E prima toamnă
când frunzele cad
cu deslușiri de clopoței sparți .
Numai atât a rămas ?
Vântul mi-a înghețat lacrimile ,
și trage după el magii
cu darurile furate,
ce vând puțină tămâie sintetică
dintre dinții stricați .
Inconștienții !
Și ieri i-am văzut !
Steaua ofilită atârnă
cu o rază subțire
de planeta Marte .
Încerc să plâng ,
să beau paharul acesta
cu orice ar fi .
Mănânc o fărâmă de pâine
de sub unghii .
E prea devreme
să ne remântuim .
Încă nu cunoaștem
Iubirea.