Visătoare, privea pe geam. Privea, iar gândurile ei erau un stol de vrăbii.
Se uită la ceas:
- Mă odihnesc până la patru. Apoi mă apuc de teme. O jumătate de oră pentru matematică, o oră pentru română, o oră pentru celelalte. Deci, cel târziu la șapte sunt gata. Apoi…
Tresări. Zgomot de pași pe trotuar. Din ce în ce mai aproape. Spera să fie „Tipul”. Obrajii Ioanei ardeau.
În sfârșit, îl zări. Inima bătea în pieptul ei mai, mai să-i sară afară. Lăsă perdeaua și fugi, ca un hoț ,de la geam.
- De nu m-ar fi văzut!...
- Abia își reveni și auzi soneria. Deschise Doru, fratele ei. Întâmplător, se afla în hol. La ușa era Veronica, prietena cea mai bună a Ioanei.
Ioana, la masa de lucru, răsfoia un caiet.
- Te-ai și apucat de teme?
- Nu încă, dar, dacă tot ai venit, hai să facem împreună problema pentru mâine!
- Las-o-ncolo de problemă! Mai este timp!
- Atunci ce-ai vrea să facem?
- Să discutăm.
- Ai un subiect interesant?
- Da.
Veronica îi povesti Ioanei că, în urmă cu câteva minute, la colțul străzii, povestea cu Nicu. Pe lângă ei, a trecut băiatul pe care i-l arătase Ioana. Îl întrebă, ca-ntr-o doară pe Nicu: „ Cine o fi tipu’ ăsta ?”. Nicu s-a făcut foc.
De supărare, i-a promis ca aranjează, chiar deseară, o întâlnire cu tipul.
- Așa că, am rămas înțeleși să treacă pe la mine la ora șapte. Venim apoi să te luăm la plimbare.
- Bine. Atunci, să facem problema și să terminăm lecțiile ca să putem fi punctuale!
- La treabă!
Fetele rezolvară problema, învățară la celelalte materii și făcură planul pentru tema de la limba romană. Apoi, Veronica plecă.
La ora șapte, Nicu sună la ușa Veronicăi. Aceasta își îmbrăcă repede pardesiul și ieși. Nicu i-l prezentă pe Mircea. Discutând se apropiară de casa prietenei lor.
Ioana era cu Doru. Numai așa obținuse permisiunea de a pleca la plimbare.
Cei doi se alăturară primului grup și, discutând verzi și uscate, se îndreptară spre parc.
Nu mică le-a fost mirarea când se întâlniră cu profesoara lor de matematică. După ce se îndepărtară, Veronica șopti:
- Cine răspunde mâine?
Tinerii se plimbară până la ora opt, apoi, pretextând ca e un film bun la televizor, Veronica le ceru s-o conducă acasă. Nicu se încinse într-o dezbatere cu Doru. Ioana își văzu astfel îndeplinită dorința de a discuta cu Mircea.
După ce susținuse examen de admitere și reușise. Mircea a primit ordinul de încorporare. Din septembrie, era soldat T.R.- ist la Bistrița.
Ioana se pregătea pentru admitere la Fizică. Mai erau două luni până la bacalaureat.
- Ai să-mi scrii? – întrebă Ioana când ajunseră în fața porții.
- Da. Numai că…
- Ce te împiedică?, izbucni Ioana .
- Nu-ți știu numele de familie.
- Asta era? Brad, spuse Ioana.
- Bradul e copacul meu preferat.
- Adresa o știi…
- Stați cu două case mai jos ca mătușa mea. Deci, aveți numărul șapte.
- Chiar pleci dimineață?
- Trebuie sa fiu la Bistrița mâine la amiază.
- Atunci, aștept scrisoarea!
A doua zi. Dimineața la ora opt. Profesoara de matematică intră în clasă. Cu o privire severă, o invită pe Ioana la tablă. Fata era pregătită: știa lecția, își rezolvase tema, rezolvase și problemele suplimentare…
Profesoara zâmbi. Le spuse elevilor:
- Aseară, când mă întorceam de la o ședință, m-am întâlnit cu Ioana. Nu era singură. Se plimba. Ca de obicei, a răspuns foarte bine. Este un bun exemplu pentru voi.
Ioana roși, dar, în sinea ei, era mândră că devenise eroina zilei. De la Nicu, colegii ei aflaseră ce se întâmplase în seara precedentă.