astăzi aș vrea
să trag de marginea orizontului
ca de-o îndărătnică pânză de corabie
îmbolnăvită de sare
să mi-l aștern alb peste inimă
patern
cât să mă simt caldă în penumbră
cât să-mi găsesc cu un deget pe față surâsul
cât să mai semăn în glastră
încă o tristețe măruntă de toamnă
s-ar zice că mi-e frică, da, chiar mi-e frică de ploi
noiembrie e doar un mantou
închiriat în seara aceasta,
pentru un singur spectacol
de gală
astăzi mi-e milă de mine
sufletul meu cerșetor
zgârie poarta cu o mie de brațe
alungite
astăzi mi-e milă de mine
îmi plâng pe un umăr și apoi
îmi iau mâna încet și-o silesc
să învețe, tăcând
cum să-mi mângâie singură
fruntea

spuneți-mi,
sunt frunza rămasă pe creangă,
uscată
să cad, să mai țin orizontul sub pleoape
un timp
să mai fiu?