IOANA COSEREANU

Puțin blond cu mult farmec, volumul de poeme alese al Biancăi Marcovici ne aduce aminte de vremurile de tinerețe în care am legat o afectuoasă prietenie și care s-a consolidat din nevoia de poezie, cum, de alfel sînt convinsă, crede și Bianca.
Volumul a apărut în 2004, la București, la Editura „Hasefer“ și, din cîte știu, nu a intrat în sfera de atenție a multor publicații literare. După plecarea din țară, Bianca cea temătoare că nu va reuși să scrie în altă limbă, a continuat să existe ca poetă de limbă română în Israelul de după 1998, unde a devenit cunoscută și unde s-a maturizat poetic, nedesprinzându-se afectiv de locurile natale, ci apropiindu-se de cele ale strămoșilor ei și unindu-se cu cel al diasporei. În scrisul Biancăi tălmăcim toate frămîntările ființei în luptă cu lumea, cu sine, rezonînd cu problemele vieții moderne (lipsa de comunicare, înstrăinarea, terorismul, războiul chiar…)
Paul Cernat, cel care semnează prefața volumului, plasează discursul poetic între două idei, de asumare a identității și cucerire a feminității, considerînd, din aceste perspective, reprezentativă antologia de față. El remarcă tendința către „autoportretul liric puțin ironic“, cu spiritul ce reacționează poetic la stimulii existenței cotidiene. Subscriem la aceste afirmații și adăugăm predilecția către verbul aspru (nu doar prin ironie), și necruțător care dezvăluie simțul poetic autentic în răfuială nu doar cu lumea sa interioară, ci și cu cea din jur. Această atitudine o putem percepe ca pe un peisaj aproape suprarealist.
Afectivitatea în general pare a fi tema predilectă, obsedantă aproape, dintr-o pornire lăuntrică fondată parcă pe un suport instabil și în neconcordanță constantă cu lumea exterioară sinelui. Poeta se furișează în lume aducând cu ea problematici diferite (existențiale), pe tonuri specifice, inconfundabile: „Erorile nu sînt răbdate de suflet/ Nici o monedă convertibilă/ Să mă înșele/ Pământul meu pe care calc seamănă cu cerul/ Trăiesc viața altuia mult mai intens“ (Depoziție); …„Te întorci apoi,/ spre cei care te-au rănit/ și încerci/ din nou/ să-nfrunți legea junglei“ (Zidul Plîngerii); „Mi-am îndeplinit misiunea/ Aici/ Pe pământ ars de soare/Nisip și mângâiere/ Rostire și îngemănare/ Scufundându-mă în abisul formelor/ Uneori stins“ (Misiune); „Unele realități/ îmi explodează gândul: adevărații artiști văd viitorul…/ și apoi calculatorul – doar vântul seducător mătură cuvîntul… șalom!“ (Reactualizarea ceasurilor), „Aici liniștea anunță explozia/ următoare/ iar repetițiile cu masca de gaze/ pusă de Purim/ nu se recomandă copiilor/ nou-născuți.// Dar să mă întorc la poezie/ e ca o stea galbenă/ pretutindeni/ produce alergie…/ dar eu o port ca scut.“ (Moto).
Comentăm aceste texte ca pe o tendință clară prin care scriitoarea își face cunoscută sensibilitatea gîndirii poetice, suferințele, temerile, revenirile, aceste texte care vindecă frica, dorul, nostalgiile. Poemele scurte sînt cele mai încărcate de conținut, oferind metaforele cele mai pline de substanță: „Aș reface ce s-a distrus/ în golul camerei/ influențată/ de propria-mi umbră,/ încercând s-o îmbrățișez, ea mereu neschimbată/ aproape că n-am timp să mă descopăr/ nemulțumirea ține umbra nemișcată./ Uneori am disponibilitățile gândacului/ metamorfozat din Franz Kafka.“ (Aș reface) sau „Asfaltul e neted cifrat/ în spatele meu/ tu râzând înfundat/ întotdeauna mi se întâmplă/ să cad/ când totul e neted.“ (Paradox).
Bianca Marcovici, cea din scris și această antologie este revelatoare, ne apare ca o poetă matură, reflexivă, care își construiește lumea poetică, lirismul, cu sensibilitate și profunzime.
DACIA LITERARA