„Visul ne-împrumută spațiile lui să ne trimitem umbra înainte”, (Florin Costinescu)
Să alunecăm în corpul lui gustând irealitatea carnală,
A mai rămas un rest de vis atârnat de-un dinte,
Dar este destrămat de-un vers în litere de cerneală.

Umbra locuiește-n vis ca strigătul într-o tăcere apocaliptică,
Clonă de idealuri negre agățată de corp doar printr-un rest de spirit ars
Se divide în lumină în atomi negri într-o fugă eliptică,
În jocul cu vise împrumută conținutul și forța unui as.

Visele sunt lilieci înspăimântând umbrele din grota minții,
Vibrează sunetele – emisare ai văzului contorsionând orbirea –
Curajul de-a visa este teama ce-și face rugăciunea în taina rugăminții
Și orice umbră se umple de vise ,cu omul - cerc de euri lirice – zidirea.