Și acum îi era dor de ea. Nu înțelegea însă de ce. Încercase atât de mult să se opună deciziei și găsise o mie de motive pentru care nu ar trebui să renunțe la această relație. Era prima relație de lungă durată pe care o avuse. Sau poate că singura asociere între el și o persoană de celălalt sex. Și asta nu pentru că ar fi o persoană retrasă. Toți prietenii lui îl considerau un om "de treabă". Și chiar avea și prieteni pe care îi putea numi cei mai buni. Dar tocmai ea, care trebuia să-i fi fost cea mai apropiată, și să-l cunoască cel mai bine, a avut o asemenea reacție.
Dar ca să nu mai lungim vorba. Erau de trei luni împreună când i-a spus că o să plece acasă. Da, era ziua ei, da, pregătise totul atât de bine și era atât de încâtată, da, și i-a spus doar cu o zi înainte. Dar nu ținea de el. Mama îl anunțase tocmai atunci. Trebuia să se ducă la pomană. N-avea ce să facă. Dacă nu se ducea trebuia să își înfrunte toate rudele apropiate. Și mai presus de asta chiar pe mama. Și tocmai ea, ființa care ar fi trebuit să-l scoată din dilemă, l-a lovit cu acea replică insuportabilă.
Îl dezamăgise complet. Nu credea în suflete pereche sau în toate acele povești. Dar de la un timp le credea legende. Adică trebuiau să aibă un "sâmbure de adevăr". Și cât s-a chinuit să se convingă să nu se lase purtat de valul primului sentiment. Deși experiența îl învățase că primul gând este mereu cel corect. A încercat să o pună într-o lumină mai bună prinrețiune. Și a dat greș. A vrut să apeleze la sentimente. Dar erau deja rupte și înlocuite permanent. A auzit și de timp. Dar cu timpul nu reușise niciodată să se împace.
Lasă. Poate că nu este făcut pentru relații de lungă durată. Dar se vedea într-o lumină atât de caldă într-un viitor îndepărtat. Poate că nu erau nepoții lui. Și atunci cine erau? Prea mult. Acum trebuie să se acomodeze cu condiția de burlac."IARÃȘI". Nu-i place și se simte atât de învins. Poate o să se împace. Nu se știe dar trădarea a fost prea mare. Sau poate că nici el nu a lăsat-o să îl cunoască destul.
Nu!! Destul cu autocritica. Este cea mai bună decizie. Nimeni nu-l calcă în felul acesta în picioare. Are un orgoliu prea mare, dar acest orgoliu l-a ținut în picioare și nu oricum, ci drept. Mâine este o nouă zi de muncă. Adică să-și caute. Așa... un zâmbet ironic, unul trist, și unul... Nu mai e nici unul. Poate mâine. Până atunci e somn. Bine că e somn.