Cuvintele-ți
rostiri de lacrimi în pauzele dintre suspine
izbindu-se cu putere de palatul cristalin al ochilor tăi
printre cioburi ieșeau mai furioase și mai roșii ca niciodată
aduni ușor ultimele picături de zâmbet
uitate la îngemănarea buzelor cu obrajii
iar pleci în vârful picioarelor deranjând
galopul primelor clipe de iubire
Nu mai vreau nici nu pot!

Visele stau la coadă la sinucidere
n-au lăsat nici măcar un bilet de adio
se mulțumesc să se îndrepte ușor spre niciunde
departe se aude rătăcită o ultimă toacă
m-arunc plutesc nu plutesc cad mă grăbesc

am să-nchid ochii uitării
ți-ai zis îngândurată scâncind
un fir de praf se-apucă să strige
am ajuns ce urmează acum
o nou-amânare încă o dată

mai plânge-ți lacrimile-n șirag doar până mă-ntorc
să te tac și veșnicia asta