M-am reîntors
în vechiul atelier,
patetic și ros în colțuri
de molia amintirii,
a gemut parchetul sub tălpi
și s-a-ncins odată cu sîngele
împrăștiat pretutindeni,
din mîinile albe,
ale Mîntuitorului.
Fiecare picătură,
șoapta virgină
a unei icoane,
redesenîndu-mi chipul,
din pîine și vin,
în semn de binecuvîntare,
din țărînă și apă
naivă pictură votivă,
din dulce încuviințarea Lui.