Volumul "Amintiri despre I.L. Caragiale" (Editura Karta-Graphic, 2012 - tipărit cu sprijinul Casei de Cultură "I. L. Caragiale" Ploiești) reprezintă un volum în care antologatorul Constantin Hârlav (cercetător la Institutul academic „G. Călinescu” din București) adună evocări, interviuri, scrisori, mărturii provenind de la două dintre ființele cele mai apropiate ale dramaturgului: Alexandrina Caragiale - soția scriitorului și de la Ecaterina Logadi-Caragiale - fiica lor.
Materialele furnizate au fost așezate în două capitole. Primul dintre ele cuprinde interviuri pe care Alexandrina Caragiale le-a acordat unor reporteri ca Șerban Cioculescu, Gaby Michailescu și Paul Daniel.
Acestea au apărut doar în presă, fapt menționat la sfârșitul fiecăruia dintre ele.
Al doilea capitol cuprinde interviuri date de Ecaterina Logadi-Caragiale, amintiri scrise de aceasta, precum și o scrisoare către muzicologul Viorel Cosma. Interviurile, realizate de scriitoarea către Tita Chiper (în 1962) și de Al. Raicu (în 1969), preluate din revistelor în care au apărut.
Un al treilea capitol, „Dosar Tușki Caragiale", după revista „Apostrof" (An III, 9/10, septembrie-octombrie 1992, rubrica „Dosar"), articolul Georgetei Ene, prezintă caietului-autograf care conține amintirile Ecaterinei Logadi despre tatăl ei.
"Erau puțini cei care nu-l iubeau pe tata. Aceasta fiindcă fuseseră ironizați de el, fie pentru snobismul lor, fie pentru îngâmfarea lor. Era fără milă față de aceste defecte și nu le ierta ușor.
Din cauza sănătății lui morale și a exploziei continue de umor, avea enorm de mulți prieteni, dar nu-i cunoșteam pe toți, deoarece nu veneau decât puțini din ei în casa noastră. Printre cei mai intimi se numărau Delavrancea, Dobrogeanu-Gherea, Vlahuță, mai târziu Zarifopol. Aceștia erau cei pe care-i vedeam cel mai des, despre care vorbea tata mereu, cu care era mereu în legătură prin corespondență, de care se interesa când avea vreunul o supărare și la care alerga în momentele lor de necazuri.
Aceștia au fost cei care au sosit din depărtare să ne fie de ajutor, la moartea lui. Dar afară de ei, mai erau mulți cu care se iubea ca frații și ale căror bucurii și necazuri le împărtășea.
Venea, apoi, doctorul Urechia, de care era nedespărțit când eram în țară, și cu care schimba lungi scrisori din Berlin. Toate bolile noastre de copii au fost îngrijite și vindecate de el. Când mama era să se prăpădească de febră tifoidă, Urechia a petrecut zile și nopți s-o îngrijească și să-1 liniștească pe tata, care amenința că se omoară, dacă n-o scapă pe mama.
Veneau apoi: Petre Missir, Maiorescu, Dissescu, Coșbuc, Ronetti-Roman, poetul Cerna, Cantacuzino-Pașcanu, Nottara, Măria Ciucurescu, Iancu Brezeanu , Gheorghe Panu, Slavici și mulți, mulți alții".