea că nu mai sunt în grădinile templului budist, începuse un nou test, dar nu îmi era frică o aveam pe Alegna lângă mine … ” - Alegna ! Alegna ! Unde ești ? - Cei cu tine aici, băiete ? - Eu … nu știu … unde sunt ? - Ești protestant ? - Cred că nu. - Bine, în cazul ăsta ești de-al nostru, vino cu noi, avem nevoie de câți mai mulți oameni în războiul contra acestora. - Stați, trebuie să o găsesc pe Alegna. - Nu mai e nimeni aici, băiete, poate o vei găsi la Adăpost. “ … m-am trezit brusc la realitate, poate prea brusc, nu știam nici unde sunt și nici în ce timp sunt, trebuia să o găsesc pe Alegna cât mai repede, lumea asta e mult prea periculoasă pentru noi … ” - Cum te numești ? - Natas. - Ce fel de nume mai e și ăsta ? Oricum nu mai contează, eu sunt François, iar el este Pierre, stai pe lângă noi dacă vrei să trăiești să vezi și ziua de mâine. - Îmi puteți spune unde sunt ? - Ai căzut cumva din cer băiete ? - Ãăă … cam așa ceva. - Ești în Franța anului 1572. - 1572 ? - 1572 după Cristos. “ … mi-am amintiti că acesta era numele pe care oamenii i l-au dat Salvatorului, dar nu puteam înțelege de ce a permis ca oamenii să se distrugă în felul acesta între ei, oare sacrificiul ce l-a făcut a fost în zadar ? … ” - De unde ești de fapt băiete ? - Sunt de la Creator. - De la el venim toți, dar nu ai un loc unde te-ai născut ? - Cred că da, dar nu știu unde este acel loc. - Ei, François, nu contează de unde e, contează că este de-al nostru. - Ești de-al nostru nu ? - Da, da, bineînțeles. - În regulă, hai să-ți arătăm Adăpostul. - Poate vei găsi acolo pe cine cauți. - Ai grijă, pe lângă acea căsuță să nu umbli cu foc. - De ce ? - Acolo ne ținem armele și muniția, este deajuns o scânteie și ajungem lângă sfinți. “ … am văzut ieșind de acolo niște oameni cu un fel de arme în mână, le mai văzusem și înainte erau aceleași arme care au înroșit pământul cu sângele incașilor, chiar și acum sunt bântuit de amintirile din acea zi …” - Ce te uiți așa Natas ? - Nu ai mai văzut o pușcă până acum ? - Ba da, dar nu știam că așa se numește. - Știi să o folosești ? - Nu, și nici nu vreau să aflu. - Băiete, în aceste vremuri trebuie să înveți o regulă de aur. - “ Ucizi sau ești ucis ”. - Așa că pune mâna pe o pușcă și vino cu mine să te învăț să o folosești. “ … nu voriam să fac asta dar nu prea aveam de ales, am plecat alături de François pentru a învăța să folosesc această armă …” - Þine-o bine în mâini, nu e bine să faci risipă de muniție. - Nu înțeleg un singur lucru François, de ce ne luptăm cu acei oameni ? - Cum de ce ? Își bat joc de religia noastră. - Dar este religia noastră cea adevărată ? “ … pentru un moment a rămas pe gânduri, dar se pare că nu pentru prea mult timp, avea prea multe idei preconcepute care erau imposibil de scos din mintea lui … ” - Bineînțeles că religia noastră e cea adevărată. - ELIBEREAZÃ-MÃ, SUPUNE-TE VOINÞEI MELE ȘI ÎÞI VOI DA PUTERI NELIMITATE, EU SUNT CEL PE CARE TREBUIE SÃ ÎL VENEREZI, CREATORUL TÃU TE-A MINÞIT !!! - Aaaaaa !!! “ … am simțit iar acea durere, nu știam ce se întâmplă, am căzut în genunchi răpus de chinurile pe care acea voce mi le aducea …” - Ce ai pățit Natas, te simți bine ? - Ai auzit ? Ai auzit acea voce ? - Despre ce vorbești, băiete, nu am auzit nimic, poate te ispitește diavolul, așa se întâmplă cu cei care se îndoiesc de credința adevărată. - Probabil … - Mai mult ca sigur, Natas, așa că nu mai sta și vorbi aiurea, și ține bine pușca în mâini ca să te învăț să o folosești. “ … acea voce îmi dădea un motiv în plus să nu învăț cum să folosesc acea pușcă, dar dacă nu aș fi făcut precum mi-a zis m-ar fi bănuit că sunt de partea celorlalți, oricum mulți mă suspectau deja că nu sunt de-al lor. Am făcut ce mi-a zis și în momentul în care am apăsat trăgaciul un sunet asurzitor mi-a lovit urechile, fumul mă orbise și pentru o clipă m-am despreins de acea lume și am retrăit ultimile momente din viața incașilor, orice aș fi făcut tot nu puteam să mă eliberez de sentimentul de vinovăție ce îl simțeam pentru dispariția lor … ” - Ce-i cu tine băiete, trezește-te, ce ai pățit ? - Aaaa … nimic, nimic. - Ai de gând să rămâi înmărmurit în felul ăsta și pe câmplul de luptă ? - François, armele astea ucid oameni. “ … ceea ce mi-a spus în continuare m-a șocat, tot timpul am crezut că acele arme blestemate erau vinovate pentru atâtea crime dar mă înșelasem … ” - Nu, Natas, nu armele ucid oameni, oamenii ucid oameni … vino acum cu mine în spital, sunt mulți acolo cei care au nevoie de ajutor. - Cât de mulți ? - Mai mulți decât îți poți imagina. “ … m-am uitat la chipul său și am văzut durerea, pentru prima oară de când sunt aici am văzut și omul din el, nu doar fiara sălbatică însetată de sânge … ” - Ai pierdut pe cineva în războiul ăsta ? - Nu vreau să vorbesc despre asta. - Frate ? … soră ? … tată ? … mamă ? … iubită ? - Taci ! Þi-am spus că nu vreau să vorbesc despre asta ! “ … nu am mai spus nimic, probabil că dacă aș mai fi spus ceva aș fi luat o bătaie soră cu moartea, am intrat în liniște în spital, acolo mirosul morții se simțea la fiecare pas, peste tot erau oameni mutilați, cei mai mulți dintre ei dorindu-și moartea … cei mai mulți primeau ceea ce își doreau, era un loc unde cei slabi de înger nu aveau ce să caute … ” - Acum înțelegi de ce ne luptăm cu ei ? - Dar ei nu au spitalele lor, pline cu răniți ? Nu au și ei cimitirele lor ? Crezi că ei nu plâng după nimeni ? - Ei mi-au ucis familia ! - Dar tu ? … nu ai ucis pe nimeni până acum ? - … - De unde știi că nu ai ucis și tu la rândul tău familia cuiva, câte cruci din cimitirele lor poartă numele tău pe ele ? “ … nu a mai spus nimic, s-a așezat pe un scaun, lângă un rănit, și a început să plângă, eu am plecat din spital, nu mai suportam să vad atât de multă moarte … ” - Natas, unde e François ? - În spital, Pierre, dar nu cred că ar vrea să vorbească cu cineva acum. - Înțeleg, dar tu ? - Nici cât el. “ … acest război mi-a amintit și de latura întunecată a naturii umane, gândul că aș putea deveni ca ei, însetat de sânge, dornic de răzbunare, orbit de ură, mă făcea să mă gândesc serios dacă mai vreau sau nu să devin om, iar fără Alegna lângă mine totul era insuportabil … ” - Ude ești Alegna ? … - … am nevoie de tine îngerul meu … - … doar iubirea ta îmi mai poate da speranță … - … lumea aceasta e prea crudă … - … pentru a-i supraviețui … - … departe unul de altul. “ … o simțeam aproape și totuși nu era lângă mine, de o zi nu am mai văzut-o și îmi pare o eternitate, ce mă voi face când voi deveni un om și există posibilitatea să nu o mai văd niciodată, pe cât de frică îmi era să îmi asum acest risc pe atât de hotărât eram să merg până la capăt, nu aveam de ales, trebuia să sper că destinul ne va aduce aprope unul de altul în cele din urmă … ” - Natas ! - Ce s-a întâmplat Pierre ? - Nu îl găsesc pe François, vino să-l căutăm. - L-ai căutat în Spital ? - Da. - În poligon ? - Da, l-am căutat peste tot și nu am dat de el, cei din spital au spus că a plecat plângând de acolo. - O nu … e doar vina mea. - De ce să fie vina ta ? - Am avut o discuție mai aprinsă cu el și i-am reproșat niște lucruri pe care … de ce a trebuit să-i zic ce i-am zis, nu aveam nici un drep să-l judec în felul ăla. - Acum nu mai contează, hai să-l găsim până nu e prea târziu. - De ce “ până nu e prea târziu ”, unde crezi că s-a dus ? - În locul unde se duce de obicei. - Și unde se duce de obicei ? - Este un copac bătrân pe malul Senei. - Sper că nu vrea să facă ceea ce cred eu că vrea să facă. - Să sperăm că nu. - Presupun că nu e prima oară când încearcă să facă asta. - Da, nu e prima oară, dacă e acolo ar fi pentru a IV-a oară, până acum l-am salvat doar cu momente înainte de tragedie, de fiecare dată a fost mai aproape de moarte, mi-e frică să nu reușească de data asta. - Nu înțeleg de ce ar vrea un om să-și dorească moartea ? De ce și-ar dori să arunce darul vieții ? - Grăbește-te, și poate vei avea ocazia să auzi răspunsul chiar de la el. “ … am fugit cât de repede am putut, dar din păcate de data asta am ajuns prea târziu, François era deja mort, corpul său atârna de crengile copacului, pentru a doua oră mă simțeam vinovat pentru moartea cuiva, cine eram eu să-i reproșez ce e bine și ce nu, aș fi vrut să plâng dar pur și simplu nu puteam, și până la urmă ce rost mai aveau lacrimile, François era mort doar pentru că nu am putut să tac … ” - Pierre, această vărsare inutilă de sânge trebuie să înceteze. - Ai dreptate, diseară vom da atacul final, prin puterea Sfântului Bartolomeu îi vom ucide pe toți. - Da, așa e mai bine … cum ?! “ … nu era chiar răspunsul pe care îl așteptam, am încercat să opresc violența inutilă iar acum va începe un război de proporții … ” - Vino înapoi în oraș Natas, trebuie să ne pregătim pentru seara asta. - Dar cu François ce facem ? - Cel ce-și ia viața nu e catolic, iar cine nu e catolic nu are ce căuta printre noi, nici viu nici mort. “ … am plecat spre oraș gândindu-mă la ce s-a întâmplat și la tot ce a spus Pierre, încercam să găsesc o soluție prin care să opresc acest conflict, dar eram lipsit de orice idee care să-și facă un efect vizibil, eu eram doar unu iar ei erau cu miile, în plus Pierre a făcut un discurs … emoționant … care mi-a spulberat orice șansă de a aduce pace printre acești oameni … ” - Oameni buni ! François, liderul nostru, a murit. - Cum ?! … nu se poate … când ? … - A murit pentru că a avut sentimente pentru acești … protestanți, iar pentru asta Dumnezeu l-a lăsat pe diavol să-l ispitească, iar acesta l-a dus la nebunie ! … și-a luat singur propria viață ! - Nu se poate … ce facem acum ? - Ce facem ? În primul rând vă voi spune ce nu vom face, nu vom face greșeala lui, acești … oameni … nu merită milă ! - Să-i ucidem pe toți ! … ucidem ! … ucidem ! … ucidem ! - Așa vom face, chiar în seara asta, prin protecția Sfântului Bartolomeu vom pune capăt odată pentru totdeauna acestui război. - O, Creatorule, cum voi pune capăt acestui conflict ? Oare oamenii nu știu să facă altceva decât să se lupte între ei ? - Hai Natas, nu mai vorbi singur, vino și ia-ți o armă, vei avea nevoie de ea la noapte. “ … am mers și am luat o armă pe care speram din tot sufletul să nu o folosesc. Noaptea aproape că se lăsase și deodată, la semnalul lui Pierre, toți au plecat spre cartierul protestanților. De la distanță se auzea muzica, era o adevărată sărbătoatre, o sărbătoare a vieții care avea să fie transformată în una a morții, toți au fost luați prin surprinede … ” - Atacați, treceți-i pe toți prin foc și sabie ! “ … mulți dintre ei amețiți de băutură nici nu au apucat să-și dea seama ce se întâmplă, iar cei ce s-au trezit la timp au dat amploare măcelului, era o imagine de coșmar, acea parte a orașului se transformase într-un infern terestru … ” - De ce Creatorule, de ce le permiți să facă una ca asta ? Pentru asta i-ai creat pe oameni ? Pentru a-i vedea ucigându-se între ei ? Dacă da, atunci eu mi-am terminat misiunea pe Pământ. “ … mi-am scos pistolul și tremurând l-am pus la tâmplă, acum înțelegem ce l-a făcut pe François să-și pună capăt zilelor … îmi pare rău Creatorule … ” - Natas ! - Alegna ?! Tu ești ? - Eu sunt Natas, lasă arma jos. - De ce ? Ce mai contează un mort în plus printre atâtea mii de cadavre ? - Natas, te rog nu face asta. - Mi-e frică să mai trăiesc Alegna, am nevoie de tine. - Sunt aici și voi fi lângă tine orice s-ar întâmpla, acum lasă arma jos, un mort în plus ar fi prea mult. “ … în mijlocul unui război iubirea și-a făcut prezența … ” - Trebuie să scăpăm de aici, Natas, cât mai repede ! - Unde, suntem înconjurați, nu avem unde să scăpăm. “ … și totuși fără să ne dăm seama am găsit arma cea mai eficientă pentru a lupta împotriva războiului … dragostea … ” - Pierre, ăla nu e Natas ? - Ba da, dar cine e acea fată ? - Nu știu, dar nu e de-a noastră. - … opriți-vă !!! “ … țipătul lui Pierre s-a auzit pe tot câmplul de luptă, era un țipăt venit adâncul sufletului său, toți s-au oprit și liniștea a cuprins orașul … ” - Pentru ce luptăm ? Nu avem oare același Dumnezeu ? Nu avem oare același Dumnezeu ? Oare nu același Dumnezeu ne dă iubirea ? Iubire care i-a unit pe acești doi tineri de religii diferite. Dacă ei au găsit pacea în mijlocul războiului, noi de ce nu am putea ? “ … războiul se terminase iar pacea domnea iar peste oraș, din păcate pentru unii era deja prea târziu, totuși speram ca cei care au supraviețuit să aibă grijă ca omenirea să nu mai repete astfel de acte de violență inutilă … ” CAPITOLUL 8 . SUFERINÞA UNEI MAME. UN PIC MAI APROAPE DE CERURI “ … se pare că iubirea era un sentiment pentru care merită să renunți la orice, chiar și la nemurire, însă abia acum urma să-i cunosc puterea creatoare … ” - Natas, unde ești ? - Aici sunt Alegna, dar unde mai suntem acum ? - Nu știu dar după cât de frig e se pare că suntem iar în ținuturile nordice. - Probabil, dar dacă suntem aici, care e motivul ? Crezi că Runk și Erika au nevoie de ajutorul nostru? - Runk și Erika ? Ei sunt morți de mult timp, în cel mai bun caz suntem aici pentru a le pune o floare pe mormânt. - Hai să lăsăm bănuiala pentru mai târziu, momentan nu știm nici unde suntem și nici cu ce scop am ajuns aici, așa că hai să ne mișcăm din loc până nu înghețăm, și poate cu puțin noroc vom găsi în pustietatea asta pe cineva care ne va ajuta. “ … am mers câteva ore, rătăcind prin pustietatea înghețată fără a întâlni pe nimeni, credeam că ne vom găsi sfârșitul în această lume înghețată dar se pare că norocul era iar de patea noastră … ” - Uite Natas, o casă ! - Hai mai repede, poate găsim acolo pe cineva care să ne ajute … - Deschideți ! Vă rog, deschideți ! - Avem nevoie de ajutor ! “ … s-au auzit niște zgomote, așteptam cu sufletul la gură să vină cineva să ne primească în casă, dar când ușa s-a deschis am fost la un pas de infarct … ” - Băiete, ce e cu tine aici ? - Runk ?! - Natas, Alegna, ce e cu voi aici ? - Am vrea și noi să știm. - Intrați mai repede, cred că sunteți înghețați. - Doar crezi ? - Dar totuși cum de sunteți aici ? - Mai întâi îmi răsunzi tu la o întrebare, cine sunt aceste două ființe adorabile ? - Ei sunt copiii noștri, Natas și Alegna. - Când voi ați dispărut am simțit că o parte din noi a murit, iar când ei doi s-au născut le-am dat numele voastre, pentru ca în felul acesta să nu uităm niciodată de sacrificiul ce la-ți făcut pentru noi … sperăm să nu vă supărați că ne-am numit copiii cu numele voaste. - E o onoare pentru noi. - Bine, acum vrem să aflăm cum se face de ați supraviețuit. - Chiar vrei să afli Runk ? - Da, sunt foarte curios, și cred că copiilor le-ar face plăcere să asculte povestea voastră. - E o poveste lungă și prea complicată să o puteți înțelege. - Nu prea știu de unde să încep … Alegna ! Ce ai pățit ? “ … am văzut-o deodată prăbușindu-se la pământ, intrase într-o stare de euforie, trecea prin niște chinuri groaznice iar tot ce puteam să fac era să privesc neputincios cum suferă … ” - Pune-o pe pat repede … - Ce se întâmplă cu ea Erika ? - Nu îți este clar Natas ? - Sincer să fiu nu înțeleg nimic. - Uităte la burta ei … o să fii tată băiete. - Dar când Alegna ? - Cu nouă luni în urmă a doua noapte care am petrecut-o împreună, chiar în acest pat. - Dar de ce nu mi-ai spus ? - Nu știam cum vei reacționa, îmi era frică că nu vei dori acest copil. - O să te omor, cum să nu vreau acest copil ? E cel mai frumos lucru care ni se putea întâmpla, TE IUBESC … ai auzit Runk, o să fiu tată ! Erika o să fiu tată ! Copii voi fi tată ! - Nu te bucura prea repede, Runk, i-a sania și mergeți în sat, aduceți-o pe bătrână, ea m-a ajutat pe mine să nasc și doar cu ajutorul ei Alegna va naște în siguranță. “ … nu am mai stat nici un moment pe gânduri, am plecat cât de repede am putut știind că orice clipă contează. Am ajuns repede în sat, iar Runk a plecat deîndată să o aducă pe bătrâna vrăjitoare, am preferat să stau deoparte, nu aș fi vrut să mă recunoască. Drumul către casă părea că nu se mai termină, Alegna putea naște în orice clipă … ” - Veniți mai repede … - Stai ușor băiete, nu mai suntem de o vârstă cu tine. “ … am intrat în casă și am auzit țipetele Alegnei, acum înțelegeam de ce o femeie poate suporta dureri mult mai mari decât un bărbat … ” - Liniștește-te, am venit. - Unde este gravida ? “ … bătrâna a intrat în camera în care era Alegna, în acel moment ne-a văzut chipurile și o spaimă cumplită a cuprins-o …” - Nu ! Acest copil nu trebuie să se nască, suflete pierdute, ne-ați blestemat pe toți ! - Ce vrei să spui, nebuno ? - Copilul acesta nu trebuie să vadă lumina zile, el și mama trebuie să moară ! “ … totul se întâmpla mult prea repede, nu știam exact ce vrea să spună bătrâna dar mi-am dat seama că vorbește serios când a scos un cuțit și s-a năpustit asupra Alegnei. Timpul a fost mult prea scurt pentru a putea reacționa însă, din păcate, nu asta era problema, din burta Alengei a ieșit la lumină o creatură cum nu mai văzusem până atunci … ” - O, Doamne cum e așa ceva posibil ? - Proștilor e doar vina voas … “ … nu a apucat să termine ce avea de spus, demonul i-a luat viața și împreună cu ea i-a ucis și pe ceilalți din casă, înainte de a pleca s-a uitat la mine și mi-a zis : « Timpul tău încă nu a venit … tată », după care și-a intins aripile și a plecat … ” - Natas ! - Aici sunt Alegna … totul va fi bine. - Îmi pare rău, nu șiam că se va întâmpla așa ceva, vroiam doar ca iubirea noastră să fie mai puternică. - Liniștește-te, nu e vina ta, totul o să fie bine. - Să duci misiunea noastră până la capăt. - Vom duce misiunea împreună la bun sfârșit. - Þine-mă de mână, nu vreau să fiu singură acum. - De ce vorbești așa ? Vei trăi, trebuie să trăiești. - Te iubesc Natas. “ … au fost ultimile sale cuvinte, nu șiam ce avea să urmeze, rămăsesem singur, nu era pentru prima oară când eram singur pe lume, dar de data asta era altfel … ” - Și eu te iubesc … “ … atunci am jurat că nu voi avea liniște până nu voi ucide … demonul. Am plecat în urmărirea lui dar nu aveam nici o idee până unde mă va duce această urmărire nebună. Am încercat să las toate amintirile din acea zi în acel loc blestemat dar șiam că imaginea Alegnei din clipa morții mă va bântui până la sfârșitul timpului. Am plecat spre sat cu speranța că acolo voi găsi pe cineva dispus să mă ajute în această urmărire, dar se pare că am ajuns prea târziu … ” - O doamne, ce s-a întâmplat aici ? - Ajutor ! Cineva să mă ajute. - Ce s-a întâmplat aici bătrâne ? - Însuși Loky a venit din Valhala și a adus haosul în aceste locuri. - Locky ?! - Marele demon, stăpân al răului și al haosului. - Încotro a plecat ? - Spre sud … aplecat înspre sud … - Ce ai de gând să faci demonule ? “ … am luat ce provizii am găsit și am plecat în urmărirea lui, nu era prea greu, tot ce trebuia să fac era să urmez șirul de sate distruse, am mers câteva zile și nopți până când am ajuns la un castel, demonul trecuse și pe acolo dar supraviețitorii începuseră deja să repare ce se mai putea repara … ” - Ce te aduce prin aceste locuri tinere ? - Încotro s-a îndreptat demonul ? - A plecat înspre mare. - Am nevoie de o corabie, trebuie să-l ajung din urmă, unde aș putea găsi una ? - Băiete, nimeni nu fuge după moarte, iar oamenii de aici încearcă să uite tot ce s-a întâmplat, dar dacă chiar vrei să-ți riști viața încercând să faci un bine omenirii să știi că în portul din apropiere se formează o armată de voluntari care pleacă pe urmele sale, poate cu puțin noroc te vor lua și pe tine. - Încotro este portul ? - Înspre mare, unde altundeva, dar ar fi bine să te grăbești, expediția plecă mâine dimineață. “ … mi-am continuat călătoria înspre sud pentru a mă alătura acestei expediții … ” - Nu mai are nimeni curajul să ni se alăture ? Oare nu mai vrea nimeni să ucidă acest demon ? - Eu aș vrea să mă alătur. - Cine a spus asta ? Cine e acest curajos ? Arată-te ! “ … cu puțină teamă în suflet am pășit în față, toți se uitau la mine și vorbeau între ei, nu știu exact ce spuneau dar după felul în care mă priveau nu îmi dădeau prea multe șanse … ” - Băiete în această expediție avem nevoie de oameni puternici, cred că ar trebui să te duci acasă să mai mănânci un pic. - Nu mai am casă. - Ei, atunci fă-ți una aici, poate îți găsești și o nevastă. “ … indiferent de religia sau naționalitatea oamenilor un singur lucru rămâne neschimbat la ei, banii pot cumpăra orice, găsisem câteva monezi de aur în casa lui Runk pe care le luasem pentru orice eventualitate … ” - Poate asta vă va face să vă schimbați părerea … - Păi, dacă ești atât de dornic, cred că avem un loc liber în expediție și pentru tine, dar dacă pățești ceva … - Știu ce riscuri îmi asum, dar voi știți ce vă așteaptă ? Sunteți siguri că săbiile voastre vor tăia prin carnea demonului ? Știți măcar dacă poate fi ucis sau nu ? - Păi … cred că da, așa ar trebui. “ … s-au urcat toți în vasul pregătit pentru expediție, pe fețele lor puteam să citesc tot ce am spus în seara precedentă, își cam pierduseră din încrederea ce o aveau, să-i demoralizez era ultimul lucru pe care aș fi vrut să-l fac dar știam că ambiția oamenilor putea întrece orice obstacol iar ei erau destul de hotărâți să prindă demonul, chiar dacă nu prea știau cum … ” - De ce ai vrut să te alături atât de mult acestei expediții ? - Am și eu motivele mele. - Þi-a ucis familia ? - Printre altele. - Nu prea ești vorbăreț, ar trebui să-ți mai dai drumul la vorbă, va fi o expediție lungă. - Așa o să fac. - Mă așteptam la un răspuns mai lung, apropo, ai un nume ? - Natas, tu ? - Rudolf. - Bine Rudolf, hai să urcăm în vas, toți ceilalți sunt gata de plecare. “ … ne-am urcat în vas și am plecat în urmărirea demonului, nu știam cât de lungă va fi expediția, nici până unde ne va duce sau dacă se va termina cu bine sau nu, dar nu aveam alte soluții. Nu ne-a fost prea greu să-l urmărim, peste tot pe unde trece își lăsa amprenta inconfundabilă … sate, orașe și castele, nimeni și nimic nu a scăpat din calea sa. Oamenii îl numeau îl cele mai diverse moduri prin ținuturile prin care am trecut, astfel am urmărit dragonul în ținuturile Saxoniei și Normandiei, Șarpele Zburăror în ținuturile germanice, nici marea Romă nu a scăpat de atacurile sale, toți vorbeau de mânia lui Marte, grecii îi cereau iertare lui Hades pentru neascultare, dar cei mai aproape de adevăr cred că erau cei din micile comunități creștine existente pe atunci, care vorbeau de întruchiparea diavolului … ” - Uită-te la acești oameni Natas, sunt atât de zgârciți încât aduc ofrande unui singur zeu. - Fiecare are credința lui Rudolf, dacă ei nu te judecă pe tine, nu-i judeca nici tu pe ei. - Ei, acum nu lua totul în serios, hai să ne mișcăm, se pare că demonul atacă cu precădere așezările acestor oameni, iar în apropiere este una neatacată, poate îl vom prinde acolo. “ … când am ajuns în acel sat toți erau pregătiți de luptă, însă pe chipurile lor se vedea spaima, groaza, frica, erau niște ținte sigure, ne-am alăturat și noi acestora și am așteptat venirea « diavolului » … ” - Crezi că o să apară Natas ? - E singura așezare de acest fel din zona asta neatacată, iar din câte am văzut până acum îi place să facă curățenie pe unde trece. - Câteodată logica ta îmi dă fiori Natas. - De ce ? Credeam că ești nerăbdător să-l înfrunți. - Nu mai spune nimănui dar nu prea am încredere în șansele pe care le avem să-l ucidem. - Trebuie să aibă o slăbiciune. - Incredibil, nu credeam că credeam că există vreo fărâmă de optimism în tine. - Ei … nu ami spune nimănui. “ … nu a trecut mult timp și demonul a apărut, era prima oară când îl vedeam după ce a început totul, devenise mult mai puternic decât îmi imaginasem, iar aspectul său putea îngheța până și inimile celor mai bravi războinici … ” - Atacați ! Arcași, trageți în el ! “ … săgețile nu aveau nici un efect, pielea lui era precum piatra, totul părea în zadar … ” - Natas, pregătește-ți sabia ! - Rudolf, metodele noastre nu merg, tot ce facem e în zadar ! - Taci și luptă ! “ … frica m-a cuprins și m-am ascuns în spatele unui zid, în jurul meu era un adevărat măcel, săbiile lor se frângeau în pielea lui, măcel era puțin spus, nu aveau nici o șansă, pentru o clipă am simțit un sentiment sinistru de mândrie, era fiul meu, era invincibil, am scuturat puternic din cap, cum aș fi putut gândi așa ceva, era un demon și trebuia ucis, a vrut să plece dar mi-am făcut curaj și m-am decis să-l înfrunt … ” - Demonule ! Pe mine m-ai uitat ? “ … s-a apropiat de mine, m-a privit în ochi, m-a prins de haine și a încercat să mă ridice înspre cer, în acel moment l-am lovit cu pumnalul, spre marea mea surprindere lama a trecut prin pielea acestuia, totuși nu a intrat îndeajuns de adânc pentru a-l ucide, după urletul ce a urmat mi-am dat seama că îl durea destul de tare, acum știam măcar că poate fi ucis, mi-a dat drumul și a vrut să plece … ” - Vino înapoi lașule, să terminăm totul acum, aici ! - Ești abia la începutul drumului, pe acoperișul lumii, acolo se va termina totul … tată. “ … s-a ridicat spre cer și a dispărut în infinitatea acestuia, aș fi vrut să-l urmăresc în continuare dar trebuia să-i ajut pe ceilalți … ” - Rudolf, mai ești printre noi ? - Din fericire mi-a rănit doar onoarea. - Hai să vedem dacă mai e cineva în viață. “ … din aproape 100 de oameni câți plecaseră la început în această expediție mai supraviețuiseră 20 și încă 5 erau mai mult morți decât vii … ” - Băiete ce e pe cuțitul tău ? - Sânge, probabil. - E … e sângele bestiei, cum ai reușit … stai puțin … când a plecat, a spus ceva, ți-a spus … - Să nu spui nimănui ce ai auzit, ai înțeles, nimănui ! - Nu voi spune, dar spune-mi tu mai întâi despre ce e vorba. - … ai auzit corect, sunt tatăl bestiei. - Dar cum e posibil ? - Nu sunt chiar om, încerc să devin unul, nu știam ce se va întâmpla dacă voi avea un fiu, credeam că va fi cel mai frumos eveniment din viața mea, dar nu a fost să fie. - Dar mama sa unde e ? - Ea a fost prima sa victimă, atunci am jurat că nu voi avea liniște până când îl voi ucide. - Mi-e greu să înțeleg ce spui, dar momentan ești singura noastră șansă împotriva lui, ești singurul care îl poate ucide. - Bine, atunci adună-ți oameni și hai după el. - Natas, nu știu exact ce ești tu și nici câtă nevoie ai de odihnă, dar puținii oameni care au mai rămas în această expediție au nevoie de o pauză. - Bine, vom rămâne aici până mâine, după care, cei care vor să mai vină sunt bineveniți … - Și dacă nu va mai veni nimeni ? - Atunci voi merge singur să-l ucid. “ … nu aș fi vrut să facem această pauză dar adevărul era că ajunsesem la capătul puterilor, și până la urmă, știam unde se va duce demonul. Un singur lucru m-a frămâtat toată noaptea, de ce m-a lăsat să trăiesc, putea să mă ucidă oricând. Dimineața a venit cât ai clipi, speram să mă trezesc înconjurat de câți mai mulți voluntari care să mă ajute în vânătoare … ” - Neața Rudolf ! Unde sunt restul oamenilor ? - Sunt singurul care a mai rămas, restul nu vor să mai contine expediția, vor să meargă acasă, le este dor de familiile lor. - Înțeleg, dar tu de ce vrei să vi ? - Eu nu mai am unde să mă întorc, nu mai am o familie care să mă aștepte cu brațele deschise … - Ești binevenit, dar ai grijă să nu pățești nimic, am destule pe conștiință, nu vreau să te mai am și pe tine. - Voi face tot posibilul. - Bine atuci să mergem, avem un drum lung în față. “ … am plecat deci pe urmele demonului având ca destinație finală Tibetul, cel mai înalt loc de pe Pământ, acolo avea să se termine totul, în bine sau rău. Ne-a luat câteva luni să ajungem, am trecut prin ținuturile slavilor care ne-au povestit cu groază cum au fost atacați de Scaraoski, iar în cele din urmă au ajuns pe teritoriile inzilor cărora Shiva le-a adus distrugerea … ” - Am ajuns Rudolf, poalele muntelui Everest, acoperișul lumii. - Nu credeam că vom ajunge până aici, cred că acum sunt foarte aproape de Valhala, crezi că dacă nu ar fi norii ăștia aș putea să o văd ? - Nu știu, dar nimeni nu te oprește să o cauți. - Dar tu nu vrei să ajungi la Odin ? - Eu am alt Odin. - Și e mai bun decât ai meu ? - Poate … câteodată mă îndoiesc de bunătatea și corectitudinea Sa. - Să ai îndoieli este omenesc. “ … « omenesc », ciudat cuvât, oare sunt deja om, sau sunt altceva, înger știu sigur că nu mai sunt … ” - Crezi că sunt om Rudolf ? - Poate, poate chiar ceva mai mult. - Ceva mai mult ?! - Hai să nu mai pierdem timpul, mai avem mult până în vârf. “ … drumul până în vârf a fost mult mai greu decât credeam, pe măsură ce urcam ne era din ce în ce mai greu să respirăm, iar gerul pătrundea până în măduva oaselor … ” - Iată-l Natas, ne așteaptă - Hai să nu-l lăsăm să aștepte prea mult. - Ai ajuns, nu credeam că vei supraviețui să ajungi până aici, sunt impresionat. - De ce ? Doar ești sânge din sângele meu, tot ce poți face tu pot face și eu doar că mai bine, mult mai bine. “ … s-a ridicat spre cer și deodată s-a năpustit asupra mea, nu am mai avut timp să reacționez, am simțit frica cum nu o mai simțisem niciodată … ” - Natas, ferește-te ! “ … Rudolf a încasat toată forța loviturii, și-a sacrificat viața pentru a o salva pe a mea … ” - E ultima viață pe care ai luat-o demonule. - “ Demon ”, aș prefera să-mi spui “ fiule ”, tată. - Bine … fiule vino să-ți dau dragostea pe care nu ai primit-o niciodată. - Vorbești cam mult și faci cam puține tată. “ … un urlet animalic s-a auzit din adâncul pieptului său după care s-a îndreptat spre mine pentru un ultim atac, însă de data asta eram pregătit, i-a străpuns pieptul cu sabia înainte ca el să ajugă la mine … ” - S-a terminat demonule … - Îmi pare rău că nu am fost ca tine tată … îți mulțumesc că mi-ai eliberat sufletul. “ … sub ochii mei demonul s-a transformat într-un băiețel, am scos repede sabia din pieptul său … ” - Nu, nu poți muri, nu muri fiule. - Iartă-mă tată. “ … au fost ultimile sale cuvinte, acum înțelesesem de ce m-a lăsat să trăiesc în acea zi, eram singurul care îl putea elibera de blestem, blestem adus asupra sa de păcatele mele … ” - Tu ești cel care trebuie să mă ierte fiule, iartă-mă pentru că am fost prea orb să văd sufletul care se ascundea sub această înfățișare. CAPITOLUL 9 . MARELE RÃZBOI - Mai repede soldați, inamicul poate ataca oricând. - Unde sunt ? Ce s-a întâmplat ? - Hei tu, cel de acolo, mișcă-te odată, sau poate vrei să nu mai mănânci până mâine. - Acum, vin imediat. “ … nu știam unde sunt dar se pare că nu mai eram pe vârful Tibetului, și timpul nu mai eram același … ” - Soldatule, ești nou, nu te-m mai văzut pâna acum. “ … în acel moment mi-am văzut chipul într-o oglingă și am văzut că nici eu nu mai eram cel de până acum, eram altcineva … ” - Ce fel de magie mai e și asta ? Cine sunt ? - Se pare că a fost trimis aici de pe alt front, tranșeele astea l-au înnebunit. - Trimiteți-l la infirmerie, are nevoie de un pic de odihnă. “ … am fost dus de alți doi soldați la infirmerie, ceea ce am văzut acolo mi-a adus aminte de spitalul din vechiul Paris … ” - Așează-te aici, câteva ore de somn te vor face ca și nou, asistenta va veni și îți va aduce niște medicamente pentru a-ți ușura “ munca ”. “ … m-am întins în pat și spre mine a venit o fată, m-am uitat în ochii ei și am văzut-o … ” - Alegna ! - Natas ?! chiar tu ești ? - Nici nu îți poți imagina cât de mult mi-ai lipsit. - Ce s-a întâmplat în ținuturile nordice, mai trăiește … fiul nostru ? - Este o poveste lungă. “ … timp de câteva ore i-am povestit tot ce s-a întâmplat, asculta cu foarte mare atenție fiecare cuvânt pe care îl spuneam, își hrănea sufletul din vorbele mele … ” - Îmi pare rău că a trebuit să faci asta. - Ce-a fost a fost, dar tu, ce s-a întâmplat cu tine, de când ești aici ? - De când am … murit, m-am trezit deodată în acest loc, sunt aici de aproape un an, nu credeam că te voi mai vedea vreodată. - Dar când suntem ? Unde suntem ? Pentru ce se mai luptă oamenii acum ? - Franța, 1944, oamenii îi spun Cel de-al doilea Război Mondial. - Al doilea ? - În urmă cu aproape 30 de ani a mai fost unul, milioane de oameni au murit atunci și acum vor muri și mai mulți. - Dar cine l-a început ? - Li se spune naziști, și deja au cucerit aproape toată Europa, și se pare că nu au de gând să se oprească prea curând. - Pentru ce trebuie să moară atâți oameni ? Cu ce sens atâtea crime ? - Pentru putere Natas, din dorința de a avea cât mai multă putere, toți avem această dorință, dar totul e bine cât timp o stăpânim. - Și dacă nu o stăpânim ? - Uită-te în jur … dormi acum ai nevoie de odihnă, eu trebuie să plec, sunt mulți răniți care au nevoie de ajutorul meu. “ … se pare că războiul o transformase mai mult decât îmi imaginasem, adevărul e că nici eu nu mai sunt cine eram, mă schimbasem, nu mai știam cine eram, multă vreme m-am gândit cine era de fapt demonul, pornirile … fiului meu erau animalice, nu și le putea controla, dar ura din sufletul meu, care o aveam înainte de a-i afla adevărata natură, era însăși esența răului, cu cât stau și mă gândesc mai mult la asta cu atât mai mult realizez că eu eram adevăratul demon, însetat de răzbunare, dornic să-i pun odată pentru totdeauna capăt zilelor, această ură din sufletul meu îl transformase în ceea ce era … ” - Toți soldații apți de luptă să vină în tranșee, suntem atacați ! “ … m-am grăbit să ajung în acele șanțuri ale morții, zgomotele făcute de noile « jucării » ale oamenilor erau asurzitoare, până și morții nu și-ar fi putut găsi odihna veșnică într-un asemenea loc, am luat o armă și după ce am găsit un loc bun pentru a o folosi, am apăsat trăgaciul, de data asta nu mai era ca până atunci, nu aveam nici un regret, nu simțeam mila pentru cei răpuși de gloanțele mele, devenisem un criminal însetat de sânge … un sunet de trompetă s-a auzit din depărtare, se anunța retragerea, această redută avea să vadă și ziua de mâine … ” - Natas, te simți bine ? Ești rănit ? Mi-a fost frică să nu fi … - Du-te și vezi-ți de răniții tăi femeie. - Ce s-a întâmplat cu tine Natas ? Ura și răzbunarea este tot ce a mai rămas din tine ? - Tu să taci, n-ai nici un drept să mă judeci, nu ai trecut prin ce am trecut eu. - Crezi ce vrei Natas, sper doar să ți se deschidă ochii înainte de a fi prea târziu … - Ai luptat bine soldat, dacă ar fi fost toți ca tine, naziștii ăștia nici nu ar fi fost în stare să pună un picior în țara noastră, acum du-te și întinde-te într-un pat, ai nevoie de odihnă. - Dar asta am făcut și până acum. - Du-te, e un ordin, mâine vom ataca noi, vei avea nevoie de fiecare secundă de odihnă. - … am înțeles. “ … am plecat spre infirmerie pentru a … executa ordinele. La intrare era Alegna, care deși nu avusese parte de cele mai frumoase cuvinte din partea mea mă aștepta cu brațele deschise … ” - Natas, îmi pare rău pentru ce am zis, nu știu ce era în capul meu, ai dreptate, tu ai suportat ce era mai greu … “ … m-am oprit o clipă pentru a mă uita în ochii ei, nu o mai vedeam pe ea, era doar o altă femeie, mi-am continuat drumul, fără să-i spun nimic … ” - Natas ! … Natas !!! “ … până și sufletul meu se schimbase, acum eram cu adevărat om, rupsesem orice legătură între Cer și Pământ, mă simțeam ca oricare din acești muritori, simțeam slăbiciunile și patimile lor, dar asta nu era tot, oriunde îmi îndreptam privirea vedeam doar moarte, aceste imagini desprinse parcă din inima Iadului mă împingeau la limita nebuniei … ” - Nu te mai văita atât … cine a spus asta ? … chiar nu știi … cine ești ? Arată-te … uită-te în oglindă și ai să vezi … sunt eu, mă văd pe mine … bineînțeles că ești tu, dar uită-te mai bine … văd ceva dar nu e clar … sunt tu, sunt acel tu puternic, sunt esența puterii din tine … nu, nu, lasă-mă în pace, puterea aduce doar distrugere … de ce ? Pentru că așa a zis femeia, vrei să știi de ce a zis că puterea te face mai rău, pentru că ea nu o are, singurul efect care îl are asupra ta este acela de a te face puternic, te face propriul tău Dumnezeu … dar Creatorul e cel care mi-a dat viață, de la el am puterea … El, el e un nimeni, vrei să știi de unde ai puterea ? Uită-te la mâinile și picioarele tale, ele îți dau puterea, unde era marele Creator când demonul te-a atacat ? … e … era lângă mine … pe dracu’, erai singur, mâinile tale ți-au adus salvarea … ai dreptate, nu mai am nevoie de Creator, pot fi mai puternic decât el și decât oricare din îngerii săi. “ … așteptam cu nerăbdare dimineața, eram însetat de sânge, iar atacul matinal avea să-mi potolească această sete … ” - Soldați, prea mult timp am stat și ne-am apărat, azi le vom arăta acestor câini de ce suntem în stare, trebuie să fim … - Taci odată și dă semnalul de atac ! - Acesta este entuziasmul și curajul pe care vreau să-l aveți toți … atacați !!! “ …nu mai simțeam frica, eram o mașină de ucis, iar cu cât vărsam mai mult sânge pe câmpul de luptă cu atât setea era mai mare, nu mă mai puteam controla, și totuși când am ajuns în tranșeele inamice ceva m-a debusolat rău de tot, nu voi uita niciodată cum acel soldat inamic mă implora să-i cruț viața … ” - Te rog, fie-ți milă de mine, nu vreau să mor, te implor cruță-mi viața. “ … nu știam ce să fac, eram blocat, însă deodată s-a auzit un foc de armă … ” - Ce ai pățit soldat ? Parcă ți-ai pierdut din curaj, dacă nu apăream la timp erai un om mort. - Dar nu a … - Lasă, îmi mulțumești mai târziu. - Hei, ce e cu tine ? Ai de gând să devii iar moale ? Vrei să renunți iar la putere ? … eu nu, nu știu ce să fac, războiul ăsta mă înnebunește … ba nu, doar cei slabi înnebunesc, tu doar te schimbi, orice schimbare necesită timp, peste câteva zile când schimbarea va fi completă îmi vei da dreptate, vei fi mai puternic ca niciodată … - Natas, te simți bine ? - Alegna ? … las-o, ea e cea care te-a slăbit, dacă nu era ea de mult ai fi obținut ceea ce îți dorești … Alegna eu … Pleacă din fața mea femeie ! - Natas, de ce îmi vorbești așa ? - Te rog, ajută-mă ! … nu ai nevoie de nici un ajutor ! - Ce Dumnezeu se întâmplă cu tine Natas ? - Dumnezeu ?! Doar Diavolul e aici, doar eu stăpânesc aceste oaze ale morții. - Natas, ce e cu tine ? - Natas ?! Natas a murit de mult, eu sunt stăpân peste sufletul lui acum. - Cine ești ? - Cine sunt ? Alegna, nu mă recunoști ? Chiar nu-ți recunoști fratele, creați din aceeași voință divină, am fost primii doi îngeri, oare chiar a trecut atât de mult timp ? - Satan ! - Marele Satan, și din câte vezi sufletul lui este al meu, l-ai pierdut pentru totdeauna. - Natas, știu că ești acolo, știu că mă auzi, orice s-ar întâmpla vreau să știi că eu te iubesc, și te voi iubi mereu. “ … cuvintele ei au fost ca lumina pură pentru sufletul meu, am redevenit stăpân peste corpul meu, dar în sufletul meu se dădea o bătălie pe care eram obligat să o câștig, am fugit prin tranșee cât m-au ținut picioarele și când m-au lăsat puterile am căzut în ghenunchi și am făcut ceea ce nu am mai făcut vreodată până atunci, am început să plâng, sufletul meu plângea odată cu mine, blestemasem tot ceea ce iubeam și negasem tot ceea în ce în ce credeam … ” - LUPTÃ SUFLETE PIERDUT, AI ÎNCREDERE ÎN FORÞELE TALE, LUPTÃ PENTRU IUBIRE ȘI VEI CÂȘTIGA ! “ … am auzit iar acea voce însă de data asta nu am mai simțit durerea, am simțit alinare, alinare de care aveam nevoie pentru a câștiga bătălia din sufletul meu, am fost la un pas de punctul de unde nu mai era întoarcere. M-am ridicat în picioare și am vrut să mă duc la Alegna să-i cer iertare însă sunetul trompetei a anunțat atacul … ” - Atacați ! Nu lăsați pe nimeni în viață ! Pentru Franța ! Pentru libertate ! “ … nu vroiam să mai particip la acest masacru vroiam doar să ajung la Alegna, cât mai repede … ” - Soldat, ți s-a dat un ordin. - Nu, acest război trebuie să se termine, nu vreau să mai particip la aceste atacuri. - Crezi că ai de ales ? Lupți sau îți zbor creierii ! “ … am pornit la atac, de data asta simțeam frica, moartea era la fiecare pas, vroiam ca totul să se termine cât mai repede, așa a și fost, deodată am auzit o explozie puternică și m-am prăbușit la pământ … ” - Alegna ! Alegna !!! Unde ești, am nevoie de tine ! Alegna ! - Acum vin, Natas ! - Alegna ? - Aici sunt, o Doamne ce ai pățit ? - Nu știu, am simțit o izbitură puternică, Alegna, de ce nu-mi pot simți picioarele ? - Þi-au amorțit doar, totul va fi bine. - De ce plângi Alegna ? Te aud plângând dar nu te văd, unde ești ? - Sunt lângă tine Natas. - Strânge-mă în btrațe, nu mă lăsa singur. - O să am grijă de tine, trebuie să reziști. - Alegna ce se întâmplă pe câmplul de luptă ? - Câștigăm, soldați vin dinspre mare, cu puțin noroc, tot acest masacru se va termina curând. - Măcar sacrificiul aestor oameni nu va fi în zadar, cine știe poate cineva își va aminti și de sacrificiul făcut de mine. - Despre ce vorbești ? O să te faci bine, m-ai auzit, o să te faci bine, să nu îndrăznești să mori, nu vreau să te mai pierd încă o dată. - Auzi, Alegna ? - Se aud zgomotele făcute de armele oamenilor. - Ascultă mai bine, e atât de frumos. - Despre ce vorbești Natas ? - Cântecul, e atât de frumos, mă cheamă la ei. - Cine ? - Runk, Erika, Pierre, Lao, Anzuna, toți sunt acolo, mă cheamă. - Nu pleca, am nevoie de tine. - Te iubesc Alegna. - Și eu … Natas. “ … deodată am simțit sufletul cum mi se ridică spre cer, era o senzație atât de plăcută încât nici cele mai frumoase cuvinte din lume nu ar fi putut să o descrie, m-am uitat încă o dată spre Pământ și am văzut-o pe Alegna plângând lângă trumpul meu mutilat, aș fi vrut să mă întorc măcar pentru o secundă, aș fi vrut să o sărut pentru ultima oară, dar era deja prea târziu … ” CAPITOLUL 10 . ULTIMUL TEST “ … ceva ciudat se întâmpla, simțeam iar povara trupului, dar de data asta era altfel, durerea era insuportabilă, am simțiat iar cum sângele îmi curge prin vene, am deschis ochii și am văzut o lume mult mai modernă decât cea de până atunci … ” - Unde sunt ? Alegna, unde ești ? “ … nu am apucat să mă dezmeticesc prea bine când am văzut-o în mijlocul unei străzi, iar în spatele ei se apropia o mașină în viteză … ” - Alegna, fugi ! Alegna ! “ … strigam în zadar, am fugit cât de repede am putut și am salvat-o în ultima clipă de la o moarte sigură … ” - Ar trebui să fi mai atentă … Alegna ? “ … ceva nu era în regulă, totul a început să se întunece, am început să simt iar acea durere insuportabilă, când într-un final am reușit să-mi deschid ochii am văzut că eram iar în locul unde ajunsesem prima oară … ” - Ce dracu’ se întâmplă ? “ … nu am apucat să mă gândesc prea mult la asta, Alegna era iar în același pericol, am salvat-o iar în ultimul moment și din nou ceva era în neregulă … ” - Nu din nou, de ce se întâmplă așa ceva ? “ … totul se repeta, dar cu ce scop ? De fiecare dată o salvam doar pentru a o lua de la capăt, de fiecare dată când reveneam în trupul meu durerea devenea din ce în ce mai puternică, îmi era tot mai greu să o salvez, însă deodată în timp ce alergam să o salvez am mai văzut o fată aflată în același pericol, am fugit către ea și am salvat-o, m-am uitat în urmă și am văzut-o pe Alegna murind pentru a doua oară, nu știam dacă am făcut ceea ce trebuia, însă am simțit iar acea durere și credeam că va trebui să o iau de la capăt … ” - O nu … ce trebuie să mai fac acum ? - Nimic iubitule. - Alegna ?! - Da Natas, s-au terminat testele. - Este adevărat Creatorule, chiar s-au terminat testele ? - Tu și Alegna ați trecut prin tot ce ar putea trece un om în întreaga sa viață, ați cunoscut dragostea și ura, dăruirea de sine și setea de absolut, viața și moartea. Însă tot ce ați făcut până acum este doar începutul, vă veți naște din carne și veți fi carne, veți uita cine ați fost, veți uita unul de altul și la fel ca toți oameni veți fi judecați pentru păcatele voastre, ținând cont de toate aceste condiții mai vreți să urmați drumul pe care ați pornit ? Mai vreți să deveniți oameni ? - Alegna mai vrei să urmăm acest drum ? - Oricând Natas. - Suntem gata oricând Creatorule. - Se pare că deși sunteți încă îngeri, voința și încăpățânarea voastră este mai umană ca oricând. - Cum am putea fi oameni fără voință și încăpățânare. - Creatorule am o curiozitate. - Care ar asta Natas ? - Care a fost scopul ultimului test ? De ce a trebuit să salvez acea fată și să o las pe Alegna să moară. - Natas, Alegna și-a arătat puterea de a se sacrifica în nenumărate ipostaze, întreaga ei misiune pe Pământ, începând cu ajutorul care ți la dat până când greșeala ta a fost răscumpărată, a fost un sacrificiu, tu în schimb te-ai lăsat condus de rațiune și forță brută, nu îți arătasei cu adevărat puterea de sacrificiu. - Dar cine era acea fată ? - Ea îți va fi mamă, Natas. - Mama mea … “ … mă simțeam ciudat, urmam să fiu primul om care își văzuse mama înainte de a se naște, era o senzație mult prea ciudată pentru a fi descrisă în cuvinte … ” - Mai ai și alte întrebări, Natas ? - Da, cred că aș mai avea câteva întrebări. - Care ar fi acestea, Natas ? - De ce știau acea bătrână vrăjitoare, incașii și călugării atât de multe despre noi și cine era acel Unic, a lui era vocea care o auzeam din când în când. - Toți erau diavolul Natas, diavolul care încerca să te ispitească, și care în cele din urmă din cauza îndoielilor pe care le-ai avut a pus stăpânire pe sufletul tău. - Dar în cele din urmă acea voce m-a ajutat să redevin stăpân pe sufletul meu. - Atunci ai auzit vocea mea, Natas. - Îți mulțumesc pentru că m-ai ajutat în momentele de răscruce Creatorule, nu aș fi făcut nimic fără tine … “ … ceva era în neregulă dar nu puteam să-mi dau seama ce anume, iar acum era prea târziu să încerc să aflu, în plus realizasem ceea ce mi-am dorit tot acest timp, nu aș fi vrut să fac ceva care ar fi zădărnicit eforturile mele și ale Alegnei … ” - Sunteți pregătiți să vă începeți drumul ? “ … ne-am privit în ochi, ne-am strâns în brațe pentru ultima dată, nici o mie de cuvinte nu ar fi putut să exprime ceea ce simțeam atunci așa că nu am mai spus nimic și totuși din priviri ne-am spus totul … ” - Suntem pregătiți, Creatorule. - Mergeți, întrupați-vă, dați uitării natura voastră divină, nașteți-vă din păcat și spălați-vă sufletele cu apă și foc. “ … mă simțeam ca în momentul morții, îmi revedeam toată existența mea de până atunci, am privit-o pe Alegna pentru ultima oară, i-am spus pentru ultima oară « te iubesc » și am inceput să coborâm spre Pământ uitând cine sunt și ce sunt până când … ” PARTEA A II-A PÂNÃ CÂND MOARTEA NE VA … REUNI “ … îmbrățișează-mă, dulce durere, și adu-mi moartea care să-mi dea pacea și liniștea veșnică, nimicește-mi ura din suflet și lasă liniștea să fie stăpână … Cine sunt ? Cum am ajuns să zac singur într-o baltă de sânge, sperând că următoarea secundă va fi ultima? Nu a fost mereu așa, cândva am avut parte de tot ceea ce era bun. Acum în ultimile clipe ale vieții mele îmi văd toată existența, cine am fost și cine sunt … ” CAPITOLUL 1 . UN NOU DRUM “ … și acum îmi amintesc cum a început totul, era o zi caldă de vară, abia împlinisem 18 ani, terminasem liceul și abia așteptam să încep facultatea, dar până atunci mai era loc de o petrecere … ” - Hai frate azi, îmbracă-te, trebuie să ajungem la discotecă secolu’ ăsta, chiar vrei să pierdem petrecerea de sfârșit de an ? - Vin în 5 minute Karibe, stai calm dacă întârziem un pic nu o să moară nimeni. - Dacă în 3 minute nu vii n-ai decât să mergi singur. - Gata, am venit, parcă ai fi mama, oricum o să mai fie și alții care vor întârzia. - Da, da, cum zici tu … apropo, te-ai gândit ce vei face mai departe ? - Cred că voi merge la astronomie. - Logic, tot timpul ai fost cu capul în nori, acum pui totul în practică. - Ei, dar tu ce ai de gând să faci ? - Mă voi duce la medicină, la câte broaște am disecat în copilărie, cred că îmi va fi destul de ușor să mă acomodez. - Ești groaznic, chiar scârbos dacă-mi permiți, să nu mai zic … - Nu mai zi nimic, hai că am ajuns. - Ura … - Ce e cu tine, așa te bucuri, parcă ai merge la înmormântare, uită-te și tu câte fete sunt pe aici, una mai beată ca alta, profită și tu acum de ocazie că niciodată nu știi care zi îți va fi ultima. - Da, da, cum zici tu … du-te tu înainte, eu mă duc pe la bar să-mi fac un pic de curaj … - Vezi să nu-ți faci prea mult curaj. - Da, da … - Cum zic eu, știu, hai că ne vedem mai târziu. “ … dacă aș fi știut câtă dreptate are, nu mi-am dat seama niciodată cât de scurtă e viața, și la planurile mele mi-ar fi trebuit vreo trei vieți ca să le pun în aplicare, însă pe atunci timpul era mai mult decât suficient, cuvinte precum moarte, durere, ură, disperare erau ca și inexistente, aveam o binevenită vacanță în față pe care mă hotărâsem să o trăiesc la maxim …” CAPITOLUL 2 . PRIMII ANI DE FACULTATE “ … cât de repede a trecut acea vară, cred că atunci a fost prima oară când am realizat că timpul trece mult prea repede, oricum nu era momentul pentru a contempla trecerea sa ireversibilă, eram independent, nu mai era mama care să mă pună să-mi fac patul dimineața sau să-mi fac curățenie în cameră, și nici tata care să mă bată la cap cu toate nimicurile, eram liber și gustam această libertate din plin, în felul meu …” - Alooo, gara !!! Alex !!! nu mai visa cu ochii deschiși, mai lasă și tu telescopul ăla, sunt și alte lucruri care merită atenție pe lumea asta. - Probabil … apropo ce mai știi de foști colegi ? - Alin, Ramona, Ștefan și Diana sunt la facultățile de pe aici, azi trebuie să mergem să ne întâlnim cu ei, asta dacă crezi că îti poți lăsa la o parte studiile pentru câteva ore. - Ãăă … da, desigur, cum să nu merg, apropo, Karibe, cum îți mai merge cu disecțiile ? - Excelent, profesorii mi-au spus că sunt un talent înnăscut … mai ales la amputări. - Da … să-mi aduci aminte să nu mă internez niciodată la spitalul la care vei lucra. - Ei, nu fi așa de tragic, au spus că mă pricep și la cardiologie, deci dacă îți frânge vreodată o fată inima știi la cine să apelezi. - Da să trăiți ! Apropo, la cât trebuia să ne întâlnim cu ceilalți ? - Păi, cred că acum 5 minute, hai, ia o haină pe tine și grăbește-te, știi că Diana face crize și dacă întârziem un minut. - Hai că n-o să moară … probabil. Că tot veni vorba de fete și cardiologie, inimioara ta ce mai face ? - Păi nu prea face nimic, inima mea e doar a mea, în schimb vreau să cunosc cât mai multe fete, toate cluburile sunt pline de fete, iar eu sunt în toate cluburile. Dar tu cum o mai duci ? - Momentan studiile sunt mult prea importante pentru mine, dragostea va trebui să mai aștepte. - Vezi să nu o amâni prea mult. - Ei, nu mai contează, uite gașca noastră cea neliniștită. - Și uite-o pe Diana cum face ca toți dracii, ți-am spus eu că o să facă urât dacă întârziem. - Hai că nu poate fi chiar așa de rău … - Nenorociților ! Vă omor pe amândoi ! - Bine, Diana, și noi te iubim. - Ce mă fac eu cu voi, când o să fiți și voi punctuali ?! - Dezlipește-l tu pe Alex de lângă telescop și dacă reușești … - Ooo … ce mai face domnul astronom ? - Bine, Ștefan, dar tu unde ai dat ? - Mă fac avocat, deci dacă ai nevoie știi la cine să apelezi. - Dar tu Karibe ce mai faci ? - Bine mersi, Ramona, sunt oricând dispus să-ți fac o autopsie. - Ai probleme, nu știi să faci altceva decât să tai și să spânzuri, o să o iei razna, eu și Diana am dat la psihologie, poți să vii la noi la o consultație oricând. - Da, o să țin mine. Apropo, Alin, tu ce ai de gând să devii ? - Eu, arheolog, știi tu visul meu de o viață. - Dar ai lăsat deoparte studiul științelor oculte ? - Eee … rămâne doar un hobby. - Apropo, ce ați făcut în vacanță ? Din câte se vede sunteți mai împreună ca până acum. - Păi eu și Alin am mers la munte, iar Ramona cu Ștefan la munte. Dar voi ce ați făcut ? Mai ales tu, Alex, că Karibe la cât e de afemeiat nu e prea greu să-ți dai seama ce a făcut … - … nu mai zi asta în public. - Păi ce să fac, m-am documentat și eu pentru primul an de facultate. - Iar ai învățat, când o să te îndrăgostești și tu ? - Dar Diana, eu sunt îndrăgostit, nu știai că dragostea vieții mele este astronomia. - Asta știm, dar ne gândeam și noi că vei iubi o fată cândva. - Nu prea cred, poate peste un secol sau două. - Ești culmea, o să regreți mai târziu nepăsarea ta. - Ei, o să vin la cabinetul tău dacă dau în depresie, dar hai să mergem undeva, doar nu ne-am întâlnit ca să pierdem timpul pe aici. - Mai stați puțin că trebuie să vină și o colegă de-a mea. - Aha ! Deci nu suntem singurii care întârziem. - Așa se pare, fii fericit, Karibe. - Să fiu fericit ?! E momentul meu de glorie absolută ! - Uite-o că vine, Irina ! Suntem aici. “ … atunci am văzut-o pentru prima oară, niciodată nu mai văzusem o fată atât de frumoasă, pentru prima oară nu mă mai gândeam la studiile mele, a fost dragoste la prima vedere, începusem să tremur din toate încheieturile. Aș vrea acum să mă întorc în timp să nu apuc să o mai cunosc, poate că în felul acesta nu s-ar mai fi întâmplat nimic din tot acest dezastru, dar timpul nu se întoarce, nici pentru o secundă, așa că tot ce mi-a mai rămas este să-mi număr ultimile secunde. Și totuși aceste ultimile clipe îmi sunt deajuns pentru a-mi aminti ce s-a întâmplat în continuare … ” - Salutare ! - Bună, Irina ! - Tu ești … - Alex ! - Încântată. - Toată plăcerea este de partea mea. - Hopa !!! Se pare că unui roboțel a început să-i bată inima. - Noi mergem să luăm ceva de mâncare, rămâneți voi aici să vă cunoașteți mai bine. - Nu e nevoie să vă grăbiți. - Așa fac ăștia de obicei ? - E … sunt mai nebuni de felul lor. - Ești pe aici de mult timp ? - Nu, sunt în anul I. - Și eu, vreau să mă fac medic cardiolog. - Interesant, și amicu’ meu tot cardiolog vrea să devină. - Te referi la Karibe ? - Nimeni altul, Jack Spintecătorul în persoană. - Tu trebuie să fii cel cu capul în nori de la astronomie despre care mi-a povestit. - Ca să vezi, mi se face reclamă. - Mi-a spus că ai o inimă de gheață. - O aveam, dar de când te-am văzut cred că s-a dereglat. - Ce ai pățit ? Hai că mă pricep cât de cât. - Păi … a început să bată. - Ãăă … nu prea știu cum ar trebui să te vindec în cazul ăsta, poate doar cu multă dragoste … “ … niciodată nu o să uit felul în care mi-a zâmbit în acel moment, privirea ei era angelică, acea privire și acei ochi care îmi bântuie acum fiecare secundă de liniște, dar pe cât de straniu pare nu mă deranjează pentru că e tot ce mi-a mai rămas … ” - Enorm de multă dragoste. - Alex, crezi în dragoste la prima vedere ? - Acum da, dar tu ? - … “ … nu mi-a răspuns, a făcut mai mult de atât, nu o să uit niciodată acel sărut, a fost primul, trăiam mai intens ca niciodată, toate aveau un sens și credeam că fusesem binecuvântat … ” - Hei, îndrăgostiților, v-am adus ceva de mâncare. - Ãăă … ce ? … cum ? … mâncare … - Alex, încearcă să vorbești în propoziții, hai luați și mâncați, și dragostea tot prin stomac trece. - Haideți la clubul de peste drum, muzica de acolo o să vă placă la nebunie. “ … într-adevăr, muzica era făcută pentru noi, nu dansasem niciodată până atunci, dar pașii îmi erau purtați de avântul inimii, ca și când mă născusem pentru a dansa, era începutul celor mai frumoși ani ai vieții mele … ” CAPITOLUL 3 . CEI MAI FRUMOȘI ANI - Ce mai face domnul “ eu nu o să mă îndrăgostesc niciodată ” ? - Gura, să nu te aud, ce, e interzis să te îndrăgostești ? - În nici un caz, doar că nu am mai văzut pe nimeni până acum care să se îndrăgostească la prima vedere. - Până acum mă băteai la cap că studiez prea mult și că nu îmi trăiesc viața, acum ce nu îți mai convine ? - Ãăă … totul e ok, doar să ai grijă să nu pui prea mult suflet în ceea ce faci, vei suferi foarte mult dacă … - Asta nu se va întâmpla, eu și Irina ne iubim foarte mult și … - Bine, bine, amorezule, apropo, unde vă întâlniți azi ? - Ãăă … am uitat ! Ce mă fac ? Dacă vine la întâlnire și eu nu o să apar ? se va supăra pe mine. Zi-mi repede unde stă ! - La căminul facultății … - Am plecat ! - Dar … ești în pijamale … e poate își dă el seama până ajunge acolo. - Am uitat să-l întreb la ce etaj stă … o să o stig la geam, dar la care ? O să țip cât mă tin plămânii, sigur o să mă audă … Irina !!! Irina !!! - Care țipi acolo ? Alex tu ești ? - Da eu, am uitat la cât trebuia să ne întâlnim. - Cred că la … apropo știai că ești în pijamale ? - Ãăă … da, cred că da. - Hai sus, am o cană mare de cafea cu numele tău pe ea, și la privirea pe care o ai cred că o să-ți prindă bine. “ … începusem să-mi trăiesc viața din plin, nu mai era nimic calculat, totul era spontan, lunile treceau ca zilele, nici nu mi-am dat seama când trecuse aproape un an … ” - Karibe, mâine e Crăciunul, cum ai de gând să-l petreci ? - Anca m-a chemat la ea și probabil voi rămâne la ea până la Crăciunul următor. - Te referi la Anca, fosta noastră colegă de liceu ? - Nimeni alta ! - Pentru prima oară în viață te văd și eu pe tine mulțumindu-te cu o singură fată, a prins oare dragostea rădăcini în inima ta ? - Posibil, posibil … dar tu ce ai de gând să faci ? - Nu știu, probabil calcule, calcule și iar calcule, Irina a plecat acasă să fie de Crăciun cu părinții ei. - Nașpa, dacă vrei vino cu mine la Anca. - Lasă, nu vreau să stau pe capul vostru. “ … mă apucasem iar de studiile mele nesfârșite, dar pentru prima oară știința nu mă mai interesa așa de mult, a fost momentul când mi-am dat seama cât de importantă era Irina pentru mine. Când credeam că nimic pe lume nu mă poate face să mă simt mai bine în acea noapte de Crăciun am auzit câteva bătăi în ușă … ” - Vin imediat, stai să găsesc o cheie … mai ușor, nu-mi dărâma ușa, deschid imediat … ce tot bați atât … - Bună iubitule ! - Dar parcă … - Am plecat, am venit, doar nu credeai că te voi lăsa singur în această noapte. “ … soarta ținuse cu mine și de data asta, acum eram sigur că suntem bincuvântați, singuri, lângă bradul de Crăciun, stăteam îmbrățișați, fără să scoatem nici un sunet, liniștea era întreruptă doar de bătăile inimilor noastre, nu ne spuneam nimic unul altuia, cine ar fi avut nevoie de cuvinte, căldura sufletelor noastre spunea totul. În acea seară am realizat că nu putem trăi unul fără altul așa că a doua zi ne-am mutat definitiv împreună … ” CAPITOLUL 4 . DOAR UN VIS URÂT ? “ … eram de 3 ani împreună, viața era cât se poate de frumoasă …” - Neața, somorosule ! - Neața, frumoaso ! - Cum ai dormit ? - Mai întrebi ? Alături de tine aș dormi bine și la Polul Nord, te-aș avea pe tine pentru a mă încălzi. - Ce zici, ne ridicăm și noi azi din pat ? - Chiar e nevoie ? - Da, m-am gândit să facem o mică plimbare, afară e o vreme minunată. - Bine … dar cred că mai întâi ar trebui să … te îmbraci … - Acum mă duc … - Uite ce vreme frumoasă, hai Alex fi mai cu viață, parcă te-ai trezit acum vreo două ore. - Parcă, eu aș fi preferat să mai dorm încă vreo două. - Hai până pe pod, adierea vântului o să te mai trezească. - Bine hai că ajung imediat … - Alex, se mișcă podul ! - Þine-te bine ! - Prinde-mă de mână ! - Nu pot ! - Trebuie ! - Nu pot să mă mai țin ! - Nuuuu ! Irina !!! … - Ce ai pățit, iubitule ? Am fost plecată doar 5 minute. - Ãăă … nimic, a fost doar un vis. “ … nu eram genul de om care să dea prea multă importanță viselor, dar acesta m-a cam pus pe gânduri, urma ore să se întâmple ceva? Era oare visul o avertizare ? M-am dus să vorvesc cu Alin, în liceu, făcuse niște cercetări în legătură cu visele, m-am gândit că mă poate ajuta … ” - Interesant vis ai avut, dar nu prea știu ce să zic, îmi mai trebuie câteva amănunte, mai gândește-te, poate îți mai amintești ceva. - Să știi că mai era ceva, Irina căzuse, podul se dărâmase, dar eu pluteam în aer, aș fi vrut să mor și eu, dar pur și simplu nu puteam. - Ciudat, și totuși este doar un vis, n-ai de ce să îți faci griji, nu te mai gândi la el și vei uita totul. “ … Alin încerca să mă liniștească însă în privirea lui se vedea că ceva nu era în regulă, oricum am decis să-i urmez sfaturile … ” CAPITOLUL 5 . ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI “ … trecuseră 6 luni de la acel vis, iar totul revenise la normal, ba chiar mai mult de atât … ” - Ce faci, Karibe ? - Ce să fac, citesc și eu ziarele, ia auzi aici: “ criminalii periculoși nu vor mai primi condamnarea la moarte, ci « condamnarea la viață », își vor ispăși pedeapsa întro stare de hibernare ”. - Și asta e pedeapsă, cine ar vrea să moară ? - Ei și tu acum, la câte descoperiri se fac zilnic trebuie să se găsească și un mod în care să le folosească. - Oricum nu contează asta acum, n-am venit la tine să-mi citești ziarele. - Chiar, despre ce era vorba, părea ceva urgent. - Ce zici de inelul ăsta ? - E superb, dar nu trebuia să te deranjezi să mil cumperi, știu deja că mă iubești. - Panaramă de om ce ești, e pentru Irina, m-am hotărât să o cer în căsătorie. - Pe bune ? - Pe bune. - Când ? - Azi, i-am zis să vină de urgență în locul unde ne-am cunoscut, abia aștept să văd ce față va face când va vedea inelul. “ … am plecat în grabă de la Karibe, nu aș fi vrut să o las pe Irina să aștepte … dar deodată am auzit o bubuitură puternică urmată de un țipăt asurzitor, țipăt care mă bântuie și acum, în clipa morții mele, am fugit repede să văd ce se întâmplă. Cineva încercase să jefuiască o fată și a împușcat-o când aceasta s-a opus. Am fugit repede să o ajut și în acest timp visul ce l-am avut a început să mi se repete într-un ritm alert în minte, începusem să tremur în timp ce mă apropiam, ochii vedeau dar nu vroiam să cred că e adevărat, începusem să mă rog să mă înșel, să nu fie adevărat ceea ce văd, când am ajus am căzut în genunchi și am început să plâng, pentru prima oară în viața mea, îngerul meu zăcea într-o baltă de sânge. Þipam în disperare la cei ce treceau pe acolo să mă ajute, dar parcă erau surzi, toți se uitau la mine și își vedeau de drum. Într-un sfârșit a apărut o salvare … dar era prea târziu … soarta mă înjunghiase pe la spate, într-un moment pierdusem totul … ” CAPITOLUL 6 . ULTIMUL DRUM “ … era o zi ploioasă de vară, iar eu îmi duceam îngerul pe ultimul drum, o duceam în locul de unde nu mai există cale de întoarcere. Încă îmi mai doream ca totul să fie doar un vis urât din care să mă trezesc brusc, dar soarta nu se poate întoarce și ca și când nu ar fi fost de ajuns mi-a mai rezervat o surpriză. Stăteam lângă mormântul Irinei când destinul a mai jucat o carte cu viața mea … ” - Bună ziua, vă numiți Călin Alexandru ? - Da … eu sunt. - Sunteți arestat pentru crimă. - Ce crimă, n-am ucis pe nimeni. - Ar fi bine să-ți găsești un avocat bun. - Dar eu … nu eu … n-am făcut nimic ! “ … se pare că cei care mi-au luat totul vroiau să fie siguri că o să fiu redus la tăcere permanent, Ștefan a făcut tot posibilul pentru a-mi dovedi nevinovăția dar fără nici un folos, așa că fără prea multe formalități am fost aruncat într-o celulă, uitat de lume, izolat de prieteni, răzbunare, motivul pentru care trăisem până atunci nu își mai avea rostul știind că nu voi mai scăpa niciodată de acolo … moartea devenise ultima scăpare și singurul mod de a fi iar împreună cu Irina … mi-am mușcat venele până le-am rupt, și acum zac într-o baltă de sânge … ” CAPITOLUL 7 . MOARTE, DULCE MOARTE “ … acum în ceasul din urmă, așteptându-mi ultima suflare, ultima bătaie de inimă, simt cum moartea îmi dă aripi, mă uit încă o dată la viața mea, fără să regret nimic, mă ridicam spre cer pentru a fi iar îmbreună cu Irina. Am văzut-o așteptându-mă la porțile eternității, am strâns-o în brațe, credeam că totul a revenit la normal, dar deodată ceva a început să mă îndepărteze de ea … ” - Haideți, mai repede, duceti-l în sala de operații, grăbiți-vă, a pierdut mult sânge. - Îl pierdem … - Nici să nu te gândești, nu scapă așa ușor de pedeapsa sa, orice ar fi nu trebuie să moară. “ … trăiesc între extazul morții și agonia vieții, mă bucur de orice secundă de inconștiență sperând că îmi va aduce moartea, dar de fiecare dată viața mă trage înapoi cu o ferocitate animalică … ” - Unde sunt ? Lăsați-mă să mor ! Vreau să mor ! cineva să-mi oprească agonia ! - Călin Alexandru … - Cine ești ? Te rog, pune-mi capăt suferinței ! - Curtea de justiție te condamnă la viață … - Nu, vă rog, nu ! - Vei fi mutat în închisoarea subterană unde îți vei ispăși pedeapsa. - Nu-mi puteți face asta ! Sunt nevinovat ! “ … mi-au luat totul, până și dreptul de a muri, tot ce mi-a rămas acum sunt visele, coșmaruri care se repetă la nesfârșit, e singura mea legătură care o mai am cu realitatea, aș vrea să pot să mă trezesc, dar nu pot, tot ce pot să fac e să sper că într-o zi totul se va termina și voi fi iar alături de îngerul meu … ” CAPITOLUL 8 . UN NOU ÎNCEPUT - Trezirea ! - Hai, luați-l repede, nu se știe cât mai rezistă clădirea asta. - Cine sunteți ? Unde sunt ? Când sunt ? De ce e așa frig afară ? - Nu contează asta acum, o să afli totul la momentul potrivit, hai dezmeticește-te, trebuie să lupți, dacă vrei să trăiești. “ … m-am trezit brusc la realitate și nimic nu mai era cum a fost până atunci, parcă infernul din sufletul meu devenise lumea în care trăiam … ” - Ce s-a întâmplat cu lumea ? De unde atâta dezastru ? Unde sunt oamenii ? - Nu știm, toți am fost “ condamnați la viață ”, când ne-am trezit am văzut ceea ce vezi și tu acum. “ … m-am trezit într-o lume plină de criminali, preferam să dorm în continuare, dar am găsit un motiv pentru a-mi continua lupta cu viața, printre atâția nelegiuiți era posibil să-l găsesc și pe cel care mi-a luat-o pe Irina, oricum mai întâi trebuie să mă integrez printre ei … ” - Hei, cei cu tine ? Te-ai trezit de 10 minute și deja ai început să meditezi ? apropo eu sunt Alexia, tu ești … - Alex. - E numele tău adevărat sau cel de criminal ? - Cum ?! Eu n-am ucis niciodată pe nimeni. - Păi atunci de ce erai acolo ? - E o poveste lungă … - Hai, spune-mi-o și mie ! Îmi plac poveștile lungi. - Poate altă dată. - Nu prea ești vorbăreț. - Ar trebui să fiu ? - Și ești cam morocănos, bucură-te de viață, nu e prea bună, dar pentru noi e o a doua șansă. - Aș fi preferat să fiu mort. - Dacă vrei te ajut eu, n-ai fi primul. - Poate altă dată, acum am un motiv de a trăi. - Cum vrei tu, dar să știi că oferta rămâne valabilă. - Mersi de ofertă, o să țin minte. “ … ceva în ochii ei mă făcea să cred că nu e ceea ce vroia să pară, cred că și-a pus o mască de dură pentru a supraviețui în această lume. Dacă mă înșel sau nu doar timpul va spune, cât pentru momentul de față, am decis să stau pe lângă ea pentru a vedea cum stau lucrurile … ” - Haide, mai avem un pic până la Adăpost. - Apropo, câți mai sunt acolo ? - Aproape 100 de oameni. - Asta e tot ce a mai rămas din populația Pământului. - Din păcate, nu. - Din păcate ? - Mai există un Adăpost, iar cei de acolo ne fac pe noi să arătăm ca niște îngerași. - Și ei cam câți sunt ? 100 – 200 ? - Cam 1000. - Cum ? Dar cum de sunt așa de mulți, iar voi așa de puțini ? - Inițial am fost aproape 2000, în 2 ani ne-au decimat până am mai rămas 100. “ … în acel moment mi-am dat seama că sunt în tabăra pierzătoare, nu știam ce să fac, să mă bucur că voi avea șansa să mor destul de curând sau să-mi fac griji că criminalul pe care-l caut e în tabăra dușmanilor și nu voi mai putea niciodată să mă răzbun pentru ce a făcut … ” - Alex ! Alex ! nu mai sta atât pe gânduri, hai că am ajuns la Adăpost. Obișnuiește-te cu el, va fi casa ta până vei muri. - Sper să nu fie prea mult până atunci. - Da, da, cum zici tu, hai să-ți fac cunoștiință cu prietenii mei. - Pe Cristian îl știi deja, el este Daniel și să nu-l uităm pe Paul. - Salutare, băieți ! Apropo, cine este liderul vostru, presupun că aveți unul. - Îl vezi pe tipul de la masă care se sfătuiește cu cei doi bătrâni ? - El e ? - Da, își spune Orion, dar nimeni nu știe care este adevăratul său nume. “ … după cum arăta, se comporta și vorbea avea toate calitățile unui lider din naștere, dar în spatele ochilor săi părea să se ascundă însuși Iadul, poate chiar mai mult, m-am apropiat de el să-l văd mai de aproape, nu aș fi vrut totuși să intru în vorbă cu el, dar … ” - Ooo … mă bucur să văd că mai există supraviețuitori, cum te numești ? - Ãăăn … Alex. - Bine, Alex, hai să te duc la o cameră, unde să-ți mai revii. “ … se comporta altfel decât aș fi crezut, era un om deschis, un motiv în plus pentru ca oamenii să aibă încredere în el și să-l urmeze, cu toate astea, la fel ca și ceilalți de aici, avea o « mască » care îi acundea adevărata față. M-am învârtiti un pic prin micuța mea cameră până când, deodată, am avut un șoc văzându-mă în oglindă, aproape că nu m-am mai recunoscut, nu mai eram puștiul de 21 de ani, acum eram un bărbat de vreo 30 de ani, atunci am început să realizez cât de mult timp trecuse … ” - Hai Alex, nu te mai admira atât în oglindă, vino să îi cunoști mai bine pe ceilalți. - Vin acum, Alexia … - Cristian este medicul nostru, așa că dacă ai vreo problemă de sănătate știi la cine să apelezi, Daniel se chinuie să reinventeze câte ceva din tehnologia de altă dată, acum lucrează la un radio … - Ar fi mai ușor, dacă cineva ar găsi prin toate ruinele de afară niște materiale de calitate … sau chiar schițele pentru așa ceva. - Paul cu ce se ocupă ? - El e bucătarul și se ocupă și cu creșterea plantelor, fără el am muri de foame. “ … nu știu exact de ce, dar parcă încerca să se ferească de mine, ca și când încerca să-mi ascundă ceva. Începusem să bănuiesc că el era cel pe care îl căutam … ” - Dacă ai nevoie de ajutor în munca ta, te pot ajuta. “ … vroiam să intru în lumea sa, să aflu cine e, să aflu dacă el este EL … ” - Da … așa o să fac … - Nu-l băga prea mult în seamă, e cam retras de felul său. - Observ, observ, oare de ce ? - Nici noi nu prea știm, nu prea vorbește cu nimeni, oricum, hai să-ți arăt ce mai este pe aici, sala de acolo este cantina, lângă avem o mică sală de spectacol, trebuie să ne amuzăm și noi din când în când … - Dar cei doi de acolo ce păzesc ? - Cel mai important lucru pe care îl avem, hai să-l vezi și tu. “ … era un ceas imens, m-am uitată să văd în ce dată suntem și nu-mi venea să cred … ” - Este corectă data arătată de acest ceas ? - Foarte corectă, când l-am găsit încă mergea, nu s-a oprit niciodată cel puțin până acum, dacă nu-i găsim niște baterii care să i se potrivească vom pierde noțiunea timpului, dar de ce vrei să știi dacă chiar suntem în 2013 ? - Pentru că asta înseamnă că am 32 de ani, am “ dormit ” timp de 11 ani. - Îmi pare rău să aud asta dar acum totul poate să se schimbe în bine, apropo, eu și Daniel vom merge să căutăm o baterie pentru ceas, vrei să vii cu noi ? - Da … bineînțeles, dar parcă ziceai ceva de o sală de mese … - A, da, cred că mori de foame … - Doar crezi ? - Ok, hai să mănânci ceva, dar să nu te aștepți la nimic special, avem doar strictul necesar. “ … întradevăr, mâncarea era groaznică, dar Alexia m-a asigurat că mă voi obișnui cu ea, sper că are dreptate, mâncarea asta îmi întoarcea deja stomacul pe dos, și totuși, la cât îmi era de foame eram în stare să mănânc orice … ” CAPITOLUL 9 . CÃUTÃTORII DE COMORI “ … după ce am mâncat « delicatesele » preparate de Paul am plecat cu Alexia și Daniel în căutarea unor lucruri pe care să le putem folosi … ” - Alexia, du-te cu Alex în partea de vest a orașului, o parcare auto era cândva acolo, poate veți găsi acolo o baterie de mașină pentru ceas … și aveți grijă să nu o luați prea mult spre nord. “ … nici nu era nevoie să-mi spună ce era la nord, aveam de gând să ascult cu mare strictețe sfaturile lui, dar Alexia era mult prea inprevizibilă, alături de ea se putea întâmpla orice … ” - Mergem de vreo oră fără oprire, tu nu obosești ? - Ãăă … ce ai zis ? Probabil … despre ce era vorba ? - Iar meditezi, o să-ți bubuie capul într-o zi. - Posibil … - Uite parcare de care vorbea Daniel … sau ceea ce a mai rămas din ea, nu prea cred că o să mai găsim ceva acolo dar hai totuși să mergem. “ … totul era o ruină, nu-mi putea închipui ce ar fi putut cauza atât de multă distrudere, în acel moment am început să mă gândesc la prietenii mei, sper să nu fi suferit prea mult, și acum mă veghează dintr-o lume mai bună … ” - Alex, vino aici, cred că am găsit ceea ce căutăm. - Vin acum … - Pare să fie bună. - Bine, hai să o luăm și să plecăm de aici. - Unde te grăbești atâta ? Unde ți-e spiritul aventurii ? - L-am lăsat acasă. - Hai să mai cercetăm zona, poate mai găsim și altceva folositor. “ … nu-mi prea plăcea să mă îndepărtez prea mult de siguranța Adăpostului dar cu Alexia nu prea aveam de ales … ” - Alexia, vino până aici, cred că am găsit ceva … - Ce e ? - O busolă, se pare … - Merge ? - Sper să fie stricată. - De ce ? - Pentru că ne-am dus foarte mult spre nord. - Ok, hai să plecăm cât mai repede de aici ! - Prea târziu, uite-i ! “ … mi-era greu să cred că sunt oameni, semănau mai mult cu niște animale. Am început să fugim, dar șansele noastre de scăpare erau minime, totuși se pare că soarta a început să fie iar de parea mea, am căzut printr-o gaură din pământ direct în ceea ce părea să fie fosta rețea de metrouri a orașului … ” - Cred că ne-au pierdut urma. - O să murim cu toții într-o zi din cauza neascultării tale. - Hai, calmează-te, îți stătea mai bine când meditai tot timpul. - Să mă calmez ?! Nici nu știum unde suntem, cum ajungem acum la Adăpost. - Ãăă … ai o busolă, pe care știi să o folosești, Adăpostul nostru e în sud, hai că ajungem noi acolo într-un fel sau altul. “ … optimismul și nepăsarea ei erau mult prea ciudate, chiar și pentru mine, oricum, a avut dreptate, rețeau de metrou ne-a dus la câteva sute de metri de Adăpost … ” - Am sosit, am găsit o baterie, în plus Alex a găsit o busolă și a dat peste vechea rețea de metrouri. - Haideți, frațiolr, nu mai fiți așa de posomorâți, am găsit tot ce ne trebuia. “ … am descoperit imediat și motivul tristeții lor: ceasul se oprise, acum eram pierduți în timp, nici nu știam măcar dacă e zi sau noapte, nori groși de fum acopereau cerul, nimeni nu mai văzuse nici măcar o rază de lumină de când s-au trezit. În timp ce mă uitam în depărtare, gândindu-mă la tot ce a fost și încercând să-mi imaginez ceea ce avea să vină, am văzut ceea ce inițial am crezut că era zăpadă, căzând din cer … ” - Alexia, ninge ! - Nu ninge, cel puțin nu cu zăpadă. - Ce vrei să spui ? - Uită-te pe pe zos oriunde în jurul tău. - Cenușă … vrei să spui că ninge cu cenușă ? - Dacă nu crezi verifică. “ … întradevăr, din cer ningea cu fulgi de cenușă, am început să mă întreb dacă nu cumva ceea ce a disrtus Pământul era responsabil și pentru acest fenomen meteorologic atât de ciudat … ” CAPITOLUL 10 . PREA MULTÃ LINIȘTE “ … trecuse destul timp de când eram aici, atmosfera era destul de liniștită, cu toate acestea, azi a fost altfel, toți s-au rugat câteva ore într-o capelă împrovizată … eu unul, mi-am pierdut orice credință, așa că am stat și i-am privit, după expresiile fețelor lor mi-am dat seama că urma să se întâmple ceva important. Orion s-a ridicat din mulțime și a dat semnalul, atunci toată lumea a început să se înarmeze cu orice aveau la îndemână … mi-am dat seama că avea să urmeze ceva urât de tot … ” - Ia și tu un cuțit, nu o să te aperi de ei cu meditația. - Dar eu n-am ucis pe nimeni până acum. - Există prima oară pentru orice. “ … erau cu sutele, credeam că vom muri cu toții, dar nu noi eram ținta atacului, veniseră după mâncarea noastră … ” - Haideți oameni, nu-i lăsați, luptați ! - Vino după mine, Alex. - Unde ? - În sera lui Paul. - Păi nu acolo se duc și ei ? - Exact. “ … știam că-i nebună, dar asta era prea de tot, vroia să ne aruncăm în gura lupilor. Când am ajuns acolo sera era deja plină cu sălbatici … ” - Mișcă-te mai repede, ne vor lua toată mâncare ! - N-au decât, oricum nu-mi place. - Alex, uită-te în spate ! “ … m-am întors și am văzut unul din ei năpustindu-se asupra mea, l-am lovit cu cuțitul pentru a mă apăra, n-aș fi vrut să-l ucid, mă săturasem să văd atâta moarte și distrugere, dar se pare că moartea mă urma, oriunde aș fi fost … ” - Bravo, Alex ! Ai reușit ! - Dar eu, eu nu am vrut să … “ … deodată am simțit o lovitură puternică, am dus mâna la piept și am simțit cu din el îmi curgea sânge, încercam să rămân conștiient, dar durerea era prea mare … ” - Chemați-l pe Cristian, a fost împușcat ! “ … pentru a doua oară am simțit cum sufletul mi se ridică spre Cer, nu îmi era frică știam că Irina mă așteaptă acolo sus, am văzut-o așteptându-mă cu brațele deschise, vroiam să ajung cât mai repede la ea, dar ceva mă trăgea înapoi, de data asta nu mai era viața, era ceva și mai oribil, m-am uitat în jos și am văzut sufletul celui pe care îl ucisesem trăgându-mă înspre focul Iadului, încercam să mă eliberez, dar credința mea era era prea slabă, pentru prima oară de când a început totul îmi doream să trăiesc, făceam eforturi disperate pentru a mă înălța, dar totul era în zadar, dar deodată am simțit o mână care m-a tras în sus … ” - Irina ! - Nu, dar ești aproape. - Bine ai revenit printe cei vii, Alex. - Și-mi spuneați că nu sunt doctor bun. - Ce am pățit ? - Ai fost împușcat. - Cum, de unde au pistoale ? - Aș vrea să știu și eu asta, de când a început totul mă chinui să fac un pistol, iar ale lor par a fi noi. - Ei, acum nu mai contează, odihnește-te, ai nevoie de multă odihnă. - Cum se simte Cristian ? - Mult mai bine Orion. - Foarte bine, mă duc să-i anunț și pe ceilalți, vestea supraviețuirii lui o să le ridice moralul. - De ce ? Ce e așa de spectaculus că am trăit. - Ești printre puținii care a ucis unul de-al lor și a supraviețuit … CAPITOLUL 11 . ROOM SERVICE - Trezește-te, somnorosule, micul dejun este gata. - Iar chestia aia oribilă ? - Nu, l-am rugat pe Paul să-ți facă ceva mai special, apropo, când ți-ai revenit, ai spus numele unei fete, Irina, îmi spui și mie despre cine e vorba ? “ … nu prea avea chef să vorbesc despre asta, dar știam cât de insistentă este Alexia, așa că nu am prea avut de ales. I-am povestit timp de câteva ore toată viața mea și toate întâmplările care m-au schimbat atât de mult, mă înțelegea mai mult decât m-aș fi așteptat, se pare că am avut dreptate, nu era atât de dură pe cât vroia să pară … ” - Acum, că ți-am zis totul, ești fericită ? - Da, dar ar mai fi ceva … - Ce mai e ? - Când dormi spui niște chestii destul de interesante, care nu prea au legătură cu ceea ce mi-ai povestit până acum. - Chiar vrei să afli ? - Poate te pot ajuta, când eram mică am studiat câte ceva despre vise. - Bine, de când a murit Irina am în fiecare seară același vis, stăm pe malurile opuse ale unui râu, între noi este un pod, dar ori de câte ori incerc să-l trec podul se dărâmă. - Interesant, dar dacă e așa, de ce nu vine ea la tine ? Poate atunci podul nu se va mai dărâma. - Mai este cineva acolo, și nu o lasă să vină la mine. - Din câte știu podurile sunt puncte de legătură, în cazul tău podul face legătura dintre viață și moarte, tu nu poți ajunge la ea pentru că ești încă viu, iar ea ar trebui să învie să ajungă la tine, și e cam greu de crezut că așa ceva se va întâmpla. Eu cred că toți avem o misiune pe Pământ, dacă e așa, probabil că atunci când o vei termina vei putea să treci podul. - Și care ar putea fi această misiune ? - Cine știe, doar timpul va putea să spună asta, oricum, cred că e o misune destul de importantă, altfel nu pot să înțeleg cum de ai fost atât de aproape de moarte, de două ori, și totuși te-ai întors printre cei vii. - Probabil că ai dreptate. “ … simplitatea și inocența gândirii ei erau greu de explicat, din punctul ăsta de vedere semăna foarte mult cu Irina, nu trecea nici măcar o clipă fără să mă gândesc la ea, știam că va veni și ziua când o voi revedea, dar până atunci singurul loc în care o puteam întâlni erau coșmarurile mele … ” - Alex ! Alex !!! - Ãăă … da ce e ? - Nu mai medita atât, știu că îți este dor de ea dar dacă nu o să îți ocupi mintea și cu altceva o să înnebunești. - Și ce propui să fac ? - Crezi că te poți ridica din pat ? - De ce ? Stau foarte confortabil aici. - Hai un pic, o să-ți prindă bine niște mișcare. “ … m-am ridicat cu greu din pat, dar nimic nu mă putea pregăti pentru ce mă aștepta în afara camerei mele … ” - Surpriză !!! “ … toți se uitau la mine ca la un erou, nu-mi plăcea chestia asta, mai ales pentru că ucisesem un om pentru a primi aceste laude, dar Paul îmi dădea mâncare mai bună, așa că până la urmă nu mi-a fost chiar atât de greu să mă acomodez cu statutul de așa zis erou, în plus, acum puteam să intru în lumea sa, acum aveam șansa de a verifica dacă bănuielile mele erau adevărate … ” CAPITOLUL 12 . O ZI ÎN SERA LUI PAUL “ … datorită noului meu statut, acum puteam să mă implic mai mult în vița mici comunități din care făceam parte, așa că m-am gândit să-i dau o mână de ajutor lui Paul … ” - De când ești aici Paul ? - De când a început totul, am fost printre cei care au pus bazele acestei comunități. - Îmi place sistemul de iluminare care l-ai realizt pentru pentru plantele tale, cine te-a învățat să-l faci ? - Tatăl meu, era fermier, întotdeauna a vrut să ajung și eu un mare agricultor, să-i calc pe urmele sale, dar munca pămânutului nu era chiar ceea ce plănuisem să fac pentru tot restul vieții mele. - Dacă nu îți place să muncești pământul, de ce lucrezi singur aici ? Ar trebui să-ți iei niște ajutoare, cred că ți-ar prinde bine, eu unul aș înnebuni dacă aș sta tuată ziua să muncesc singur aici, mai ales când cei mai mulți nu apreciază cât de importantă este munca ta. - E felul meu de a-mi spăși păcatele. - Ce ai putut face atât de grav ? - Din cauza mea s-a întâmplat totul, eu sunt responsabil pentru felul in care arată Pământul acum. - Cum e posibil așa ceva ? - După cum ți-am zis tata vroia să calc pe urmele sale, dar eu aveam ambiții mult mai mari, așa că m-am angajat la o firmă specializată în crearea de sisteme de securitate pentru computere și internet. - Nu înțeleg ce legătură are asta cu ce s-a întâmplat. - Vei înțelege dacă mă lași să termin ce am de spus … în câțiva ani ajunsesem să am o funcție importantă de conducere, avea tot ce mi-aș fi puput dori, dar nu era de ajuns, vroiam să fac și altceva, vroiam să fac ceva prin care să fiu cu adevărat celebru, așa că am creat perculos și mai inteligent virus creat vreodată. - Eu tot nu înțeleg. - În 2005 astronomii au descoperit un asteroid care în 3 ani avea să lovească Pământul. Folosindu-se tehnologia de ultimă oră s-a construit un sistem de sateliți care să intercepteze și să distrugă asteroidul. Atunci am crezut că va fi șansa mea de a deveni celebru, le-am introdus virusul creat în baza lor de date, după care le-am oferit antivirusul … din păcate virusul creat de mine era mult mai puternic de cât am crezut, așa că am devenit celebru, dar nu în felul în care mi-aș fi dorit, am fost cel care a semnat condamnarea la moarte a tuturor celor de pe Pământ. M-am predat poliției pentru a primi o condamnare la moarte, dar în loc de moarte ei mi-au dat viața, viață pe care nu o meritam, cu toate astea acum sunt bucuros că am fost lăsat să trăiesc, cel puțin în felul acesta voi avea mustrări de conștiință până când mă voi alătura și eu celor pe care i-am ucis. - Acum totul are sens, norii care acoperă cerul, cenușa care cade din cer, și să nu uit de frigul de afară, toate sunt din cauza asteroidului. - Exact, și totul este doar vina mea. - Aș vrea să spun ceva, dar nimic nu-și are rostul, nu știam, eu … - Nu e nevoie să spui nimic, de fapt ți-aș fi recunoscător dacă nu ai mai spune nimănui ce ți-am spus azi. - … “ … m-am întors șocat în camera mea, căutasem pe cel care a ucis-o pe Irina și l-am găsit pe cel care i-a ucis pe toți, aș fi vrut să spun totul cuiva, dar în tăcerea mea i-am promis lui Paul că nu voi spune nimănui nimic … ” CAPITOLUL 13 . O RAZÃ DE LUMINÃ “ … trecuse atât de mult timp de când nu mai văzusem o stea, sau măcar lumina Soarelui, aș fi vrut să fiu într-un fel de folos noii mele “ familii ” dar singurul lucru la care eram cu adevărat bun era astronomia, iar într-o lume acoperită tot timpul de nori talentele mele erau egale cu zero … ” - Alex ! Alex ! Vino repede afară ! - Ce mai e Alexia ? E chiar așa de mult dacă cer 10 minute de liniște ? - Hai, morocănosule, nu mai comenta atât și ieși afară. “ … nu-mi venea să cred, norii se retrăgeau, iar în urma lor lăsau un cer de o mai frumos și mai clar decât văzusem vreodată, pentru prima oară de când eram aici vedeam stelele, erau superbe … ” - Vino cu mine, Alexia. - Unde ? - Vino și nu mai comenta … hai ajută-mă cu astea. - Ce vrei să faci cu ele, par din domeniul astronomiei, la ce ți-ar putea folosi. - În caz că nu știi, sunt astronom. - Bine, și la ce ne folosește asta ? - Zi-i lui dan să pregătească câteva baterii și sa fie gata să fixeze ceasul. - Vrei să spui că poți calcula data în care suntem ? - Cu puțin noroc, îți pot spune și secunda. “ … toată lumea avea speranța în suflet, n-aș fi putut crede că timpul era atât de important pentru acești oameni … ” - Fraților, la mulți ani ! - Cu ce ocazie Alex ? - În 5 minute intrăm în 2014. “ … toată lumea era fericită, pe de o parte era Anul Nou, dar mai mult de atât, nu mai erau pierduți în timp … ” - Ești un erou, Alex. - Dacă zici tu, Alexia. - Și eroii trebuie răsplătiți. - Îi spui lui Paul să-mi facă mâncarea mea preferată ? - Ceva de genul ăsta. “ … s-a apropiat ușor de mine, m-a strâns în brațe și m-a sărutat, nu știu de ce dar pentru moment nu m-am putut împotrivi … ” - Nu, nu e corect ce se întâmplă, o iubesc pe Irina. - Dar și eu te iubesc. - Nu, nu pot, Irina mă așteaptă, nu pot iubi pe altcineva. “ … am plecat îngândurat spre camera mea, era ceam mai ciudată experiență pe care o trăisem. Toată noaprea m-am gândit la ce s-a întâmplat, de ce nu m-am putut împotrivi, cât avea să mai dureze acest calvar ? … ” - Alex ! Vino la mine Alex ! - Ce ? Cum ? Unde sunt ? Irina ?! - Vino la mine, mi-e dor de tine iubitule. - Nu pot, podul se va dărâma. - Vino ! “ … cu pași nesiguri am început să înaintez pe podul care ne-a despărțit atât timp, de data asta nu s-a mai prăbușit, am ajuns pe malul celălalt și am strâns-o în brațe, mi-era atât de dor de ea … ” - Ce s-a întâmplat ? Sunt mort ? - Ce mai contează acum iubitule, suntem împreună. - Alex ! - Ce se întâmplă ? - Alex trezește-te ! - Ce s-a întâmplat ? Unde sunt ? Unde e Irina ? - Poftim … - O, Doamne, a fost doar un vis … CAPITOLUL 14 . CADOURI DE CRÃCIUN - Iartă-mă, nu am știut ce se întâmplă cu tine, tremurai din cap până în picioare când am venit aici. - Nu e nici o problemă. - Sper că nu mai ești supărat pe mine pentru ce s-a întâmplat, dar în caz că mai ești, ți-am adus ceva, știu că e cam târziu pentru cadouri de Crăciun, dar e mai bine mai târziu decât niciodată … - Ce e ? - Desfă pachetul și ai să vezi … - O lunetă ! Dar e aproape nouă, unde ai găsit-o ? - Printre mormanele de ruine, m-am gândit că îmi va fi folositoare, așa că am păstrat-o. - Nu știu cum să-ți mulțumesc, eu nu am pregătit nimic. - După cum am zis, niciodată nu e prea târziu, hai să mai mergem prin împrejurimi, poate vom găsi ceva folositor și pentru ceilalți, și poate îmi găsești și mie un cadou, dar să știi, sunt foarte pretențioasă, fără un colier cu pitre prețioase nu scapi de mine. - Vedem noi ce o să găsim. “ … când am ieșit din cameră am văzut că toată lumea sărbătorea, toți își ofereau cadouri, și nici eu nu vroiam să fac excepție așa că ieșirea în căutarea unor « comori » neprețuite mi s-a părut o idee destul de bună, sper doar să o pot ține pe Alexia la o distanță … ” - Hai, Alex, mișcă-te mai repede. - Vin acum, apropo, cam ce căutăm ? - Orice ar putea fi făcut cadou, plus colierul, să nu crezi că am uitat. “ … plimbându-mă cu Alexia printre mormanele de fiare vechi și ruinile clădirilor mă făcea să-mi aduc aminte de vremea când făceam cumpărăturile de Crăciun alături de Irina, diferența era că acum totul era gratis. Ne-am plimbat câteva ore și am adunat câteva vechituri, care altădată le-aș fi aruncat la gunoi, însă acum erau niște splendide cadouri de Crăciun … ” - Alex ! De la ce vine TNT ? - De ce mă întrebi ? - Am dat de o ușă care duce undeva în subteran și asta scrie pe ea. - Vorbești serios ? … Alexia ! Alexia ce ai pățit ? “ … s-a întors spre mine, se ținea cu mâinile de piept, iar printre degete curgeau șiroaie de sânge, a vrut să mai zică ceva, dar durerea era prea mare, nu am putut face nimic, decât să o văd cu se prăbușește într-o baltă de sânge. Am luat-o repde în brațe și am fugit cu ea spre Adăpost, nu vroiam să mă uit înapoi, știam deja că sălbaticii erau pe urmele mele, se zicea că iubirea îți dă aripi, însă în acele momente frica mi-a dat chiar mai mault de atât, am fugit cât m-au ținut picioarele, când nu am mai putut fugi m-am întors și am privit în urma mea, se opriseră, scăpasem, dar nu am apucat să mă bucur prea mult pentru că am simțit deodată o lovitură puternică în spate, m-am adăpostit printre ruinele unei clădiri, mi-am pus mâna pe spate, eram plin de sânge, mi-am dat seama că am fost împușcat, dar asta nu conta acum, eu eram obișnuit cu durerea, însă Alexia avea nevoie de tot ajutorul pe care i-l puteam da … ” - Am scăpat Alexia, o să te duc la Adăpost și Cristian o să aibă grijă să te faci bine. - E prea târziu pentru mine, trebuie să merg să dau socoteală pentru păcatele mele. - Ce tot vorbești acolo ? Sufletul tău e pur precum cel al unui înger. - Îmi pare rău, Alex. - Pentru ce ? Nu mi-ai greșit în nici un fel. - Alex … eu am fost cea care ți-a ucis îngerul … iartă-mă ! “ … au fost ultimile sale cuvinte, eram șocat, îmi dorisem atât de mult să aflu cine e ucigașul, iar acum aș fi vrut să nu fi aflat niciodată adevărul, nu puteam să o urăsc pentru ce a făcut, pur și simplu nu puteam, dar știam ce puteam să fac, puteam să-i răzbun moartea și să-i dau liniștea veșnică … ” CAPITOLUL 15 . FOCURI DE ARTIFICII - Ce s-a întâmplat Alex, am auzit focuri de armă ? Stai puțin … unde este Alexia ? - Îmi pare rău, Orion, nu mai … “ … am văzut cum ochii i s-au umplut cu lacrimi, pentru prima oară și-a arătat sentimentele, pentru prima oară era și el un om ca toți ceilalți, dar asta nu a durat prea mult timp … ” - Cred că mi-a intrat ceva în ochi. - Nu e nevoie să-ți ascunzi sentimentele, chiar dacă trebuie să dai dovadă de multă tărie pentru acești oameni nu trebuie să uiți că și tu ești, la fel ca și ei, o ființă umană, în plus, cred că am găsit o metodă de a scăpa de ei. - Vorbești serios ? - Înainte de a fi atacați, Alexia a găsit un depozit subteran de expozibil. - Dar ar fi sinucidere curată să încercăm să intrăm în baza lor. - Cine a zis că vom intra în baza lor, putem folosi rețeau de metrouri pentru a ajunge chiar sub baza lor. - Bine, eu îi adun pe toți și ne pregătim de plecare. “ … durerea devenise insuportabilă, dar trebuia să rezist, deodată am văzut-o pe Irina în fața mea, mă aștepta cu brațele deschise, nu stiam dacă sunt mort, visez sau pur și simplu durerea mă făcea să delirez … ” - Alex ! - Cine-i ? - Sunt eu Paul, vino odată, toată lumea te așteaptă … ce ai pățit ? - N-am nimic. - Vrei să te ajut să te ridici ? - Pot și singur. “ … m-am ridicat cu greu de jos, totuși acele momente de inconștiență mi-au adus liniștea în suflet, acum știam că totul se va termina foarte curând … ” - Ce e cu tine ? Arăți … altfel, parcă ai fi văzut o fantomă. - Totul e bine, Orion, mă simt excelent. - Ești sigur ? - Mai sigur ca niciodată, haideți să mergem. “ … am mers aproape o oră până la acel depozit, pe fețele tuturor se putea vedea speranța, era ultima lor șansă, dacă nu reușeam să punem capăt acestui război acum, acest război avea să ne termine pe noi … ” - Uite, acolo e … dar nu cred că avem prea multe șanse să deschidem ușa asta, la cât e de blindată cred că ne-ar trebui mai înâi câteva tone de explozibil ca să o deschidem. - Alex, am fost cel mai renumit hoț de pe Pământ, o simplă ușă blindată nu cred că îmi va face prea mari probleme. “ … și chiar nu se lăuda degeaba, în câteva secunde ușa era deschisă, iar dincolo de ea erau sute de lăzi pline cu explozibil … ” - Crăciun fericit tuturor ! Alex, crezi că ne poți duce până sub baza sălbaticilor ? - Luați câte o ladă de explozibil și urmați-mă ! “ … cu puțin noroc am ajuns exact sub baza sălbaticilor, iar Daniel reușise să facă un mecanism de detonare pentru uriașa cantitate de explozibil. Totul era pregătit, și așteptam cu toții spectaculosul « foc de artificii », pentru un moment, mi s-a făcut milă de ei, mă săturasem de priveliștea morții, dar totuși, dacă nu mureau ei ar fi murit ceilalți … deodată s-a auzit o exploxie puternică, pentru câteva secunde întregul cer a fost luminat … totul se sfârșise, la fel a fost și pentru mine, m-am prăbușit la pământ dându-mi ultima suflare … ” - Repede, să-l ajutăm ! - Lasă-l Cristian ! - Dar Orion … - Locul său e acolo sus, e timpul să se întoarcă acolo unde îi este locul. “ … mă îndrept acum spre nemurire, totul se sfârșise, mă eliberasem de povara corpului meu, eram liber, liber să mă întorc în brațele Irinei, am văzut-o așteptându-mă la porțile eternității, nimeni și nimic nu ne mai putea opri să fim iar împreună … ” - Irina ! - Alex ! - O, cât de mult mi-a fost dor de tine ! Cât de mult timp a trecut fără să-ți văd ochii și zâmbetul, fără să-ți simt atingerea delicată … - Tot ce a fost mai greu a trecut, acum suntem iar împreună, și avem o eternitate la dispoziție pentru a recupera timpul pierdut, nimeni și nimic nu ne mai poate despărții acum … CARTEA A III-A A DOUA APOCALIPSÃ “ … nu-mi venea să cred, eram iarăși împreună, ne pregăteam să intrăm în Împărăția Cerurilor, cu gândul că am avut o viață împlinită, deși am avut de îndurat o sumedenie de greutăți, eram fericiți că totul s-a terminat … ” - Cine sunteți voi ? - Suntem … - Irina și Alex … hm, și ce ați vrea să faceți ? Să intrați în Paradis cumva ? “ … după felul în care ne vorbea și se uita la noi mi-am dat seama că ceva nu era în regulă … ” - Voi nu puteți intra, locul vostru nu este aici ! Dispăreți din calea mea ! “ … totul a luat o întorsătură foarte ciudată, eu nu avusesem chiar o viață model, dar Irina era nevinovată, cu ce a greșit ea de trebuie să treacă prin așa ceva … ” - Mi-e frică Alex ! Ce se întâmplă ? - Nu știu dar am impresia că vom primi niște răspunsuri destul de curând. “ … sufletele noastre erau într-o cădere liberă, dar către ce ? Nu înțelegeam de ce ni se întâmplă așa ceva, pur și simplu nu era corect, credeam că vom ajunge în Iad, dar din păcate totul era mult mai complicat de atât … ” CAPITOLUL 1 . ÎNTRE RAI ȘI IAD - Ne-am oprit ? - Așa se pare. - Dar unde suntem ? - Nu știu, dar aș vrea să aflu cine e șeful aici. - De ce ? - Poate ne poate spune ce se întâmplă, m-am săturat de acest calvar care nu mai are de gând să se oprească. - M-a pomenit cineva ? - De unde ai mai apărut și tu ? - Urmați-mă … - Dar unde suntem ? - Toate răspunsurile la timpul lor. “ … cel care a venit părea să fie un … nu prea știu exact cu ce semăna, părea să fie o combinație între un înger și un diavol, între sacru și profan, între bine și rău, cu toate astea imaginația îmi dădea câteva indicii despre cine ar fi putut fi … ” - Tu ești îngerul morții ? - Da. - Și ce ai de gând să ne faci ? - După cum v-am spus, toate răspunsurile la timpul lor. “ … ca de nicăieri a apărut un castel, și la acesta se vedea acel contrast din înfățișarea îngerului … ” - Castelul tău ? - Da. - Îmi place cum l-ai amenajat, ți se potrivește ahitectura. - Chiar nu poți să taci 5 secunde … “ … nu-mi plăcea nimic din ce era aici, încercam să-mi păstrez simțul umorului dar din păcate nu prea reușeam, și se pare că partea cea mai rea avea să înceapă abia acum … ” - Bine ați venit în regatul meu, sper să vă placă atmosfera de aici, dacă nu vă place va trebui să vă obișnuiți, mai ales tu Irina, cred că vei sta destul de mult timp aici. - De ce, ce a făcut ea ? - Ea ? Nimic, important este ce ai făcut tu, întradevăr, sufletul Irinei este de o puritate demnă de invidiat, dar sufletul tău este infect, plin de păcate, totuși sunt păcate care pot fi răscumpărate. - Înțeleg asta, dar de ce trebuie să sufere și Irina pentru asta ? - Legătura dintre sufletele voaste este atât de puternică încât nici eu nu vă pot separa pentru eternitate, deci, Alex, fericirea voastră depinde de reușita în testele pe care le vei primi. - Teste ? - Da, teste, jumătate din viața ta ți-ai dorit să mori așa că te condamn să trăiești din nou, pentru că doar ispășinduți păcatele în viață, te vei putea bucura de fericire în moarte. - Și dacă nu voi reuși, dacă voi da greș în aceste teste ? - Atunci Irina va avea aceeași soartă ca a ta, suferința și eșcul tău pământesc vor fi și ale ei. - De ce ? Nu e corect ! - Alex, tu ar trebui să știi mai bine ca oricine că viața nu este corectă, în plus, eu doar execut ordinele pe care le primesc. - Mă voi întoarce Irina, nu voi avea liniște până nu vom fi iar împreună. - Te voi aștepta și voi veghea asupra ta, voi fi îngerul tău păzitor. - Urmează-mă Alex, e timpul să te întorci pe Pământ. - Nu-mi va fi prea greu să mă acomodez, nu am fost plecat prea mult timp. - Nu fi atât de sigur, s-ar putea să ai o mare surpriză. “ … deodată călătoria către Pământ, loc blestemat al suferinței mele care mă ține încă o dată departe de îngerul meu, a început … ” CAPITOLUL 2 . O VIAÞÃ LUATÃ ȘI ALTA SALVATÃ - Bine ai revenit pe Pământ Alex. - Dar cum e posibil, cum de este totul reconstruit ? - Nu chiar totul, acum toți locuitorii Pământului locuiesc în acest mega-oraș. - Și totuși, când au avut timp să-l construiască ? Am fost plecat pentru foarte puțin timp. - Cred că 500 de ani le-a ajuns pentru a o lua de la capăt, și poate chiar mai mult. - Dar cum ? 500 de ani ? - Alex, pentru suflete timpul trece altfel, 1000 de ani pot dura o secundă și o secundă poate dura 1000 de ani, după ce îti vei fi terminat misiunea vei avea tot timpul să te obișnuiești. - Cum spui tu, mie mi se pare prea ciudat ca să fie adevărat. - Oricum nu trecerea timpului este problema ta acum, nu știu dacă te va ajuta cu ceva dar pot să-ți dau un motiv să fii mândru de tine. - Și care ar fi acest motiv ? - Acești oameni își spun alexandrini. - Adică … - Exact Alex, în memoria ta. - Și orașul se numește Alex ? - Deja vrei prea multe. - Păi atunci ce nume au dat orașului ? - Orionis, în cinstea lui … - Orion. - Eu trebuie să mă întorc acum. - Stai, încă nu mi-ai spus pentru ce sunt aici. - Mergi la adresa asta … “ … mi-a dar o foaie pe care scria: Strada Viselor 5/47 … ” - Și ce sa fac acolo ? - Când vei ajunge acolo vei înțelege, dacă nu, cheamă-mă. - Cum să te chem ? - Mă strigi pe nume, cum aftfel. - Numele tău fiind ? - Nemesis. “ … am plecat înspre acel loc cu gândul că trebuia să salvez viața cuiva, sau ceva de genu ăsta. Până acolo am avut tot timpul să admir frumusețea metropolei, nici în filmele S.F. din vremurile trecute nu și-ar fi putut închipui cineva asemenea minunății. Fără să-mi dau seama am ajuns în fața acelei clădiri, am intrat și am urcat câteva etaje până am ajuns la adresa scrisă pe foaie, am bătut la ușă, dar fără nici un răspuns … ” - Acum ce fac ? … Nemesis ! - Nu țipa, sunt aici. - Nu răspunde nimeni. - De ce nu intri pur și simplu, lasă-ți și tu politețea acasă măcar o dată. “ … am apăsat pe clanța ușii, era deschisă, am rămas șocat să văd ca apartamentul era aproape identic cu fosta mea casă în care locuiam cu Irina, era o liniște perfectă, am crezut, pentru un moment, că nu e vorba de nici o misiune și că acesta va fi locul unde voi sta cât voi fi pe Pământ, dar deodată, plânsul unui copil a rupt tăcerea, m-am bucurat, credeam că sunt aici pentru ai salva viața sau pentru a avea grijă de el … ” - Acum înțeleg de ce sunt aici. - Mă bucur, asta îți va face mult mai ușoară sarcina pe care trebuie să o îndeplinești. - Nu e mare lucru, chiar și eu pot avea grijă de un copil. - Se pare că ai înțeles greșit Alex, nu ești aici pentru a avea grijă de el, ești aici pentru a-l ucide. - Se pare că până la urmă ai și simțul umorului, cam sumbru cei drept, dar mai bine așa decât deloc, acum spune-mi de ce sunt de fapt aici. - Nu a fost nici o glumă, acesta este motivul prezenței tale aici. - Dar de ce vrei să-l ucid ? - Eu ?! Pe mine nu mă interesează dacă trăiește sau moare, ordinile care ți le dau le-am primit și eu la rândul meu de la Creator, eu sunt aici doar din postura de observator. - Nu pot face așa ceva, poți să-mi faci ce vrei, eu așa ceva nu voi face. - Cum vrei tu, dar să nu uiți că odată cu tine va suferi și Irina. - … - Mă gândeam eu, deschide sertarul dulapului de lângă tine, vei găsi un cuțit în el, lovește direct în inimă, în felul acesta nu va suferi prea mult. “ … am luat cuțitul și am dat prima lovitură, apoi a doua, a treia … nu mă mai puteam opri, după câteva secunde hainele mele erau roșii de sângele acelui copil … ” - Ce vrei să mai fac acum ! - Nimic, dar vroiam să te întreb dacă știi că pe aici o crimă îți aduce direct condamnarea la moarte, fără nici un fel de proces sau alt fel de complicații și proceduri dintr-astea plictisitoare. - Cum ? - În câteva minute poliția va ajunge aici și te va duce direct la Marele Palat al Justiției, unde vei fi executat. - Trebuie să ies de aici, cât mai repede. - Ar fi bine să te grăbești. “ … am fugit repede spre ușă, dar aceasta nu se mai deschidea, eram blocat înăuntru fără cale de scăpare … ” - Ce fac acum Nemesis ? … Nemesis ! … unde ești ? … Nemesis !!! “ … nu a durat mult până au început să se audă sirenele mașinilor de poliție, am încercat să sar pe geam dar erau blocate și nici de spart nu se puteau sparge. Deodată polițiștii au intrat pe ușă … ” - Stai jos ! Nu mișca ! “ … am încercat să fug dar am primit o lovitură care m-a lăsat inconștient, ce s-a întâmplat în continuare nu știu dar după un timp m-am trezit într-o celulă de închisoare … ” - Unde sunt ? - Acolo unde ajung toți criminalii, în închisoare. - Nemesis ! Nenorocitule, din cauza ta sunt aici ! - Nu țipa prea tare, s-ar putea să creadă că ești și nebun, cine știe ce pedeapsă ai putea primi în cazul ăsta. - Cum ? - În cazul în care nu ți-ai dat seama, ești singurul care mă vede și mă aude. - Nebun, criminal, ce mai contează, oricum voi muri în câteva ore. - Nu neapărat … - Adică ? - În această închisoare există un anumit prizonier care trebuie salvat, dacă vei reuși să îl eliberezi e posibil să scapi împreună cu el. - Stai să înțeleg, mă pui să ucid un copil, un suflet pur, și acum vrei să scap de la moarte un criminal ? - Þi-am mai spus Alex, nu eu vreau să faci asta … - Da, da, știu, marele Creator. - Și dacă … - Da, știu, dacă nu fac asta Irina va suferi odată cu mine … mi se face scârbă, atât de tine cât și de marele tău Creator. - Ascultă aici vierme nenorocit ! Mai vorbește o dată în felul acesta despre Creator și îți voi distruge până și esența. - Gata, calmeazăte, nu mai zic așa ceva, dar tu în locul meu ce ai face ? Nu ți se par lipsite de logică aceste ordine ? - Știu, dar Creatorul știe ce e bine așa că fă ce ți-am spus și nu te mai gândi la corectitudinea acestor fapte. “ … nu-mi venea să cred ce-mi spunea, tot ceea ce credeam, tot ceea ce știam despre bine și rău se destrăma în fața ochilor mei, și totuși cât timp soarta Irinei era în joc nu aveam de ales … ” - Bine, spune-mi ce vrei să fac. - În două ore vei fi dus în fața plutonului de execuție, în același timp cu cel pe care trebuie să-l salvezi, încearcă să faci o diversiune și de restul se va ocupa el, crede-mă, este un om foarte capabil, mai ales când este vorba de viața sa. - Sper să ai dreptate, dacă nu s-a dus de râpă orice plan ar avea … marele tău Creator. - Þi-am spus că dacă vei mai lua în batjocură numele său te voi ucide ! - Hai, ucide-mă, ce mai stai, hai, ucide-mă odată ! - … - Eram sigur că nu poți, oricât de multă putere ai trebuie să faci ceea ce ți se ordonă, așa că dacă vrei să fie totul ok, mai lasă atitudinea asta de dur, în regulă ? - O să încerc … nu pot să înțeleg de ce ești atât de important pentru Creator. - Arăt bine, sunt inteligent … - Da, și o faci deja prea mult pe deșteptul, să te văd cât de inteligent și de arătos vei fi în fața plutonului de execuție. - Foarte, doar tu trebuie să ai grijă să nu pățesc nimic. - Din păcate aici te-ai înșelat, trebuie să fac tot ce îmi stă în putință pentru ca tu să-ți duci la bun sfârșit ordinele primite, însă fără să intervin direct, așa că dacă nu te vei descurca … ghinionul tău. - Ãăă … vreau la mama. - Nu vei fi prea departe de ea, pregătește-te, vor veni după tine în orice clipă. “ … deodată le-am auzit pașii gardienilor, mi-era frică, dar totuși speranța moare ultima, în plus, cât de greu era să le distrag un pic atenția … ” - Ieși din celulă vierme, te-ai bucurat de ultimile clipe de viață. - Moartea e o pedeapsă mult prea ușoară pentru bestii ca tine. - Și cine ești tu să decizi asta ? - Taci, vierme ! “ … se pare că avea să fie destul de greu să le distrag atenția, erau ca niște roboți programați să urască, chiar nu știam ce le-ar fi putut distrage atenția, i-am înjurat în toate felurile posibile și imposibile, am încercat să-i lovesc, să-i scuip, dar totul era inutil … ” - Alex, uite-l pe omul nostru. - E uriaș. - Taci, vierme ! - Fă ceva. - Ce să fac ? Am încercat orice. - Am zis să-ți ți-i gura, ai un pic de demnitate în tine înainte să mori, ai noroc că marele Alexandru, salvatorul nostru, nu este aici să-ți vadă lașitatea. - Alexandru este un criminal ! Ma-ți auzit ? Un criminal !!! “ … în acel moment s-a făcut liniște deplină, și pentru un moment toată lumea și-a îndreptat atenția asupra mea, era acel moment de care aveam nevoie, celălalt condamnat a acționat exact cum a spus Nemesis și în câteva secunde s-a eliberat și a luat un gardian ostatic … ” - Dacă mișca careva îi zbor creierii ! Tu de acolo eliberează-l ! - Ce să fac ? - Nu-mi pune răbdarea la încercare … - Imediat. - Vino cu mine nebunule ! “ … se pare că nu era prima oară când făcea așa ceva, am ieșit repede afară unde ne aștepta o mașină … ” - Hai, intră în mașină. - Cu ostaticul ce vei face ? - Momentan avem nevoie de el, o să-i dăm drumul mai târziu. - Se pare că ai mai făcut așa ceva. - Nu, dar m-am antrenat pentru orice eventualitate, până acum suntem singurii care au scăpat. - Ca să vezi, vom intra în istorie. - Ai simțul umorului, îmi place asta la un om. - Acum unde mergem ? - O să-ți spun imediat, Tony, încetinește. “ … l-a lovit pe ostatic peste cap cu arma după care l-a aruncat din mașină … ” - De ce l-ai ucis ? - Nu l-am ucis, doar l-am “ adormit ” pentru o vreme, eu nu ucid decât dacă sunt cu adevărat nevoit să fac asta. - Înțeleg, apropo, pentru ce ai fost condamnat ? - Sunt liderul unei organizații care luptă împotriva societății din ziua de azi, împotriva felului în care se îndepărtează de credință și uită de Dumnezeu. - Acum nu te mai înțeleg. - Nu vezi, toți sunt atât de materialiști, atât de răzbunători, sunt ca niște roboți, au uitat ce înseamnă bunătatea și iubirea. - Cum poate să dispară iubirea ? Așa ceva este imposibil. - Cred că nu ești din lumea asta, de ce nu te uiți în jur o secundă și ai să vezi ce vreau să spun. - Sincer să fiu nu prea sunt din lumea asta, așa că fă un efort și pune-mă la curent cu ceea ce se întâmplă. - Știi câți oameni sunt pe Terra ? - … - 500 de milioane, în 500 de ani, din 23 de femei și 29 de bărbați, fă un simplu calcul și vei vedea că așa ceva este imposibil. - Atuci cum e posibil așa ceva ? - Inginerie genetică, copii făcuți pe bandă rulantă, după părerea lor, copiii perfecți, lipsiți de sentimente … inumani. - Te înțeleg, dar nu cred că vei rezolva nimic prin violență. - Cine a vorbit de violență ? Eu sunt pacifist. - Da, dar și ei vor tot pacea. - Da, dar cu ce sacrificii ? Îndepărtarea orcărui sentiment, transformarea oamenilor în roboți, nu așa se face pace, omul trebuie ajutat să găsească pacea din el. - Acum înțeleg perfect, sau cel puțin așa cred, dar nu credeam că dorința de a aduce pacea în sufletele oamenilor ar putea fi folosită pentru a condamna pe cineva la moarte. - Apropo de condamnare, care era motivul prezenței tale acolo ? - Nu vreau să vorbesc despre asta. - Ok, te înțeleg, important este că ești de partea noastră. - Mă bucur că cineva mă înțelege, de obicei nimeni nu își permite luxul să mă înțeleagă, dar ordine se pricepe oricine să-mi dea. “ … mai ales un înger excentric și paranoic … ” - Interesant. - Să nu-mi spui că ai și tu câteva ordine pentru mine. - Nu, dar sunt câteva reguli pe care trebuie să le respecți. - Am de ales ? - Cu noi poți alege întotdeauna, dacă nu vrei să ni te alături poți alege alt drum oricând, dar ai face bine să te gândești repede. - De ce ? - Ne apropiem de Sanctuar și dacă nu ești de-al nostru n-aș vrea să știi unde este. - Rămân cu voi, momentan e cea mai bună alegere. “ … am mai mers câțiva kilomeri prin oraș cu mașina până am ajuns la periferia sa, acolo am intrat într-un vechi depozit, mi-era greu să cred că acolo ar fi putut trăi cineva, dar am descoperit o societate înfloritoare … ” - Am ajuns, acesta este Sanctuarul, sper să-ți placă, cândva era o fabrică de arme însă acum l-am făcut lăcaș al vieții, în plus, armata nu ne-ar căuta niciodată aici. - Am văzut și mai rău … CAPITOLUL 3 . LUMEA SE SCHIMBÃ OAMENII NU “ … noua mea familie era pe gustul meu, erau oameni simpli, ca în zilele bune … ” - Mă bucur că îți place noua ta familie. - Nemesis, să nu mai apari niciodată așa de brusc, s-ar putea să fac un infarct. - Ai făcut cunoștiință cu ei ? - Încă nu. - Ar trebui să-i cunoști mai repede, va trebui să-l ucizi pe unul din ei. - Cum ?! - Hei nebunule, vino aici. - Ce s-a întâmplat ? - Aș vrea să faci cunoștiință cu cei de aici, și am vrea să-ți știm și noi numele, dacă ai unul ? - Cum să n-am, de ce n-aș avea ? - În ultima vreme nou-născuții primesc un anumit număr. - Ciudat. - Știu, dar nu asta contează acum, te-am chemat aici să faci cunoștiință cu cei de aici, eu sunt Adam, ea este Maria, soția mea, pe Tony, șoferul nostru numărul 1, îl știi deja, iar el este Dylan, expertul nostru în arme și muniții, de ajutorul căruia sperăm că nu o să avem nevoie prea des, iar tu ești … - Alex. - E numele tău adevărat ? - Da, de ce întrebi ? - Din câte știu acest nume este interzis. - De ce ? - A fost interzis în onoarea Salvatorului. - Ei mă credeți sau nu, ăsta este numele meu. - În regulă, azi nu prea avem multe de făcut pe aici așa că familiarizează-te cu Sanctuarul și împrejurimile sale. “ … așa am și făcut, am plecat în « misiune de cercetare » pentru a vedea care este potențialul noii mele case … ” - Acum că ai făcut cunoștiință cu ei, cred că ți-ai dat seama pe cine trebuie să ucizi. - Să te i-a dracu’, chiar vrei să fac infarct. - Care din ei, îi cunosc pe toți. - Îți stătea mai bine când erai serios, umorul tău îmi dă fiori. - Așa și trebuie, nu vreau să uiți cine este șeful. - Cum spui tu … șefule. - Deci, ți-ai dat seama pe cine trebuie să lichidezi ? - Dylan ? Armele lui ucid oamenii și pare un tip destul de ciudat. - Te-ai înșelat iar Alex, chiar nu poți să vezi mai departe de aparențe ? - Bine, spune-mi atunci care e victima. - Pari destul de nerăbdător, așa că nu te voi mai ține în suspans, următoarea ta victimă este Maria. - De ce ? De ce trebuie să-i ucid pe cei nevinovați. - Asta nu e problema ta, tu îndeplinește-ți ordinele, și lasă moralitatea lor pe seama Creatorului. - … - Cu timpul vei înțelege. - Cum spui tu. - Oricum … - Nu prea am de ales, știu deja, mi-ai mai spus de aproape 1000 de ori, nu trebuie să te repeți la fiecare 5 minute. “ … eram mai mult decât plictisit de atitudinea lui, dar după cum zicea, nu prea avea de ales, cred că era primul pe care aș fi vrut să-l ucid, dar nu cred că ar fi fost posibil așa ceva … ” - Mergi în Sanctuar, se pare că se pregătește o misiune, alătură-te și tu, și vei avea ocazia să-ți îndeplinești misiunea principală. - Imediat … șefule. - Bine oameni, misinea e simplă, în sectorul 5 se face o campanie în masă de exterminare a celor născuți liberi, misiunea noastră este să salvăm cât mai mulți dintre ei și să-i aducem la Sanctuar, trebuie să le arătăm acestor nenorociți că spiritul liber nu moare niciodată. - Armele vor fi folosite doar în cazuri extreme, noi nu suntem niște criminali, totuși o să avem nevoie de un lunetist. - Misiune sa este să îndepărteze orice amenințare din jurul oamenilor noștri. - Se oferă cineva voluntar ? - Hai prostule, ce mai stai ? Oferă-te voluntar. - O să fiu eu lunetistul. - Va fi o plăcere să lucrăm cu tine Alex, vei fi îngerul nostru păzitor. - Bine, du-te la Dylan, îți va da el armamentul și muniția, plecăm peste o oră. “ … « de ce trebuie să mi se întâmple toate astea mia ? » mi-am pus de multe ori întrebarea asta, dar cu cât mă gândeam mai mult la un răspuns logic, cu atât îmi era mai clar că acesta nu există, cel puțin nu acum, așa că m-am hotărât să ascult ordinele cu mai multă supunere, poate în felul acesta totul se va termina cât mai curând și voi afla răspunsurile la întrebările mele … ” - Bine ai venit Alex ! Pentru misiunea asta cred că o carabină îți va fi deajuns, sper că știi cum se folosește. - Mă descurc, apropo, ce calibru au gloanțele ? - Destul de mare să treacă prin toate blindajele armatei. - În regulă. “ … nu mi-au plăcut niciodată armele iar acum nu era nici o excepție, mă consolam totuși că pe lângă misiunea pe care o am, voi avea șansa să-mi folosesc aram și într-un scop nobil … ” - Ne-am adunat toți ? Ok, planul este următorul: eu și Maria vom merge să ne aducem oameni acasă, sunt aproximativ 10, iar Tony va fi șoferul. - Din motive lesne de înțeles ei stau ascunși, așa că va trebui să luăm mai întâi legătura cu ei. - Aceasta e partea cea mai ușoară a misiunii, partea mai delicată, va fi atunci când îi vom scoate din ascunzătore pentru ai aduce aici, întreg sectorul este împânzit de militari, orice activitate suspectă le va atrage atenția. - Aici vei interveni tu Alex, cât timp eu și Adam îi escortăm către camionetă tu trebuie să ai grijă să ți armata departe de noi, oamenii noștri sunt undeva în zona centrală a sectorului așa că va trebui să-ți găsești un loc pe o clădire cât mai înaltă de unde să ne oferi protecție deplină în orice moment al misiunii. - Aproape uitasem, astea sunt cheile mașinii tale, după ce îți vei termina misiunea, vei lăsa arma acolo și te vei întoarce la Sanctuar. - Am înțeles. - Vom menține legătura prin emițătoare. “ … m-am suit în mașină și am plecat către noua destinație, nu știam dacă atunci când se va ivi ocazia voi putea apăsa trăgaciul, aș fi vrut să fiu un criminal cu sânge rece, dar pur și simplu nu puteam, dar îl aveam alături pe Nemesis care să-mi mia predea încă o lecție destre corectitudinea și moralitatea ordinelor primite … ” - Ai ținta în vizor ? - Aproape. - Cu cine vorbești Alex ? - Cu nimeni Maria, câteodată am prostul obicei de a vorbi singur. - Trage acum, o ai în vizor ! - Nu … nu pot. - Ce se întâmplă Alex ? - Nimic. - Trage odată ! - Nu ! - Trage ! - Alex ce se întâmplă ? “ … nu puteam să apăs acel trăgaci, povara sufletului ei era prea mare, dar mai era încă ceva … ” - Aemul atsa e ătudreip, arbmu iițrom iî ămusnoc elimitlu ezar ed ănimul et-ărutăla rai ăuon, ițuda etnima enic itșe, ăsal rai aeretup ăs et ădnirpuc, if lunu la-ed urtson, if rai Satan. “ … simțeam că innebunesc, nu știam ce mi se întâmplă, am închis ochii și am apăsat trăgaciul … ” - Idiotule, în cine ai tras ? - Mersi Alex, se pare că ai fost un adevărat înger păzitor azi, soldatul ăla mai avea un pic și îmi făcea felul. - Evacuarea s-a terminat, ne întoarcem acasă, bine lucrat Alex. - Da, cum spuneți voi, o să întrerup legătura pentru un timp. - Bine, lasă arma acolo și ne întâlnim la Sanctuar. - În regulă … Nemesis, ești aici ? - Impertinentule, ar trebui să-ți i-au chiar acum sufletut ăsta mizerabil. - Nu știu ce s-a întâmplat, eram gata să trag când s-a întâmplat ceva … era un fel de voce. - Ce voce ? Ce ți-a spus ? - Nu știu, nimic din ceea ce spune nu avea sens. - Nu ești bun de nimic, ți-ai ratat misiunea și acum, pentru a-ți repara greșeala dai vina pe voci imaginare. - Și acum ce vrei să fac ? Ia-mi sufletul și termină toată prostia asta odată. - Cuvinte mari din partea unui om mic, totuși, deși ai dat greș s-ar putea ca tot răul să fie spre bine. - Adică ? - Maria mai are o carte de jucat, dacă noi o vom juca bine pe a noastră vom avea de câștigat. - În regulă, dar mai întâi spune-mi și mie de ce trebuia să o ucid. - Maria este un agent al armatei. - Înțeleg, și presupun că acum vrei să o demasc. - Din contră, câțiva oameni de aici o suspectează că are legături cu armata, va trebui să o ajuți să-și contacteze superiorii pentru a demasca Sanctuarul. - Ca de obicei misiunile mele sunt lipsite de logică, dar sincer să fiu, m-am săturat să mă mai chinui să le mai judec corectitudinea. - Mă bucur, peste două ore ea și Tony vor pleca într-o misiune de patrulare, mergi și tu cu ei. - Și ce trebuie să fac ? - Cum de încă nu ți-ai dat seama ? Îl ucizi pe Tony după care o duci pe Maria la sediul armatei. - Cum spui tu, oricum nu are rost să mă împotrivesc. “ … am plecat spre Sanctuar gândindu-mă la ce ar fi vrut să-mi spună acea voce, ceva din mine era aproape de adevăr, și totuși mai era ceva ce nu mă lăsa să aflu răspunsul, iar asta mă măcina din interior … ” - Bine ai venit Alex, te-ai descurcat de minune în misiune, ai toate felicitările mele. - N-ai pentru ce Adam … ce mai e de făcut acum pe aici ? - Mai nimic, Tony și Maria plecă în jumătate de oră într-o misiune de partulare, dacă vrei poți să mergi cu ei. - Cu cea mai mare plăcere. - Bine, dar mai întâi trebuie să mergi la Dylan să-ți iei un pistol, pentru orice eventualitate. - Cât de convenabil. - Poftim, ai spus ceva ? - Nu, mă gândeam și eu la una, la alta. “ … ne-am urcat în mașină și am plecat în misiunea de rutină, patrularea perimetrului Sanctuarului, tot timpul eram destul de aproape de Sanctuar și era destul de periculos să acționez, însă Tony a luat o curbă greșită și atunci m-am decis să acționez … ” - Îmi pare rău Tony, nu e nimic personal … - Stai nu … - De ce ai făcut asta ? - Cred că știi, și dacă nu mă înșel trebuie să iei legătura cu superiorii tăi. - Dar cum ? De unde știi ? - Am și eu sursele mele de încredere, acum spune-mi unde trebuie să te duc ? - Sediul armatei. “ … nu știam ce avea să se întâmple în continuare, puteam să fiu iar condamnat la moarte sau cine știe … ” - Lăsați-mă să trec. - Cine ești ? - Agent special Maria, trebuie să vorbesc cu comandantul suprem. - Cine e el ? - E cu mine. - Hm … bine, treceți. “ … am intrat în sediu, pe culoarul principal erau statui reprezentându-i pe cei care au ajutat la salvarea omenirii în urmă cu 500 de ani, ar fi trebuit să fiu mândru de mine, a mea era cea mai mare și cea mai importantă, dar mă făcuseră prea slab, nu am fost eu niciodată prea solid dar nici chiar așa, însă când am privit fața m-am simțit ca și când m-aș fi uitat într-o oglindă, am lăsat capul în jos și am încercat să îmi ascund fața de privirile soldaților, n-aș fi vrut să intre la bănuieli în legătură cu originea mea … ” - Bine ai reveint printre noi Maria, și cine e amicul tău ? - El e A … - Paul. - Dar … - Era doar un pseudonim pentru a le câștiga încrederea. - În fine, mulțumită lui sunt acum aici, în plus a reușit să le ucidă unul din lieri. - Felicitări fiule, dar avem unele informații contradictorii despre tine, acum două zile ai evadat din închisoare, alături de liderul lor, ieri ai ucis un soldat, pentru ca azi să le semnezi condamnarea la moarte, poți să ne explici și nouă despre ce e vorba. - Făcea parte din planul meu, nenorociții ăia mi-au ucis familia, vroiam să mă infiltrez în organizația lor pentru a-i putea distruge odată pentru totdeauna. - Păcat că nu sunt toți oamenii noștri ca tine, îți prevăd un viitor glorios în cadrul armatei. CAPITOLUL 4 . CUTIA PANDOREI “ … cred că mă voi integra destul de bine în armată, mai ales acum când conștiința nu mai este prioritatea mea număru 1 … ” - Te descurci destul de bine Ale … Paul, interesant nume ți-ai găsit, Paul, cel care a fost la un pas să distrugă întreaga omenire, nu ți se pare ironic că tu vei fi cel care vei termina ce a început el acum 500 de ani. - La ce te referi ? - Va trebui să avansezi cât mai mult în grad până când vei avea acces la proiectul Cutia Pandorei. - Cutia Pandorei ?! Nu sună prea bine. - Ai dreptate, este un dispozitiv apocaliptic, o bombă nucleară care poate distruge toată viața de pe Pământ. - Și ce trebuie să fac odată ce voi avea acces la acest dispozitiv ? - Asta nu contează acum, pentru moment ocupă-te de prima parte a planului, iar cel mai simplu mod de a avansa în grad este participând la misiunile de capturare și exterminare a insurgenților. “ … am făcut precum mi-a spus Nemesis și după lupte care au durat câteva săptămâni toți oamenii liberi au fost masacrați, iar liderii lor au fost capturați, totul mergea conform planului, însă tot nu aveam acces la Cutia Pandorei … ” - Am făcut tot ce mi-ai spus Nemesis, însă tot nu am acces la proiect. - Sincer să fiu nici eu nu știu ce trebuie să faci, probabil va trebui să aștepți până când în cele din urmă vei fi promovat și vei avea acces la obiectivul nostru. - Pentu tine timpul nu există, însă eu m-am săturat să tot aștept, până la apusul Soarelui voi avea acces la proiect. “ … până și Nemesis era puțin nedumerit, el care până atunci a fost tot timpul stăpân pe situație și atotștiutor … ” - Oniv al ion Satan, oniv ăs icudnoc eletamara ertsaon nî ailătăb ălanif, lupmit lec nid ămru es eiporpa. “ … ce e cu vocea asta și ce vrea de la mine, ceva la ea mă înnebunește și mă împinge până în pragul disperării … ” - Ce ai pățit Alex ? - Vocea, am auzit iar acea voce Nemesis. - Din păcate nu te pot ajuta cu problema asta, trebuie să te concentrzi la ceea ce vroiai să faci, apropo, care era planu tău ? - Uită-te și învață. “ … am plecat spre locul unde aveau să fie executați ultimii doi lideri ai oamenilor liberi, Dylan și Adam, când am ajus acolo își trăiau ultimele secunde în fața plutonului de execuție … ” - Pregătiți-vă armele ! … - Stați ! Vreau să fac eu asta. - Trădătorule ! “ … m-am uitat în ochii lor și, pe rând, fără nici măcar să clipesc, am apăsat trăgaciul … l-am văzut pe Nemesis cum privea înmărmurit, cred că pentru prima oară am reușit să fac ceva care să-l sperie … ” - Paul, urmează-mă ! - Imediat comandante. - Mi-ai arătat că poți fi de încredere fără să-ți cer asta, cred că a venit timpul să-ți arăt câtă încredere am în tine. - Dar unde mergem ? - Trei oameni mai știu despre existența acestui proiect, eu sunt unul din ei, acum tu vei fi al patrulea. - Despre ce proiect este vorba ? - Cutia Pandorei. “ … reușisem, misiunea era îndeplinită, acum urma să aflu partea a doua a planului … ” - Privește Paul, proiectul Cutia Pandorei, un dispozitiv care poate distruge viața de pe Pământ în câteva secunde. - Dar de ce a fost creată această armă ? - În cazul în care insurgenții ar fi preluat puterea aceasta era ultima noastră armă de apărare. - Nu înțeleg. - În cazul în care s-ar fi întâmplat imprevizibilul elita umanității ar fi plecat în spațiu și toată viața de pe Pământ ar fi fost distrusă după care am fi luat-o de la capăt. - Interesant … - Nu mai pierde timpul cu vorba și ucide-l odată ! “ … devenise o obișnuință, moarte la fiecare pas, speram totuși că viața lui va fi ultima pe care o voi lua … ” - Acum ce trebuie să fac ? - Distruge-i mecanismul de funcționare. “ … am descărcat două încărcătoare în mecanismul mașinăriei dar fără nici un rost … ” - Nu merge, ce să fac ? - Introdu codul de autodistrugere. - Și care ar fi acesta ? - Cautăl asupra comandantului, trebuie să-l aibă pe undeva. “ … am căutat prin toate actele ce le avea asupra sa dar nu am găsit nimic, în plus alarma fusese declanșată și mai aveam puțin timp la dispoziție până când armata va trece de sistemul de securitate și va ajunge la mine, însă atunci am văzut în palma sa tatuat: « Puterea supremă » …” - Ãsta trebuie să fie codul ! - Introdu-l odată ! … ATENÞIE !!! 10 SECUNDE PÂNÃ LA AUTODISTRUGERE !!! 9 ! … 8 ! … 7 ! … 6 ! … 5 ! … 4 ! … 3 ! … 2 ! … 1 ! CAPITOLUL 5 . BUN VENIT … ACASÃ ?! - Unde sunt ? Ce s-a întâmpat ? - Alex, nici nu știi cât de dor mi-a fost de tine. - Irina ?! Unde suntem ? - Încă suntem între Rai și Iad. - Nemesis, unde ești ? - Sunt aici. - Ce s-a întâmplat ? - Păi să vedem, ai distrus dispozitivul și odată cu el întreaga omenire. - Dar nu am vrut să se întâmple așa ceva, tu m-ai pus să fac asta. - Nu ți-am spus nimic de rău, ai făcut ceea ce trebuia. - Dar de ce ? - Vei alfa răspunsurile la toate întrebările tale chiar de la Creator. - Cum ? Vrei să spui că … - Da, ai trecut testele, acum puteți merge la El. - În sfârșit totul s-a terminat, ai auzit Irina, s-a terminat. - Acum nimeni nu ne mai poate ține departe unul de altul. - Sunteți gata de plecare ? - Da, suntem gata. - Bine, atunci închideți ochii și când îi veți deschide veți fi în casa Creatorului. “ … am făcut precum ne-a spus dar când am deschis ochii nu am văzut ceea ce speram, fugisem de moarte și suferință toată viața iar acum eram într-o lume a nenorocirii … ” - Acesta este Raiul ? - De fapt este Iadul, Alegna ? - Cine ești și de ce mi-ai spus așa ? - Treziți-vă din somn îngerii mei, sfârșitul se apropie iar forțele binelui au nevoie de voi. “ … a fost ca și când m-aș fi trezit după un somn de secole, am început să retrăiesc mii de ani de existență, acum eram doi, dar oare cine trebuia să fiu ? Alex, omul pentru care am luptat să fiu vreme de câteva secole sau Natas, îngerul Creatorului … ” - Ce s-a întâmplat Creatorule ? - Apocalipsa a venit, iar Cerul a pierdut. - Dar cum s-a intâmplat ? Când s-a întâmplat ? - În viața ta de om, când Pământul a fost lovit de acel asteroid au muri miliarde de oameni, cei mai mulți au ajuns în Iad, astfel armata lui Lucifer a devenit indistructibilă. - Nu, așa ceva nu e posibil, totul e doar un vis urât, trebuie să mă trezesc ! - Din păcate totul e real Natas, dar nu vă faceți griji îngerii mei, cu voi aici vom recuceri Cerul. - Creatorule, am o întrebare, în ultimile zile petrecute pe Pământ am auzit o voce destul de ciudată, era voce cui credeam eu ? - Da, Natas, era însăși Lucifer cel care îți vorbea, vroia să te ispitească dar se pare că ai rezistat, iar cu tine la conducerea legiunilor de îngeri îl vom învinge pe Lucifer odată pentru totdeauna. - Dar ce armată avem acum, cu ce forțe îl vom învinge pe Lucifer? - Natas, din totdeauna cei răi au ajuns în Iad, iar cei buni în Rai, iar acum aproape toți cei care au murit când ai distrus toată omenirea au ajuns aici. - Deci pentru asta m-ai pus să fac toate acele teste, doar că să aduni mai multe suflete în armata ta, nu ești cu nimic mai bun decât Lucifer. - Dar nu am avut de ales Natas, tu erai singurul capabil să ducă această misiune la capăt. - Chiar și așa, cât timp am fost pe Pământ m-ai trecut prin cele mai cumplite chinuri, m-ai făcut să-mi ucid propriul fiu și în cele din urmă mi-ai luat-o pe Irina, după toate astea chiar crezi că voi lupta pentru tine ?! Acum sunt om și înger, sunt mai puternic decât oricare din creaturile tale, nimeni nu îmi spune ce să fac, îmi aleg propriul drum. - Alex, cum poți spune așa ceva, ce s-a întâmplat cu tine ? - Alegna, vino cu mine, alături de Lucifer vom avea victoria asigurată. - Îmi pare rău Natas, ceea ce faci nu este corect, nu pot călca pe urmele tale. - Fie cum vrei tu … et mehc ep enit, Reficul, a tisos lupmit ăs gela ed aetrap iuc iov atpul iș ma sela, auerv ăs tpul toc al toc uc enit ! - Mă bucur că mi-ai acceptat oferta Natas. - Cum am ajuns aici ? - Pentru mine totul e posibil Natas, acum eu sunt noul Creator. - Asta înseamnă că victoria noastră este asigurată. - Natas, tu ar trebui să știi că nimic nu e sigur, dar cu tine în armata noastră victoria este asigurată. - Nu înțeleg, de ce sunt eu atât de important ? - După cum ai zis-o chiar tu, ești înger și om, și la un loc ești ceva mai mult, doar tu îl poți ucide pe Creator, și tu ești singurul care mă poate ucide, acesta era și motivul pentru care te vroia în armata sa. - Dar voi de ce nu vă puteți ucide între voi ? - Când i-am luat locul aici în Rai am devenit egalul său, un Creator nu poate ucide alt Creator, cu atât mai puțin una din creaturile sale. - Dar și eu sunt una din creaturile sale. - Știu, dar tu ai tu ai în tine o forță care îl poate distruge. - O forță ? - Nu știu de unde vine dar o ai. - În regulă, poate voi afla până la urmă și originea aceste puteri, dar am o întrebare, ce se va întâmpla cu Alegna ? - Îmi voi trimite locotenenții mei după ea, dar nu pot să te asigur că va fi de acord cu planul nostru. - Adu-o aici și o voi convinge eu. - În regulă, dar până atunci trebuie să faci ceva pentru mine. - Ce e de făcut ? - Pe Pământ sunt patru spirite blestemate, cei patru cavaleri ai Apocalipsei, ei și armatele lor ne vor asigura victoria. - Dar de unde știi că vor lupta pentru noi ? - Acea forță misterioasă din tine îți dă putere asupra lor, așa că trebuie să asculte de tine. - Interesant, și unde îi voi găsi ? - Mergi pe Pământ și invocă-i, iar ei vor veni. - Dar cine sunt aceste spirite ? - Nici eu nu le știu originea lor adevărată, dar cred că ai auzit de ei cât timp ai fost om. “ … am făcut precum mi-a spus Lucifer și am coborât pe Pământ unde am găsit o planetă moartă, doar unele ruine ale vechilor civilizații aminteau de faptul că Pământul era cândva o planetă a vieții … ” - Iținev etirips etuzăc, lupmit nid ămru a tinev, nirp lutnâmăruj erac vă ăgel ed enim ăv mehc ăs ițatpul uas ăs ițirum irutăla ed enim iș ed atamra aem. - Ne-ai chemat și am venit stăpâne, de acum îninte porunca ta va fi lege lentru noi. - Credeam că cei patru cavaleri ai Apocalipsei trebuie să călărească câte un cal dar se pare că doar unul a venit călare pe cal. - Fiecare are încredere în animalul său preferat. - În regulă, îmi păreți cunoscuți, mai ales după animalele ce le călăriți, tu trebuie să fi nordic, îmi place ursul tău. - Odin, marele zeu nordic la dispoziția ta stăpâne. - Tu ești călare pe o cămilă, deci ar trebui să egiptean, dacă nu mă înșel ar trebui să fi … Horus ?! - Întocmai, zeul răzbunării și al tuturor egiptenilor. - Tu ești … - Ares, zeul războiului. - Mă bucur să te am în armata mea Ares … tu îmi pari cunoscut, mi-aduci aminte de incași. - Viracocha, zeul lor suprem, eu și jaguarul meu suntem gata să luptăm în armata ta. “ … eram stăpân peste patru mari armate, a vikingilor, grecilor, egiptenilor și incașilor. Eram rege peste armate dar îmi lipsea regina, nu știam ce urmama să fac în continuare dar trebuia să-mi joc cărțile cu foarte multă atenție … ” - Am sosit Lucifer, am făcut ceea ce mi-ai cerut, tu ți-ai respectat promisiunea ? - Aduceți-o ! - Ce se întâmplă Alex ? De ce am fost adușă aici ? - Vreau să fii alături de mine când acest război se va termina, vreau să fi alături de mine în armata învingătoate. - Și să lupt alături de Lucifer ? Niciodată ! - Nu trebuie să lupți pentru el, luptă cu mine și armata mea. - Nu știu, nu pare prea corect. - Te rog, am nevoie de tine, nu pot câștiga această luptă singur, și în plus, am un plan. - Care ar fi acesta ? - Nu pot să ți-l spun acum, Lucifer are urechi peste tot, dar simt că ceva nu e în regulă. - Ce vrei să spui ? - Trebuie să vorbesc mai întâi cu cei patru. - Când ? Unde ? - Nu știu, va trebui să apară o oportunitate. - Pare riscant și sinceră să fiu nu prea înțeleg ce vrei să faci, dar cândva ți-am promis că voi fi alături de tine orice s-ar întâmpla, așa că poți să ai încredere în mine. - Îți mulțumesc Irina, îți promit că totul se va termina cu bine. “ … deși nu mai eram om încă putea simți frica, dar acum era prea periculos să arăt vreo slăbiciune, trebuia sa fiu iar rece și calculat altfel Lucifer și-ar fi pierdut încrederea în mine … ” - Ce trebuie să facem în continuare Lucifer ? - Ia-ți locotenenții și găsește un loc potrivit pentru luptă. - Dar cum se va desfășura lupta ? - Ne vom întrupa și vom fi precum oamenii, vom sângera și vom simți durerea la fel cum o simțeau și ei. - Și tu vei fi om ? - Da, dar pe mine nu mă poate ucide nimeni, doar tu ești capabil de așa ceva, dar din fericire ești de partea mea, așa că o să am o grijă în minus pe câmpul de luptă. - Dar ce se va întâmpla cu cei care vor muri ? - Cei ce vor muri vor înceta să mai existe. “ … asta nu era bine deloc, eram obișnuit cu moartea, dar gândul că mă voi stinge pentru eternitate îmi dădea fiori, nu puteam să concep cum ar fi să nu mai exist, însă acum era prea târziu să mai dau înapoi … ” - Irina, cavalerilor, veniți, trebuie să ne alegem câmpul de luptă. - Ce ar trebui să căutăm stăpâne ? - O vale adâncă cu un deal sau un multe lângă ea. - Pentru ce îți trebuie muntele ? - Mai întâi vreau să aflu câte ceva despre voi, cine sunteți ? De unde veniți ? - Ești sigur că putem să vorbim în prezența ei ? - Mi-aș încredința viața în mâinile ei. - Există o forță creatoare, Unicul, care nu a avut nici început și nu poate avea nici sfârșit, el a creat șapte spirite, printre care eram și noi. - Și celelalte trei spirite ? - Sunt cunoscute în religia creștină sub numele de Sfânta Treime, sau Creatorul. - Nu, așa ceva nu poate fi adevărat. - Știi prea bine că e adevărat, i-ai auzit glasul cu urechile tale. - Da, dar glasul său îmi provoca niște dureri îngrozitoare. - Durerea venea de la … Creator, încerca să-l oprească pe Unic să-ți vorbească. - Înțeleg, acum totul are sens, bătrâna nordică, incașii, erau trimiși de Unic pentru a mă ajuta. - Exact. - Dar budhiștii ? - Călugărul lor, Budha a primit înțelepciunea chiar de la Unic, ei sunt printre preferații Săi, el le-a cerut să vă ajute în încercările vostre, v-au antrenat pentru a face față celor ce aveau să vină. - Înțeleg, în continuare ce s-a întâmplat ? - Acelși lucru care s-a întâmplat și cu Lucifer, cei trei au fost cuprinși de mândrie, însă Unicul le-a mai dat o șansă, iar ei au profitat de ea, și-au unit forțele, au creat Iadul și l-au întemnițat pe Unic acolo, iar pe noi ne-a exilat pe Pământ. - Dacă Unicul este în Iad de ce nu l-a eliberat Lucifer ? - Lucifer nici măcar nu știe de existența Sa, în plus trioul trebuie distrus pentru a-l elibera pe Unic. - Mai am o singură întrebare, de ce sunt eu atât de important ? - În momentul în care ai fost creat Unicul ți-a dat o parte din puterea Sa, acesta este și motivul pentru care noi ți-am jurat credință, acum vrem să aflăm care este planul tău. - Va trebui să găsim o vale destul de adâncă în care să se lupte armatele lui Lucifer și ale … Creatorului, între timp noi vom obeserva cum se desfășoară ostilitățile dintr-un punct mai înalt, după ce armatele lor se vor rarefia îndeajuns de mult vom ataca. - Și pe cine vom ataca ? - Pe toți. - Ce ai de gând să faci stăpâne ? - Vom aduce pe adevăratul Creator pe locul ce i se cuvine. - Dar armata noastră nu este destul de mare. - Nu-ți fă griji pentru asta Ares. - Tonul vocii tale îmi spune că ai un plan. - Gânditor ca întotdeauna bătrâne Odin, după cum știți am un frate al cărui ajutor sper să-l obțin. - Nemesis ?! - Exact, armata lui este destul de numeroasă, sunt destule suflete în Purgatoriu. - Da, dar trebuie să-l convingem cât mai repede, presupun că cei trei vor să-l atragă de partea lor. - Deci următoarea oprire, Purgatorul ? - Exact. “ … nu știu cum aș fi putut să-l conving pe Nemesis să mi se alăture, dar trebuia să fac ceva, de el depindea întregul meu plan … ” - Nemesis ! - Þi-am mai spus că nu e nevoie să țipi … frate, în regatul meu sunt pretutindeni. - Bine, bine, nu am venit aici pentru a țipa. - Da, că veni vorba, pentru ce ești aici ? - Se apropie războiul frate, vreau să lupți alături de mine. - Adică să lupt pentru nemernicul de Lucifer ? Niciodată ! - Nu pentru el, pentru mine, vreau să-l eliberăm pe Unicul, adevăratul stăpân al acestei lumi. - Unicul ?! “ … i-am spus și lui tot ce mi-au spus cei patru. Era cam bulversat dar în cele din urmă s-a decis să-mi ofere ajutorul, acum alianțele erau făcute, însă victoria nu ne era asigurată, totuși așteptam cu nerăbdare confruntarea finală, pentru că vroiam să pun capăt oricărui conflict odată pentru totdeauna … ” - Ai ales locul confruntării, Natas ? - La poalele Podișului Tibetului, veți începe lupta în cele văi iar eu și armata mea vom ataca dinspre podiș și îi vom încercui. - O strategie excelentă, acum înțeleg de ce Creatorul te-a ales să fii campionul său, acum voi merge în Iad pentru a-l anunța pe Creator unde se va desfășura lupta. CAPITOLUL 6 . ULTIMA ZI “ … zarurile au fost aruncate, armatele au fost adunate, iar până la apusul Soarelui totul avea să se termine … ” - Horus, Odin, Viracocha, Ares, sunt adunate armatele voastre ? - Sunt la comanda ta, însă Nemesis nu a apărut încă. - O să apară el. - Armatele lor sunt imense, miliarde de luptători de fiecare parte, toți cei care au trăit și au murit de-a lungul timpului, armata noastră este minusculă în comparație cu a lor. - Ai încredere în armata noastră Ares, eu unul am mare încredere în aheii și macedonenii tăi, ai și tu încredere în ei, o să-i învingem. - Alex, s-a dat semnalul, războiul a început. - Irina, când vom intra în luptă să rămâi lângă mine, nu aș vrea să pățești ceva. - Voi lupta la fel ca oricare alt luptător, în caz că ai uitat am luptat și în primul război dintre Bine și Rău. - Da, dar … cine e Binele și cine e Răul în acest război. - … - Ai grijă de tine, dacă te voi pierde acum, te voi pierde pentru totdeauna. - Și tu iubirea mea. “ … am sărutat-o, poate pentru ultima dată, gândul că aș fi putut să o pierd mă înnebunea, dar orice ar fi fos trebuia să merg până la capăt … ” - Ce se întâmplă pe câmpul de luptă, Viracocha ? - Pământul s-a înroșit de sânge, se luptă de ore, armatele lor aproape că s-au înjumătățit, cred că ar trebui să intrăm în joc. - Oricât de curajoși ar fi incașii tăi, să intrăm în acest moment în luptă ar fi sinucidere curată … - Natas, ce mai aștepți ? Avem nevoie de ajutorul tău ! - Þipi degeaba Lucifer, Natas e îngerul meu, nu ți se va supune niciodată. - Păstreazăți cuvintele Creatorule, vei avea nevoie de ele să-l implori să îți cruțe viața. “ … nu aveam de gând să intru încă în bătălie, îi priveam de la înălțime cum se amăgeau, oricât de deștepți ar fi fost amândoi, se pare că nici unul nu și-a dat seama de planul meu … ” - Natas, trebuie să întrăm în luptă, acum ori niciodată. - Oameni ! Ora finală a venit, sfârșitul va veni până la apusul Soarelui, dacă mâine ne vom îmbăta cu parfumul victoriei sau ne vom înneca în sângele câmpului de luptă depinde de voi, astăzi nu luptați pentru mine, luptați pentru libertatea voastră. Dacă azi veți muri, nu veți înceta să existați, pentru că veți exista mereu în amintirile noastre, vă cer acum să vă ridicați armele pentru ultima oră și să luptați așa cum o făceați în vremurile de demult. - Natas ! Natas ! Natas ! - Atacați eleni , nordici, egipteni și incași ! Atacați ! “ … având și avantajul Soarelui care aproape apusese am pornit la atac, cele două armate au privit uimite cum sunt atacate, nu cred că voi putea uita vreodată uimirea lui Lucifer, văzându-mă pornind atât împotriva Creatorului cât și împotriva sa … ” - Ce faci, Natas ?! - Dreptate, Lucifer … “ … îl ucisesem pe Lucifer, iar armata sa a început să se împrăștie, acum mai era un « cap » de tăiat … ” - Natas, încă mai ai timp să-ți deschizi ochii, vino la mine și te voi ierta. - Sper că glumești … Creatorule. - Aaaaaa !!! “ … un țipăt asurzitor s-a auzit pe câmpul de luptă … ” - Irina ! “ … am fugit repede către ea … o săgeată îi străpunsese pieptul, din el curgeau râuri de sânge, se stingea sub ochii mei … ” - Ce ai pățit Irina ? Îmi pare rău că nu am fost lângă tine, trebuia să te apăr, totul e numai vina mea. - Nu-i nimic, Alex, chiar dacă voi muri iubirea nostră va fi veșnică, să nu uiți niciodată asta. - Te iubesc Alegna ! - Și eu Na … tas. - Nuuuuu !!! “ … o furie oarbă m-a cuprins în acel moment, războiul trebuia să se termine … ” - Natas, armata îngerilor vine din nord, ce ne facem ? - Nu-ți fă griji, Nemesis ! E rândul tău. - De unde ai știut ? - Odin, în caz că ai uitat, am fost și eu înger, am știut cum vor gândi în acest război. “ … acum se purtau două lupte și trebuia să le câștigăm pe amândouă … ” - Creatorule, arată-te, doar nu ai de gând să te ascunzi în spatele acestor suflete pierdute. - M-ai chemat, Natas ? “ … timpul se oprise în jurul nostru, de această înfruntare avea să depindă rezultatut întregului război, nu trebuia să las frica sau răzbunarea să mă domine, altfel moartea Irinei ar fi fost în zadar. Am luptat cu o sălbăticie demonică, știam că eram mai puternic decât el, și eu eram trei, eram înger, demon și om, eram Natas, cel din urmă cavaler al Apocalipsei … ” - Mori !!! “ … trei țipete s-au auzit în momentul în care sabia mea a străpuns trupul său, reușisem, acum victoria noastră era asigurată … ” - Ce se întâmplă ? - Unicul a fost eliberat, războiul s-a sfârșit, am câștigat Natas ! “ … sacrificiile s-au făcut, mulți au murit și mulți au trăit să se bucure în continuare de victoria obținută în acea zi. Eu … am pierdut tot ce am iubit și am distrus tot ceea în ce credeam, dar acum totul se sfârșise, nu știam ce avea să urmeze în continuare, oricum nu mă mai interesa, o pierdusem pe Irina, pierdusem TOTUL … ” - VENIÞI LA MINE FII MEI, ȘI SCÃLDAÞI-VÃ ÎN PUTEREA MEA ! … CU TINE CE S-A ÎNÂMPLAT CAMPIONUL MEU, DE CE NU TE BUCURI ALÃTURI DE CEILALÞI RÃZBOINICI ? - Cum să mă bucur dacă Irina a murit ? - Alex ! - Irina, trăiești, dar cum e posibil ? - NIMIC NU E IMPOSIBIL PENTRU MINE, CERE-MI ORICE ȘI ÎÞI VOI DA, FIULE. EPILOG “ … așa am și făcut, i-am cerut Unicului un colț de Paradis doar pentru mine și Irina … unde ? Unde altundeva decât în Parasis ... ” - Cât cezi că va ține pacea aceasta Alex. - Cine știe, oricum nu mă risc să spun că pentru eternitate, cred că voi scoate cuvântul acesta din vocabularul meu. - Și dacă nu se va mai schima nimic, dacă vom rămâne așa pentru totdeauna, ce vom face o eternitate ? - Natas, Alegna, UNICUL vrea sa va vorbească ! " ... a fost frumos cat a durat, dar se pare că scurta noastra clipă de liniște și fericire tocmai trecuse ... " SFÂRȘIT ... FLORIAN CÃTÃLIN |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate