chitările de ceară ale evului meu
cu lacrimi nefiresc de albastre
au pornit în bejenie
pe o punte demult sfărâmată.

ei ne-au promis mese înalte
cu gutui
și sfeșnice de argint
iar noi am suit
și am văzut pe brazi
mușchi în partea de miază-noapte

plopi imită monoton
un tren spre nicăieri
cu gări alungite, lipite între ele
ne vom merge mersul oricum
într-o simfonie de corzi amputate
zvârcolind nisipul luării-aminte,
muzeu din ceară de împrumut