Lacu Dulce este unul din cele mai sărace cartiere ale orașului. Nu cel mai sărac. Acest titlu îi aparține pe merit, de secole, cartierului lipovenesc Comorofca.
Ridicat, la marginea orașului pe locul unei foste gropi cu apă ( de unde și numele ), la fiecare ploaie, grădinile oamenilor și de cele mai multe ori și casele sunt inundate. Pereții din chirpici ai caselor sunt plini de igrasie si mucegai pînă în tavan. Apa potabilă se aduce de la cișmeaua de pe stradă, uneori aflată la sute de metri depărtare. Iarna, ca să nu înghețe, se așează peste ea un butoi ruginit din tablă fără fund care se umple apoi cu bălegar. Canalizare nu există. Zoaiele de la spălatul vaselor și al rufelor sunt aruncate de gospodine în praful drumului. Bărbații, mici de statură, slabi numai piele și os, au puțini și arareori serviciu regulat. Ușor de jignit și iuți la mînie își rezolvă de cele mai multe ori problemele cu cuțitul. Asta după ce au luat cîteva țoiuri cu țuică la „ Cățeaua leșinată ”, cîrciuma din totdeauna a cartierului. Poliția se ferește ca dracul de tămîie să intre în cartier. Nu de puține ori au iesit pe brînci. Așa că legea e făcută de cel mai tare.
Copii, ale căror nume nu se mai știu fiind recunoscuți după porecle ( Bolocanu, Parastoica, Muilă, Capdecauciuc, Buleală,… ) alături de cîini scheletici, înrăiți, bat cît e ziua de lungă străzile ( dacă ești străin de cartier îți trebuie curaj nu glumă să te aventurezi. Te mănîncă javrele alea de viu! ). Îi admiră pe cei tari și își doresc să ajungă ca ei. Pe acasă dau doar ca să doarmă, că de mîncat…..Se hrănesc de cele mai multe ori cu fructe, grauri și turturele doborîte cu praștia și cu ce fură unii de la alții. Școala e, firește, opțională și oricum după două, trei clase inutilă.

Povestea asta ar trebui să aibă un sfîrșit?
Ar trebui.