Avea o viziune așa interesantă
de a privi
și privea cu o viziune așa
interesantă
că ochii săi deveneau ochii lumii
și o lume întreagă
înțelegeai din ei.

Chipul său dansa în nenumăratele
cioburi și reflexii
ale unicei idei
raze de aer păreau mâinile,
picioarele și tot trupul său
rămas în trecut.
...Întruchipat din minunatele cioburi
ale minunatului trecut!...

Stătea scrijelit pe perete
sensul numelui său
stătea și el în fața peretelui
în fața acelui sens;
iar când îi descifra rostul,
adevărul se rescria
pe alt perete
înaintea căruia
el
îmbătrânea din nou.

Și atunci
norii îi deveneau mai triști și mai albaștri
și plângea cu stropi
din lacrimile mele
și uda acest pământ încremenit
în mine.

După care, devenea neinteresant.