El pleacă acasă
șopteau nenumăratele pietre de negru
el nu mai e cum a fost șopteau niște ascunse
neadevărate regăsiri ale aceluiași trandafir
hai să pariem
hai să pariem
și nu va fi niciodată cum a fost
nu va fi niciodată cum a fost
i-am căutat umbra între răsucirile pietrei
nu era
eu l-am căutat într-o floare
spunea cea mai mare dintre ele
l-am găsit zâmbind aceleiași amintiri
unde? unde?
Oare unde ar fi putut să se ascundă?
Și dacă e nimeni și dacă e niciodată
Și dacă totuși
și daca...
Umbra nebunului
îmbracă liniștea florilor
cu vise
vocea
e vocea lui...
n-aș fi plecat niciodată dacă
nu aș fi venit niciodată dacă
apoi au venit o sumă infimă de clipe
ascultă-le
vocea ramâne întotdeauna aceeași
se schimbă actorii
se schimbă canapelele
și noi plecăm
doar las-o să ne întindă o mână
When I kissed the teacher
Și dacă nu e adevărat?
și dacă și ea numară invers?
Nebunul râde
își îmbracă tăcerile în mătase
ca pe o poveste
ca pe ultima tăcere
Uite
am femei cu umeri de cretă am saltimbanci neadormiți
am cuțite care se aruncă singure
am lacrimile visului în care eram
Totul pe roșu
spune o lamă de cuțit
totul pe roșu
(nu vreau să păteze canapeaua)
zâmbesc încet
mor încet
știi...nu pătează
doare
Și se ridică dintre toate o singură inimă
urlându-și întârzierea
își pune cercei în urechi
își pune ochelari de soare
și spune: acolo aș fi vrut să fiu eu
Și dacă ar fi să vând toată poezia
ce urât sună
s-ar mai găsi un batrân
să ne țină (încă) de mână.