Zâmbete formaliste, de toamnă,
mișunând pe trotuare,
printre case și blocuri,
pe șoseaua udă
de lacrimile sfinților.

„Cărți vii”,
necitite de nimeni,
risipindu-ne filele vieții
printre dormitoare și fabrici,
cârciumi
și spitale.

Ființe de tristețe
ce ne purtăm sub mantale
povara singurătății
în bătaia vântului
de toamnă.

Făpturi de gol
și de vise,
trecem pe lângă porțile infinitului,
orbiți
de îngâmfarea că suntem
oameni.