Aștept
de-atâtea vieți această zi anume,
Cuvintelor amețite de-atâta joc cu obișnuitul
O idee albă sus în dar să las:
“Îmbălsămez cu tinerețea-mi veșnică sângele lumii,
sămânță fericită-n scutecul cosmic al fructului curat.”

N-am mâini
să pot cuprinde cerul de vorbe,
Nu-mi înfierez pe frunte steaua ce încă n-a căzut,
Iar seminția de duhuri-cuvinte preablânde-mi răspunde:
“Vom scoate tăcerea din vocabularul strâmtorilor de gheață,
sângele lumii liber întotdeauna prin semințe să vorbească.”