BOLNAV DIFICIL

Nicolae DIACONESCU




Din cap până în picioare și din tălpi până în creștet, nimic n-am întreg! De data asta cel mai tare mă supără o roșeață în pulpa piciorului drept, cam cât un ban de mare. Când roșeața a ajuns la încheietura genunchiului, mama mă jelea ca pe mort. La insistențele ei am mers la Policlinică, la un consult. Apoi la o doctoriță de notorietate pe care o cunoștea fratele meu. Și în cele din urmă la dispensarul întreprinderii, pentru a primi o recomandare la spitalul Fundeni.
- Tinere, mi-a zis doctorul de acolo, concedii medicale nu mai dau. Te sfătuiesc să porți ghete ortopedice sau și mai bine, umblă desculț, dimineața, prin iarba cu rouă. Boala dumitale e complicată ... ai și platfus! Problema e în altă parte, aici, și doctorul mi-a încercuit cu vârful pixului pata din pulpă. Mai stăm de vorbă. Îți dau o rețetă .... Va trebui să te internezi, e nevoie de operație!
Nici n-am luat în seamă ... platfusul, că trei sferturi din populația globului suferă de boala asta. Iar cu roșeața am folosit ca tratament peria de scânduri. Simplu și eficient! Te freci pe tot corpul dar mai ales în tălpi și în palme. Sângele zvâcnește, se pune în mișcare și chiagurile se resorb de la sine. Totul e să perseverezi. Eu am perseverat și am scăpat de operație! Nici nu i-a venit doctorului să creadă. Când însă au început să mă usture tălpile și la puțin timp să mă ardă, i-am dat dreptate mamei, vine o zi când totul te doare.
Mă plângeam soției că nu aud cu urechea stângă, dar după un timp mă consolam că aud cu aia dreaptă. Sufeream că la un ochi am astigmatism și conjunctivită cronică, dar mă mulțumeam că nu îmi lăcrimează și celălalt. Nici cu nasul nu stam prea bine, respiram numai pe o nară, alaltă mereu era înfundată! După mai multe luni de respirație ioga am scăpat și de asta!
Cu tălpile însă, o sfeclisem. Mă ardeau amândouă de îmi venea să țip. Mă descălțam la serviciu, prindeam momentul când colegii plecau care pe unde aveau treabă și le așezam la gura sobei, sobă cu gaz, din teracotă. Mă frigeam de-abinelea, aproape îmi plesnea pielea de arsă, dar senzația de degerătură persista. Cum luam tălpile de la gura sobei îmi venea să țip. La fel în tramvai, în metrou, acasă, noaptea în plapumă!!
- Nu te mai foi dragă, ce ai, se stropșea soția.
- Mă ard tălpile, nu mai pot, fă-mi ceva, strigam deznădăjduit.
“My wife” nu-mi răspundea, trăgea mai bine plapuma peste cap.
- Coastele parcă nici nu sunt ale mele, așa mă junghie.
Soția se ghemuia și mai mult într-un colț și în cele din urmă pleca în altă cameră de mă perpeleam pân’ la ziuă de unul singur.
Nici cu soacra-mea n-o scoteam la capăt.
- Curios om te-ai iscat mă băiete de porți brâu în luna lu’mai, două perechi de izmene, trei perechi de maieuri ... d’aia nu te poți mișca.
- Lasă-mă în pace! Am scăpat de multe, vin eu de hac și la durerile astea.
Abia de Anul Nou, când ne-am strâns cu toții la țară, m-au luat în serios. Cam pe la șase după-amiază, i-am anunțat că nu pot să mă dau jos din pat, totuși, la ora douăsprezece noaptea, am să fac un efort să ciocnesc un pahar de vin cu toată lumea. Probabil o să viscolească, de-aia mi s-a pus junghiul, le-am spus. Când la miezul nopții am apărut ca un unchiaș, cu picioarele un pic rășchirate și aplecat la orizontală, soacră-mea care tăia cozonacii, a izbucnit:
- Săraca de fii-mea, săracaa ...
- Nu fi supărată mamaie, la mulți ani, să trăiesc o sută de ani!
Le-am stricat cheful la toți. Până la urmă tot mamaia a pus degetul pe rană.
- Ai femeie tânără, să-i porți de grijă, eu am imbătrânit! Boicil, Pel Amar, băi la Sărata Monteoru, asta îți trebuie, tratează-te!
- Mamaie, am zis blând, până atunci, n-ai nimic să-mi aline durerea?
Și-n noaptea de Anul Nou am fost frecționat cu țuică de piersici, palincă de Șusturogiu, untură de porc abia topită. Mi se înmuiaseră oasele de nu le mai simțeam în nici un fel, da după trei zile eram ca vrejul de fasole, drept adică. Taman bine să pot pleca la București. Și plictisindu-mă de drumul mult prea lung și mersul prea încet al trenului personal, m-am apucat să citesc revista “Flacăra”. Un articol mi-a atras atenția. “Importanța mestecatului pe stomacul gol a uleiului rafinat din floarea soarelui.” Minunea o descoperise un medic rus care iși tratase soția, apoi familia, prietenii și toți scăpaseră de sciatică, lombosciatică și câte altele.
De atunci am căpătat bunul obicei de a mesteca ulei pe stomacul gol, în fiecare zi, chiar și când plec în delegații, sau în concediu de odihnă.
Să fi fost asta o cauză că am scăpat de arsurile din tălpi! Să fi fost băile de la Sărata Monteoru pe care le recomand cui vrea să mă asculte ca pe cele mai grozave din lume! Au băile astea un efect! Am crescut mult în ochii soției, nu-mi mai spune “Ipohondrule”, mă răsfață ca în primii ani de căsătorie “Dănuțule drag, fă-mi un fluier din fag” iar eu, fiu, fiu și-o iau în brațe, o salt de subsiori, hopa, hopa! Iarna port și eu ca toată lumea, o singură flanea, un singur pull-over, nu ca înainte două, trei, din fiecare. Nici tălpile nu mă mai ard, nici coastele nu mă mai înțeapă.
E drept, pleoapele au rămas ca înainte, umflate de parcă m-a înțepat o viaspă, iar sub pleoape am o gălbeneală ce nu-mi dispare de fel. De-aia și stau la Monteoru în baie 20 de minute, apoi cresc treptat la treizeci, la cincizeci și când ating ora, mă opresc. Băișa bagă capul după perdea iar uneori e și mai amabilă, vine și-mi încearcă apa cu degetul! La început mă cam rușinam și încercam să-mi ascund rușinea cât mai adânc în cadă! Dar cum sunt apele astea sărate de te aruncă cu o forță mai mare decât cea a lui Arhimede, mă trezeam cu rușinea plutind la suprafață.
- Bunaă! răspundeam lăfăindu-mă pe spate în sauna iodată, sulfurată, din care ieșeau aburii că de-abia vedeam fața femeii care îmi zâmbea aplecată peste cadă.
- Să nu vi se facă rău, se arăta ea ingrijorată.
Numai că așa se întâmplă, scapi de una și te pricopsești cu alta. Și-n vara asta m-am ales c-o durere la ochiul ăl bun, ca pe zi ce trece, mai că-mi vine să-l scot.
“Răceală maică, sare soacră-mea, te-a tras curentul la băile alea fierbinți, ia o aspirină și-ți trece”. Am ascultat-o că de când mi-a îndreptat spinarea, am mare încredere în ea!... Apoi vrea să scoatem cartofii, să adunăm dovlecii, că dacă plec, zice, eu nu mai am cu cine. Și de un timp umblu legat la cap ca pirații. Ochiul meu bun nu-l mai pot deschide.
- Ia biseptol, trei pastile pe zi, mă sfătuiește cumnata-mea.
Pe toți i-am ascultat și bine nu m-am făcut! Când m-au văzut colegii, cum se mai întreceau în sfaturi! Și eu le arătam bunăvoință, îmi desfăceam bandajul pentru fiecare. Ochiul ajunsese o masă roșie, informă.
- Numai cu lapte de lehuză vă vindecați, trebuie picurat cald, direct din țâță, altfel n-are efect, mă sfătuia doamna Neagovici, o prietenă. N-aveam nici-o cunoștință lehuză așa că m-am lăsat păgubaș.
Alt coleg, om în vârstă și așezat, fără un ochi de când îl știu, m-a convins să merg la doctorița lui.
- Ce vă supără? m-a întrebat cu un surâs profesional femeia trecută bine de cinzeci de ani.
- Păi ... am mai multe! ... Prima dată am făcut tromboflebită și doctorii ziceau, unul să-mi taie piciorul, altul să iau trombostop, iar baba Frosina, vecina mea de la țară, a zis să pun lipitori pe picioare; până la urmă am rezolvat-o singur cu peria de scânduri. Mai greu a fost cu arsura din tălpi pe care am dat-o gata, mestecând pe stomacul gol, ulei din floarea soarelui, iar când nu se găsește mai mestec și din soia, că cel de rapiță e prea scârbos; ăsta din soia, după 15 minute de mestecat nu se face ca smântâna, alb adică, rămâne galben, deci nu extrage microbii din gură și din organism! La ochi, prima infecție am avut-o acum patru ani și-un doctor mi-a explicat că din cauza dinților și m-a pus să-mi scot trei măsele. Știți, sufăr și cu dinții, n-am calciu, se fărămițează așa, ca niște crete, mănânc o bucată de pâine și mă trezesc mestecând o măsea! Mi le-au scos degeaba că ochiul tot nu mi-a trecut și-a trebuit să-mi facă injecție sub pleoapă de am leșinat și s-a constatat cu acest prilej că am ceva și la inimă.
Doctorița asculta răbdătoare doar că bătea cam des cu pixul în masă. După ce i-am înșirat toate bolile, mi-a scris o rețetă pe două pagini, a zis să urmez tratamentul și să vin la control peste o săptămână.
M-am dus, dar vă închipuiți că am luat supozitoarele, indometacinul și alte bazaconii pe care le scrisese în rețetă?!
- Doamna doctor, o întreb, mai iau indometacinul ăla? Am citit că e foarte toxic, atacă stomacul și pe mine mă doare burta când se schimbă vremea, am crampe mari, o fi ulcer?! Umflătura la ochi nu dă înapoi, s-a cronicizat.
- Medicamentele astea ... sunt de proastă calitate. Vă recomand unele străine, până faceți rost de ele, continuați cu rețeta veche.
- Vă mulțumesc foarte mult, sărut mâna.
Între timp umblam tot ca pirații și dacă nu m-ar fi junghiat noaptea, mai că mă obișnuisem cu un singur ochi.
Într-o seară ne vizitează o prietenă de familie. Discutam de una, de alta, mai puneam țara la cale și deodată prietena noastră se revoltă:
- Nu se mai poate dragă, vrei să ajungi ca Moise Daian, chior adică, nu prim ministru!
- Doamne ferește. N-am veleități d’astea, organismul luptă, luptă până la urmă învinge cineva.
- Lasă prostiile! Ști cum s-a făcut bine, fi-miu? Cu ceai rusesc!
- De-ăla negru care constipă?! De diaree nu sufăr dragă.
- Rusesc, chinezesc, tot aia e, a continuat ea cu explicațiile.
Începi tratamentul cu o picătură pe zi, apoi cu două și tot crești până ajungi la 15, apoi o iei invers 14, 13 ... și când termini tratamentul ești ca nou!
- “Încrementa e decrementa aule automaniche!!” Așa au crescut în putere și turcii, picătură cu picătură și la fel au și pierit, ca imperiu! Probabil că ceaiul rusesc o să aibă același efect asupra ochiului meu!
Deși n-am luat în serios recomandarea, am urmat cu sfințenie rețeta, că doar ce rău putea să-mi facă, banalul ceai rusesc? Numai că de data asta norocul nu mi-a surâs.
După o lună, eram ca înainte, aș zice chiar mai rău. De unde am tras concluzia că ceaiul rusesc nu fiersese destul ...
Întâmplarea m-a salvat și de data asta. Într-una din zile am plecat în delegație și citind doar cu ochiul lăcrimos, aceeași revistă “Flacăra” am aflat că ceaiul de mușețel aplicat sub formă de comprese are efecte binefăcătoare. Și după un tratament de vreo două luni, combinat cu tinctură de propolis, m-am vindecat și la ochi de îmi vine să zburd. Abia acum îi dau dreptate tatei, Dumnezeu să-l ierte, care mă toca: “Paște mă iarba ce-o cunoști, nu umbla după cai verzi pe pereți!” Uite așa am ajuns să pasc pășunile și livezile noastre de am reușit să fiu propriul meu doctor! Nu mă plâng, aș zice că de când am descoperit acest adevăr îmi merge mult mai bine. Și nici nu sunt un doctor egoist, cine mă întreabă îi spun cum să scape de mătreață, hemoroizi, tromboflebită, ce ierburi îți trebuie să slăbești, ce ține de foame o zi întreagă și mai ales ... da mai bine nu, ăsta e secretul meu, că fiecare trebuie să aibă o taină, nu? Și dacă totuși vreți să aflați ... încercați-vă norocul ..., căutați-mă!


Post scriptum 1
Am putere de convingere! Am convertit soacra, nevasta și fata să consume numai produse naturale. Cătina, măceșul, tinctura de propolis și încă vreo 15 ceaiuri nu ne mai lipsesc din casă. Chiar și pe găini le-am salvat când a intrat molima în ele. În loc de apă le dau ceai și tinctură de propolis ...
iar eu de bucurie, cânt:
Pe sub poale de pădure...



Post scriptum 2
Au trecut 14 ani de la aceste întâmplări ... Datorită unui proces care durează de zece ani ... a stresului și a unei tensiuni continue, toate bolile au năvălit pe capul meu ... Și-ntr-o seară, când nu știam ce să fac și nici ce să mănânc, că organismul nu mai primea nimic și gândeam că va trebui să închei socotelile pe pământ, am îngenunchiat și m-am rugat.
Maică-mare am zis (moartă de 42 de ani), mai iubit și-ai avut grija mea când am fost mic, ajută-mă și acum că vreau să trăiesc. Și-am vizualizat-o în cer, trimițându-mi de acolo raze de lumină.
Tată, (mort acum 20 ani în ziua de înviere) ai fost preot și n-am urmat calea ta, m-ai rugat să rămân în sat și am mers pe alte drumuri, ajută-mă să trec această cumpănă!
Nene Aurică m-am rugat, (un frate mort acum 12 ani) ai rămas curat în fața lui Dumnezeu, n-ai râvnit bunuri lumești și viața ai folosit-o pentru a-i ajuta pe frații tăi ... De-acolo din cer ajută-mă!
Tataie (socrul meu, mort acum șase ani) te-am supărat uneori, nu puteam sau n-aveam chef să fac ce-mi cereai. Știu că țineai la mine ... Ajută-mă!
Mamă,... (moartă și ea în ziua de Crăciun cu un an în urmă) durerile mele le trăiai matale și mă feream să ți le spun să nu suferi. Cum aș vrea să mai stăm de vorbă! Protejează-mă și mă binecuvântează! Voi toți, mă puteți ajuta! Dar mai presus ca orice, ești tu Doamne.Facă-se voia Ta. Și-acum, mă las în seama voastră! Și-am vizualizat încă o dată pe fiecare, mi-am făcut semnul crucii și m-am băgat în pat. Și-a doua zi, m-am sculat sănătos!

Noiembrie 2000