Are de toate-n garderobă: rochițe scurte, de Scufiță Roșie la adolescență, cu apetit pentru event-uri și date-uri riscante în calea lupului; are și un outfit-două de tînără “verticală și înaltă”, chiar prea pentru cât de “scunzi” i se păreau, într-o vreme, cei de vârsta ei: un tailleur cafeniu-cald, care îi pune verdele în valoare- ochii spun mai mult(e) despre cine-ce-cum-cât ar (putea) fi; asortează la el un pantalon fluid, la culoare, acoperind decent o gleznă antrenată mai mult pentru piruete periculoase pe pantele destinului decât pentru pas-de-deux-uri cu “partitura” în față.
Două umerașe mai încolo își așteaptă conjunctura potrivită deux-piece-ul stil office: sacou la două rânduri de nasturi, necambrat pentru a nu comuta atenția cuiva de pe scoarță (cerebrala, vrea să zică) pe bust, cu fustă croită-n material-fără-nume, căci nu trebuie să spună nici o silabă-n plus față de sacou.
Jeans-ii și tricourile cu Linkin Park și Nirvana au aromă de agape cu prieteni-de-bere, la Club A, Lăptăria (lui) Enache și, mai nou, Casa Eliad – singurele ținute, de altfel, care n-o strâng la cusături și n-o jenează pe nicăieri.
Rochia neagră, de famme-fatale, cu spatele decupat până-n zâmbetul vertical al împreunării coapselor, promite, din căderea drapată, unduiri lascive pe ringuri de dans, unde perechile nu-s mai nicicând cele care ar trebui să fie.
Are multe, multe, multe cârpe și cârpițe, colorate sau nu, decoltate sau nu, mai mult sau mai puțin în ton cu moda, fiecare cu rolul și rostul ei; i se părea că egalează perfect un album de forotgrafii cu notații explicite pe marginea fiecărui cadru: rochia verde-lalea –picnic în doi la Băneasa, în miezul săptămânii, pentru discreție și loc-de-întors; salopeta albă, fără bretele, doar cu un șnuruleț de legat la ceafă (care atrăgea atenția asupra câtorva zulufi aurii-“mici bijuterii în sine”,cum îi spusese ei cineva foarte drag, odată) – terasa unei veri aromind a balans periculos între statutul de amică (cu schimb de chei de la apartament, totuși) și cel de iubită oficială, dar cu riscul unui dead-line foarte apropiat (nu și-l asumase, până la urmă).
Aaaaaa, uite și regina! Albă, albă, pe crinolină –cum altfel?! așa o visa de când avea 3-4 anișori- fără umeri, trei stropi de verde in petalele unor trandafirași de mătase, așezați între inimă și claviculă…
După ea…rochii de gravidă, șorțuri de bucătărie și scutece de finet…

Închise șifonierul …era ora biberonului de seară…
“Hai să-ți spună mama o poveste frumoasă, cu prințese, puiule!”…